Kadia m-a provocat la o leapşă pe care nu sunt convinsă că o voi putea duce la bun sfârşit. Ar vrea să ştie care sunt cele 10 locuri din oraşul meu pe care le-aş recomanda unui prieten venit în vizită din alt oraş sau din străinătate.
Deşi iubesc nespus Ploieştiul, deşi mi se pare un oraş frumos, nu ştiu dacă voi găsi destule obiective de vizitat.
Încep cu Muzeul Ceasului, pe care îl consider reprezentativ (cu poza furată de la Ana Q). Unic în România, muzeul ascunde adevărate opere de artă orologică.
Muzeul Judeţean de Ştiinţele naturii, unde pot fi găsite obiecte de interes artistic, istoric, ştiinţific şi tehnic.(sursa foto)
Muzeul Judeţean de Artă.(foto)
Din zece obiective, câte îmi cere leapşa, am ales doar trei, cele care îmi plac mai mult, pe considerentul că prietenul/prietena care vine în vizită are aceleaşi gusturi ca şi mine. După atâta plimbare prin soare vom mânca o înghetată pe Bulevardul Castanilor. (furată de aici, cu permisiunea autoarei, Steliana C. Voicu)
Prefer să îmi duc prietenii la Cascada Urlătoare, în Buşteni, chiar dacă vor fi nevoiţi să urce o jumătate de oră.(foto)
Hai să vedem cu ce se laudă Vladimir, Raluca, C. L. M. , Rudolph, Adelina, Surioara.
Am sa te trec si pe tine in ea dar initial am primit`o de la Daniel:D
Nu vazusem ca ai primit-o de la Daniel. :))
Eu am un oras extrem de micut, nu cred ca voi gasi 10 locuri cu care sa-l “laud” dar cate gasesc atatea pun. 😀 Saru`mana suri!!
Orasul meu este destul de mare, dar imi place in ansamblu, nu ceva anume, desi sunt destule de vazut. Sa cresti mare. 😉
Am reusit sa il vad si eu… din tren dimineata la 4. 😆
Parcul Bucov … acum vreo 8 ani am fost de cateva ori in poligonul de la Bucov si parca imi amintesc ca si parcul era interesant.
Nu mi-am dat seama, poate pentru ca despre el am mai scris pe blog. Merita vizitat, intr-adevar.
frumoasa e cascada, merita cu siguranta 30 de minute de urcus 🙂
Am vazut Ploiestiul asta-iarna, dar era destul de tarziu si cam frig. Am facut poze cu turnul cu ceas si mi-a placut piata plina de lume si foarte ieftina.
Pacat ca nu te cunosteam asta-iarna… te-as fi dus la patinoar. 😉
I-am dat leapsa si lui Vlad, nu vazusem ca a primit-o de la tine.
Cascada mi se pare fantastica :X Cred ca merita vizitata! 😀
Si celelalte obiective mi se par interesanta 😀
Interesante 😐 scuze…
Este intr-o zona pastrata destul de “curata”, fara magazine, fara hoteluri. Fiind un traseu usor, intotdeauna sunt multi turisti.
Abia astept sa raspund cu locurile recomandabile turistic din orasul in care locuiesc momentan din Norvegia (care se pot regasi si in toate cele 4 orase ale Norvegiei, deci poate fiecare sa isi aleaga pe care il vrea):
1. Restaurantul Phileas Fogg (personajul din Jurul lumii in 80 de zile)
2. Cafeneaua Jurnalistilor prezenta in centrul fiecarui oras si cu filiala in mall-ul principal al fiecarui oras
3. Muzeul Marinarului
4. Muzeul Copiilor
5. Muzeul de Arta
6. Cafe-bar-ul in care ziua se recita poezii si se bea cafea, iar seara se serveste alcool pt familii obisnuite heterosexuale si homosexuale la parter, si unde au voie si persoanele gay neatasate de vreo familie (la subsol gay-ii alcoolici, la parter gay-ii turisti si gay-ii interesati de socializare cu familiile obisnuite, la etajul 1 gay-ii interesati de socializare doar intre ei), plus transvestitii (care nu e obligatoriu sa fie gay) la etajul 1 sambata seara, si turistii din UE de sud-est care se gasesc de obicei pe treptele dintre diversele etaje mai ales joia si vinerea
7. Universitatea (toate din sec XIX, alea mai vechi sunt in alte tari)
8. Primaria
9. Fjordul cel mai apropiat
10. Gara
Din tot ce ai enumerat, cel mai mult ma atrag Muzeul Marinarului si Fjordul. Interesanta mi se pare si impartirea pe categorii in cafe-bar.
Exista 65 de fjorduri numai in judetul meu si 1 190 de fjorduri norvegiene care au un nume (fara nume existand probabil mai multe)…deci chiar ca ai de unde alege ! In legatura cu restul, am pus si eu ce ma interesa turistic mai mult pe mine…sincer, eu personal sunt de peste 1 1/2 ani aici si nu am vizitat inca acel Muzeu al Marinarului, desi am trecut de cateva ori pe langa el ! Am vizitat insa un magazin misto de suveniruri dedicate istoriei marinarilor norvegieni aflat pe un iaht care ancoreaza de cateva ori in fiecare vara pe malul fjordului principal local, proprietarii lui de origine norvegiana desigur preferand sa colinde lumea la bordul acelui magazin plutitor vanzand acele suveniruri la nivel de piata globala chiar in real life, nu doar, de ex, pe Internet.
