Skip to main content

Pisicuțe drăgălașe

Amintirile atât de fidel redate de programele facebook mi-au scos în cale astăzi un articol care a împlinit patru ani. Pe atunci nu aveam nici o pisică și nici posibilitatea de a le fotografia pe ale altora. Între timp, după cum știți, am umplut casa de pisicuțe drăgălașe. Le fac poze în fiecare zi, dar ele sunt atât de iuți, de agitate, de jucăușe, că rar se întâmplă ca, de la o “ședință foto” să pot alege mai mult de 1-2 poze bune, clare, din care tot poporul să poată pricepe ce pisicuțe drăgălașe am.

Aseară, de exemplu, a cumpărat soțul meu o conservă de pește. Când a desfăcut-o și mirosul s-a răspândit în bucătărie, toate pisicile au urcat pe masă miorlăind de parcă venea sfârșitul lumii. M-am grăbit să iau aparatul foto și să imortalizez momentul, însă mare brânză nu am reușit să fac. Ori îmi cumpăr un aparat foto mai performant, ori aștept să adoarmă pisicuțele pentru a le poza, căci altfel nu îmi ies decât niște poze tremurate, parcă populate cu fantome.

Încerc să fac o mică selecție, să îi bucur pe iubitorii de feline. Dacă doriți mai multe poze cu pisicuțe drăgălașe, intrați pe blogul de pisiciRead More

300 de cuvinte – pisici și cronometru

În urmă cu un an citeam pe facebook, la un tip a cărui popularitate nu poate fi pusă la îndoială, că pisicile care trăiesc prin orașe pot fi considerate prădători, că vânează păsările și distrug un ecosistem și așa dezechilibrat. Nu m-am băgat în discuția lui cu alți experți, dar m-am felicitat în gând că am ajutat planeta să rămână verde – albastră luând în casă ba o pisică, ba un câine. Totul a început cu un miorlăit curios ce a spart liniștea nopții și m-a transformat din suporter in sclav. Pe data de 26 iunie 2014, când Miți m-a scos în stradă. Pielea genunchilor mi s-a făcut franjuri, dar nu mi-a păsat. Intrasem în rândul lumii. Aveam pisică! La mulți ani, micuța mea, furia mea neagrăRead More

O poveste impresionantă

Sunt cinci. Toate grăsuţe, cu ochi migdalaţi, cu o inegalabilă graţie în mişcări. Aşezate ca într-o lojă a teatrului, cu privirea aţintită spre balconul de unde eu îmi imaginam că ar trebui să apară un Romeo care să le cânte serenade, cele cinci stârnesc de fiecare dată admiraţia trecătorilor. Mă opresc lângă ele, ca Bruno să le salute în stilul său caracteristic. Lângă piciorul meu cade cu un zgomot scurt gâtul de pui aruncat de la balcon. Ridic privirea. Bătrânul zâmbeşte mândru şi vinovat deopotrivă. Îl salut.

Sceneta se repetă seară de seară. Eu îmi plimb câinele, el hrăneşte pisicile din faţa blocului. Între noi s-a format o legătură de neînţeles pentru alţii. În această seară îmi face semn să rămân pe loc. Îl aştept. Coboară treptele încet, abia respirând. În stânga ţine plăsuţa cu gunoi, în dreapta câteva gâturi de pui. Împarte cu grijă fiecărei pisici câte o bucată. Bruno se smuceşte în lesă, dornic să aibă şi el parte de atenţia bătrânului. Omul îşi deapănă şoptit povestea. Eu tac. Sunt prea impresionată pentru a rosti vreun cuvânt. Read More

Ziua internaţională a pisicilor – 8 august

Mă încerca o dulce ameţeală când mă gândeam la felul în care vom sărbători ziua internaţională a pisicilor. Îmi pusesem atâtea speranţe în ea şi-n dărnicia-i renumită pe tot globul, de la un pol la altul. Poate că ne va oferi îngheţată cu aromă de peşte, cremă de ficat şi unt proaspăt, poate un cub de gheaţă aruncat în paharul cu lapte, să mâncăm până nu mai avem oxigen. Când s-a ridicat din pat am simţit cum inima îmi fremăta ca-n vreme de furtună, cum sub cupola minţii se desena o mapă încărcată de imagini apetisante şi am sperat să am puterea de a trimite în orice coşmelie, printr-un furtun cu milioane de ieşiri, hrană pentru pisici oropsite. Dorinţa mea molipsitoare s-a întins ca o gripă la ea şi am auzit-o spunând: Read More

Nu poţi schimba lumea dacă salvezi un animal…

Iubeşte viaţa atât de mult, încât din timp în timp plasează toate responsabilităţile pe umerii mei. Pe când eu muncesc de zor pentru a susţine acest blog, Vienela se distrează pe facebook sau leneveşte în pat, cu o carte în mână. Viaţa de câine nu e deloc uşoară, mai ales dacă bietul patruped trăieşte înconjurat de reprezentante ale sexului frumos. În vreme ce unii au secretare, alţii sunt obligaţi să se trezească dis-de-dimineaţă pentru a răspunde unor întrebări puse de pisici. Să-mi spuneţi voi dacă mai e dreptate pe lumea aceasta!

1. De ce nu ai rămas la tomberonul tău? (Miţi) Read More

Aproape te ştiu, departe îmi eşti

Mi-a atras atenţia vocea ta subţire, încărcată de emoţie. Vorbeai o limbă ce îmi părea cunoscută şi m-am grăbit să îmi imaginez că eşti copil al străzii, fiinţă mult prea devreme abandonată în jungla urbană. Mă priveai cu încredere şi speranţă, de parcă în mâinile mele s-ar fi putut găsi rezolvarea oricărei probleme. Eu îmi cunoşteam limitele, tu îţi ştiai neputinţele. O speranţă de-a dreptul nebună mi-a şoptit cuvinte magice: orice ar fi, încearcă să ajuţi. Nu trece nepăsătoare pe lângă un nefericit copil al străzii, mai ales dacă îţi cere ajutor. Să nu îţi pese dacă familia şi prietenii vor ajunge să-ţi spună uluiţi “aproape te ştiu, departe îmi eşti” când te implici în rezolvarea cazurilor fără speranţă. “Aproape că nu te recunosc; departe te duci cu stolul de păsărele din cap!”, îţi vor spune… Read More

Ce mai înseamnă acest cuvânt astăzi?

Începusem să apreciez liniştea ce mă înconjura atunci când rămâneam singură acasă. Gândurile zburau libere, ochii poposeau pe diverse obiecte, mâinile se mişcau rapid, scriind sau aranjând câte ceva. Când mă apuca dorul de voce de om, intram pe youtube să îmi ascult preferaţii cântând. O zi, două, trei, până când mi-am dat seama că izolarea în care trăiam nu îmi făcea bine. Aveam nevoie de gălăgie, de aglomeraţie, de mişcare, de viaţă. Internetul încerca să mă transforme în pustnic, să mă izoleze de lumea reală şi să îmi dea înapoi o lume iluzorie. Read More