Skip to main content

Viața este inechitabilă

Mezinul familiei este întotdeauna protejat de părinți, profesorul predă cu gândul la elevul silitor, fetele bune își fac prieteni printre golani, omul sărac rămâne sărac, prăjiturile cu frișcă le ies în cale celor ce sunt la dietă, apa caldă se oprește după ce torni șampon în păr, Vocea României nu este câștigată de preferatul tău, în unele colțuri de lume copiii mor de foame, în timp ce în alt colț de lume tone de mâncare sunt zilnic aruncate-n tomberoane, se construiesc biserici în loc de școli și spitale, cu cât ești mai bătrân, cu atât simți timpul trecând mai repede…

Inechitabil, inechitabil… Inima îmi spune că aș putea scrie atât de multe folosind acest cuvânt, în timp ce rațiunea mă ceartă și îmi face semne să tac, să gândesc… Viața este un șir lung de nedreptăți, obișnuim să spunem atunci când ne este greu sau când vedem greul la alții… Dar nu cumva tocmai ceea ce uneori ni se pare inechitabil reprezintă de fapt selecția naturală? Cu cât trăiești mai mult, cu atât înțelegi mai bine că viața este inechitabilă, că oricât te-ai zbate, uneori nu poți face un singur pas înainte, pentru că nu depinde de tine acel pas…

Crescută-n comunism, mi-am spus în gând că este echitabil să împărțim averile cu cei ce n-au avut noroc în viață. Până când a venit rândul meu să muncesc, să cunosc viața, să pot alege cui vreau să dau și cui nu, să văd cum unii își dedică întregul timp bunăstării familiei, în timp ce alții sparg semințe la colț de stradă. De ce să te oblige cineva să împarți cu ei munca ta? Este inechitabil… Dar dacă mă uit în jur, văd cum atâția oamenii vor să muncească și nu au unde, deci înțeleg că nu e vina lor că nu pot face averi. Este inechitabil… Dar nu cumva e vina lor că nu au învățat când a trebuit, că nu au dat din coate în aglomerație, că nu au renunțat la principii? Este inechitabil… Poate că nu i-a ajutat nimeni să învețe, poate că s-au născut în locul și la timpul nepotrivit. Este inechitabil… Dar știu și oameni care au învățat singuri să ia viața în piept. Ei cum au putut? Este inechitabil?

Să-mi plâng de milă că nu pot călători atât cât mi-aș dori, să îi invidiez pe cei care o fac, să dau vina pe viața inechitabilă sau să mă întreb dacă mi-am dorit cu adevărat, unde am greșit, de ce nu m-am zbătut mai mult? Am auzit în viață vorbe inechitabile, am văzut bătăi inechitabile, am simțit gesturi inechitabile și mi-am dorit să am puterea de a egaliza totul, de a șterge cu buretele tot ce este nedrept în lume.

Un singur lucru îmi va rămâne întotdeauna neclar în minte: oare așa m-am născut, cu dorința și nevoia de a vedea toți oamenii fericiți și egali sau aceste idei mi-au fost inoculate când mintea nu îmi era încă pervertită?

Gând din Cuvânt, inechitabil, pornit în această săptămână de la Mugur și așezat Pe față real, pe dos ireal, vă așteaptă și pe voi cu mici texte în care să surprindeți esența gândului trezit de cuvânt, indiferent dacă aveți sau nu blog. Regulile jocului sunt aici.

Comments
  • Floarea bunica December 27, 2013 at 9:47 pm

    La joc nu ma bag, dar sunt multe adevaruri spuse de tine pentru acesta. Da, mai ales cand esti ceva mai in varsta sau chiar batran, sa vezi numai inechitabilul din jur. Noapte buna!

    • Vienela December 28, 2013 at 9:46 pm

      Nu, nu cred ca vezi doar inechitabilul… Pur si simplu intelegi ca in viata sunt situatii in care, oricat te-ai stradui, nu poti schimba anumite lucruri… Tinerilor le este mai greu sa accepte…

  • Irealia December 27, 2013 at 11:18 pm

    Sunt mama care-și protejează mezinul, am fost profesorul care-i scula din somn pe adormiți, nedreptățindu-i, probabil, pe cei cu urechile ciulite. La Vocea României a câștigat cel ce mi-a dat o stare de bine și mi-a adus un zâmbet larg pe chip.

