Skip to main content

Top 10 cărţi de citit în 2017

Top 10 cărţi de citit în 2017. Dacă nu le-ați citit încă, recomandarea mea este să nu le ratați. Anul trecut mi-am comandat de multe ori cărți online, după cum bine știți. Unele dintre ele se regăsesc în acest top și pot fi comandate din orice librărie online cunoscută și apreciată..

Am ales să recomand în Top 10 cărți de citit în 2017 numai cărți din acest gen atât pentru că pe mine mă fascinează și mă ajută să mă refugiez din fața greutățile și a supărărilor, atunci când simt că lumea în care trăiesc se învârte în sens invers, cât și pentru că literatura sf și fantasy nu e îndeajuns de apreciată și promovată la noi.

Ucenicul asasinului (1) îmi prinde mâna în palma sa mică, de copil încă neobișnuit cu rolul pe care viața i l-a pregătit. Mă poartă prin grajduri mirosind a animale bine îngrijite, prin bucătaria în care ostașii înfulecă de zor, pe scara secretă până în locul unde Chade îl va învăța totul despre plante, despre oameni și despre cum să devină unealta regelui. Fitz, bastardul lui Chivalry, încă nu stăpânește bine Meșteșugul, iar Harul său nu poate ajunge la mine. Nu știe cât de tare îl invidiez, cât tremur pentru el când văd că pericole de tot felul îl pândesc oriunde ar merge și cât de mult mi-l doresc ca prieten, chiar și în ciuda celor spuse de Burrich, bărbatul ce îi este ca un tată:

Cine te-a învăţat să fii una cu câinele, să intri în mintea lui, să vezi prin ochii lui, să-l laşi pe el să vadă cu ai tăi, să vă spuneţi lucruri unul altuia? (Harul) E puterea sângelui de animal, aşa cum Meşteşugul se moşteneşte de la un rege la altul. La început e o binecuvântare, te învaţă limba animalelor, numai că apoi pune stăpânire pe tine şi te trage în jos, face din tine un animal, ca ele. Până când, la sfârşit, nu mai e nici urmă de om în tine, alergi şi lingi şi guşti sânge, de parcă ai fi trăit în haită toată viaţa. Şi nimeni nu mai poate să se uite la tine şi să spună că ai fost om vreodată.

Îl las să își continue antrenamentele și mă îndrept către Floarea de loldilal (2) și către Orașul unde toți tremură, așteptând ca apărători purității să îi scape de perfidele gunoaie infiltrate printre ei. Darul epuratorilor, de a simți orice miros străin de Oraș, pare să nu mai fie suficient astăzi, când o mulțime de falși Călugări Orbi, false Fecioare Zbârcite, un roi de gigaviespi, o falsă oaste de Imperiali își ascund “scârna bolborosindă sub alte și alte întrupări, una mai bine trucată decât alta”. Miasme oribile și bucăți gelatinoase de clăbuci căcănii care se împrăștie prin Oraș mă sufocă. Sufăr alături de Comandantul Unic al Trupelor Imperiale de Elită, mărețul epurator Anob, și mă întreb unde este adevărul: ceea ce percep este mirosul Orașului sau al lumii în care au trăit strămoșii lui Anob?

Nesocotind ritualurile și stârnind rumoare în rândul asistenței scandalizate, îmi oferă o Floare de loldilal. O iau mulțumindu-i din ochi și, fără să-mi pese că aș putea fi mușcat, îmi afund nările în ea, îi sorb cu nesaț parfumul, singurul care poate învinge putoarea de latrină înconjurată de hoituri…

Părăsesc un Oraș doar pentru a căuta un ghețar, Cranning, ispitită fiind de chemarea tulburătoare, irezistibil de senzuală, de erotică, pe care Unwyrm (3) o trimite către cea de șapte ori și încă de șapte ori cea de-a șaptea fiică a căpitanului navei ce a adus oamenii pe Imakulata. Deodată, simt că eu sunt Patience, că mie îmi este adresată chemarea. Oare îmi doresc cu adevărat să fiu împreună cu cea mai puternică ființă și să dau naștere unei noi specii de ființe ori cristalul implantat în creier și multele antrenamente la care am fost supusă mă vor ajuta să rezist tentației și să îl ucid pe cel care mă așteaptă de 7000 de ani?

Se cutremura și se zvârcolea extaziată sub el. Cumva, înțelese Reck, trebuia distrasă de la plăcerea pe care i-o oferea Unwyrm, silită să-și amintească ce se întâmpla în realitate. O durere bruscă ar fi putut rupe puterea lui Unwyrm asupra minții ei, ar fi putut s-o facă să uite plăcerea suficient cât să ia cuțitul și să-l înjunghie.

