Skip to main content

Toate cuvintele ajung la…

Le-am aruncat grăbită, pe multe dintre ele mai mult la întâmplare. Purtam pe chip un zâmbet ghiduș, zâmbetul omului care nu se ia în serios, care știe să profite de orice moment pentru a se distra sau a face haz de necaz. Când a fost posibil, le-am atașat fotografii care să îmi confirme spusele. Amuzante sau mai puțin amuzante, elevate sau mai puțin elevate, toate cuvintele se aliniau în fragmente de viață. Unele stârneau reacții (un impuls pe care îl controlez cu greu mă îndeamnă să scriu “reacții efervescente”; lupt cu el din răsputeri). Într-o lume încrâncenată, între războaie fără miză concretă, pe deasupra grijilor de zi cu zi, departe de răutățile gratuite, cuvintele mele erau o oază de verde într-un pământ pustiit de bunătate, de veselie, de iubire. Aventurile lui Bruno se înghesuiau în mici povești însiropate cu dragostea pe care omul o poartă câinelui, dar mai presus de ea cu dragostea pe care doar câinele știe să o dăruiască omului. 

Ieri am avut o revelație: toate cuvintele ajung la coșul de gunoi al măritului (sau mărețului?) facebook, dacă nu sunt adunate mănunchi. Peste ele se așterne praful uitării. Până și eu, care l-am însoțit în fiecare aventură, încep să uit. Fir cu fir, mi-am adunat cuvintele într-un buchețel, în word. Le-am alăturat poze, spre neuitare. Le-am alăturat și cuvintele voastre, ale celor ce ne-ați însoțit pas cu pas pe drumul copilăriei și adolescenței, până aproape de maturitatea ce bate la ușa Brunuțului meu. Într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, le voi integra într-o poveste despre care în acest moment nu știu absolut nimic. Cert este doar că ziua de duminică mă îndeamnă mereu la visare. Văd cum cele 83 de pagini adunate ieri în word devin mâine 183, 283, 383… Nu-mi e greu deloc să îmi imaginez cum toate cuvintele ajung la tipografie, apoi în casele celor ce vor să se rupă un moment de griji, de probleme, de minciună și de răutate, să-și caute zâmbetul alături de mine.

Duminica îmi place să visez. Mâine probabil mă voi trezi și îmi voi aminti că editurile nu au cum să fie interesate de Aventurile lui Bruno, iar eu nu am bani să tipăresc o carte. Probabil toate cuvintele vor ajunge într-un final la recycle bin, însoțite de regrete eterne…

Comments
  • Cristian February 28, 2016 at 11:08 am

    Drumul unui manuscris până la tipografie e puțin mai lung și mai complicat. Întâi, trebuie să ajungă la o editură care să-și dea acordul să editeze textul respectiv. Dacă obține aprobarea, îl ia în primire un redactor, care își face treaba. Apoi ajunge la un tehnoredactor, care așază textul în pagini, pe calculator. Apoi redactorul face corectura textului, tehnoredactorul operează corectura și se gândește la o copertă acroșantă, care să aibă legătură cu textul. Abia apoi viitoarea carte primește aprobarea finală pentru a fi tipărită (bun de tipar). În final, cartea e tipărită, editura preia volumele și le distribuie în librării și alte puncte de vânzare a cărții. După ce ajung în librării volumele sunt gata de a fi cumpărate.
    În ce privește șansele de a fi publicată o carte depinde de talentul scriitorului, al redactorului care citește manuscrisul și își dă seama de valoarea lui și, din păcate, de bani. Pentru textele valoroase, editorul pune banii necesari pentru operațiunile de mai sus, știind (sperând) că și-i va recupera din vânzarea volumelor. Din păcate, nu întotdeauna cărțile valoroase se vând bine. Dacă ești un Gigi Becali, plătești tu pentru toate astea și tot tu cumperi tot tirajul tipărit și rămas nevândut.
    Nici cărțile virtuale nu sunt foarte ieftin de făcut. După ce citești aceste rânduri, Vienela, îți dai seama că tot noi, cititorii tăi obișnuiți, vom beneficia de textele concepute de tine, intrînd pe blogurile tale. Dar nu renunța la speranțacă vor veni și vremuri mai bune pentru scrieri și scriitori!

