Skip to main content

Un permanent foc de artificii

 

Ne cunoşteam de mult, dar nu însemnam nimic unul pentru celălalt. Fiecare avea viaţa lui, fiecare avea pasiunile lui, fiecare îşi vedea de drumul lui. 

Acum 6 ani, când ne-am împrietenit cu adevărat, eram convinsă că nu ar putea ieşi nimic bun dintr-o relaţie cu tine. Nu ne lega mare lucru, nu aveam pasiuni comune, nu păream deloc potriviţi, deşi ne înţelegeam cât se poate de bine.

Nici o clipă nu mi-am imaginat pe atunci că ai putea deveni parte din mine, că mi-ai putea oferi tot ce îşi poate dori o femeie, că mi-ai putea transforma viaţa, făcând-o atât de senină şi frumoasă.

M-ai învăţat să iubesc, când nu mai credeam în iubire, m-ai învăţat să îmi contopesc sufletul cu al tău, când eram convinsă că nu aş mai putea s-o fac, m-ai făcut să mă redescopăr, când credeam că mă cunosc foarte bine.

Mi-ai transformat viaţa într-un permanent foc de artificii, mi-ai oferit nenumărate clipe de fericire, m-ai făcut să redevin fetiţa inocentă de altădată.

Cu firea ta veselă, cu zâmbetul şăgalnic, cu pasiunea ta nebună, mi-ai şters cuta dintre sprâncene, m-ai învăţat pas cu pas să mă iubesc şi să te iubesc. M-ai învăţat să nu îmi pese de nimeni şi de nimic în afară de iubirea dintre noi şi de grija pentru copil.

 

Ai transformat fiecare zi într-o sărbătoare a iubirii, mereu înflăcărat, mereu pătimaş, mereu generos.

Mi-ai compus poezii de dragoste, mi-ai consumat rujurile scriind pe toate oglinzile cât de mult mă iubeşti, m-ai sprijinit de câte ori mă clătinam, m-ai încurajat până şi cu blogul, deşi lipsa unui salariu în casă se cunoaşte tot mai clar.

 

 

Mi-ai frânt inima şi mi-ai luat minţile când am crezut că te voi pierde, mi-ai redat bucuria de a trăi când s-a dovedit că nu aveai nimic. Alături de tine am trecut cu un an în urmă prin toate emoţiile posibile, de la agonie la extaz.

Pentru toate astea îţi mulţumesc! Îţi multumesc pentru că ai apărut în viaţa mea şi nu ai vrut să mai pleci, îţi mulţumesc pentru ceea ce eşti, îţi mulţumesc pentru ceea ce îmi dăruieşti! Îţi mulţumesc şi astăzi, de ziua ta!

TE IUBESC!!!

 

LA MULŢI ANI, IUBITUL MEU DULCE!!!

 

Comments
  • Radu October 1, 2012 at 5:59 am

    Frumoasa declaratie de dragoste!

    • Radu October 1, 2012 at 7:11 am

      Sunt chiar invidios?
      La multi ani!

      • Vienela October 3, 2012 at 6:31 am

        Multumesc, Radu!
        Nu fii invidios, vine si randul tau sa ai o asemenea relatie. Sau poate deja ai avut. 😉

  • Szasz Sebes Paul October 1, 2012 at 6:04 am

    Ador focurile de artifici

    • Vienela October 3, 2012 at 6:31 am

      Si eu, mai ales cand sunt in relatia dintre mine si sotul meu. :))

  • Adriana October 1, 2012 at 6:10 am

    Superb!

  • Dana October 1, 2012 at 6:17 am

    Ce frumoasa declaratie de dragoste 🙂

    • Vienela October 3, 2012 at 6:32 am

      Asa ar fi vrut si el sa spuna cand a citit, dar nu mai putea sa vorbeasca, de emotie. :))

  • Dan October 1, 2012 at 6:21 am

    …eiii da…e de bine! :)….felicitări!

