Skip to main content

Viață de pisică lângă prințesa razboinică

Duc o viață tristă. E adevărat, trăiesc în casa somnului, unde mereu e cald și bine și unde mâncarea nu dispare niciodată. Dar nimeni nu știe câte eforturi trebuie să depun în fiecare zi pentru a rezolva chiar și cea mai mică treabă. Biata mami face tot ce îi stă în puteri pentru a mă proteja, pentru a-mi oferi clipe de fericire, însă e doar un om, adică o ființă slabă, care atunci când doarme nu aude nimic, atunci când muncește nu vede nimic, atunci când nu e acasă nu știe nimic. Iar toate astea îi dau nebunei de Miți puteri nelimitate asupra mea, lucru care a ajuns să mă terorizeze. Dar să vă povestesc…

Dacă mă duc la castronel, să mănânc boabe, Miți e în spatele meu, urmărindu-mă. Dacă alerg, încercând să scap de urmăritor, ea aleargă mai tare și îmi sare în cârcă pe neașteptate. Dacă merg la baie, ca tot omul, pardon, ca toată pisica, Miți stă cocoțată undeva în apropiere și mă spionează, motiv pentru care eu nu mă pot bucura niciodată de o clipă de intimitate acolo unde oricine vrea intimitate. Dacă vreau să mă joc, Miți vine și îmi fură jucăria, ba chiar îmi dă și o labă după ceafă, ca un avertisment că nu am voie să mă plang la mami de tirania instaurată în casă.

Dacă vreau să dorm, întotdeauna locurile cele mai bune sunt ocupate sau păzite de Miți. Vă spun, Furia asta neagră îmi face viața un iad. M-a avertizat încă de când m-am mutat aici că nu îmi va fi ușor cu ea, dar au trecut de atunci doi ani și eu am tot sperat că se va mai potoli, că va ajunge să mă iubească. Iluzii pisicești. Nu, Miți e tot mai rea cu fiecare zi care trece, iar mie nu îmi rămâne altceva de făcut decât să dorm la mami pe piept, acolo unde Furia Neagră nu are curaj să mă atace, sau să mă urc tocmai sus, pe geamul din bucătărie, unde nu încap două pisici.

Cam așa e viața de pisică, dacă ai ghinionul să nimerești cu Miți în apartament. Oamenii spun că eu o provoc, cu mutra mea de pisică speriată de bombe inexistente și cu felul precaut în care mă mișc prin casă, dar să nu îi credeți. Eu sunt o pisicuță blândă, care nu ar face rău nimănui și care încearcă să își păstreze feminitatea felină într-o lume în care alte pisici s-au transformat în Xena, prințesa războinică.

 

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.