    • Vienela February 28, 2016 at 11:13 am

      Da, stiu (in mare) care este drumul unui manunscris. Undeva in text am amintit de edituri…
      Din cate am observat in ultimii ani, bine se vand cartile ai caror autori stiu sa dea din coate, sa isi laude munca.
      Sigur ca mi-ar placea sa am (macar) o carte publicata, dar sunt constienta ca nu am talentul necesar. Asta nu ma impiedica sa scriu pe blog si nici sa visez in duminicile plictisitoare. :)))

      • Matilda February 28, 2016 at 11:45 am

        Ai talentul, Vienela. Trebuie doar să ţi-l investeşti în ceva care se cumpără. Cred că aventurile lui Bruno, de exemplu, ar avea şanse. E nevoie doar de cineva care să ştie să le vândă. Şi poate că ştii chiar tu. 🙂 Merită să-ncerci. 🙂

        • Vienela February 28, 2016 at 11:51 am

          Asteptam cu emotie si nerabdare parerea ta. 🙂 Gata, mi-am suflecat manecile! :)))

  • Suzana February 28, 2016 at 1:05 pm

    Eu nu am caine, cred ca deja stii asta, dar o carte despre un atat de bun prieten al omului cred ca mi-a placea sa citesc. Ai zis ca ai strans deja 83 de pagini. Impreuna cu niste poze trasnet si niste idei de baza privind ingrijirea, ca tot stii ce si cum, pentru inceput cred ca suna ok!
    PS. O iau doar cu autograf!
    O primavara frumoasa, Vienela!

    • Vienela February 28, 2016 at 5:01 pm

      Multumesc frumos pentru incurajari! Nu o carte cu sfaturi privind ingrijirea cainilor visez eu… Mai degraba o vad ca pe o poveste in care sa fie incluse micile texte adunate deja… :))
      Promit sa o ofer cu autograf atat de la mine, cat si de la Bruno! :))
      Primavara frumoasa iti doresc si tie, Suzana!

      • Suzana February 28, 2016 at 5:53 pm

        Am inteles ca asta doresti, dar nu e de lepadat nici un mic capitol practic. Nu cred ca va stirbi nimic din frumusetea textelor. Ai extinde numarul cititorilor! 🙂
        Si cred ca ai talent ca sa strecori si “stropi de informatii”, cum imi place mie sa spun!

        • Vienela March 4, 2016 at 6:56 am

          Da, sigur ca as putea face asta. Am adunat acolo si postarile unde scriam despre problemele de sanatate pe care le-a avut Bruno.

  • V Galati February 28, 2016 at 2:33 pm

    Cainele este cel mai fidel prieten al omului.Un caine va fi intotdeaua langa tine si va reusi sa iti smulga un zambet prin felul lui de a incerca sa iti atraga atentia.Speram ca scrierile tale sa nu ajunga intr-un recycle bin ci pe o carte in casele oamenilor.

    • Vienela February 28, 2016 at 5:06 pm

      Pana acum nu am sters nici macar un text scris de mine. Nici nu m-am gandit serios sa public ceva (exceptie facand blogul, desigur). 🙂 Astazi a fost zi de rasfat, mi-am permis sa visez si mi-am facut planuri legate de o poveste…
      Multumesc frumos! 🙂

  • cristina dragomir February 28, 2016 at 9:20 pm

    Eu sunt printre cei care ar cumpara o astfel de carte si ar citi-o, tinand cartea intr-o mana si folosind-o pe cea de-a doua pentru a-si mangaia catelul 😀

  • cita February 29, 2016 at 11:01 am

    Nimic nu se pierde… nimic nu dispare fara urma! Macar in suflet, sau tocmai acolo, raman toate cele ce ne-au atins!

    • Vienela March 4, 2016 at 6:59 am

      Nu doar ca raman, dar ne si influenteaza actiunile viitoare. 🙂

  • Misterul unui zâmbet | Iubesc Viaţa March 28, 2016 at 8:45 am

    […] putea dezlega misterul unui zâmbet? Se străduiesc oamenii de sute de ani să afle la ce se gândea Gioconda, ce anume a făcut-o să […]

  • Sebastian April 16, 2016 at 7:54 pm

    “Toate cuvintele” e numai unul 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.