Skip to main content

Violete de Vicenza

Este mare, dar în această zonă nu are nimic deosebit în afară de iarba mătăsoasă, de un verde crud, pe care o simt cum îmi mângâie gleznele. Mai are câteva băncuţe  aruncate parcă de-a valma, alei mărginite de flori pe care albinele le vizitează de cum urcă soarele pe cer şi o pistă pentru biciclişti, plină mereu de copii dornici să facă mişcare.

Sunt puţine locuri unde te poţi ascunde la umbră, când soarele dă impresia că vrea să topească totul în jur. Dar rusoaicelor nu le pasă. Aşezate în cerc pe iarbă, vorbesc mult şi râd zgomotos, în timp ce mănâncă alimentele aduse de acasă. Le văd plimbând o sticlă din mână în mână şi nu cred că este apă în ea. Le văd devenind tot mai roşii la faţă. Gălăgioase ca nişte vrăbiuţe, rusoaicelor nu le pasă de privirile curioase ale trecătorilor.

Polonezele sunt mai discrete. Stau pe bănci, cu mâncarea pe picioare şi vorbesc în şoaptă. Au dinţi frumosi şi mestecă încet din caşcavalul auriu. Mă privesc curioase, parcă întrebându-se de unde sunt sau dacă înţeleg ce îşi murmură în taină. Evit să le studiez prea insistent şi trec mai departe. Le las în urmă, dar simt cum mă examinează şi aud cuvinte care nu îmi spun nimic.

Trec în viteză doi tineri, fată şi băiat, ţinându-se de mâini. Rolele lor sunt silenţioase. Mişcă aerul amorţit şi parcă aduc cu ei puţină răcoare. Sunt surprinsă auzindu-i vorbind româneşte, ca si cum inca as fi in avion. Probabil locuiesc aici, în Vicenza. Nu cred că au venit de prea mult timp în Italia. În general, copiii românilor adoră să vorbească pe limba lui Dante. Îi urmăresc cu privirea cum patinează grăbiţi şi mă apucă dorul de băiatul meu, rămas în ţară.

Un marocan slab încearcă să îmi vândă ceva. Are o geantă mare pe umăr, este transpirat şi parcă obosit. Nu mă interesează marfa lui şi îi spun. Insistă şi mă văd nevoită să îl reped cu un “vai via” şuierat, deşi nu aş fi vrut. Este atât de multă tristeţe în ochii lui… Sunt convinsă că se simte ostracizat aici, vede şi neincrederea mea, aşa cum probabil vede în ochii tuturor că nu este dorit. Mă întreb dacă nu cumva îi este foame. Dar nu cedez ispitei de a-i da bani, nici măcar la schimb cu vreun nimic pe care îl are de vânzare.

În sfârşit, găsesc o bancă liberă la umbră. Mă aşez moleşită de căldură şi îmi aprind o ţigare. O sun pe Adriana, să aflu cât are de gând să mai întârzie. Astăzi plecăm la Padova, să răscolim magazinul imens pe care l-am descoperit data trecută. Vreau să îi cumpăr lui Ionuţ nişte tricouri. Mă gândesc să îi iau şi o pereche de role. Simt un parfum cunoscut şi întorc repede capul. Adriana este lângă mine, radioasă ca de obicei, mirosind a violete proaspăt culese. Dintr-o dată, am senzaţia că parcul din Vicenza s-a trezit la viaţă. Cu venirea Adrianei, natura a înviat. La fel şi eu. Parfumul ei mă poartă spre locuri răcoroase, unde amorţeala provocată de căldură nu are ce căuta.

Comments
  • Radu January 27, 2013 at 8:28 am

    Uite ca mai invat ceva!
    Credeam ca vestite sunt doar violetele de Parma .

