Skip to main content

Călătorul, filozoful și poetul

Umblă din loc in loc, pe cărări bătătorite, privind spre trecătorii grăbiți. Îl caută pe El, pe cel căruia trebuie să îi plătească o datorie de onoare. Nu-i pasă de ploaie și de vânt, nu-i pasă nici de soarele arzător. Ochii săi triști se îndreaptă numai către pământ, acolo unde urmele imprimate clar îi șoptesc povești pe care numai călătorul le poate înțelege. Știe că fiecare nou pas îl duce mai aproape de El și atunci se scutură, alungă oboseala și continuă să meargă. Nu-l întreabă nimeni de-i e foame, de-i e sete, de-ar vrea să doarmă într-un loc adăpostit, departe de pericole, pe un pat moale și călduros.

Dar nici el nu se vaită. Chiar și când s-a întâlnit cu filozoful, tot cu privirea spre viitor a rămas. Degeaba i-a spus acela că meditația l-ar putea ajuta, că întotdeauna istoria se repetă și că viața-i grea, dar trece. Călătorul nostru nu s-a speriat și nu a abandonat planul. A pierdut de câteva ori urmele. S-a răsucit în loc, a scrutat zările, a întrebat luna. Uneori a simțit că își pierde chiar motivația. Atunci s-a lungit pe pământ și a lăsat să se scurgă din el ura, teama, durerea, tristețea, pesimismul, tot răul adunat în suflet. Când și-a revenit, în fața lui stătea poetul. Read More

Jurnalul unui Sultan 7

08. 09. 1988. Noul meu prieten, Haiduc, un boxer energic și tare vesel, m-a învățat astăzi diverse trucuri prin care să îmi dovedesc abilitățile. Ne-am alergat pe câmpul mirosind a fân cosit, ne-am tăvălit prin ciulini și i-am băut apă din gură când setea mi-a încleștat maxilarele. Râdeau toți oamenii de gestul meu, îmi ciufuleau blănița prăfuită și plină de scaieți, ba chiar îmi lăudau inteligența și frumusețea. Cum să le spun că nu voi mai fi nicicând frumos cu adevărat, că zbenguiala fără limite și desele ciocniri cu ceilalți câini m-au lăsat fără un dinte? Aș vrea să aflu dacă mai trăiește poetul care a scris Cățelușul șchiop. Talentul său a făcut atâția ochi să lăcrimeze! Poate i se face milă și scrie o poezie intitulată Cățelușul știrb, să-mi aline sufletul și să înmoaie inimile celor ce mă vor vedea alergând cu limba scăpată printre dinții rămași.

Cățelușa de la blocul vecin a râs până când a trecut-o pipi și mi-a lătrat vorbe de neînțeles: gata, de acum s-a cam terminat copilăria ta! Mi-a fost greu să trec peste răutatea asta, mai ales că Ham! Ham-Ham! îmi spune că sunt un pui cuminte, că învăț din mers comenzile și regulile de bună purtare. Nici măcar nu e prea greu, mai ales că pentru fiecare șezi, dă laba, culcat, aport etc primesc un biscuit absolut delicios. Read More

Codul genetic al câinelui

Mi-a promis cândva că îmi va face scară spre cer, dar nu mi-a spus că, odată ajunși la înălțimi amețitoare, vom fi mai aproape de soare și vom simți cum ne topim încetinel sub razele unui august de cuptor. În codul meu genetic este înscrisă o regulă de aur: întotdeauna câinele va face tot ceea ce îi va sta în puteri pentru a-și proteja prietenul uman și pentru a-l face fericit. M-am străduit și ieri să respect regula. I-am arătat Vienelei cum se poate răcori în zilele de foc și mai ales cum se poate distra cu minime cheltuieli, însă a preferat să mă urmărească de la o distanță (nu prea) sigură. Măcar a avut inspirația de a face poze, astfel încât toți cei interesați (oameni și câini) să ia aminte. În rândurile ce urmează voi explica, pas cu pas, ce este de făcut pentru ca zilele de cuptor să fie vesele și răcoroase.  Read More

Te recunosc, omule!

Sunt gălăgioși. Mă deranjează amenințarea pe care o simt dincolo de vorbele lor. Urc pe canapea, într-o încercare de a vedea în noapte. Mârâi și latru, preventiv. Apoi o aud pe mami. E în grupul care se apropie de geam. Uit de orice altceva. Mârâitul se transformă într-un amestec de râs și plâns. Iar ai plecat fără mine! Vino mai repede, să îți pot sări în piept, să te mușc de mâini, să te cert și să te pup. Se deschide ușa. Adulmec. Privesc. Scâncesc. Alerg. Revin. Mă încurc printre picioarele oamenilor, neștiind de care să mă bucur mai întâi, pe care să îl salut, cu care să mă joc. Mă opresc brusc. Sunt de-a dreptul bulversat. Alături de mami și de prietenii ei îl descopăr pe el. Dezvelesc buza și mârâi amenințător. Dau timid din coadă și îi miros mâinile. Mârâi iar. Mesajul meu e clar:

-Să nu crezi că te-am uitat. Ești cel care mă prindea de nas când eram mic. Râdeai când dădeam semne de slăbiciune. Mă forțai să merg în lesă. I-ai învățat să mă dea afară din bucătărie când mănâncă și să nu îmi permită accesul la canapea. Dar tot tu ești cel care s-a jucat cu mine așa cum nu s-a mai jucat nimeni. Să nu crezi că te-am uitat. Încă nu îmi dau seama dacă îmi ești prieten sau dușman. Mârâi când întinzi mâna spre mine. Aproape că leșin de fericire când îmi rostești numele. Te recunosc, om venit de peste mări și țări.  Read More

Câine călcat de mașină

Viața de câine poate fi plăcută sau foarte grea, în funcție de norocul fiecăruia. Ca și la oameni. Din plimbările de seară mă întorc mereu cu câte o poveste. De această dată e tristă rău. Despre cât de ușor poate ajunge să fie un câine călcat de mașină.