…de fapt cred ca iahtul ala ancoreaza doar o data pe an, nu de mai multe ori pe an, cred ca e ceva legat de necesitatea mentinerii cetateniei si a pavilionului norvegian, nu atat de mult legat de business de vanzare turistilor locali…in general norvegienii sunt cam modesti in legatura cu invitatul a prea multi turisti, sau cu facutul reclamei proprii pe plan international, e ceva atat propriu cultural cat si probabil legat de functionalitatea generala a Min Turismului si Min Imaginii locale (sau, ma rog, a agentiilor dedicate lor, ca aceste ministere nici nu exista in realitate…aici exista mai mult ministere numite Ministerul Reformei si Imbunatatirii Guvernamentale, Ministerul Alimentatiei publicului larg, etc, ceva de genul asta)
…nu mai zic ca ministerul Cultelor tine de Reforma Guvernului, si filozofii politici feministi moderni se ocupa de Alimentatie…guvernul norvegian e ff complicat de inteles, m-am chinuit o data 1/2 ora sa aflu de care minister tine serviciul protectiei frontierelor, ca eram oarecum curios asa la nivel comparativ in legatura cu spatiul Schengen…si tot nu am reusit…mai studiez…cele mai simple mi se par Min Pescariilor si Min Petrolului !
Interesantă leapșă. Am trecut de atâtea ori prin Ploiești și nu știam ce să vizitez…. dar cu siguranță când voi mai trece pe acolo am să am în vedere aceste obiective. Si daca mi se permite cred că am să preiau și eu leapșa pentru poimâine!
De ce nu mi-ai dat un telefon? Te plimbam eu prin oras, sa ti-l arat cum se cuvine. :))
Chiar te rog sa te servesti, este o leapsa draguta.
OOOO, e foarte frumos, poate o sa trec candva si eu pe acolo. Tu ai ce le arata, la mine in centru nu e nimic, nimic, nimic. Eventual sa ii duc pe dealuri, pe la munte, pe la manastiri, pe la Cimitirul Vesel( care nu e in orasul meu), la telegondola( nici aia nu e gata) :))) etc.
Prefer o plimbare pe deal mai repede decat o vizita la muzeu. 😉
Urlatoarea rulz!
:)) Urlatoarea merita sa vorbesti zilnic despre ea.
Cu ce naiba sa ma laud eu ? Cele mai vizitate 10 locuri din urbea mea sunt 9 magazine secound-hand si o covrigarie .Ca la muzee nu merge nimeni …
Covrigaria din ce an dateaza? 🙂
Da covrigii sunt proaspeti :))
Pariez ca este mai veche decat magazinele de haine vechi. :))
Povesteste-ne despre ele, ar fi interesant sa aflam ce se mai vinde la second-hand. :))
Stai chiar in Valeni?
O leapsa interesanta…nu stiu daca sunt 10 lucruri interesante de vizitat in orasul meu, dar o sa incerc sa le caut:))
Daca nu gasesti 10 locuri interesante, poti povesti despre ceea ce ti-ai dori sa ai in orasul tau. 😛
Eu mi-am plimbat prietenul imaginar venit de la tzara peste tot. Acu poa sa scrie si-o carte cu titlul”am vizitat bucurestiu si mi-a ajuns”. Uite ca-l fac si scriitor. ce baiat bun sunt eu…
Am citit raspunsurile tale. :))
Sa ai grija totusi sa nu se indragosteasca de Bucuresti, ti-ar fi greu sa mai scapi de musafir. :))
Sunt obiective si locuri frumoase. Dar observ ca n-ai reusit totusi sa gasesti 10 🙁
Am preferat sa le arat doar pe cele care imi plac mult. Mai avem si alte locuri frumoase in oras, dar nu mi-as duce prietenii in zone pline de oameni needucati.
Si in Bucuresti e dificil sa gasesti 10 obiective demne de a fi vizitate, daramite intr-un oras ceva mai micut…
Avem multe muzee, teatru, parcuri, dar am ales ceea ce imi incanta mie ochiul.
[…] dintre vii” – orasul meu natal, numit astfel datorita bogatei culturi a vitei de vie. Vienela doreste sa-i fiu ghid si sa-i prezint 10 locuri pe care i le-as recomanda de si-ar dori sa viziteze […]
[…] pe bulevardul castanilor din Ploieşti, foişorul a devenit în scurt timp oaza unde se adunau grupuri de tineri dornici să stea în aer […]
[…] prea confortabil pe această banchetă ţeapană. Sunt obosită; am urcat din Buşteni până la Cascada Urlătoare (traseu foarte uşor şi frumos) , am coborât prin Poiana Ţapului, am mers pe jos până în […]
[…] Deşi nu intru în biserici, îmi place să le admir arhitectura. Când am văzut imaginile cu Biserica Albastră din Bratislava, cunoscută şi sub numele de Biserica Sfânta Elisabeta, când am văzut culoarea în care a fost văruită pictată, când am văzut stilul arhitectonic în care a fost construită (am înţeles că ar fi art nouveau), mi-am dorit să pot ajunge la ea, să o privesc de aproape. Aşezată pe un colţ de stradă, în partea estică a oraşului vechi din Bratislava, această biserică mă duce cu gândul la Muzeul ceasului din Ploieşti. […]
[…] Ploieştiul este un oraş frumos, destul de curat, plin de floricele. Păcat că tot aici trăiesc în deplină libertate câinii maidanezi care se 3,14şă pe ele. Aş vrea ca domnul primar să îi adune într-un loc sigur, atât pentru ei, cât şi pentru noi şi floricelele noastre. […]