    • Vienela January 27, 2013 at 3:14 pm

      La fel credeam si eu pana azi dimineata, cand am cautat un parfum pentru aceasta poveste. :))

  • Mirela January 27, 2013 at 8:32 am

    Dacă nu specificai că parcul poveștii tale, atât de bine parfumată cu violete proaspăt culese, este în Vicenza, nu ghiceam pe unde-ar putea fi.
    Ciudată atmosfera descrisă de tine. Un parc în care multe neamuri îți vorbesc limba și-și respectă obiceiurile privind modul în care stau și mănâncă, un parc deschis tuturor, o oază verde dar cam bătută de soare, în care cei porniți departe de casă se întânesc cu cei de-acasă…Acasă, iată un cuvânt care mă face să mă gândesc la Nichita și la ”acasa” noastră, a tuturor. Miresmele parcului tău mi-au adus aminte de zile însorite, așteptate chiar și acum, când iarna a albit parcurile. O duminică frumoasă, dragă Vienela!

    • Vienela January 27, 2013 at 3:16 pm

      Ciudat a fost cuvantul care mi-a venit si mie in minte cand am calcat prima data in parc. Toate neamurile pamantului se adunau acolo. Imi pare rau ca am uitat sa pomenescsi de chinezii cu voci subtirele. :))

  • coco January 27, 2013 at 9:37 am

    imi plac finutele violete !!!

    • Vienela January 27, 2013 at 3:19 pm

      Si mie. Imi promit mereu ca nu le mai culeg si tot recidivez, cand le intalnesc. 😉

  • javra January 27, 2013 at 12:00 pm

    Călătorie plăcută!

  • Vladimir January 27, 2013 at 12:07 pm

    Pai ala era locul de intalnire al imigrantilor? 😀

    • Vienela January 27, 2013 at 3:13 pm

      Cred ca da. Era aproape de gara si parea singura oaza pentru bietii oameni. Duminica era foarte animat. In cursul saptamanii il abandonau toti, abia puteai vedea cativa rataciti.

  • Minnie January 27, 2013 at 12:25 pm

    Violete pentru fete si scaieti pentru baieti….. 🙂
    Sunt tare faine violetele!

    • Vienela January 27, 2013 at 3:17 pm

      Si de cate ori culeg violete ajung sa regret mai tarziu. Lor le sta bine pe pamant, nu in mainile noastre.

  • Parfumul Parcului Chindia January 27, 2013 at 2:01 pm

    […] mai scris azi despre parfumul parcurilor Silving, Vania, Vienela și […]

  • Vârşa primarului | Florina Lupa Curaru January 27, 2013 at 2:38 pm

    […] Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • lili3d January 27, 2013 at 2:46 pm

    Un parc al oamenilor care vor puțină liniște în drumurile lor obositoare…

    • Vienela January 27, 2013 at 3:18 pm

      Da, cam asa ceva. Doar ca nu prea aveai parte de liniste, cu atatea vrabiute in jur. :))

  • […] Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • Parfumul parcurilor « my heart to your heart January 27, 2013 at 3:08 pm

    […] Nina, Vania , Vienela , Silving ,  Lili3d,  pandhora,  ,  , […]

  • Alina January 27, 2013 at 3:24 pm

    Multumesc mult pentru punctajul pe care mi l-ai dat pe Blogwars 🙂
    Scuze de Off 🙂

    • Vienela January 27, 2013 at 3:37 pm

      Cu mare placere. Nu stiam ca te anunta. :))

  • […] Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • […] Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • C.L.M. January 27, 2013 at 3:36 pm

    Minunat! Mi-ar fi placut si o poza! <3

    • Vienela January 27, 2013 at 3:38 pm

      O poza cu oamenii sau cu violete? :))

  • Urmele întâlnirii January 27, 2013 at 3:40 pm

    […] Zamphotograph, Zamfirdeturda, filumenie, AEFC, colectionara, Florina, magina, arcadia, doru, ines, vienela, zolty, stropisuflet, flavius, blogatu, gabrielena, pandhoraa, tu1074, fewstuff, corina, danap, […]

  • pandhora January 27, 2013 at 3:53 pm

    un parc forte animat dar nu de italieni 🙂
    frumos ai asociat prospetimea violetelor cu dorul de casa si cu tonusul pe care ti l-a insuflat prietena ta…sunt sigura ca ai cumparat o gramada de chestii dragute din magazinul acela :))

  • Parfumul parcului « gandvis January 27, 2013 at 5:17 pm

    […] Vienela […]

  • CARMEN January 27, 2013 at 5:19 pm

    am vazut totul, parca am fost langa tine… si asta nu datorita imaginatiei mele bogate ci datorita talentului cu care ai descris aleea parcului si parfumurile specifice acelei zi calduroase de vara. Mi-a placut mult!

