Skip to main content

Talentata Handmade Sister

Am aşteptat cu nerăbdare ziua de duminică, ştiind că sunt mai liberă, pentru a vă vorbi despre ceva ce m-a încântat în această săptămână. Totul a început în ziua în care am primit mailul. Mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să  aştept cu nerăbdare pachetul. Felul în care s-a prezentat m-a făcut să o plac din prima clipă:

“Numele mau este C. O (nu îl scriu întreg, pentru că nu ştiu dacă vrea să se afle), şi de mai bine de doi ani încoace, am o identitate secretă: Handmade Sister. “Sub mantia anonimatului”, cum vine vorba, produceam, la început, doar cosmetice. Sigur, erau cosmetice handmade cu ingrediente 100 % naturale, dar nu eram nici prima, nici ultima care se îndeletnicea cu aşa ceva.

După o vreme însă, am simţit nevoia să fac mai mult. Drept urmare, am început să personalizez recipientele pe care le folosesc, iar acum, mai toate produsele pe care le vând sunt trimise în borcănaşe pe care tot eu le pictez de mână, cărora îmi place să le zic “bijuterii cosmetice”. E modul pe care l-am găsit eu de a îmbina frumosul cu utilul, două calităţi pe care eu le consider pe cât de indispensabile, pe atât de neprisosibile. Despre mariajul acestora, găseşti mai multe pe blogul meu, http://handmadesisterbeauty.blogspot.ro/. Dacă şi tu eşti de acord, mi-ar plăcea să-ţi trimit, la alegere, câteva din produsele mele: cosmetice naturale în borcănaşe pictate manual.

Dacă îţi plac şi alegi să scrii despre ele, eu una sunt mulţumită. 🙂 Iar dacă, dintr-un motiv sau altul, între produsele mele şi tine nu se înfiripă o dragoste la prima testare, mi-ai face un mare bine dacă mi-ai trimite feedback-ul tău-aşa am ajuns acum la reţetele pe care le folosesc şi doar aşa le pot îmbunătăţi.”

Avea dreptate Handmade Sister, ca ea erau multe fete prin online, dar nici una parcă nu ştia să îşi vândă atât de bine marfa! Nu aveam nimic de pierdut dacă le testam! Am în permanenţă în casă câteva produse cosmetice handmade, dar borcănele atât de plăcute ochiului nu văd în fiecare zi, nici nu găsesc atâta poezie pe blogurile ce vorbesc despre produsele cosmetice handmade. Atenţia faţă de fiecare detaliu o situează printre profesionişti. Am acceptat oferta ei şi mi-am ales două produse găsite pe blog.

Admiraţia faţă de această bloggeriţă talentată a crescut atunci când mi-a spus că pachetul va întârzia puţin, pentru că nu obişnuieşte să ţina produse pe stoc, ci le prepară când primeşte comanda. În acest fel, clientul are garanţia că produsele sunt “proaspete”. În dărnicia ei, C. mi-a trimis nu două, ci patru produse:

O cremă pentru ten sensibil, cu palmarosa şi chimen, “hidratantă, uşoară, care reglează secreţia de sebum, hidratează şi hrăneşte pielea, cu proprietăţi antirid, de revitalizare şi regenerare”. Nu ştiu cum aş putea descrie senzaţia lăsată pe piele de această cremă. Este un amestec de mângâiere fină cu un parfum răcoros, o cremă care dispare în piele la fel de repede cum a apărut, lăsând în urmă o senzaţie de rece, numai bună pentru zilele de vară. Tenul pare mai elastic, iar pielea nu poartă urme de grăsime. Totul pare natural, ca şi cum aş fi întinerit peste noapte cu câţiva ani.

Un săpun cu portocale şi vanilie, de la care nu ştiam la ce să mă aştept până când nu l-am folosit. Spre deosebire de alte săpunuri naturale, acesta lasă în urmă un parfum foarte discret, aproape insesizabil, datorită extractului aromatic de vanilie bio şi uleiului esenţial de portocale, pur. Este preparat prin metoda la rece, curăţă şi hidratează pielea, care rămâne netedă şi fină la atingere. Se va termina foarte repede, pentru că îl folosesc şi băieţii mei, dar voi cumpăra altul, şi altul, până când ne vom plictisi.

Un unt de corp cu unt de shea şi portocale, pe care vă spun sincer că nici nu ştiam să îl folosesc până când nu am citit despre el. Se aplică pe pielea încă umedă, după duş/baie, prin mişcări circulare. Ce mi-a adus acest unt? Poate veţi râde, dar am primit un masaj relaxant din partea soţului meu, care s-a arătat încântat de ideea de a ne juca puţin. Pe lângă plăcerea de a fi răsfăţată, pe langa mirosul uimitor, acest unt mi-a hidratat pielea într-un mod deosebit. Aştept ca în curând să văd şi celelalte proprietăţi ale sale: accelerează cicatrizarea, calmează pielea iritată, combate ridurile şi semnele de îmbătrânire, ajută la vergeturi.

O cremă de mâini Mango-Gălbenele, îmbuteliată într-o bijuterie, un borcănel pictat manual cu un câmp de maci. În prima clipă am avut senzaţia că sunt alergică la vreunul dintre ingredientele folosite, pentru că pielea a început să mă furnice, să îmi dea mâncărimi inexplicabile. Poate că erau doar emoţiile, pentru că la a doua încercare nu s-a mai întâmplat nimic şi am rămas tare mulţumită. Este puţin mai grasă decât cealaltă cremă, dar pielea nu rămâne lucioasă după utilizare, ci doar catifelată şi cu un suav miros de caise. Nu am poze, dar mi-am permis să “fur” una de pe blogul ei, pentru a vă satisface curiozitatea legată de borcănaş.

