Skip to main content

Te-am minţit pentru a te salva

În toamna anului trecut am trăit clipe de coşmar, săptămâni de care nu vreau să îmi amintesc şi pe care totuşi nu le pot uita. Am fost nevoită  să mint cu neruşinare în încercarea mea disperată de a salva viaţa bărbatului pe care îl iubesc.

Erau vreo două luni de când soţul meu slăbea văzând cu ochii, fără ca noi să dăm prea multă importanţă până în ziua în care a descoperit o umflătură în zona inghinală, umflătură care până a doua zi crescuse cât oul de găină. Primul doctor care l-a văzut a decis că trebuie să-l opereze, să-i facă o biopsie, lucru pe care soţul meu l-a refuzat. A mers la alt medic care, fără menajamente, după ce s-a uitat si l-a pipăit, l-a anunţat că nu poate fi altceva decât cancer. L-au internat, i-au făcut zeci de analize(de sânge- inclusiv pentru boli venerice, HIV, prostată, rectoscopie etc.) şi nu au găsit nimic. L-au transferat la altă secţie, unde două doctoriţe au ajuns să se certe în faţa lui, una susţinând că are cancer, cealaltă crezând că s-ar putea să fie SIDA(deşi analizele spuneau că nu). Atunci a avut şi o ieşire necontrolată, le-a înjurat şi a vrut să le bată, a ridicat pumnul, apoi un stativ de perfuzii sa dea în ele. :))

Înainte de a-i face biopsia l-au trimis la Institutul de boli infecţioase Matei Balş, pentru testul numit WESTERN BLOT, care se face în cazul în care analizele HIV au ieşit pozitive(lui îi ieşiseră negative! ). Abia la Institut s-a descoperit că nu avea nici HIV(nici nu credeam că ar fi putut avea, nouă de cancer ne-a fost frică), nici cancer, ci o simplă infecţie la măsea.

Doctorii din Ploieşti (TOŢI cei care l-au văzut) au căutat o problemă în zona abdominală, unde se umflase ganglionul şi abia la Bucureşti am aflat că nu se umflă ganglionul cel mai apropiat, ci cel mai sensibil. Doctora de la institut a spus că “ăştia din Ploieşti sunt nebuni şi vor să-i înnebunească şi pe alţii.”

În acele săptămâni am plâns şi m-am rugat(când nu eram cu soţul meu) cât nu făcusem toată viaţa. Şi tot atunci am minţit fără să stau pe gânduri, încercând să îmi încurajez soţul, să-i dau puterea de a lupta împotriva unei boli cumplite. Mi-am ferecat lacrimile, am zâmbit şi am râs în faţa lui şi am cerut celorlalţi membrii ai familiei să facă la fel(nici eu nu mai eram limpede la cap; i-am spus cumnatei mele că o dau cu capul de pereţi dacă mai îndrăzneşte să plângă).

Surioara mea virtuală, după cum vezi, sunt momente în viaţă când TREBUIE SĂ MINŢI pentru a ridica moralul unui om disperat.

PS: Slăbise mult pentru că mânca tot mai puţin, munca pe care o făcea îi dăduse programul peste cap şi cădea rupt de oboseală. Când venea de la servici prefera să doarmă decât să mai piardă timp mâncând, se trezea doar ca să plece iar şi trăia doar cu ceea ce mânca la muncă.

Aş vrea să vă întreb pe voi: ce ar merita acei medici care ne-au făcut din om-neom, care ne-au dat viaţa peste cap în câteva zile?

Comments
  • addicted June 2, 2012 at 5:42 am

    In astfel de situatii o faci pentru ca da, TREBUIE!

    Imi pare rau a trebuit sa treceti prin asta dar ma bucur ca ati trecut cu bine. Acei medici isi vor primi pe parcurs “rasplata”, nu trebuie sa ii pedepsim noi nici macar cu gandul! 🙂

    • Vienela June 2, 2012 at 9:25 pm

      Avem niste prieteni care ne-au fost alaturi pe parcursul acelor saptamani si care ne sfatuiau sa-i dam in judecata. Nu am vrut, era inutil. Nimeni nu ne poate da inapoi ceea ce am pierdut atunci, nimeni nu ne poate face sa uitam clipele de groaza.

