Skip to main content

Un traseu bătătorit

Bogdana a fost cea care mi-a vorbit despre aceste locuri. Puţin în glumă, mai mult în serios, am spus că vom urma şi noi acest traseu. Nu am spus că voi pleca astăzi, nici mâine, poate nici măcar anul acesta. Cu siguranţă nu plec înainte ca băiatul meu să termine şcoala. Aş fi renunţat probabil la speranţa de a pleca, dacă soţul meu nu ar fi fost de acord, daca s-ar fi opus in continuare. Sau poate l-as fi sfidat, pentru că dorinţa mea creştea tot mai mult, pe măsură ce trecea timpul. Dar a citit articolul, a citit comentariile, a discutat cu Bogdana, am renegociat şi iată-mă fericită. Probabil a avut nevoie de puţin timp pentru a se acomoda cu planul meu (pentru cei care întrebau de ce nu scurtez perioada, vreau să ştie că nu este vorba doar de bani, ci în primul rând de faptul că sotul meu nu poate lipsi mai mult de o săptămână, maxim două de la serviciu).

Ce îmi doresc eu de la această călătorie? Sinceră să fiu, nu ştiu exact. Sau nu pot exprima în cuvinte. Iniţial nici măcar ideea de a călca pe una dintre rutele de pelerinaj ale creştinătăţii nu îmi surâdea, pentru că eu nu am nimic în comun cu biserica sau cu moaştele unui sfânt. Apoi mi-am dat seama că este ceea ce caut. Peisaje superbe, oameni noi, obiceiuri noi. Şansa de a vorbi cu foarte multe persoane, de a le fura poveştile de viaţă, de a vedea lumea prin ochii lor. Nevoia de a mă regăsi, de a-mi obosi corpul până la epuizare, până la dispariţia oricărui gând, plăcut sau neplăcut. Costuri destul de reduse.

Unde vreau să merg? Pe drumul ce duce la Santiago de Compostela, Spania, urmând traseul bătătorit an de an de pelerini veniţi din toate zările. Traseul de pelerinaj porneşte din multe oraşe ale Europei, ca o pânză de păianjen (după cum citeam pe un site) şi se termină la Compostela. Cel pe care ne gândeam noi că am putea merge are în jur de 800 km, pe care cred că i-am putea parcurge în cam 4-5 săptămâni. Detalii foarte multe nu ştiu nici eu deocamdată, în afara celor găsite pe câteva site-uri, unde sunt descrise refugiile pentru pelerini, marcajele traseului, ritmul de mers, dar şi costurile aproximative.

Ştiu, Bogdana probabil se aştepta să descriu mai pe larg ce înseamnă acest Camino, dar netul este plin de informaţii. Mă interesează să subliniez altceva: după ce am stat un an închisă în casă (a fost alegerea mea), ieşind doar în rare ocazii, acum îmi doresc să imi fac planuri serioase, să ies mult, să stau în aer, să mă bată vântul, soarele şi ploaia, să vorbesc cu oamenii, să mă mir de frumuseţea naturii. Vreau să îmi dovedesc mie şi altora că pot!

Şi tot Bogdana lăsa dimineaţă pe blog un comentariu, din care am selectat doar ultima parte: “În altă ordine de idei poate ar fi interesant să povesteşti despre ce este vorba şi eventual poate ni se mai alătură şi alţi doritori.”

 

Comments
  • Alexandra Cristea January 16, 2013 at 4:31 pm

    Sună frumos! Dacă ai posibilitatea să faci asta acum, părerea mea e să nu eziţi. Poate dacă nu o faci când poţi, peste câţiva ani vor interveni alte probleme şi nu vei mai putea pleca deloc… eu aştept cu nerăbdare să-ţi citesc impresiile de pe drum, care cu siguranţă vor fi bogate în informaţii şi poveşti. 😀

  • nina January 16, 2013 at 4:48 pm

    N-am timp sa ma documentez acum, dar in aia 800km se merge exclusiv pe jos? Cat de tare!
    Ma bucur mult ca ai ajuns la o intelegere cu sotul tau! Spune-i din partea mea ca il iubesc! 🙂 Ionut ce mai zice?

