Skip to main content

Toată munca este pe umerii mei

A nins în Ploieşti dimineaţă. Întâi cu fulgi mărunţi, anemici, care nu îşi găseau locul nicăieri. Mai târziu au primit ajutoare, s-au înmulţit şi ninsoarea şi-a schimbat aspectul, făcându-mă să cred că vom avea posibilitatea să ne jucăm, să îl bulgăresc  puţin pe Ionuţ de ziua lui. Dar soarele pândea de după colţ şi distrugea tot ce construise frigul dimineaţă. Acum mi-am amintit că a şi plouat. Cu lepşe. Ploieştencele mele, Ana şi Dana, m-au invitat la joacă, întrebându-mă ce vreau de la blogul meu în 2013.

De la blog nu vreau nimic, pentru că singur nu poate face nimic. Toată munca este pe umerii mei. :))

Aş vrea să pot scrie mai mult. Uneori simt că am atâtea de povestit. Apoi mă întreb dacă interesează pe cineva…

Aş vrea să scriu mai bine. De câte ori recitesc postări mai vechi, descopăr că le-aş fi putut scrie altfel, dacă nu m-aş fi grăbit, dacă mi-aş fi dat mai mult interesul, dacă eram mai talentată.

Aş vrea să îmi păstrez prietenii pe care mi i-am făcut prin intermediul blogului, oameni pe care îi citesc cu plăcere şi pe care îi apreciez.

Aş vrea să cunosc oameni noi, oameni cu care să discut, oameni de la care să învăţ.

Aş vrea să îi dedic mai mult timp, dar deocamdată ziua are tot 24 de ore.

Aş vrea să pot trece măcar de prima probă a concursului la care m-am înscris.

Să vedem ce vor de la blogurile lor în 2013 Adelina, Întuneric, Ioana, Minnie, DanaRudolph, Ratatouille, Petre, Andra, Ana-Maria şi bine-nţeles Vladen, căruia vreau să îi urez Crăciun fericit!

 

Comments
  • Szasz Sebes Paul January 7, 2013 at 4:36 pm

    Frumoase dorinte

  • GCM January 7, 2013 at 4:38 pm

    Talent ai, chiar “cu carul”.

  • Nice January 7, 2013 at 5:09 pm

    Draga, Vienela, in urma lecturarii acestui articol nu-mi ramane decat sa-ti urez multa putere de munca. De fapt, daca am inteles eu bine, tu cu timpul te lupti, caci inspiratie, elan si putere ai din plin. 😀
    Mult succes la concurs si multi prieteni-cititori statornici. 🙂

  • ex-silentio January 7, 2013 at 5:18 pm

    Eu am renunțat să-mi mai citesc postările mai vechi. Nu de alta, dar de fiecare dată mă gândesc că altfel trebuia scris, și am tendința de a relua subiectul. 🙂
    Succes la concurs.

  • Intuneric January 7, 2013 at 5:22 pm

    Eu nu-mi doresc decat sa am timp sa scriu, cel putin in acelasi ritm ca pana acum. Altminteri, am renuntat sa-mi fac planuri:http://cronicariu.ro/blog-review-2012-preview-2013/

  • DANAP.RO January 7, 2013 at 5:35 pm

    As vrea sa scriu mai mult si sa cunosc, prin intermediul blogului, dar si off-line, oameni interesanti si pasionati de ceea ce fac 🙂

  • Vladimir January 7, 2013 at 5:41 pm

    Multumesc! Craciun fericit! Am facut-o dar o public mai incolo 😀 .Mi-a placut a fost cea mai scurta si simpla leapsa pe care am facut-o vreodata!

  • Ioana K-Man January 7, 2013 at 6:05 pm

    Pt mine e o intrebare grea, nu vad blogul ca un produs, ci ca o defulare. Dar poate as putea filosofa putin pe tema asta.

  • Andra January 7, 2013 at 6:23 pm

    Vienela, sper sa primesti de la blogul tau tot ce iti doresti anul acesta. Si ii doresc La multi ani! lui Ionut 😛

  • Minnie January 7, 2013 at 7:04 pm

    Vienela, tie îti doresc multa inspiratie la scris si în primul rand multa placere!
    Despre mine… din cauza unor evenimente mi-e sufletul un pic mai gol si nu stiu precis daca am sau nu vre-o aspiratie în ceea ce priveste blogul! Sa se mai linisteasca apele si vom vedea!