  • Daurel January 27, 2013 at 7:14 pm

    Nimic despre italieni …Nici nu e nevoie, ne stim!
    M-a intristat marocanul; se pare ca esticii au sanse mai mari, se adapteaza mai usor; poate suntem si mai instruiti…
    (nu stiu, n-am mai fost in Vest de vreo 20 de ani)

  • Mala January 27, 2013 at 8:51 pm

    Frumoasa violeta, fascinant parfumul de Vicenza, inspirata alegere ! In alta ordine de idei, sa inteleg ca ati reusit sa va convingeti jumatatile sa va accepte plecarea ? :))

  • elly weiss January 28, 2013 at 12:57 am

    Amintiri… mai triste, mai amestecate…dar amintiri. Din toate e formata viata noastra. Interesant parcul acela, parca te-am si vazut pe acolo pentru ca ai reusit un “tablou” foarte viu. Mi-am amintit ca in copilarie am avut un parfum de violete. Imi face placere sa imi amintesc de el. Inseamna ca avea un miros placut…de fapt il simt si acum in nari. Era chiar mai puternic decat daca as fi mirosit un intreg buchetel de violete. Noi le mai zicem si tamaioare…si am acasa suficiente cat sa nu-mi para rau cand le rup. Cresc in nestire, pe oriunde ajung. 🙂
    Intr-o zi foarte calduroasa nu stiu cum pot mirosi…cand infloresc ele inca nu-i asa de cald. Abia le astept… sa vad 🙂

  • Cris-Mary January 28, 2013 at 2:59 pm

    Ahh..m-ai dus direct cu gandul la padurile pline de viorele de la bunica din Salaj:( Mi dor de ele!

  • Lolita January 29, 2013 at 7:25 am

    Parfumate, delicate şi extrem de viu colorate violetele tale de Vicenza! Un conglomerat de rase umane ce coabitează într-un parc atemporal! Minunat!
    Numai bine! 🙂

  • Gabi February 2, 2013 at 4:22 am

    Povestea ta parca e desprinsa dintrun film, cred ca asa simt cei ca mine care nu am vazut alte meleaguri.Am inteles ca si acolo ca si aici exista oameni mai mult sau mai putini multumiti, fericiti, veseli, tristi.
    Sa ai un weekend parfumat!

  • La ce ai renunta pentru blog? | Questioare February 3, 2013 at 2:16 pm

    […] Tomata scria despre lucrurile la care nu ar renunța ea în favoarea blogului. Vienela spunea că ea nu ar putea pleca într-o vacanță fără laptop tocmai pentru a nu pierde […]

  • Diana February 4, 2013 at 4:36 am

    Vienela!!! Scuzeeee! Am uitat sa revin la tine! Am citit povestea din chiar ziua cand ai publicat-o dar pentru ca nu am reusit sa scriu cometariul al zis ca revin ceva mai tarziu! Si tarziu s-a facut! 🙁

    Ai descris “ambientul” excelent! Pana si pe marocan… Ei vand pe acolo fel si fel de parfumuri (cotrafacute, evident, dar care au miros excelent si chiar persista – unele, nu toate); vand si multe “brizbrizuri”! Mie imi plac acele bratari, coliere, cercei…
    Modul in care ai descris parfumul de violete mi-a amintit curtea bunicilor, unde era plin-plin de violete!

    Saptamana minunata iti doresc!

  • […] de Leto II, personajul meu preferat, care îmi furase inima, în schimbul unui pumn de mirodenie cu parfum de scorţişoară. Mi-a plăcut enorm toată seria […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.