 

crema de maini in borcanas pictat manual

 

După cum probabil aţi remarcat, Handmade Sister a ales cu grijă produsele pe care mi le-a trimis. Absolut toate sunt pentru o femeie matură, cu pielea delicată, care doreşte să se îngrijească şi să ascundă urmele lăsate de trecerea timpului. Pentru toate astea îi mulţumesc din inimă şi îi doresc să aibă succes pe mai departe! Pe voi vă sfătuiesc să intraţi pe blogul ei, să îi admiraţi felul în care ştie să îşi pună produsele în valoare, măiestria cu care pictează, multitudinea de cosmetice pe care le prepară (veţi găsi acolo atât produse pentru femei, cât şi pentru bărbaţi şi copii, toate ambalate cu migală, dragoste şi grijă pentru detalii). O puteţi găsi şi pe facebook, dacă doriţi să aflaţi mai multe şi chiar să o ajutaţi să se facă cunoscută.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteţi admira şi cumpăra produsele ei de aici.

Comments
  • psi June 2, 2013 at 7:34 am

    hmmm…. mulţam! o să studiez atent şi poate chiar o să scriu şi eu despre ele. 🙂
    acum numai ce amuşinez.

  • Vladimir June 2, 2013 at 7:43 am

    Ce frumos e borcanul ala! Gata! Imi vopsesc si eu borcanele de ducleata de capsuni! Traznet borcanul! Bine, eu n-am sa pun flori, dar ideea mi se pare grozava! Foarte frumoase sunt!

  • Rolling Ideas June 2, 2013 at 10:00 am

    Câţi români talentaţi descopăr în ultima vreme! Chiar sunt o bijuterie borcănaşele alea, am văzut mai multe pe site.

  • Cristina June 2, 2013 at 10:19 am

    Draga Vienela,
    Multumesc tare mult pentru articolul emotionant! Ma bucur ca ti-au placut “minunile” mele, sa te bucuri de ele pana la ultima picatura 😉

  • Minnie June 2, 2013 at 11:04 am

    Foarte talentata si foarte frumos lucrate acele borcanele! (am fost si la ea pe blog!)
    Pacat ca nu pot testa si eu cremele!

  • Vladimir June 2, 2013 at 1:10 pm

    Chiar asa, e posibil sa le cumparam din afara Romaniei? Mi se par niste cadouri tare-tare grozave! Sau, de exemplu, daca eu le cumpar din afara Romaniei se pot face livrari in Romania la persoana de interes?

    • Cristina Olaru June 2, 2013 at 1:47 pm

      Buna, Vladimir! Pot sa expediez produsele oriunde 🙂 Pentru strainatate pretul transportului e destul de mare, dar avand in vedere ca produsele nu sunt foarte grele, poate nu e chiar mult – ma interesez. Iar daca destinatarul e in Romania e si mai simplu :), le expediez direct catre utilizatorul final.

      • Vladimir June 2, 2013 at 2:49 pm

        A ce grozav! Mi se par niste cadour grozave! Multumesc mult de tot de raspuns! Am sa ma uit din greu pe site. Borcanasele sunt fantastice, sigur imi fac si eu la dulceata :). Foarte-foarte frumoase!

  • Javra June 2, 2013 at 1:11 pm

    Pentru bărbaţi nu există decât un singur produs.
    Nu înţeleg de ce bărbaţii sunt marginalizaţi în ţara lor!

    • Handmade Sister June 2, 2013 at 1:51 pm

      Acest neajuns va fi remediat cat de curand 🙂 Voi introduce in magazin mai multe produse pentru barbati, acestea inca sunt in teste.

  • AndreeaG June 2, 2013 at 5:29 pm

    Aaaaa … o stiu si eu pe dra, tare simpatica! 🙂 Nu am cumparat nimic de la ea, inca, dar are si ceva retete postate de chestii f misto si simple, care se pot face acasa. Cred ca am scris si eu despre “extractul de castravete”, pt ten, toamna trecuta, l-am facut o data dar nu m-am invrednicit sa mai repet desi parea sa promita.
    Ia sa reiau eu la puricat blogul sa vedem ce frumuseti mai are! Borcanasele le retinusem si eu, chiar deosebite!

  • cotos June 3, 2013 at 5:46 am

    Am intrat la ea pe site de atatea ori, dar inca nu mi-am facut curaj sa imi surprind nevasta. 🙂 Nici nu stiu ce sa aleg, ce i-ar place.

  • mixy June 3, 2013 at 9:40 am

    Nu ştiu cum e interiorul, dar exteriorul e grozav!

  • elly weiss June 4, 2013 at 2:55 pm

    Borcanasele arata grozav 🙂 Am intrat pe blog si le-am admirat. Nu sunt eu cu tot felul de creme si alte minunatii de genul dar e bine de stiut. 🙂

  • handmade sister | psi-words July 17, 2013 at 12:38 pm

    […] sister. cristina. eu am descoperit-o de curând la vienela (dacă curând poate fi în urmă cu o lună şi mai bine) şi am urmat calea parcă anume […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.