  • aA October 1, 2012 at 6:27 am

    la multi ani si din partea mea si multe, multe aniversari fericite impreuna! 🙂

    • Vienela October 3, 2012 at 6:33 am

      Multumesc mult. Multi ani fericiti si voua!

  • Cristian October 1, 2012 at 6:27 am

    La multi ani, iubitului tau:) Felicitari pentru frumoasa relatie si bafta pe mai departe!

    • Vienela October 3, 2012 at 6:58 am

      Multumesc mult, Cristian.
      Bafta si tie!

  • Minnie October 1, 2012 at 7:00 am

    Wow… Ce început de saptamana romantic aici pe blog!
    La multi ani! Va doresc o viata lunga si frumoasa!
    Va pup!

    • Vienela October 3, 2012 at 7:21 am

      Multumesc mult, Minnie draga!
      La multi ani si voua, feriti de necazuri si griji!
      Te pupam si noi!

  • pandhoraa October 1, 2012 at 7:03 am

    ce emotionanta declaratie de dragoste…
    m-ai topit!
    sa fiti fericiti Vienela si sa va iubiti din ce in ce mai mult!
    la multi ani iubitului tau!

    • Vienela October 3, 2012 at 7:30 am

      Multumesc mult, Pandhora.
      Sa fiti fericiti si voi, pana la adanci batraneti!

  • Narcis October 1, 2012 at 7:12 am

    @vienela foarte frumoasa declaratia. La multi ani si din partea mea si va dedic o melodie care se potriveste manusa articolului.
    Cu toata dragostea – http://www.youtube.com/watch?v=FGTvl7IlfkE

    • Vienela October 3, 2012 at 7:31 am

      Multumesc mult, Narcis! Ai nimerit si melodia, ne place si o ascultam destul de des.
      La multi ani si voua!

  • cotos October 1, 2012 at 7:16 am

    Frumos…Si la multi ani si multi ani impreuna 🙂

    • Vienela October 3, 2012 at 7:31 am

      Multumesc mult. La multi ani si voua, sa fiti fericiti!

  • Ioana K-Man October 1, 2012 at 7:26 am

    La multi ani iubitului tau! Pana la nunta de aur, tot artificii va doresc!

    • Vienela October 3, 2012 at 7:35 am

      Multumesc mult, Ioana! Iti doresc sa fii fericita, sa te bucuri de viata!

  • Probiu October 1, 2012 at 7:44 am

    :))) Tare, ce sa spun! :))

    • Vienela October 3, 2012 at 7:35 am

      Ce anume? Pachetul meu de euro? :))

  • coolnewz/Ratatouille October 1, 2012 at 7:54 am

    mmmm!
    MMMMM! 🙂
    La multi ani!

    • Vienela October 3, 2012 at 7:36 am

      Multumesc mult!
      La multi ani si tie!

  • adelinailiescu October 1, 2012 at 8:53 am

    La multi ani sotului tau si multi ani imreuna, fericitisi feriti de necazuri! Distractie placuta, petrecere maxima.

    • Vienela October 3, 2012 at 7:37 am

      Multumim, multumim!
      Distractie a fost, petrecere da, acum asteptam anii feriti de necazuri. 😉
      La multi ani si voua!

  • zdwub October 1, 2012 at 11:18 am

    Asa relatie sa tot aveti muuult timp:) La multi ani lui , sa fie fericit, iubit doar de tine si el sa te iubeasca doar pe tine si sa fiti fericiti impreuna:) La multi ani:)

    • Vienela October 3, 2012 at 7:37 am

      Multumesc mult, Ralu!
      Iti doresc sa fii fericita, sa gasesti cel mai bun baiat din lume!