Un cățel maidanez circula “regulamentar” pe trotuar. Îl cunoșteam. Este unul dintre cei mai slabi și mai sperioși câini din cartier. În iarbă, la câțiva metri de el, un alt câine, cu stăpân. Furios, s-a zbătut să ajungă la maidanez, să îl facă bucăți. A reușit să rupă lesa. Sub ochii îngroziți ai oamenilor s-au bătut. Mihai și stăpânul câinelui au alergat să îi despartă. Prea târziu. Ieșiseră deja în stradă. Maidanezul a reușit să treacă, dar celălalt nu. L-a luat o mașină și a dat cu el de asfalt. Nu s-a mai putut ridica. Stăpânul s-a dus după el. De spaimă și de durere, câinele l-a mușcat. Bietul om, plin de sânge, și-a luat câinele în brațe și a plecat spre casă. Read More

Stăpânii mei…

Stăpânii mei… s-au întors din oraș cu brațele pline de plăsuțe și pachețele. Mirosea amețitor a bobițe pentru pisici, a carne afumată, a frișcă aruncată cu dărnicie peste prăjituri, a bucurie simplă. I-am întrebat din priviri ce mi-au adus. O liniște suspectă s-a coborât peste bucătărie. Mami a băgat mâna în sacoșă și a scos de acolo un cocoș de plastic. Cânta chinuit ori de câte ori era strâns de burtă. L-am prins în dinți și m-am refugiat pe canapea, să-i ascult poveștile. Dacă îmi puneam urechea la gura lui, tăcea. Dacă îl mușcam de burtă, cucurigea fără oprire. Am vrut să îi spun, în felul meu, că îl iubesc. S-a bucurat atât de tare, încât s-a rupt în mici bucățele. Tati a intrat în cameră și m-a surprins tocmai când încercam să-i spun cocoșului că deja mi-e dor de cântecul său. A chemat-o pe mami.
-Ridică și tu hârtia aia de un leu de pe jos.
-Care hartie? a întrebat mami, rotind mirată privirea prin cameră.

Read More

Inadmisibil!

Este inadmisibil, absolut inadmisibil!!! Pe ăștia doi (mami și tati) eu îi reclam la Protecția Cățeilor Pofticioși. Cum e posibil să se îndoape de napolitane și mie să îmi rupă doar un colțișor cât boaba de piper, pe motiv că nu sunt bune pentru animale? De unde știu ei ce e bun pentru mine? Și cum de își imaginează că pentru ei sunt bune? Asta înseamnă să te țina cineva sub papuc (pardon, sub șosetă).

caine sub soseta

Read More

Viața printre pisici

Când am deschis ochii, în jurul meu era trist și rece. Atât de rece încât m-am adăpostit printre gunoaiele aruncate lângă un tomberon. Am închis ochii, sperând că voi visa mai frumos data viitoare. Și chiar așa s-a întâmplat. I-am deschis când cineva mă lua în brațe și îmi spunea că mergem “acasă”. Nu cunoșteam cuvântul, dar vocea era blândă, brațele erau calde, visul prea frumos pentru a mă trezi. Acasă am găsit mâncare bună, un culcuș moale și … trei pisici. Una, tigrată, s-a ascuns pe șifonier când m-a văzut. Alta, neagră cu pete de culoarea scorțișoarei, mi-a lins ochii mirați. A treia, neagră cu mustăcioară albă, m-a lovit peste nas și mi-a spus să nu mi-l iau la purtare. Viața printre pisici se anunța a fi interesantă. Read More

Privește-mă în ochi!

Privește-mă în ochi! Uită pentru o clipă că eu sunt un biet cățel, iar tu o ființă superioară, dotată cu inteligență. Fă abstracție de faptul că nu vorbim aceeași limbă și nu avem aceleași obiceiuri. Renunță la idei preconcepute. Privește-mă în ochi! Oare nu vezi că te iubesc? Oare nu vezi că-mi este teamă, frig, foame sau sete? Nu ți se pare că privirea mea e blândă? Să nu te temi de mine, omule! Uită pentru o clipă că ochii mei sunt înconjurați de blăniță. Privește-mă cu atenție. Privește-mă cu mintea și cu inima deschise! Ce vezi în ochii mei, omule? Read More

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Mă caut în frunzele îngălbenite ce scârțâie a promoroacă sub tălpi dimineața, când ies la plimbare. Mă caut în pătura pe care o mototolesc și mi-o așez pe post de pernă, sub cap. Mă caut în repetatele curse pe care le fac prin casă, o neîntreruptă goană după ceva ce mă cheamă și mă alungă doar pentru a mă chema iar. Mă caut în privirile amorțite, speriate, încântate sau mirate ce se îndreptă spre mine. Mă caut printre amintiri mirosind a flori de păpădie. Mă caut în mirosul boabelor ce nasc mulțime de comenzi: șezi, culcat, dă laba, pas, adu jucăria, nu mușca. Mă caut în emoțiile ce intră în casă sub formă de musafiri. Mă caut în dorința de a-i proteja pe cei care îmi sunt dragi. Mă caut în iubire. Cine sunt eu? Read More