Obosită de atâta erotism, mă refugiez în Sufletul împăratului (4), un suflet gol ce așteaptă să fie scris amintire cu amintire, senzație cu senzație, minciună amestecată cu adevăr. Nimeni nu se încumetă să încerce a crea amprenta ideală a sufletului împăratului. Nici măcar Shai, falsificatoarea, nu are acest curaj, însă încearcă, obligată fiind de Frava, de Gaotona și de unealta lor supusă, Pecetluitorul cu sânge. Zilele se scurg tot mai repede și-s încărcate de tot mai multe emoții, gânduri și planuri. Câte dintre ele se vor concretiza?

Scoase jurnalul despre viața împăratului și se trezi examinând perioada din tinerețea acestuia. Gândul că acesta nu va trăi din nou, că toată munca ei va fi doar un truc menit să distragă, în timp ce ea își plănuia evadarea… Gândurile acelea îi provocau un rău fizic. Pe toate nopțile! își spuse Shai. Te-ai atașat de el. Începi să-l vezi cum îl vede Gaotona. N-ar fi trebuit să simtă așa. Nu-l cunoscuse. În plus, era o persoană demnă de dispreț. Dar nu fusese mereu așa.

De la un suflet gol trec la sufletul nemilos al lui Simon Kress, cel care încearcă tot timpul să își impresioneze amicii arătându-le colecția lui de animale neobișnuite, nu prea amuzante și foarte scumpe. Nici măcar nu mă mir când aflu că vrea să își cumpere forme de viață de pe o altă lume, viețuitoare care să îl idolatrizeze. Regii nisipurilor (5) sunt forme de viață complexe, având o inteligență colectivă. Sunt capabili să se războiască, dar și să încheie armistiții și alianțe. Cu toate că nu îmi place Simon Kress, nu mă pot abține să nu mă cutremur la gândul că îl așteaptă zile grele după ce decide să îi batjocorească pe regii nisipurilor.

Pe măsură ce crește, burta devine tot mai inteligentă. Puterile ei psionice sporesc, iar mintea-i devine tot mai complexă, mai ambițioasă. Mobilii cu platoșă sunt suficient de utili atât timp cât burta e mică și doar semiconștientă, însă acum are nevoie de slujitori mai buni, de trupuri mai apte. Înțelegi? Mobilii vor da naștere, cu toții, unei noi specii de regi de nisip. N-aș putea spune exact cum vor arăta. Fiecare burtă își hărăzește propria ei specie, adaptată necesităților și dorințelor pe care și le percepe.

Mă tem de vietățile ciudate. Prefer să trăiesc printre Pisicile războinice (6), feline care iubesc libertatea și care nu ezită să își apere teritoriul, conducătorii și puii cu prețul vieții. Împărțite în patru clanuri, pisicile războinice obișnuiesc să se întâlnească la sfat în nopțile cu lună plină. Atunci stau în ascunzișul din inima pădurii și le urmăresc cum schimbă impresii, cum se bucură de revederea unor vechi prieteni sau cum ajung să lege alianțe pentru a se proteja de cei care, din varii motive, vor să le cotropească teritoriile. Mă atașez de Roșcovanul, un motan de casă care visează la o viață liberă alături de Clanul Tunetului. Mă bucur când primește numele Labă de Foc, nume de ucenic războinic, îl urmăresc pas cu pas când vânează, îi apreciez sinceritatea și îi țin pumnii când este în pericol.

Fostul motan de casă cugetă o clipă. Se gândi la noaptea trecută, când dormise într-o vizuină umedă. Se gândi la fierea de șoarece și la curățarea mizeriei lui Colț Galben, la cum se străduia să-i mulțumească pe Inimă de Leu și Gheară de Tigru. Își aminti de ocările legate de sângele lui de pisoi de casă. Apoi îi apăru în minte fiorul primei capturi, al goanei prin pădure după câte o veveriță și al serilor calde petrecute sub cerul înstelat și primeneala alături de prietenii lui.

-Știu cine sunt acum, mieună el simplu.

Dar viața, chiar și în pădure, nu e mereu ușoară. Uneori se adună Nori de furtună (7) și atunci e necesar să ai un prieten detectiv particular și vrăjitor, căci numai el te poate băga și mai apoi scoate din felurite necazuri. Știe să folosească magia și nu se teme să lupte cu tot felul de ființe venite de pe alte tărâmuri, cu tot felul de spirite ale răului, cu entități demonice, cu numeroasele creaturi din Niciodatănicicând. Harry Dresden, vrăjitorul la serviciile căruia poliția apelează deseori, este un tip atât de haios și știe atât de multe trucuri, vrăji, magii, încât este imposibil să nu îl îndrăgesc și să nu stau alături de el când luptă cu spirite malefice și când discută cu Bob, o fantomă ce aprinde în portocaliu ochii craniului de pe birou atunci când se trezește.