    După toate astea, textul tău devine greu, greu. Imposibil să răspund în alb-negru, când sunt atâtea nuanțe de gri. Și nu numai. În viață ai nevoie de noroc, de șansă, de încrederea ta și-a altora, pe lângă toate celelalte, multe. Dar viața nu-i făcută să fie echitabilă, pur și simplu. Undeva, la creație, s-a scurtcircuitat ceva. Ori avem noi impresia asta, habar n-am. Nu cred că există o singură variantă de răspuns, la fel cum nu cred că răspunsul ar rezolva problema. Ehehehe, Vienela, nici nu mi-a trecut prin cap încotro va merge joaca… 🙂

    • Vienela December 28, 2013 at 9:50 pm

      Sincera sa fiu, nici eu nu m-am asteptat ca acest cuvant sa trezeasca atatea ganduri si atatea opinii… Am convingerea ca maine sau in orice alta zi as putea scrie si in alt fel, pentru ca viata nu este mereu inechitabila… 🙂
      Preferatul meu a fost, inca de la inceput, Adrian Nour, poate si pentru ca nu pot aprecia muzica la adevarata ei valoare.
      Avem in tara tot mai putini profesori care sa se implice, sa ii scoale din son si pe cei mai putin atenti… Ai vazut filmuletul care circula astazi pe fb?

      • Irealia December 30, 2013 at 11:39 am

        Oh, da, l-am văzut! Mi-a produs o greață de neexprimat în cuvinte. Și să vezi că nu va fi dată afară, așa cum ar fi ECHITABIL! Va continua să educe generații de copii în spiritul fițos pe care l-a îmbrățișat. O ticăloasă!

        • Vienela December 30, 2013 at 11:51 am

          Din pacate, este si vina noastra, pentru ca tacand si platind incurajam acest comportament. Si cum sa nu platim, cand stim ca cel care va suferi va fi copilul? 🙁 Ne invartim in cerc…

  • roxdumitrache December 27, 2013 at 11:27 pm

    Cate inechitati ai descris! Viata a fost si va ramane inechitabila. Am scris si eu candva despre aceasta inechitate dar am pornit de la egalitate. Si am constatat ca intotdeauna vor fi unii mai egali decat altii.

    • Vienela December 28, 2013 at 9:54 pm

      Intr-adevar, uneori mai depinde si de noroc, de locul nasterii, de atat de multe lucruri pe care nu le putem controla…
      Am ales sa scriu despre cele pe care le vad mereu. Poate ca nu sunt cele mai importante, insa mie mi se par foarte dureroase… Sigur, exceptie fac inechitatile scrise doar pentru a aduce mici zambete (samponul si apa calda)…

  • Iuliana December 28, 2013 at 5:59 am

    Inechitate…sau fiecare primeste ceea ce merita? Chiar si mezinul 🙂 Textul asta da foarte mult de gandit. Numai tu stii sa scoti atatea la iveala dintr-un singur si aparent simplu cuvant…

    • Vienela December 28, 2013 at 9:55 pm

      Nu, cu siguranta nu putem spune ca fiecare primeste ce merita… Gandeste-te doar la copiii care lupta cu boli cumplite… Ce vina au bietii?
      Cuvantul ales de Mugur nu este un simplu cuvant… Cel putin eu nu il pot vedea asa.

      • Mugur December 29, 2013 at 2:17 am

        Acum, privind la cele scrise pe aici, aș spune că este un adevărat concept de viață, cu care putem sau nu să fim de acord, dar care nu poate fi împiedicat să-și facă datoria.

        • Vienela December 29, 2013 at 6:50 am

          Nu m-am gandit atat de departe, insa imi dau seama acum ca ideea a existat mereu in mintea mea. 🙂

  • Radu December 28, 2013 at 6:08 am

    Până la urmă tuturor le plac competiţiile. Unora de pe margine, altora chiar în vâltoarea lor. Noţiunea de câştig, de orice fel, are oare la bază echitatea?

    • Vienela December 28, 2013 at 9:58 pm

      As fi avut atat de multe de scris pe marginea subiectului… Alegem noi sa ne placa valtoarea competitiilor sau pur si simplu asa ne nastem, cu aptitudini sau fara? Cred ca depinde de castig, de ceea ce ai facut pentru el, de motivatie, de … o multime de factori… 😀

  • Vladimir December 28, 2013 at 9:30 am

    Pai viata nici nu trebuie si nici nu poate fi echitabila. Nu ne nastem cu aceleasi sanse. Macar pe motivul ca genetica fiecaruia e diferita.