  • ex-silentio June 2, 2012 at 5:45 am

    Înțeleg cum e, la fel am pățit și eu, dar am avut norocul să sau peste un medic deștept mai repede. Eu am avut un ganglion inflamat urât în zona gâtului, și totă lumea voia să mă trimită la București la operație. Culmea e că nici nu-mi spuneau ce e. (pobabil nu știau). Una chiar mi-a zis să nu mă duc la școală (se întâmpla în primele zile de liceu) că nu se știe ce se poate întânpla
    M-am plimbat pe la câțiva medici până am găsit unul să-mi spună că e de la o măsea. A trecut cu antibiotice.
    Cât despre faptul că sunt momente când trebuie să minți, sunt total de acod cu tine. Cei care n-au trecut prin astea vor afirma că trebuie să-i spui omului adevărul indiferent care e acesta. Dar când ajungi într-o situație din asta (la limită)… se schimbă datele problemei.

    • Vienela June 2, 2012 at 9:46 pm

      Sunt convinsa ca nu stiau nici astia ce are, dar incercau prin eliminare. Sotul meu a avut noroc ca l-au trimis la Bucuresti si acolo a gasit o doctora fenomenala, altfel il cioparteau degeaba.
      Sa stii ca si eu, inainte de acest necaz, consideram ca este mai bine sa spui omului verde in fata ce ai de spus. Acum, s-au schimbat datele problemei… ca sa te citez.

  • Radu June 2, 2012 at 6:16 am

    Din pacate asta e starea sistemului medical in Romania in acest moment. De 22 de ani toti experimenteaza pe el.
    In sfarsit, nu vreau sa filozofez pe tema asta.
    Bine ca ati avut puterea sa treceti peste 🙂

    • Vienela June 2, 2012 at 9:51 pm

      Am avut noroc ca nu avea de fapt nimic, altfel nu stiu daca si cum treceam.

  • loopoo June 2, 2012 at 6:18 am

    Minciuna e binevenită atunci când scopul e unul pozitiv. Şi eu aş fi făcut la fel, mai ales că am o putere mare de convingere atunci când vreau. Despre doctori, ştreangul e prea puţin atunci când sunt incompetenţi.

    • Vienela June 2, 2012 at 9:53 pm

      Cred ca si eu m-am descurcat bine, desi nu obisnuiesc sa mint, dar era o situatie speciala si trebuia sa fac lucrurile sa para a fi roz, desi erau negre.

  • Florin Morosan June 2, 2012 at 6:19 am

    Cumplite clipele prin care ați trecut. Bine că acum e totul în regulă.
    Tot în toamna anului trecut era cât pe ce să ajung și eu pe masa de operații din cauza unui medic de la urgențe. Eu avusesem o criză renală, iar el a ajuns la concluzia că am apendicită acută …
    Medici din ăștia o să întâlnești la tot pasul din păcate.

    • Vienela June 2, 2012 at 9:55 pm

      Asta imi aduce aminte de doctorul Ciomu “care niveleaza omu’ “. :))
      Unii parca nici nu au trecut prin scoala, asa cred uneori.

  • Cristi June 2, 2012 at 7:56 am

    Totul e bine cand se termina cu bine. 🙂

    • Vienela June 2, 2012 at 9:56 pm

      Intr-adevar, daca ai noroc sa se termine bine, suporti usor amintirile din vremurile grele.

  • Hapi June 2, 2012 at 7:56 am

    Vienela, nu ai ce sa faci… cand diagnosticul pune probleme e bine sa mergi la 2-3 specialisti si sa nu te bazezi exclusiv pe prima parafa. Toti medicii fac greseli la un moment dat indiferent cat de buni ar fi, dar lumea nu prea accepta asta
    Zic si eu ca Stan Patitul……pentru ca am un implant de titan in sinusul maxilar, excursie facuta evident dintr-o eroare medicala. Ce puteam safac? Scandal si plangeri……sau sa-mi rezolv problema si sa suflu in iaurt data viitoare. Am ales ultima parte
    Sanatate sotuli tau

    • Vienela June 2, 2012 at 10:01 pm

      Eu l-am certat pe sotul meu ca a plecat din spital dupa discutia cu primul doctor, apoi seful meu m-a sfatuit sa-l trimit si la alt specialist.
      E greu sa accepti un diagnostic gresit cand este vorba de viata ta pur si simplu, nu de un pantof fabricat in graba, care se rupe la prima ploaie sau de o bormasina care nu functioneaza din fabrica.
      Sanatate si tie.