M-am luat la întrecere cu furtuna în goana către casă și, făcând asta, mi-am adunat fiecare fărâmă de putere și de vioiciune pe care le-am mai putut găsi în mine, m-am acordat pe un nivel de o mai mare încordare, mi-am adus toate simțurile în cel mai înalt punct al percepției. M-am oprit la douăzeci de metri de casă și am închis ochii, gâfâind. Locul ar fi putut fi presărat cu capcane magice sau cu alarme, sau cu paznici imateriali sau ascunși, invizibili cu ochiul liber. Ar fi putut exista vrăji în așteptare, iluzii menite să-l ascundă pe Victor Sells de orice ar fi venit să-l caute. Trebuia să fiu în stare să privesc dincolo de ele. Aveam nevoie de fiecare fărâmă de informație pe care-o puteam afla. 

Mi-am deschis Al Treilea Ochi.

Și atunci l-am văzut pe el, pe Omul Pictat (8). Stătea neînfricat în fața miezingilor ce se ridicau ca un abur din pământ de cum se însera, dornici să vâneze toate ființele rămase în afara glifelor de apărare desenate pe ziduri, pe scuturi, pe uși. Nimeni până acum nu a avut cu adevărat curajul de a înfrunta demonii și de a-i ucide. Arlen are acest curaj. Și are putere, căci glifele antice de luptă pe care le-a regăsit și le-a tatuat pe propriul corp îl apără de fioroșii miezingi. E bun și darnic. Știe că tot ceea ce a învățat trebuie transmis oamenilor pentru a-i ajuta să lupte și să învingă miezingii ce stăpânesc nopțile. Îl plac așa cum e, nici om, nici demon.

Glifatul se uită la ea fără să mai spună nimic.

-Și, oricum, ce nevoie ai avea de el? continuă Leesha. Ai deja puteri mai presus de tot ce pot face Culegătoarele de Ierburi și chimicalele.

-Nu sunt decât un om…, începu el, dar ea îl întrerupse.

-Aiurea, spuse. Rănile ți se vindecă în numai câteva minute și poți s-alergi la fel de repede ca un cal o zi întreagă, și nici măcar nu gâfâi. Arunci demonii lemnului cât colo, de parc-ar fi niște copii, și vezi noaptea la fel de bine ca-n toiul zilei. Nu poți spune că nu ești “decât” indiferent ce.

El zâmbi.

-Ochilor tăi nu li se poate ascunde nimic.

Ceva din felul în care o spusese trimise în trupul Leeshei un fior de încântare.

Am încredere în el. Știu că va lupta din toate puterile. Îl las și plec pe Calea regilor (9). E-o cale lungă, primejdioasă, grea, frumoasă, plină de provocări și de ființe fantastice, o cale pe care nu oricine se încumetă să meargă. E calea pe care, dacă o străbați până la final, nu ai cum să nu sari în sus, uimit de magia pe care o răspândește și de felul în care se dezvăluie, treptat și într-un mod deosebit de inteligent. Calea regilor e-o vrajă literară, o melodie a sufletului pe care simți nevoia să o asculți iar, și iar, și iar. Cristalsăbii și Cristalpurtători, spreni care însoțesc omul în tot locul, un ucigaș pe nume Szeth cel făr’ adevăr, ochi-luminoși (oameni nobili) și ochi-întunecați (oameni simpli, de rând), slugi sălbatice și aparent inofensive (parshii), un popor de o frumusețe deosebită (alethii), un războinic binecuvântat de Furtună (Kaladin), tânăra Shallan, cea care urmărește să fure Animmodul, Dalinar cel chinuit de viziuni de neînțeles… Iată câteva dintre ingredientele rețetei de succes.

De ce crezi că pentru muncitori nu există niște costume de genul Cristalarmurilor? spuse înaltul prinț.

-Ce?

-Cristalarmura îți dă o forță impresionantă, dar o folosim arareori pentru altceva, în afară de război și măcel. De ce-au făcut Radianții numai arme? De ce nu și unelte puternice, pentru oameni obișnuiți?

-Nu știu, răspunse Alodin. Poate fiindcă războiul e lucrul cel mai important.

