Skip to main content

Trăiesc printre cărți

Trăiesc printre cărți și-mi hrănesc sufletul cu ele. Nu aș putea spune că am un criteriu anume după care le aleg, cel puțin nu unul care să fie pe înțelesul lumii. Mă las purtată de gândurile momentului, de ceea ce inima îmi cere și mă bucur de relaxarea pe care fiecare carte în parte și toate la un loc mi-o oferă. În liniștea casei mă delectez cu lecturi care mă poartă spre lumi imaginare, unde viața diferă de cea pe care o cunosc. Atunci sunt cu adevărat fericită, chiar dacă personajele mai pățesc și lucruri rele, din care cu greu pot scăpa.

De-mi este tulburată liniștea (poate se uită soțul la un meci, poate copilul râde în hohote cu prietenii pe skype, poate sună la ușă vreo vecină, poate îmi vin în vizită nepoții, poate mă simt prea obosită după o zi grea de muncă), aleg varianta mai simplă, dar aproape la fel de relaxantă, cea în care cărțile pot fi și chiar trebuie schimbate, sucite, mutate, citite rând pe rând, până când se potrivesc sau până când

 Ene vine pe la gene.

Este vorba despre cărți pentru cei ajunși la un nivel avansat, desigur. Din ciclul “ce face omul când nu are ce face”, am ales să vă prezint astăzi un soi de tutorial despre cărți. Veți înțelege ușor dependența mea față de acest joc simplu care mă transformă în zombi seară de seară. Chiar și când reușesc să îl dezleg repede, tot pierd cel puțin zece minute din viață, după cum puteți vedea din neclarul videoclip de mai jos. Vouă vă plac la fel de mult cărțile?

Doamnelor și domnilor, iată cum se joacă Spider Solitaire nivel avansat (cu patru suite) și cum își pierde Vienela timpul la miezul nopții:

Comments
  • Vero June 19, 2017 at 6:49 pm

    Mi-ai făcut o bucurie, credeam că numai eu pierd vremea cu Spider Solitaire. 😀
    E jocul meu preferat.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.