  • zdwub June 2, 2012 at 8:12 am

    Ma bucur ca s’a terminat bine si nu a fost vorba de ceva mai grav….in astfel de situatie eu cred ca este chiar recomandat sa “minti”…pentru ca daca cel bolnav ii vede pe toti in jurul lui plangand si suferind, etc o sa se agite si sperie si el mai tare…si asta nu’i face bine pentru ca oricum este suficient de speriat si agitat…iar doctorii….ma abtin…desi nu merita [-(

    • Vienela June 2, 2012 at 10:03 pm

      Era de nerecunoscut in acea perioada. Din barbatul vesel si mereu pus pe sotii nu ramasese nimic, mergea cu capul in jos, nu-i mai pasa de nimic, avea ganduri sinucigase…

  • Roscata June 2, 2012 at 9:13 am

    Pana la urma e ok sotul tau? Era ceva grav?
    Sa aveti parte numai de bine >:D<.

    • Vienela June 2, 2012 at 10:04 pm

      Avea o infectie la masea. Atat. Acum este bine, dar amandoi am ramas cu o trauma psihica pe care doar timpul o va vindeca.
      La fel iti doresc si tie, numai bine si sanatate!

  • Ovidiu June 2, 2012 at 10:13 am

    AM avut si eu o experienta personala de acest fel. M-am accidentat destul de serios la cap si am avut o comotie cerebrala. In timp ce pur si simplu ma fortam sa nu intru in coma (creierul tanjea sa doarma ca sa-si revina), medicii de la spitalul din Fagaras mi-au zis dupa o radiografie ca e o comotie minora, sa merg acasa si sa ma odihnesc. Problema e ca ai mei parinti s-au prins ca nu-i chiar asa, cand 15 minute mai tarziu aveam convulsii si reflexul ala de voma (desi nu “dadea afara”). A zburat efectiv taicamiu cu masina cu mine pana in Brasov, la spital, unde m-au internat de urgenta. Am stat o saptamana in coma. Go figure.

    • Vienela June 2, 2012 at 10:56 pm

      Imi pare rau sa aflu ca ai avut asemenea necazuri. Si noi am patit cu socrul meu, omul avea tensiunea 24 cu 14, nu ne recunostea pe nici unul si ei au zis ca nu are nimic si l-au trimis acasa. Noroc ca Mihai al meu este mai dintr-o bucata si a intrat peste ei. :))

  • Foto de inginer June 2, 2012 at 10:23 am

    Nu cred ca se numeste minciuna ! Este “dragoste”,”sustinere”, “putere sa rezisti”… 🙂
    Despre medici, ce sa spun ?
    1. Poate ar trebui ca inainte de admitere sa se dea un examen psihologic, pentru testarea calitatii umane !
    2. Profesorii sa-si faca datoria la examene !
    3. Doctorii sa invete si sa studieze tot timpul !
    ….

  • […] normal! Asta îi un fel de leapşă-neleapşă de la Vienela, care a preluat-o de nu-ştiu-unde, mă rog; subiect interesant, zic. Ş-amu vă explic de ce să […]

  • Intuneric June 2, 2012 at 11:21 am

    Ar merita acelasi lucru.

    Am avut nenumarate contacte cu mediul spitalicesc din Romania (din care, ultimul in interes personal acum… 20 de ani, cand mi-am scos o mase) si am observat o dezumanizare cumplita.

    OK, am sustinut intotdeauna ca medicul nu trebuie sa devina subiectiv in relatia cu pacientul, tocmai pentru ca obiectivitatea lui este garantia gasirii unui tratament, dar nici sa-l privesti pe cel ce are nevoie de atentia ta ca pe o bucata de plastic inutila.

    • Vladimir June 2, 2012 at 11:25 am

      E strategie de aparare. Daca s-ar implica ar inebuni. Nu se poate sa le fie mila de fiecare dintre cei 1000 de pacienti pe care-i vad anual. Eu zic, lasa, sa nu se implice, sa se uite la mine ca la mort, dar sa-si foloseasca creierul. Ca nu vreau sa ma iubeasca sau sa ma caineze doctorul, eu vreau sa ma repare.

