Skip to main content

Am strivit sub tălpi o floare

Am strivit sub tălpi o floare. Era albă și, ca orice altă floare, inocentă. Nu voi înțelege niciodată de ce a căutat să mi se strecoare între piele și papuc, exact în acel loc plin de primejdii, unde orice musafir nepoftit poate sfârși strivit într-o clipită. Treceam grăbită pe trotuarul umbrit de verdele primăverii. În mână aveam o pâine pentru care trudisem cu ochii cârpiți de nesomn. Odată cu pletele îmi flutura și-un gând: de câte ori mă vor blama că-mi port papucii pe unde și cum vreau, să le arăt oglindă, să-i fac pe toți să-și amintească rapid cine sunt și de ce au venit pe lume.

Am auzit pocnetul scurt și-am tresărit. Un punct de gheață mi s-a înfipt în talpă. Acolo, sub piciorul meu, neștiută și neauzită, murea o floare. O iasomie. Ori poate o lămâiță. Parfumul i s-a înălțat spre mine, însă avea o poveste așa captivantă, încât am uitat să-l inhalez. Cu urechile ciulite, am ascultat glasul:

Din senin de mai, un vânt rău s-a năpustit asupra mea, făcându-mă să tresar. Mi-am adunat fusta aproape, (more…)

Întrecere între Zâna Toamnă, o pisicuță și un cățel

Un cățel, o pisicuță și Zâna Toamnă s-au luat într-o zi la întrecere. Fiecare dintre ei trăia cu ferma convingere că e cel mai frumos, mai deștept, mai devreme acasă etc. Pentru că se născuseră în epoca măreață a internetului, au decis ca jurizarea să aibă loc fix acolo unde se adună cei mai mulți oameni, unde timpul nu mai are valoare și unde o culoare, o imagine sau o idee poate impresiona mai ceva decât citatele poptămașiene. Nu au spus nimănui despre dorința lor de a găsi judecători imparțiali, ci doar au postat imagini despre care credeau că îi reprezintă, că îi pun într-o lumină favorabilă.

La jumătatea lunii noiembrie, când afară deja miroase a iarnă, Zâna Toamnă știe că oamenii refuză să se ascundă în case, că-i prea devreme pentru împodobirea bradului și pentru colinde. Are convingerea că frumusețea îi este apreciată cum se cuvine, că toți o respectă pentru felul elegant în care se îmbracă și pentru dărnicia de care dă an de an dovadă. În plus, de această dată Zâna Toamnă i-a făcut fericiți și pe micuții (pre)școlari ai clasei zero. (more…)

Ozana cea frumos curgatoare in vorbe si culori pentru pictura

Mi-e groaza de momentul cand va trebui sa alegem culoarea peretilor. Mihai nu are nici o pretentie. Pentru prima data in viata eu sunt indecisa, iar asta ii lasa teren liber copilului, care are preferinte cel putin ciudate (verde cu violet, rosu cu negru…)… :)))
Mobila e wenge cu alb, gresia imita lemnul. Ar fi loc pentru orice culoare. Dar pe care sa o aleg?

mustash.ro

Haha si pe mine ma lasau cand eram mica sa aleg culorile si imi placea sa vopsesc fiecare perete de cate o culoare :)))))))))))))) ai mei nu au comentat si casa noastra arata ca in desenele animate! Dar sa stiti ca a iesit frumoasa 😀 Eu as face totusi portocaliu cu negru in loc de rosu, rosul este o culoare prea viscerala si s-ar putea sa va dea o stare de neliniste 😛 Culorile calde iti aduc energie, iar cele reci te relaxeaza. Culorile reci par mai curate, sunt culorile apei limpezi, ale ghetii, sau cerului, caracterizate de ordine, pe cand cele calde dau impresia de dezordine, caldura fiind efectul unui foc sau al unei explozii. Daca vrei o casa vesela fa un portocaliu, galben, chiar si verde galbui, eventual cu niste modele negre (nu neaparat regulate, pot fi niste mazgalituri/picaturi pe la colturi sau chiar niste modele de autocolant), sa aibe fiecare ceva de zis. Verdele si violetul sunt culori foarte relaxante, si o combinatie placuta, daca nimeriti bine nuantele s-ar putea sa aveti impresia ca sunteti intr-un castel de sub ape si puteti respira in apa, sau de ce nu prin cosmos (more…)