    • Vienela January 16, 2013 at 4:51 pm

      Nu stiu cand anume si-au schimbat parerea, nu stiu ce anume i-a determinat, dar dupa ce au citit articolul, parca s-au schimbat total.
      Si le-am promis ca ma las de fumat. De la ora 11 nu am mai pus tigare in gura.
      Poti opta pentru mers pe jos, cu bicicleta sau chiar si cu avionul. Dar ce farmec ar mai avea? Eu nu ma grabesc sa pup mostele sfantului care asteapta la capt de drum, ci doar sa strabat cu piciorusele mele 800km. 😉
      Le voi transmite. Multumesc!

  • Roxana January 16, 2013 at 4:55 pm

    Dacă toată părţile sunt acum de acord, sau măcar în principiu sunt de acord, cred că este bine. Vezi, de asta este bine să comunici :)) În rest îţi doresc să reuşeşti să faci ce ţi-ai propus. Eu una îţi înţeleg visul deşi personal cred că să merg sute de km pe jos ar fi pentru mine cea mai mare pedeapsă 🙂 De asta visele oamenilor sunt diferite – ca să nu se înghesuie pe drumul spre Santiago de Compostela 🙂 Glumesc ! Mă gândeam că fiind amândouă în aceiaşi zodie am fi putut avea aspiraţii asemănătoare 🙂 Mă bucur mult pentru tine şi cred că şi pentru ai tăi băieţi va fi un drum iniţiatic şi de descoperire, nu doar pentru tine.

  • Dana January 16, 2013 at 4:56 pm

    Ai barbat destept! Bravo lui!!

  • Ana-Maria January 16, 2013 at 5:16 pm

    Iti doresc mult succes!

  • Ioana K-Man January 16, 2013 at 6:26 pm

    E o idee frumoasa. Mai ales ca vine la pachet cu mai multa sanatate. Eu am aproape 48 de ore si sunt foarte emotionala zilele astea, asa ca s-ar putea sa spun multe prostii.

  • Floarea January 16, 2013 at 8:06 pm

    Mie mi se pare destul de normal sa calatoresti si singura.E increderea pe care ti-o acorda ai tai barbati si un fel de a te rasfata un pic.Cred ca meriti din plin.Valbil pentru toate femeile care vor cu adevarat ceva!

  • Dragoi Cristina January 16, 2013 at 8:27 pm

    Felicitări, Vienela, pentru ceea ce ți-ai propus, pentru acest drum altfel! Și faptul că ai găsit înțelegere la ai tăi, e nemaipomenit! Au dat dovadă de înțelepciune, altruism și iubire!
    Mult succes!
    Cred că-ți vei face și-un jurnal de drum, nu?!

  • Vladimir January 16, 2013 at 9:08 pm

    Mult succes si nervi tari lui Mihai si Ionut! Pricep ei ce vreau sa zic. Iar voi sa planuiti bine traseul. Pana in ultimul detaliu. Si sa aveti un plan de rezerva, in caz ca.

  • Nice January 16, 2013 at 9:36 pm

    Hehe, da, super alegere, am vazut ca au facut si alti bloggeri traseul asta, sunt sigura ca vei porni one day intr-o aventura atat de indrazneata si de palpitanta. Ma asteptam sa fie El Camino de indata ce am inceput sa citesc primele fraze ale articolului. Cea mai frumoasa surpriza si cel mai intelegator sot! 🙂

  • pandhora January 16, 2013 at 9:53 pm

    nu stiam nimic de El Camino dar am auzit-o pe Mihaela Tatu si de atunci mi s-a infiripat in minte ideea de a merge acolo si eu doar ca nu sunt foarte buna prietena cu mersul pe jos…
    iti tin pumnii,iti doresc din tot sufletul sa faci drumul asta si respect pentru fiul si sotul tau care ti-au inteles aceasta nevoie…
    >:D<