    • Vienela December 28, 2013 at 10:02 pm

      Ca nu poate fi echitabila inteleg. Dar nu pot intelege de ce nu trebuie, macar in anumite privinte, sa fie echitabila… De ce in lume mor de foame copii, in timp ce noi aruncam atat de multa mancare (eu mai putina, ca abia imi ajunge 🙂 )?

      • Vladimir December 29, 2013 at 12:58 am

        Teama imi e ca daca ti-as raspunde s-ar starni o discutie ca aceea de la cainii comunitari :D. Si pe lista mea de activitati din zilele urmatoare nu figureaza “certat cu doamnele”. Pe motiv de lene crunta si lipsa momentana de spirit combativ (desi, zau, mi-a facut placere sa ma dau cu bobocul ala de pe grup, doar ca apoi am constatat ca am pierdut ora aia degeaba, pustiul are un neuron si ala e ocupat sa viseze ca-si prinde codita. As fi putut mai bine face un cocktail, vedea un film sau juca Zombicide :D). Asadar, sunt decis, ma abtin :D.

        • Vienela December 29, 2013 at 6:53 am

          😀 Atunci lasam sa treaca sarbatorile, sa se linisteasca oamenii si sa uitam ca trebuie “de Craciun sa fim mai buni” si reluam discutia anul viitor. 🙂
          Am simtit si eu de cateva ori impulsul de a interveni in discutia voastra, pentru ca ma deranjau ideile lui si felul in care le expunea, apoi mi-am dat seama ca oricum nu poate fi convins… Am castigat o ora de viata. 😛

  • Javra December 28, 2013 at 1:44 pm

    Despre nimic nu poţi spune că este echitabil sau nu 100%,
    oricât de certe ar părea lucrurile. Asta nu schimbă cu nimic
    faptul că îţi urez sărbători fericite!

    • Vienela December 28, 2013 at 10:04 pm

      Da, probabil aveti si voi dreptate… Putine lucruri sunt albe sau negre, fara nuante de gri…
      Asta nu schimba cu nimic faptul ca iti doresc sarbatori fericite si ca te rog sa nu te superi ca am trecut atat de rar pe la tine in ultimul timp. 🙂

  • Sonia December 28, 2013 at 4:00 pm

    Corect-incorect. Uneori depinde din ce sistem de referință privești. Alteori de locul sau timpul în care te-ai născut, de genetică (cum zice Vladen) sau de conjunctură. Poate că important este să ai grijă să păstrezi un echilibru?

    • Vienela December 28, 2013 at 10:06 pm

      Intr-adevar, conteaza mult si unghiul din care privesti, pozitia pe care o ocupi… 🙂
      Sigur, echilibrul este important in orice ai face, insa exista si situatii in care nu poti lua decizii de unul singur…

  • Mugur December 28, 2013 at 9:39 pm

    Inechitabil este și să nu ne dăm dreptate noi, nouă înșine! Și uneori așa se și întâmplă. Nu mi-am dat seama ce controverse va declanșa acest cuvânt pe care hazardul mi l-a adus în față!

    • Vienela December 28, 2013 at 10:11 pm

      Mi-am insusit critica, dupa cum vezi. 🙂
      Sincera sa fiu, initial nu am vrut sa scriu folosind acest cuvant. Simteam ca imi va fi greu sa ma stapanesc, sa invelesc totul in chestii dragute, care sa nu transmita toata revolta mea fata de atatea si atatea inechitatii ce ne marcheaza, fie ca le traim, fie ca aflam despre ele la stiri.
      Uneori chiar nu avem dreptate. Ne dam seama tarziu si atunci e normal sa nu ne dam dreptate, sa reconsideram totul.