    • Vienela June 2, 2012 at 10:59 pm

      Exact. Nu trebuie sa planga de mila mea, dar nici sa isi dea cu parerea in fata mea de parca nu sunt acolo, mai ales cand nu este sigur de diagnostic.

  • Vladimir June 2, 2012 at 11:23 am

    Mai nu stiu ce sa zic, medicina nu-i stiinta exacta. Am avut si eu si am in continuare partea mea de experiente intense cu sistemul medical elvetian si am ajuns sa realizez ca semiologia e stiinta grea si singurul mod in care reusesc sa identifice o problema e stilul asta Dr. House. Adica prin incercare eroare. Cu fiecare pacient mai invata si ei cate ceva. Atat timp cat noi nu generam un “error log” nu putem spera sa fim tratati in stil ingineresc. E putina “poezie” in chestia cu medicina. La inceput ma revoltam, mai ales ca avem impresia ca medicii elvetieni ar trebui sa fie mai buni decat cei rusi. Pe naiba. Acum am invatat sa accept ca asa stau lucrurile si fiecare face ce poate si mai ales cat il duce capul. Intamplator sunt o groaza de tantalai in sistemul medical si cand gresesc ei…se simte :)).
    Cat despre faptul ca se certau de fata cu el, fara grija, toti o fac, fiindca esti de fapt obiect de studiu, n-au timp, nici posibilitati si NICI NU trebuie sa le fie mila de pacienti. Rolul lor e altul. Eu nu vreau sa fiu menajat si sa-mi plang doctorul de mila. Sa zica ce-o zice, dar sa ma faca bine.

    • Vienela June 2, 2012 at 11:04 pm

      Daca greseste diagnosticul nu te poate face bine decat printr-o coincidenta.
      Am vazut ca nu erau siguri, tot incercau diverse tratamente fara sa fi avut un diagnostic clar. Am inceput sa-mi pun semne de intrebare cand au tecut de la antibiotice foarte puternice la biata ampicilina si i-a scazut ganglionul. Dar eu nu am pregatire in domeniul asta, asa ca i-am lasat sa-si faca treaba. 😉

  • Bogdan June 2, 2012 at 2:01 pm

    nasol tare… nu degeaba se spune ca orice ai face numa pe mana medicilor sa nu ajungi…

    • Vienela June 2, 2012 at 11:06 pm

      Din pacate, materialul din care suntem facuti se degradeaza repede si trebuie sa-l reparam la acesti mecanici, din care unii sunt mai priceputi, altii mai putin.

  • Rozy Bumbushka June 2, 2012 at 3:30 pm

    Eu personal nu am patit nimic, insa fratele meu si mama mea au trecut prin niste situatii de genul asta. Mama mea a facut chist acum cativa ani si trebuia operata. Insa, pana sa afle ca are chist, i-au spus toti incompetentii de doctori la care isi facuse analize ca are nu stiu ce, unul ii spusese ca are hepatita C. Stii cum i-a zis, in fata: ‘Ai hepatita C, esti cu un picior in groapa si unul pe pamant!’ Imi amintesc ca slabise ca un schelet pana sa afle ca nu asta era cauza simptomelor ei. In plus, fratele meu facuse apendicita. L-am dus eu la spital acum 8 ani, eram mici amandoi, mama era la Bucuresti iar tatal meu era la servici. I se facuse rau, vomita, nu manca, o zi intreaga a tinut-o asa. Seara, am plecat cu el la spital. Acolo, pentru ca eram copil( clasa a 7-a)nu m-a bagat nimeni in seama. L-au internat si atat. Saracu de el era vanat la fata de rau ce se simtea, iar cand am chemat o asistenta sa vina sa il vada, mi-a dat un vas in care sa vomite. Daca a doua zi nu venea mama mea, (nici nu ajunsese acasa, a venit direct la spital), fratele meu murea. L-a operat de urgenta, apendicita perforata de trei zile. Atat de competenti sunt unii doctori la noi. Nu stiu cum s-a stapanit tati sa nu o bata pe doctorita’ responsabila’ de sectia de copii.