  • Ioana January 17, 2013 at 4:23 am

    Of, draga mea. Daca iti spun ca banuiam acest traseu, ma crezi? 🙂 Am simtit, pur si simplu. Este si unul dintre visurile mele, pe care sper sa-l pun in aplicare cat mai curand…

    Nu este vorba de 800 de km, de mers pe jos, de cifre, de date, de hoti si alte chestii – este vorba de autocontrol, de regasire, de impacare. Am o prietena (superba, desteapta, inalta) care a facut Camino la 29 de ani, singura singurica. A fost o adevarata revelatie! Am sa-ti fac legatura cu ea, sa o mai intrebi ce si cum.

    Bugetul nu trebuie sa fie foarte mare, bagajul trebuie sa fie mic, mic. Alege o perioada mai putin aglomerata – mai sau septembrie-octombrie:) Nu cred ca ai ce face cu laptopul pe drumul asta! Postezi de la internet-cafe-uri, acolo unde gasesti…

    Antreneaza-te! Ai nevoie de pregatire fizica si de incaltari excelente. Ma bucur enorm pentru tine si te voi ajuta, oricand vei putea tu sa incepi marea aventura…

    • bogdana January 17, 2013 at 3:35 pm

      Ioana, multumesc! Ai descris exact ideea 🙂

  • Rolling Ideas January 17, 2013 at 6:00 am

    Mi se pare foarte interesantă ideea. Dacă ai timpul şi resursele să faci acest traseu, de ce nu? Va fi o experienţă unică.
    Eu aş opta totuşi pt bicicletă că e mai uşor de cărat bagaj mai mult, nu mers pe jos, dar, bineînţeles, tu alegi cum doreşti.
    Şi abia aştept să ne împărtăşeşti ce ai văzut şi cum a fost.

  • mixy January 17, 2013 at 9:36 am

    super ! bravo ! sper să alegi un timp mai frumos de pelerinaj

  • Lavinia January 17, 2013 at 10:07 am

    Cred ca as merge si eu cu voi:)

  • Marmotica January 17, 2013 at 10:22 am

    Neata! Am citit si celalalt post si ma bucur ca s-a rezolvat intr-un final cumva. In situatii de genul incerc sa nu fac compromisuri mari si niciunul nu ar trebui sa faca . Cred ca trebuie sa existe mereu o cale de mijloc daca exista intelegere .
    E un traseu destul de dificil si cred ca ar fi bine sa te antrenezi un pic inainte, nu stiu cum stai tu la capitolul rezistenta, dar pentru o calatorie de genul trebuie ceva antrenament. Ma bucur foarte, foarte mult, aseara cand citeam chiar ma gandeam ca am fost si eu intr-o situatie asemanatoare ..Si n-am fost in stare sa tin de visul meu, eram mai mica, mai prostuta.. Dar repet, ma bucur din toata inima.

  • elly weiss January 17, 2013 at 7:45 pm

    Pentru cand va fi sa fie, multa bafta!
    O sa aflam noi, sunt foarte sigura 🙂

  • Dli January 18, 2013 at 9:02 am

    Multa bafta in calatorie, o asemenea excursie face bine si trupului si sufletului.

