Skip to main content

Timp irosit

(Martie) Sunt frântă de oboseală. Simt că trupul mă va trăda și se va prăbuși dacă nu îi acord odihna la care speră. Poate nu voi muri, cum am auzit că au pățit alții din cauza oboselii și a stresului, dar nici bine nu îmi va fi. Las orice treabă și mă ascund în penumbra dormitorului. Întinsă în pat, cu pleoapele coborâte peste ochii înroșiți, îmi golesc mintea. Aștept să vină somnul. E un moment unic, irepetabil și inexplicabil. Prin gând îmi trec în viteză frânturi de imagini fără vreo legătură cu viața mea reală, ca într-un film dat pe repede înainte. Ar putea ieși un articol bun din ceea ce mintea îmi permite să văd acum. Uit că sunt obosită. Cobor din pat. Mă apuc de scris. Degetele aleargă fără zăbavă pe tastatură, împinse de teama că, nefiind transformate în cuvinte, imaginile s-ar putea pierde pentru totdeauna în neant. Scrisul îmi alungă orice urmă de oboseală. Întind pe nerăsuflate covor de cuvinte pe aproape opt pagini de word.

Bun. Am textul – așa cum l-am văzut în gând. Ce pot face cu el? E mult prea lung pentru a-l pune pe blog. Nu va sta nimeni să îl citească. Nu e nici destul de interesant pentru a-l publica în altă parte. Îl trec în categoria timp irosit și îl abandonez în calculator vreme de… nu mai știu câte săptămâni, până când aflu că s-a dat startul unui concurs literar. Nu scriu eu literatură, dar nici nu mă costă nimic să îl trimit. Rezultatul este absolut neconcludent (sau prea concludent?), căci textul nu se află printre primele zece povești alese de către cei din juriu. Îl abandonez iar, cu un nod în gât. Pentru o clipă, cea în care l-am scris, chiar am crezut că e un text bun, mai bun decât porcărioarele pe care le arunc de obicei în online.

(August) Îmi amintesc de el astăzi.

“Poate părea un gest copilăresc, însă mesajele sincere hrănesc sufletul scriitorilor, doar sunt și ei oameni. Într-adevăr, aprecierile sub formă de cuvinte nu-i ajută să-și plătească facturile, dar s-ar putea să le dea imboldul de a mai scrie un text care s-ar putea vinde sau le-ar putea aduce noi cititori. Important este să vrem să-i susținem, căci instrumentele prin care să facem asta ne sunt oricând la îndemână.” – Fragment din editorialul Cititor, nu consumator de cărți

libris.ro

Blogărul nu e scriitor, dar e om și se hrănește cu laude. Impulsionat de ele, continuă să țină blogul în viață, să îl încarce permanent cu noi și noi texte, ba chiar își bagă în minte ideea că stăpânește arta scrisului. Rar, extrem de rar am întâlnit cititori fideli (atenție, cititori fideli, nu rătăciți cu chef de batjocură) care să îi spună – verde în față – că un anumit text nu e prea bun, că e doar o porcărie fără cap și coadă, că e doar timp irosit. Sper să apuc vremurile când cititorii vor avea curajul de a spune exact ceea ce gândesc.

Întrebare: eu ce fac acum cu textul de aproape opt pagini? 😀

 

Comments
  • Vero August 22, 2016 at 1:39 pm

    Unde e textul?
    Pune-l totuşi pe blog – pentru cititorii fideli. 🙂

    • Vienela August 22, 2016 at 1:41 pm

      E in word… Il voi pune, desi nu cred ca vor fi prea multi cei care il vor parcurge pe tot… 😀

      • Vero August 22, 2016 at 2:45 pm

        Îl poţi trimite şi ca mesaj privat – pentru cei interesaţi (în cazul ăsta, să mă treci pe listă 🙂 ).

      • Vero August 22, 2016 at 2:46 pm

        Am citit şi restul comentariilor, am văzut că te-ai hotărât să-l pui pe blog. 🙂

  • Dana August 22, 2016 at 1:51 pm

    Il publici, pe bucati, macar… 🙂
    Chiar nu trebuie lasat acolo, intr-un con de penumbra.

    • Vienela August 22, 2016 at 2:31 pm

      Cred ca m-am decis. Il voi publica pe blog, intreg. 🙂 Chiar daca nu il va citi nimeni pe tot, va ramane aici si il voi putea reciti eu peste ani, sa zambesc stramb, asa cum fac acum recitindu-mi primele postari scrise pe internet… :)))

  • vax- albina August 22, 2016 at 1:51 pm

    Pune-l la ”Note” pe FB. Va putea fi citit oricând. Acolo va rămâne. Eu aștept.

    • Vienela August 22, 2016 at 2:32 pm

      Pe fb textele se ratacesc prea repede. Aici e usor de gasit. Multumesc! :*

  • VICTOR ILINA August 22, 2016 at 2:07 pm

    Uite o dilemă pe care văd că o ai şi tu: lungimea articolului! Am o schiţă neterminată care are deja 2540 de cuvinte şi nu îl public din cauza lungimii…Dar am zis că fac blog pentru a fi citit mai ales de nepoţii mei, cândva, aşadar poate să rămâie acolo mult şi bine. Totuşi aş fi curios să citesc articolul tău. Sărut mâna!

    • Vienela August 22, 2016 at 2:34 pm

      Nu mai am dileme. Stiu sigur ca oamenii evita sa citeasca pe bloguri articole kilometrice. Pentru pasionatii de lectura exista carti. Nu o spun eu, ci statisticile blogurilor. 🙂
      Cred pe blog le sta cel mai bine, indiferent de lungime.
      Multumesc. Il public in cateva minute.

  • Semnul din palmă | Iubesc Viaţa August 22, 2016 at 2:44 pm

    […] participat la un concurs literar. Nu a fost ceea ce aștepta juriul. Pentru a nu-l (mai) considera timp irosit, am ales să îl public pe […]

  • cristina dragomir August 22, 2016 at 9:15 pm

    Ma bucur ca l-ai pus pe blog, Vienela. Cred ca stii si tu prea bine ca nu poti numi timp irosit un timp in care ai expus o parte din tine si din sufletul tau. Asta cu jurizarile… ma abtin. Poate ca nu scrii literatura din punctul unora de vedere. Din punctul meu de vedere, o poti face linistita.

    • Vienela September 4, 2016 at 7:51 am

      Este irosit, daca ma gandesc ca il puteam folosi pentru a scrie ceva care sa imi aduca bani. Daca privesc lucrurile din punctul de vedere expus de tine, da, e un timp castigat. Iti multumesc! :*

  • Dialog cu timpul | Iubesc Viaţa August 27, 2016 at 8:57 am

    […] centurie, centilitru. Eu am ales să dezvălui fragmente dintr-un dialog pe care l-am purtat cu timpul. Cum le-au folosit alți blogări aflați doar dacă mergeți la […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.