    • Vienela June 2, 2012 at 11:15 pm

      Era deja prea lung articolul ca sa mai complic situatia. Inainte de a descoperi ganglionul a fost la medicul de familie sa vada de ce slabeste. Lista era asa: hepatita C, anemie severa, diabet, dereglari de metabolism si alte cateva de care nu-mi amintesc acum. Cand de fapt el manca prea putin, ca era obosit, extenuat.
      Bine ca au reusit sa vada pana la urma ca era apendicita(peritonita de fapt, daca era perforata). Poate ca sunt si ei tot oameni si gresesc, dar cand este vorba doar de nepasare iti vine sa…

      • Rozy Bumbushka June 3, 2012 at 10:38 am

        Stiu ca e greu si pentru ei, Vienela, dar nu te poti juca asa cu vietile oamenilor. Intr-o meserie de genul asta, nu iti prea permiti sa gresesti. Ce ar fi fost daca mami facea tratament pentru Hepatita C?

        Da, fratele meu facuse peritonita. A venit un alt doctor sa il vada, doar cat l-a verificat, in sensul ca i-a ridicat tricoul si i-a pus mana pe apendice, care era umflat ca un mar, si si-a dat seama din prima ce are. L-a operat in urmatoarea ora, o operatie de 4 ore si jumatate: jumate din intestinul gros putred, aproape jumate si ala subtire, 4 tuburi, etc. un miliard de complicatii. Dar m-am bucurat ca a vrut doctorul sa le ia la bataie pe asistente, le-a facut in toate felurile. Doctorul care o operase si pe mami…

  • elly weiss June 2, 2012 at 10:14 pm

    Oamenii nu sunt masini. Oragnisme diferite reactioneaza diferit la un acelasi tip de agresiune. Nu stiu nici eu cat sunt doctorii de vina. Nu sunt infailibili, asta e adevarat. Insa mie mi-ar placea sa fie mai putin siguri pe ei cand avanseaza niste diagnostice doar banuite. Sa nu le mai spuna ca pe niste certitudini. Pentru ca unii oameni sunt tari dar altii se topesc imediat la auzul unui diagnostic grav.
    Minciuna ta e una buna, nobila. Stai linistita, n-ai pacatuit cu nimic.

    • Vienela June 2, 2012 at 11:19 pm

      Cand i-au spus ca are cancer i-au taiat toata pofta de viata, tot ce inseamna pentru un om viitorul. Nu isi mai facea planuri nici pentru a doua zi macar. Dupa ce au venit cu ideea ca are SIDA, a spus ca le omoara si se omoara si el. Era la capatul puterilor, era disperat. A fost groaznic, nu vreau sa-mi amintesc.

  • Diana Bocai June 3, 2012 at 12:48 pm

    Da, puteai sa ii dai in judecata. Din pacate, lumea face rar asta.
    Imi pare rau pentru ca ati trecut prin asa ceva.

    • Vienela June 3, 2012 at 2:10 pm

      Puteam, dar era inutil. Acum suntem bine, asa ca nu mai conteaza prea tare.

  • arakelian June 4, 2012 at 6:15 am

    in primul rand eu nu consider chiar minciuna…ci o usoara “evitare”, sa zicem o mica jonglerie de care avem nevoie.

    Cat despre sistemul medical, ce lipseste in Ro este nu numai bani,aparatura, ca din astia sunt cacalau. Ci lipsa de responsabilizare. De ex., in Germania ( si nu numai, dar acolo am vb de curand cu o cunostinta) sunt obligati sa informeze pacientul pana vad clar ca a inteles despre problema si tratament sau de lipsa claritatii ( efortul pt pacientii ec nu stapanesc limba e imens). Alternativa? medicul isi poate pierde jobul in spital, sau mai rau in cazuri de greseli repetate/grave, isi pierde dreptul de practica. De la o alta cunostinta medic in Franta, am aflat ca a completat la fishe si rapoarte cat nu a completat in toti anii din Ro la un loc. Prima data am zis…haoleo, iar birocratie? Raspunsul actual este…ca merita.
    In Ro, o asistenta isi pierde f. greu jobul desi multe gresesc, pt ca nu este sistem de evaluari, si nici control. Nu sunt reguli, unde sunt nu se respecta, democratia e vazuta ca anarhie. Peste tot.

    • Vienela June 4, 2012 at 2:23 pm

      Cand lucram in Italia am avut o perioada in care nu m-am simtit bine si am mers sa fac niste analize. Totul computerizat, minim de birocratie, eficienta maxima. Am fost uimita si incantata, era total diferit de sistemul de la noi.
      Avem un drum lung si presarat cu obstacole pana sa ajungem la nivelul tarilor occidentale.