      • Mugur December 29, 2013 at 2:36 am

        Critica a fost constructivă! Să știi că de mai multe ori aș fi comentat la tine dar, văzând că nu răspunzi la comentarii, mi-am spus că nu are rost daca nu-mi vei spune nici măcar că nu am dreptate. Nu am vrut să fiu răutăcios sau altcumva, așa că te rog să mă ierți!
        Să știi că și eu am avut de furcă cu acest cuvânt, am scris mai multe variante, dar am tot ezitat înainte de a alege definitiv. De aceea a apărut și acel articol parolat, căci încă nu eram decis.
        Am constatat că nu putem privi inechitatea doar pe un caz, punctual, dacă vrem o generalizare. Este pueril să nu privești în ansamblu, să nu-ți faci perspectiva cât mai largă.
        Articolul meu a pornit însă de la mine, de la cercetarea pe care mi-o fac în aceste zile, în interiorul meu. Poatecă, înainte de a privi spectacolul lumii,ar fi bine să privim cu toții înăuntrul nostru și să vedem ce găsim pe acolo. Așa putem aprecia mai bine ce se petrece în afară!

        • Vienela December 29, 2013 at 7:02 am

          Nu stiu de ce am uneori senzatia ca mi-ar rapi prea mult timp raspunsurile, timp pe care l-as putea folosi citind un blog, comentand pe la prieteni… Bine-nteles ca nu este adevarat… Mihai al meu spune ca pierd prea mult timp pe facebook si din acest motiv imi raman comentariile fara raspunsuri. Nici o clipa nu mi-a trecut prin cap ca esti rautacios, asa ca nu ai pentru ce sa te scuzi. Eu ar trebui sa imi cer scuze tuturor celor care mi-au comentat si apoi s-au uitat lung, asteptand un semn de la mine.
          Nu am vrut sa aprind cine stie ce discutii cu acest articol. Cei care au citit cu atentie au putut observa ca am strecurat si o alta idee, o alta varianta: “Dar nu cumva tocmai ceea ce uneori ni se pare inechitabil reprezintă de fapt selecția naturală?”
          Mugur, cred ca ne este teama sa privim prea adanc in noi, pentru ca nu ne-ar placea ceea ce am gasi acolo. Cerem dreptate, dar stim sa o oferim?

          • Mugur December 29, 2013 at 11:01 am

            Fiecare dintre noi așteaptă comentarii apoi, dacă acestea nu conțin doar un simplu “mi-a plăcut” și dacă acestea îmbogățesc su schimbă puțin sensurile din articol, este normal și echitabil să răspundem!
            Cred că, dacă privim în noi, vom vedea că de acolo trebuie să începem, să fim drepți cu noi înșine, abia apoi să vedem ce se petrece în afara noastră și să cerem sau să acordăm dreptatea!
            Dar asta este doar părerea mea, poate că prin alte curți se petrec diferit lucrurile.

          • Vienela December 29, 2013 at 4:25 pm

            Sunt dezordonata, nu stiu sa imi gestionez timpul, incerc sa fac prea multe deodata si cand vad ca s-au adunat prea multe comentarii in timpul in care eu cu o mana invarteam in cratita, cu una calcam o camasa, cu alte doua tastam un comentariu la vreun prieten, ma ia groaza. Imi spun ca nu ar fi cinstit sa raspund selectiv, doar celor care au adus un plus articolului… Logica de femeie… 🙂
            Asta este situatia ideala… Am avea o lume fara cusur daca… In realitate, multi dintre noi nu au curajul de a se privi pana in strafund, de a recunoaste cand gresesc, de a incerca sa isi repare greselile…

  • Lavinia Humeniuc December 28, 2013 at 10:34 pm

    Este adevarat ce scrii, multe lucruri sunt nedrepte in viata, si de cele mai multe ori nu poti face nimic in privinta lor.

    • Vienela December 29, 2013 at 7:04 am

      Exista totusi si lucruri pe care le-am putea schimba, dar cati dintre noi incearca?

  • Anca December 29, 2013 at 7:21 am

    Cat de inechitabil… aceleasi principii si viziune despre viata inca o am, din cauza acele perioade triste.
    Inechitabil? ca nu ne descatusam sufletele si mintile?
    Oare noile generatii ne vor invata ce e echitabil?
    Nici in cartile sfinte nu se vorbea de o viata a oamenilor simpli, ca ar fi echitabila 🙂
    Foarte frumos scris, imi place mult. Te felicit din toata inima.
    Sarbatori fericite1

    • Vienela December 29, 2013 at 7:30 am

      Anca, nu imi merge messul de vreo doua luni, asa ca nu stiu ce mai faci, cum iti mai este… Sper ca mai bine… Poate ne vedem intr-o zi, dupa sarbatori…
      Eh, in cartile sfinte era cineva care incerca sa egalizeze totul, sa sterga ceea ce este nedrept in lume. Vindeca bolnavi, hranea flamanzi, le baga oamenilor idei altruiste in cap… 🙂
      Iti multumesc mult! Sarbatori fericite sa ai si tu!