  • amiralul January 7, 2013 at 8:08 pm

    de multe ori, seara, cand fac ultima vizita a blogrollului te las la urma. dar nu pentru ca esti la litera V :)) ci pentru ca stiu ca ai obiceiul sa scrii destul de mult. deseori chiar nu am chef de citit. mie nu-mi place sa citesc. nu stiu de ce.

    eu unul citesc ce scrii. nu stiu de ce. nu ma regasesc in nimic din ce scrii. ciudata treaba. 🙂

  • pandhora January 7, 2013 at 8:36 pm

    la multi ani Ionutului tau,Vienela! 🙂

  • CARMEN January 7, 2013 at 10:16 pm

    La multi ani lui Ionut al tau! sanatate si numai bucurii!

  • Rolling Ideas January 8, 2013 at 6:18 am

    Să ţi se împlinească toate dorinţele! Şi până în martie poate se va strânge destulă zăpădă cât pentru o bulgăreală 🙂

  • D-Petre January 8, 2013 at 8:00 am

    Ne mutam mai la nord pentru ca am auzit ca pe acolo ziua tine vreo 6 luni 🙂 … poate asa vom avea suficient timp.

  • Eu și Ioana K-Man « Ioana K-Man. January 8, 2013 at 8:45 am

    […] ianuarie 2013 Scrie un comentariu Mă întreabă Vienela (mai exact îi întreabă pe toți bloggerii cu care mai schimbă o vorbă) ce așteptări am de la blogul meu pe anul […]

  • Ana-Maria January 8, 2013 at 9:09 am

    Oooh,iai….oooo..iaiiii….leapsa scurta….Ma’c s-o fac!
    Per ansamblu…cam ca tine si io…cu mici variatiuni pe tema data… 😀

  • ce vrea muschile mele « Amalgam de ganduri January 8, 2013 at 9:57 am

    […] Iar mi-s lepsuita….Cum de cine? De Vienela , evident! Cu ce?Cu chestia asta : leapsa scurta! […]

  • mixy January 8, 2013 at 10:26 am

    niciodată n-o să-ți placă în întregime ce scrii. Necazul când ai blog, e că povestirea pleacă pe țeavă fără să fie retușată de cel puțin câteva zeci de ori 🙂

  • Rudolph Aspirant January 8, 2013 at 1:19 pm

    Gata, am rezolvat leapsa si am si reusit sa scriu chiar 5 paragrafe fara sa raspund la aceasta intrebare in mod deosebit de concret, deoarece habar nu aveam care e raspunsul corect !

  • Ce vreau de la blog în 2013 - D - Petre January 8, 2013 at 2:22 pm

    […] ma întreabat, într-o leapşă, ce vreau de la blog în 2013.  Nu prea ştiu ce vreau de la blog pentru că nu mi-am fixat […]

  • elly weiss January 8, 2013 at 10:14 pm

    Imi cer o mie de scuze ca nu mi-am amintit ca ieri a fost ziua lui Ionut. 🙁 Imi pare rau. La multi ani! Cu multe impliniri!

    Eu iti urez multa sanatate. Vei putea sa le faci pe toate. Si inca o data, succes la concursul acela!

  • Dragă blogule, January 9, 2013 at 3:33 pm

    […] articol este o leapșă ce am primit-o de la Vienela. Sper să îi țină Dumnezeu năravul și să-mi trimită cât mai multe lepșe pentru că sunt […]

  • Accident si asteptare « O zeama de cuvinte January 10, 2013 at 10:17 am

    […] prin minte asa ca profit de momentul de respiro nevirusat de nici o musca  muza si-i raspund Vienelei la provocare, asa cum am vazut ca au facut multi :ce asteptari am de la blog in […]

  • Matematicianul | Iubesc Viaţa January 26, 2013 at 7:54 am

    […] nimeni nu le mai citeşte. Acum folosim internetul, avem e-book reader, facem videoblogging, citim bloguri, deci ne putem distra transformând cărţile în ghivece pentru […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.