Pescarul și marea

Trezit în inima nopții, omul trage un colț al perdelei și privește lung spre insomniacele stelele ce veghează cer și pământ deopotrivă. Luminile lor alb-gălbui pâlpâie ca tot atâtea inimi. Le salută cu un discret semn din ochi, după care dă drumul perdelei. Aceasta flutură câteva clipe și apoi adoarme. Omul întinde brațele vânjoase pentru a se dezmorți și a alunga somnul. Pipăie plasa de pescuit recondiționată de cu seară. E trainică. Speranța că va putea prinde în ea marea îi aduce o sclipire bizară în ochi.

Vuietul valurilor, ca un salut care necontenit crește și descrește, naște fiori în inima pescarului. Mare albastră, minunată mare, spre tine îmi îndrept orice privire și orice gând, ție-ți aduc ofrande zi de zi, pe tine te vreau toată, mireasă veșnic să-mi rămâi, șoptește el în singurătatea nesfârșită. Marea se zvârcolește, se aruncă la picioarele lui cu mișcări rotunde, se retrage cu păreri de rău – doar pentru a reveni, iar și iar, acolo unde pescarul își întinde trainica plasă.  (more…)

Poveste colectivă – te aștept în echipa mea

De câte ori, citind un text / o carte, nu ai simțit că autorul ar fi putut să îl / o scrie altfel sau chiar că tu ai fi putut aduce un suflu nou unei anumite povești? De câte ori nu te-a enervat finalul lăsat în coadă de pește? De câte ori te-au deranjat descrierile mult prea ample? De câte ori ai plâns pentru că finalul era tragic sau, din contră, te-ai îngălbenit văzându-l mult prea siropos? De câte ori ai considerat că povestea ar fi putut continua la nesfârșit ori că s-ar fi putut ramifica din anumite puncte?

Iată că acum ai ocazia de a scrie părți dintr-o poveste, de a duce firul unde și cum crezi de cuviință, de a scorni aventuri, de a da viață unor noi personaje, de a descrie lumi pe care le cunoști sau de a inventa altele, de a face tot ce îți trece prin cap cu ele.

Este un simplu joc, un mod nou de a te relaxa, de a-ți pune mintea la treabă, de a încerca să scrii și altceva. Pentru că povestea colectivă deja începută s-a ramificat mult, autorii episoadelor de până acum au decis, de comun acord, să deschidă un blog nou, Blog de joacă. După cum îi spune chiar numele, este un blog pe care sperăm să putem aduna atât oameni dornici de joacă virtuală, cât și povești, idei de jocuri, lepșe etc.  (more…)

O prietenie ca în poveștile din cărți

Tocmai terminasem de citit Wyrm, o carte de-a dreptul tulburătoare pentru ființele sensibile, așa cum sunt (și) eu. Influențată de povestea cu iubiri imposibile și pericole mortale, cugetam în liniștea dimineții – la nemurirea sufletului, desigur. Am auzit ușa deschizându-se încetinel. I-am zărit întâi inimioara prinsă în păr, apoi zâmbetul inocent și ghetuțele ortopedice trădând o mai veche suferință.

Am putea fi prietene, mi-am spus imediat. Mi-ar alunga singurătatea și mi-ar înveseli viața, iar eu, în schimb, eu i-aș citi din cărțile pe care le îndrăgesc, i-aș povesti despre locurile pe care le-am văzut și i-aș purta pe umeri trupul fragil când ar obosi. Asta înseamnă prietenia adevărată.