-Poate, zise Dalinar, cu voce mai scăzută. Și poate că asta e condamnarea definitivă, a lor și a idealurilor lor. Căci, în ciuda idealurilor mărețe pe care le-au propovăduit, nu le-au dat niciodată oamenilor simpli Armura și nici nu le-au dezvăluit tainele lor.

Lepăd Cristalarmura și revin mai aproape de zilele noastre, dar nu chiar în ele, ci într-un univers aflat în continuă mișcare, tocmai când Arhanghelul Raul (10) se întoarce din iad  printre oameni. Înarmat cu o pereche de aripi și cu hotărârea de a preveni Apocalipsa, fostul publicitar îmi face semn să-l însoțesc în drumurile sale. Și ce poate fi mai amuzant, într-o Românie în care trenurile au mari întârzieri în orice perioadă a anului, decât să te plimbi cu trenul numit Șoapta lui Zamolxe? Poate multe aspecte din viața noastră cea de zi cu zi, aspecte pe care Arhanghelul Raul le ironizează la fiecare pagină.

Trenul circulă lin, cu o viteză incalculabilă pentru un om normal și cei trei continuară să bea în tăcere. 

-De ce-i zice, totuși, Șoapta lui Zamolxe? întrebă Raul.

-E o glumă de-a noastră. Trenul circulă aproape cu viteza sunetului, de-aia facem o jumătate de oră până la București. Și se aude și boom-ul sonic, normal. Știi cum se zice, când Dumnezeu vorbește chiar și-n șoaptă, tot te dor urechile.

*

Ordinea acestui top 10 cărți de citit în 2017 este întâmplătoare. Am scris despre ele pe măsură ce le-am scos din bibliotecă. 🙂

1.Ucenicul asasinului, cartea scrisă de Robin Hobb, este prima din trilogia Farseer. Dacă aș deveni scriitor, așa mi-ar plăcea să pot scrie.

2. Floarea de loldilal, cartea scrisă de Ana-Veronica Mircea, o colecție de povestiri pe care eu nu le-aș putea încadra într-un singur gen, își are un loc aparte în inima mea.

3. Wyrm, cartea scrisă de Orson Scott Card, e simplă și deopotrivă captivantă. Orson Scott Card rămâne unul dintre scriitorii mei preferați.

4. Sufletul împăratului, cartea scrisă de Brandon Sanderson, cu toate că este cea mai subțire dintre cărțile recomandate astăzi, m-a cucerit prin idei și complexitate.

5. Regii nisipurilor, cartea scrisă de George R. R. Martin, cuprinde o serie de povestiri pe care le-am citit prima dată în urmă cu vreo 20 de ani. Îmi plac la fel de mult și astăzi.

6. Pisicile războinice, cartea scrisă de Erin Hunter, cu toate că este catalogată ca fiind pentru copii, are darul de a cuceri orice adult. Seria are foarte multe volume, din care la noi au fost traduse până acum doar câteva.

7. Nori de furtună, cartea scrisă de Jim Butcher, este primul volum din Dosarele Dresden, o altă serie care conține foarte multe volume. Al cincisprezecelea volum, Skin Game, a fost nominalizat pentru premiul Hugo în 2015. Amuzantă, antrenantă, ușor de citit.

8. Omul pictat, cartea scrisă de Peter V. Brett, primul volum al seriei Demon, mi-a învins prejudecățile și m-a făcut să mă bucur de fiecare cuvânt, de fiecare descriere, de fiecare aventură a personajelor.

9. Calea regilor, cartea scrisă de Brandon Sanderson, este de o complexitate greu de egalat sau de povestit în cuvinte. După ce am terminat de citit și al doilea volum, chiar am sărit în sus strigând că așa ceva apare o dată la un secol.

10. Arhanghelul Raul, cartea scrisă de Ovidiu Eftimie, e toată numai ironie și glume mai mult sau mai puțin amuzante. E o parodiere a vremurilor pe care le trăim și e bine scrisă.

 

Comments
  • Vero January 29, 2017 at 11:26 am

    Îţi mulţumesc fiindcă îmi faci cunoscută cartea. 🙂 Multe, multe mulţumiri!

    Ieri am făcut o “plimbărică” până la Bucureşti şi înapoi, cu trenul. Şi m-am gândit la tine când s-a oprit în Ploieşti. 🙂

    • Vienela February 1, 2017 at 1:18 pm

      Cu mare, mare drag! Eu ma gandesc la tine in fiecare zi, fara sa ies din casa. :)))

  • […] în viețile anterioare. Cred că acela a fost primul pas pe care l-am făcut spre pasiunea pentru scrierile fantasy și sf. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.