  • psi-words – urare de an nou… pentru tine December 29, 2013 at 8:40 am

    […] două trenuri, pentru stilouri dăruite şi primul blogmeet braşovean. pentru primele scrieri, zâmbet, lacrimă, teamă, ezitări, rostogoliri, cunoaşteri şi recunoaşteri în cuvânt. pentru micimea […]

  • Mirela December 29, 2013 at 4:46 pm

    …Sau când intru în atelierele unor colegi, uriașe, ample, calde și luminoase, nu unul, ci câte două sau chiar trei…În timp ce ei se ocupă cu altceva, dar asta e strict problema și vrerea lor. Iar eu nu-mi permit chiria pe vreunul, am încercat dar… Astfel, mă ocup de fiica mea, care iată că are o ascensiune frumoasă. Și nu pot spune că-i inechitabil! De aceea nu pot. Vorba Irealiei, sunt multe nuanțe de gri.
    Vienela, să ai un an nou bun, așa ca sufletul tău, un an nou cu sănătate și reușite!

    • Vienela December 29, 2013 at 5:08 pm

      Stiu exact despre ce vorbesti. Baiatul unei prietene a mostenit de la bunic un atelier in care si-ar putea desfasura activitatea cativa pictori si sculptori, atelier imens, bine luminat si aerisit. Il foloseste pe post de discoteca pentru prieteni, desi este si el artist. 🙁
      Mirela, iti multumesc mult pentru urari! Un 2014 plin de realizari sa ai!

  • Mugur December 29, 2013 at 5:57 pm

    Am învățat zilele astea ceva: ar fi bine să învățăm cu toții să fim mai sinceri cu noi înșine și cu cei din jur, să avem curajul de a spune direct dacă ne deranjează ceva, să nu ne mai ascundem după degete, ci să răspundem cum credem noi că este mai bine.
    Astfel se poate intra într-o normalitate față de noi înșine și față de alții.
    Eu răspund acolo unde cred că este cazul, fără să cred că cineva se va simți neglijat, căci este vizibil dacă aveam ceva de răspuns. Trebuie să răspund atunci când am ceva de spus, nu doar din complezență.

    • Vienela December 30, 2013 at 7:37 am

      Sinceritatea deplina cred ca este utopie, Mugur. Inca de cand omul a invatat sa articuleze primele cuvinte, adevarul s-a ascuns in spatele vorbelor. Ai incercat vreodata sa iti imaginezi cum ar fi viata daca toti am fi foarte sinceri? 🙂
      Da, poate ca ar trebui sa procedez la fel atunci cand simt ca timpul nu tine cu mine si nu pot raspunde tuturor… 🙂

      • ciufulici December 30, 2013 at 8:51 am

        Ne-a fost dat graiul ca să ne ascundem gândurile!
        Poate că așa este, dar nu înseamnă că trebuie să ne ascundem cu toții și de toată lumea! Nu sunt utopic, în spatele cuvintelor mele se află și realități, știu că nu pot fi universal corect, știu că nu voi putea striga adevărul pe toate drumirile și ls fiecre colț de stradă! Dar oare nu trebuie început de undeva?
        Haide să fim sinceri cu cititorii noștri, să le spunem vorbe doar atunci când acestea nu ne ascund gândul, să le “vorbim” doar dacă este ceva de vorbit. Este un început ce nu poate supăra pe nimeni!

        • Vienela December 30, 2013 at 9:03 am

          Nu poti scrie pe blog daca nu esti sincer. Mai devreme sau mai tarziu, cititorii isi vor aminti ca anul trecut sau acum cinci ani spuneai altceva. Sigur, nu este vorba despre ganduri, pentru ca ele se pot schimba in timp…

  • […] sau neputincioşi. Oricât aş citi, oricât aş trăi, tot nu mă pot acomoda cu ideea că viaţa este inechitabilă. Mă bântuie uneori gândul că singura perioadă cu adevărat fermecătoare în viaţa unui om […]

  • Adrian Manea December 30, 2013 at 9:23 am

    “…că nu au renunțat la principii?” Hm! Oare pentru cine e bine să renunţăm la principii?