  • arakelian June 5, 2012 at 7:14 am

    vienela, in Ro nici nu se vrea sa se efcientizeze.

    O sa dau un alt exemplu: donat de sange. Un lucru ce ar trebui sa fie simplu…il complica special pt a mai fi 2-3 asistente ce freaca menta pe acolo.

    • Vienela June 5, 2012 at 7:16 am

      In toate domeniile este asa. Unii primesc salariu doar ca sa plimbe trei hartii de colo, colo.

      • arakelian August 22, 2012 at 6:21 am

        nu in toate domeniile. Sunt cateva de interes major :), si anume pe banii statului.

  • […] În ziua în care mi-a spus soţul meu că are cancer. […]

  • […] că Mihai nu a ratat ocazia şi mi-a oferit Tohani-ul tatălui său, care zace prăfuit într-o magazie la […]

  • X June 27, 2012 at 9:24 am

    Mi s-a parut interesant articolul tau, experienta prin care ai trecut, si am pus si pe Facebook.

    In privinta medicilor nu stiu ce ar trebui facut. Nu sint medic, dar sint pasionat de medicina si am citit foarte mult. Medicina e foarte complexa iar corpul uman nu e complet elucidat. Si din pacate, medicina are limite. Si e mult, foarte mult, enorm de mult de invatat, mult mai mult decit la alte discipline. Iar experienta o capeti lucrind, de-aia se fac rezidentiate si practici, si e prin definitie limitata, ca nici un doctor nu traieste 300 de ani ca sa acumuleze “experienta suprema”, ca sa zic asa.

    E foarte posibil ca medicii aceia sa nu fi facut ce au facut din incompetenta sau rautate. Pur si simplu au facut ce trebuie facut – se fac analize, se elimina cele mai probabile boli, se pune diagnosticul conform stiintei medicale, experientei si flerului.

    Cu toata bunavointa, medicina e atit de complexa incit nu cred ca exista medici infailibili.

    • Vienela August 1, 2012 at 7:06 am

      Eu nu ii judec decat din cauza faptului ca nu s-au putut abtine, ca ne-au bagat groaza in casa si in suflete fara sa aiba vreo certitudine. Era mai simplu pentru toti daca il puneau sa faca analizele fara sa ii spuna ca are cancer, cand nici ei nu stiau daca are sau nu.

  • […] Mihai mă roagă să încetez, că nu îmi iese, copilul se repede spre sursa de inspiraţie, respectiv radio sau youtube, încercând să oprească muzica, iar eu mă trezesc singură, fără acompaniament. Este acel moment penibil, când mă aud şi realizez că au motive întemeiate să îşi pună mâinile la urechi. […]

  • polimedia.us/fain July 21, 2012 at 11:41 am

    Te-am mintit pentru a te salva – Iubesc Viata…

    Erau vreo două luni de când soţul meu slăbea văzând cu ochii, fără ca noi să dăm prea multă importanţă până în ziua în care a descoperit o umflătură în zona inghinală, umflătură care până a doua zi crescuse cât oul de găină. Primul doctor care l-a văzu…

  • Szasz Sebes Paul August 1, 2012 at 6:41 am

    Imi pare rau sa aud asa ceva

    • Vienela August 1, 2012 at 7:07 am

      Multumesc, Paul. A fost o alarma falsa, care ne-a distrus psihic pentru o lunga perioada de timp.

  • […] alergau  agitaţi, încercând să se adăpostească sau să ajungă repede acasă. I-am spus lui Mihai că nu are nici un sens să mai alergăm, pentru că eram deja uzi până la piele şi până în […]

  • […] frânt inima şi mi-ai luat minţile când am crezut că te voi pierde, mi-ai redat bucuria de a trăi când s-a dovedit că nu aveai nimic. Alături de tine am trecut cu […]

  • Imunitate sau nepăsare? | Iubesc Viaţa October 27, 2012 at 3:09 pm

    […] Multe promisiuni i-am făcut lui Minnie de când o cunosc (virtual), însă de puţine ori am reuşit să mă ţin de cuvânt, să îmi onorez promisiunile la timp.  Încă vreo câteva zile şi se împlineşte o lună de când “m-am lăudat” aici că voi povesti despre condiţiile din spitalul ploieştean în care a stat internat soţul meu o perioadă, atunci când toţi medicii susţineau că are cancer. […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.