Zis și făcut! Am invitat-o să ia loc alături de mine, pe băncuța din lemn de mahon. Din spate ne vegheau nume mari: Orson Scott Card, Frank Herbert, Stephen King. Le eram datoare și-am încercat să mă port cu noua mea prietenă precum eroinele din cărțile scrise de ei. Nu voiam cu tot dinadinsul ca binele să învingă, ci doar să alung răul din viața micuței cu inima (more…)

Dacă n-ai fi existat…

Dacă n-ai fi existat…, viața mea ar fi fost mai simplă, mai comodă, mai searbădă, mai puțin palpitantă. Îmi sunt sentimentele amestecate și mărunt tocate, ca într-un blender nărăvaș. Deseori mă gândesc la cea dintâi întâlnire. Dragoste la prima vedere. Cu inima te-am privit. Stăteai mândru și puțin cam țeapăn în uniforma albă, ca de marinar. Ochii tăi albaștri străluceau precum marea la răsărit. Nu m-am priceput să îți descifrez zâmbetul, dar m-am lăsat cucerită de el. Degeaba rațiunea îmi striga să nu am încredere în bărbații care au dungă roșie. Tu aveai mai multe. Puternic și grațios deopotrivă, conștient de farmecul pe care îl degajai, mi-ai făcut cu ochiul și mi-ai dat de înțeles că vom trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste. M-am încrezut în tine mai mult decât în propriile mele simțuri și prea târziu am înțeles că nu voiai să mă tratezi ca pe o zână din povești, nici ca pe o jucărie, ci… (more…)

Tată denaturat

Dezamăgiți de experiența situată la granița dintre ficțiune și realitate, oamenii se întorceau fără vișine de la Găgeni. Aerul, încă fierbinte la acea oră, îi toropise, dar nu reușise să le alunge cheful de glume. Întâlnirea cu domnul micuț de înălțime, brunet, s-a dovedit a fi o catastrofă încă de la început. L-au oprit și i-au cerut socoteală pentru faptele sale din trecut. Degeaba susținea amărâtul că nu are nici o vină, că îl confundă lumea, că nici nu știe despre ce este vorba. Cei doi, malefici până în măduva oaselor, întindeau spre el degete acuzatoare și strigau cât îi țineau plămânii:

-Tată denaturat! Ți-ai abandonat copilul când avea mai mare nevoie de tine. L-ai aruncat la o ghenă de gunoi, crezând că un asemenea gest te poate scăpa de responsabilitatea de a-l hrăni, de a-i oferi un adăpost și educație. Rușineee! (more…)

Misterioasa Hilde

Motto:

Prima impresie nu reprezintă întotdeauna

Adevărul. Uneori, nici măcar a doua…

-Mai toarnă-mi un pahar din minunatul tău gosub, frumoasă Hilde, să închinăm pentru arta de a manipula orice ființă, fie ea trăitoare pe pământ, în ceruri ori în adâncul nevăzut al oceanului, rostește sirenul mulțumit, așezându-se picior peste picior pe stâncă.

Hilde îi întoarce un zâmbet de peruzea. Coboară din turn, i se așază în brațe și lasă pocalul să picure un strop din licoarea miraculoasă.

-Când mi-ai propus să îți devin parteneră în toate, nici prin cap nu îmi trecea că ești un pictor atât de bun, că poți face dintr-o hologramă ceea ce nici da Vinci nu a făcut pe vreo pânză. Mărite domn, primește gosubul meu în dar, picur cu picur, și dă-mi în schimb, ca de obicei, carne dulce de oltzi hrăniți tot la trei luni cu proști ce încă mai cred în reclame. (more…)

Dansul din mansarda blestemată

El intră. Cu mâna dreaptă îndepărtează o pânză de păianjen. Le priveşte pe rând, uimit. Ele se ridică încet, neauzit. Mâinile se întind spre trupul tânăr şi viguros, dornice să zgârie, să sfâșie carnea fragedă, să guste sângele curat. Din obrazul lui dispare orice urmă de culoare. Își dă seama că a făcut o mare greșeală intrând în dansul vrăjitoarelor. O asemenea enigmă ar trebui să rămână pe veci nedezlegată.

-Chemarea voastră, mărețelor, e cu mult mai puternică decât voința mea. Știu că împotrivirea este inutilă. Vreau totuși, înainte de a închide ochii, să vă ofer un dans incendiar. Mi-am petrecut întreaga viață întru perfecționarea lui, de parcă intuiam că va sosi momentul când voi întâlni ființele care să-l merite.

Dama de cupă își netezește rochia bălțată, își pipăie coafura pentru a se asigura că e intactă, apoi face semn către suratele sale, cerându-le să aibă răbdare. Dama de caro împinge (more…)