  • ady January 19, 2013 at 1:29 pm

    ma bucur ca s-a rezolvat cu “impotrivirea sotilor”. aveam 28 de ani cand am plecat prima oara singura (mai devreme nu mi-am permis) in concediu “pe coclauri”. in apuseni, la o pensiune. planul meu era sa fac cat mai multe trasee pe munte. e drept, au fost numai 5 zile, nu stiu ce a fost in sufletul parintilor mei atunci, dar nu mi-au zis niciodata “sa nu te duci”, sau “daca te duci, noi ne imbolnavim de griji”. erau ingrijorati, dar mi-au cerut numarul de telefon al pensiunii si detalii despre cum o sa ajung acolo, cum ma intorc, d-astea, detalii despre traseele pe care vreau sa le fac. m-am documentat ceva inainte. i-am sunat in fiecare zi, mai multe din varful muntelui, decat seara de la pensiune unde nu prea era semnal.
    nu au zis nimic nici 2-3 luni mai tarziu cand am plecat in grecia, tot singura, tot in concediu, 10 zile. doar au cerut numarul de telefon al agentiei prin care am fost si promisiunea sa-i sun de cate ori pot. le-am dat inclusiv numarul de telefon al consulatului roman la salonic, cel mai apropiat oras si i-am sunat zilnic. uneori si de doua ori pe zi. mi s-a parut ca era cel mai bun lucru pe care il puteam face. totusi le-am povestit si cum m-am ratacit in skiatos cand nu m-ai gaseam zona portului in care era ancorat vaporasul de excursie, dar le-am povestit si cum m-am descurcat sa intreb ce am de facut si pe unde s-o iau si ca am ajuns la timp pentru plecare si mai ales cat de mult mi-a placut.
    in anul urmator, cand am plecat la barcelona, singura-singurica, cu avionul si cazarea rezervate pe net, tot ce-au intrebat a fost ce fac daca mi se fura banii. le-am spus ca voi avea la mine si cardul bancar ce poate fi folosit in strainatate si daca ii sun si plang de bani, doar se duc la banca si pun bani in cont. si daca mi se fura si cardul, voi avea grija sa tin actul de identitate in alta parte si imi pot trimite bani prin western union. le-am dat numarul de telefon al hostelului, al consulatului roman la barcelona si i-am sunat zilnic.
    doi ani mai tarziu cand am fost in maramures n-au mai cerut nimic. ba chiar n-au zis niciodata absolut nimic cand i-am sunat din masina in care faceam autostopul (le-am spus asta) ca sa le povestesc ca mi se pare fascinant ca dincolo de dealul/culmea impadurita de langa soseau pe care circul este ucraina si eu vorbesc cu ei la telefon, ei locuind intr-un orasel de pe malul dunarii.
    nici macar n-a trebuit sa le explic cat de importante sunt pentru mine aceste iesiri. doar s-au asigurat ca am planuri cat de cat, ca ma pot gasi cumva si si-au inghitit toate grijle si nelinistile. si s-au bucurat de bucuria mea cand m-am intors.
    dupa asta, nu mi-am mai permis financiar s-o iau razna prin lume ( sau macar prin tara sau europa). anul asta incerc sa fac ceva eforturi in acest sens. sunt sigura ca ma vor sustine in continuare.
    ma bucur pentru tine vienela.

  • Dualitatea a prins formă | Iubesc Viaţa February 16, 2013 at 7:17 am

    […] au dospit bine. Dacă nici harta lipită pe tavanul dormitorului nu ne motivează să plecăm în călătoria vieţii, nu vad cine ar putea să o facă. Stai întins în pat, cu ochii pe hartă, pierdut în gânduri […]

  • […] s-ar fi potrivit perfect acest proiect. Ar fi fost un bun început de antrenament pentru Compostela. Dar în următoarea clipă am realizat că nu mai sunt cea de anul trecut sau de acum câţiva […]

  • […] Camino. Prima oară, cu ceva vreme în urmă, am auzit despre acest lucru la Vienela, știu că mi se părea tare deosebit visul ei de-a ajunge să facă acel drum, cândva. Citisem […]

  • Biserica Albastră | Iubesc Viaţa October 23, 2014 at 12:15 am

    […] atracţiilor turistice europene. Tot aici pot fi văzute bătrânul vulcan Vezuviu, Catedrala din Santiago de Compostela, Veneţia, Turnul din Pisa, dar şi Palatul […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.