  • Vladen October 1, 2012 at 12:57 pm

    La multi ani :D. Ce-ti ia? 😛

    • Vienela October 3, 2012 at 7:38 am

      Multumesc mult.
      :)) Mi-a luat tigarile din pachet. :)) Crezi ca barbatii pot face ceea ce face o femeie? :))

  • Denis October 1, 2012 at 1:22 pm

    Un mod original de-ai ura La Multi Ani iubitului. Foarte frumos. La Multi Ani si din partea mea. 😛

    • Vienela October 3, 2012 at 7:39 am

      Multumesc mult, Denis!
      La multi ani si tie! Si note bune la scoala!

  • Diana October 1, 2012 at 1:56 pm

    La multi ani sotului tau drag! La multi ani tie si tuturor celor care iti sunt dragi!
    Impresionante aceste randuri ale tale, ganduri de iubire pentru una dintre persoanele dragi!
    Ma emotioneaza oamenii care se iubesc! O viata de Iubire sa aveti! De cat mai putine zile cenusii sa aveti parte!
    Evit sa imi imaginez prin ce ati trecut cand doctorii visau cai verzi pe pereti despre ce diagnostic sa scrie iubitului tau sot! Si il admir ca a avut puterea – curajul! – sa refuze o operatie inutila care v-ar fi distrus, poate, familia.
    Fie sa aveti parte de zile fericite multe-multe-multe! Sa va iubiti si sa fiti sanatosi si veseli!

    Viata fericita, Vienela, alaturi de toti cei dragi!
    Cu drag,

    • Vienela October 3, 2012 at 7:41 am

      Iti multumim din suflet, Diana!
      Viata lunga si fericita iti doresc, alaturi de familia ta!
      Nu, nici nu ai cum sa iti imaginezi, daca nu treci prin asa ceva. Sper sa nu ajungi niciodata sa simti ceea ce am simtit noi, ceea ce simt toti cei ce ajung acolo.
      Multumesc inca o data!

  • Nice October 1, 2012 at 9:49 pm

    Asta da declaratie de dragoste, finalul a fost cireasa de pe tort. 🙂 La multi ani ii doresc si eu…fericiti alaturi de tine! 🙂

    • Vienela October 3, 2012 at 7:43 am

      Multumesc mult, Nice draga!
      Multi ani fericiti si tie!
      A fost foarte emotionat, nu se astepta sa scriu pe blog. :))

  • salmi October 2, 2012 at 9:59 am

    La multi ani fericiti inainte!

    • Vienela October 3, 2012 at 7:43 am

      Multumim mult, Salmi. Asemenea si voua!

  • Daca as putea as.... | touchofadream.ro October 2, 2012 at 10:01 am

    […] asta intr-o leapsa si ii invit pe: Vienela, Mihaela, Paul, roscata, Cris-Mary, CLM, zdwub, deby, Ana si Danna sa imi spuna ce ar manca si ar […]

  • elly weiss October 3, 2012 at 4:11 am

    Sa fiti fericiti, Vienela! La multi ani lui Mihai!
    Cam tarziu ajung…imi fac autocritica.

    • Vienela October 3, 2012 at 7:44 am

      Multumim din suflet, Elly.
      Nu trebuie sa te scuzi, noi doua ne intelegem si fara cuvinte.
      Iti doresc sa fii fericita!

  • OchiiVerzi October 9, 2012 at 1:25 pm

    Oooooo 😀 si sa mai zica cineva ca iubirea nu-i frumoasa. Multi ani inainte lui, voua!

  • Irealia April 27, 2013 at 10:57 am

    La mulți ani iubitului tău dulce! 🙂
    Să-i transmiți, te rog, că-mi e tare drag de el pentru că te face atât de fericită și împlinită! Să aveți parte de-o viață lungă și frumoasă împreună!

    • Vienela April 27, 2013 at 11:34 am

      Multumesc mult, Sorana! Multi ani fericiti va doresc si voua!

  • […] rău, culoare roşu aprins, şi a fost confiscată de pisici. Fără pregatiri speciale, fără declaraţii de dragoste, că suntem ocupaţi. E despre dragostea de zi cu zi, despre un EL şi o EA trăind o nouă zi […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.