    • Vienela December 30, 2013 at 9:29 am

      Eu nu am sustinut ca trebuie sa renuntam la principii, ci doar ma intrebam daca nu cumva bine le este celor care au putut renunta la ele…

  • Intuneric December 30, 2013 at 11:30 am

    Eu, sincer, am observat ca etichetele de genul asta (echitabil/inechitabil) nu fac decat sa inraiasca oamenii, sa semene invidie. Si am mai observat ca oamenii cei mai incercati de soarta sunt primii care se feresc sa cada in capcana asta.

    Daca viata ar fi perfecta, existenta noastra ar fi plata, toti am fi identici. N-ar exista genii, artisti, sportivi de performanta etc. N-ar exista mai bine sau mai rau, ci doar mereu la fel.

    Si-atunci, catre ce am mai nazui?

    • Vienela December 30, 2013 at 11:37 am

      In sinea mea, nu cer mai mult talent pentru cei care nu il au, nici mai multe daruri, ci numai putin sprijin pentru cei care au nevoie… Nu vreau o viata plata, plictisitoare, ci vreau sa nu mai vad atata suferinta nemeritata… Innebunesc atunci cand vad copii murind de foame, cand vad atatea diferente intre cei din tarile bogate si cei din tarile sarace…

  • belgianca December 30, 2013 at 2:17 pm

    Cred ca incet, incet revenim la dorinta de a ne ajuta semenii. Desi o sa treca multe generatii pana cand egoismul unor asupritori de profesie va fi infrant…

    • Vienela January 2, 2014 at 8:20 am

      Mi-as dori sa fie asa cum spui…

  • Irealia | Scrieri despre inechitabil January 1, 2014 at 5:32 pm

    […] cumva, tocmai ceea ce uneori ni se pare inechitabil, reprezintă, de fapt, selecția naturală?  – Vienela – (Fragment din Viața este […]

  • Liliana January 3, 2014 at 1:33 pm

    Câte gânduri s-au adunat aici la tine, dragă Vienela! De-abia acum am avut răgazul să vin şi să citesc! Sunt multe nedreptăţi pe lumea aceasta, dar noi, cumva, trebuie să răzbim, să vedem acea luminiţă de la capătul tunelului! Partea plină a paharului, propriile reuşite, propriile lupte câştigate ne dau energia şi speranţa de a continua. Toţi cred că avem momente când vedem doar în alb şi negru şi uităm de gri! Sincer, mi-ai dat de gândit!…

  • Gabriela May 19, 2014 at 4:52 am

    Viața este la pachet, cu bune și cu rele iar noi, învățăm din experiențe și inechități.

  • Matilda May 19, 2014 at 10:58 am

    Cineva, apropiat mie, spune că nu există echitabil şi inechitabil, dreptate şi nedreptate, că sunt născociri ale minţii noastre reduse, omeneşti. Că viaţa este modul prin care materia se cunoaşte pe sine însăşi şi că, în scopul îmbogăţirii acestei cunoaşteri, fiecăruia îi este dar să trăiască o experienţă unică, cunoscând lumea fie prin prisma a ceea ce numim noi inechitate, fie printr-o alta.

    Şi poate că, susţinând asta, nu e prea departe de adevăr, zic eu, fiindcă inechitatea apare încă de la naştere: fiecare trage ceva la sorţi, cum s-ar zice. Unul se naşte frumos şi deştept, altul, urât şi prost. Unul din părinţi bogaţi şi altul din părinţi aflaţi pe cea mai de jos treaptă a sărăciei, un handicap greu de compensat, indiferent cu cât de multe calităţi ai fi venit pe lume.
    Viaţa nu e dreaptă, viaţa e o loterie. Fiecare trage un singur bilet şi face cu el ce poate.
    De ce e aşa? Mintea mea omenească nu poate să priceapă, după cum nu poate pricepe nici cum arată un spaţiu cu mai mult trei dimensiuni, deşi pare-se că aşa ceva există 😛

    • Matilda May 19, 2014 at 10:59 am

      Erată: un spaţiu cu mai mult de trei dimensiuni

  • Scrieri despre inechitabil | irealia February 4, 2015 at 5:16 pm

    […] tocmai ceea ce uneori ni se pare inechitabil, reprezintă, de fapt, selecția naturală?  – Vienela – (Fragment din Viața este […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.