Skip to main content

Străină în lumea mea

Autostrada pe care mergeam era aglomerată. Ne izbeam unii de alţii uneori, râdeam veseli, ne împingeam în glumă, ne puneam piedici, apoi ne prindeam de mâini şi străbăteam, pas cu pas, porţiunile periculoase. Şoseaua se îngusta pe nesimţite. Unul câte unul îmi dispăreau tovarăşii de drum. Priveam în urmă şi vedeam cum fiecare dintre ei îşi alegea câte o uliţă pe care să meargă. Îşi construiau acolo case, îşi agăţau la ferestre perdele colorate, îşi plantau în grădini visuri şi le udau în fiecare dimineaţă. Eu încă mai rătăceam căutându-mi uliţa, străină în lumea mea… (more…)

Visul revine, obsedant

Când sunt foarte obosită, un vis îmi revine obsedant, mereu acelaşi, însă mereu altfel. De unde vine şi ce vrea de la mine, nu aş putea spune, cu toate că am încercat de câteva ori să caut legături cu întâmplări din viaţa reală, cu evenimente recente, cu orice mi-ar fi putut clarifica nedumerirea. Oricât aş studia problema, pe oricâte feţe aş întoarce gândurile, răspunsul îmi rămâne ascuns, enervant de misterios. Nu mai fac echilibristică într-un pahar cu vise, ci doar mă conectez la lumea imaginară a visului. (more…)

Am salvat doi oameni importanți

Nu îmi amintesc cu ce ocazie am ajuns aici. Nici măcar nu sunt sigură că știu unde mă aflu. Semiîntunericul holului îmi poartă pașii din ușă în ușă. Presimt că în spatele uneia dintre aceste uși metalice voi găsi răspunsurile căutate. Sunt închise toate. Mă uit pe gemulețele rotunde și nu văd nimic interesant. Instinctul îmi dictează să merg mai departe. În dreptul unei uși deschise, curiozitatea mă face să mă opresc o secundă. Văd centrifuga învârtindu-se și îmi dau seama că toți piloții au fost băgați la somn. (more…)

Meditaţii în deşert

În jurul meu nu este nici măcar o umbră, să schimbe culoarea nisipului fierbinte. Aici, duşman îţi este soarele ce arde cu o intensitate incredibilă şi vântul singuratic din deşert. El este compozitorul ce născoceşte muzica turbată, el este orchestra care o cântă şi pe care dansează granulele de nisip, formând dune mişcătoare. Nu am nici un tovarăş cu mine, în afara furiei care mă orbeşte şi care m-a adus în pustietate.

Credeam că îmi voi găsi liniştea, că în întinderea nesfârşită voi afla ce trebuie să fac mai departe. Eram încredinţat că voi simţi ceea ce simţeau călugării eremiţi din antichitate când se retrageau pentru meditaţii în deşert. Dar nu a fost aşa. Port în continuare în suflet mânia de nestăpânit pe care am simţit-o de când Lola mi-a spus că nu mai putem fi prieteni, că se va mărita cu vărul maiorului, care îmi este prieten. Simt în continuare nevoia de a-i sfâşia hainele vaporoase, de a o batjocori şi de a o târî de păr în deşert, (more…)