Skip to main content

Sub fereastra mea…

Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le vedeam și chiar câteva secunde după ce dispăreau din raza mea vizuală. Acum am devenit mai înțelept. Latru, preventiv, la tot ceea ce mișcă dincolo de căsuța mea. Mă potolesc doar când vine mami lângă mine sau când mă ceartă Ionuț, că nu-i de glumit cu el când se încruntă.

M-a luat gura pe dinainte și am spus un neadevăr. De fapt, eu sunt câinele care latră numai la oameni și la câini. Mai ales la câini. Cu furie la câini. Și știți de ce? Probabil pentru că eu, în sinea mea, mă cred pisică. E riscul pe care mami și l-a asumat când m-a băgat, pui fiind, într-o casă cu multe pisici (trei, pe atunci). Poate că nu s-a așteptat că voi ajunge să iubesc mai mult pisicile decât câinii, Read More

Ursula, mieunica simpatică

Cu exact un an și 11 luni în urmă.
Era o zi geroasă, în care nu îți venea să dai nici musca afară din bucătărie. Un ciocănit discret în geam m-a smuls din gânduri. Mihai, tremurând tot, îmi făcea semne să ies afară. Alături de el era vărul meu, care mi-a spus: “bărbac-tu nu moare pe perna lui!”. Povestea salvării pisicuței
I-am chemat în casă. Mihai adăpostea la piept un pui de pisică, nu mai mare decât o palmă. Biata mâță tremura incontrolabil din cauza frigului îndurat pe străzi. Am hrănit-o pe săturate cu boabe, carne și lapte cald, am învelit-o în prosoape și am ținut-o în brațe, la adăpost, să doarmă. Abia după trei ore și-a revenit și a început să inspecteze apartamentul. Au urmat multe negocieri, căci mai aveam deja două pisici în casă și trăiam cu convingerea că sunt suficiente.
Nu ne-a lăsat inima să o dăm înapoi străzii și bine am făcut. E cea mai inteligentă, mai iubitoare, mai blândă și mai haioasă pisică din lume (știu, spun asta mereu, dar acesta e adevărul și eu continui să fiu uimită de toate darurile cu care Ursula a fost înzestrată). Iubește pe toată lumea și toată lumea o iubește. Ursula, mieunica simpatică, dulce, isteață – și-a pregătit ghetuțele și acum îl așteaptă cuminte pe Moș Nicolae:
pisica-frumoasa

Întrecere între Zâna Toamnă, o pisicuță și un cățel

Un cățel, o pisicuță și Zâna Toamnă s-au luat într-o zi la întrecere. Fiecare dintre ei trăia cu ferma convingere că e cel mai frumos, mai deștept, mai devreme acasă etc. Pentru că se născuseră în epoca măreață a internetului, au decis ca jurizarea să aibă loc fix acolo unde se adună cei mai mulți oameni, unde timpul nu mai are valoare și unde o culoare, o imagine sau o idee poate impresiona mai ceva decât citatele poptămașiene. Nu au spus nimănui despre dorința lor de a găsi judecători imparțiali, ci doar au postat imagini despre care credeau că îi reprezintă, că îi pun într-o lumină favorabilă.

La jumătatea lunii noiembrie, când afară deja miroase a iarnă, Zâna Toamnă știe că oamenii refuză să se ascundă în case, că-i prea devreme pentru împodobirea bradului și pentru colinde. Are convingerea că frumusețea îi este apreciată cum se cuvine, că toți o respectă pentru felul elegant în care se îmbracă și pentru dărnicia de care dă an de an dovadă. În plus, de această dată Zâna Toamnă i-a făcut fericiți și pe micuții (pre)școlari ai clasei zero. Read More

Retrospectiva lunii august 2016 în fotografii

A fost o lună plină, încărcată de emoții, aglomerată peste măsură, o lună în care rar s-a întâmplat să am aparatul de fotografiat la mine și timp pentru a face poze. Îmi este destul de greu să adun câteva, dar nu mă dau bătută. Pauză de căutare. Revenire. Retrospectiva lunii august 2016 în fotografii.

Pisica pe cărți. Este fotografia pe care am ales-o pentru vieneland.ro:

pisica pe carti

Zare albastră: Read More

Viața ca un joc

Suntem cinci frați la părinți și semănăm între noi așa cum seamănă între ele degetele unei mâini. Avem înfățișări diferite, avem preocupări diferite, avem gusturi diferite. Ne unește numai pofta de a trăi după bunul plac. Luăm întotdeauna viața ca pe un joc și facem ca fiecare moment al existenței să fie unul de neuitat. Părinții au încercat de multe ori să ne educe, să ne insufle anumite valori, însă de fiecare dată s-au izbit de un zid impenetrabil. Noi vrem să fim liberi, să luăm decizii care să ne avantajeze, să trăim viața ca pe un joc.

Miți: Viața ca un joc. Un joc violent, încărcat de emoții incontrolabile, potrivit celor autoritari. Viața nu îți poate aduce bucurii decât dacă te poziționezi mereu deasupra celorlalți, dacă îi domini prin forță brută. Toți ceilalți îți sunt dușmani, fie că ai observat deja, fie că nu. Tratează-i ca atare și viața îți va fi un simplu joc. Read More

Viaţa pare să meargă înainte

Mă gândesc… la vremea când copiii furau de prin frigidere mâncare. Ştiau că părinţii şi chiar ei stătuseră la cozi infernale pentru o bucată de carne, dar nu puteau trece nepăsători pe lângă câinele flămând ce se aciuase în faţa blocului. Zilele trecute am văzut prin Ploieşti… cum doi copii trântiseră la pământ un câine. Chelălăitul său mi-a atras atenţia. Copiii îl loveau şi îl trăgeau de urechi, surzi la plânsul bietului animal. Deşi nu era câinele meu…, am alergat spre el, am strigat la cei doi, am ameninţat. Reacţia mea i-a speriat pe copii. Au fugit, însă nu cred că au înţeles. Sper… doar că a fost o excepţie, că societatea modernă nu ne transformă în animale fără milă.

Astăzi (22 noiembrie 2015)… simt cum o revoltă fără nume se pregăteşte să erupă. Nu am nici un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare…, nu-mi pasă dacă va fi soare sau va ninge, nu ştiu dacă voi sta în casă… ori voi alege să mă plimb pe străzi. Am văzut prea multă durere săptămâna aceasta, am auzit poveşti terifiante, am jelit prea mult. Am descoperit că avem legi cretine. Am remarcat că România, în anul de graţie 2015, încă se zbate să treacă de anul 1915. După ce am luptat cu mafia ploieşteană şi am înfrânt, prin minte mi-a trecut nu un citat/proverb favorit…, ci o epigramă (de Vasile Larco):

Veşnic o să se menţină

Şi la legi aceeaşi boală:

Le fac cei cu burta plină

Pentru cei cu burta goală.

Read More

Cum se pleacă de pe facebook la Braşov

S-a gândit vreo clipă fondatorul facebook la faptul că atât de mulţi oameni de pe întreaga planetă îi vor fi recunoscători pentru strălucita idee de a ne uni pe toţi sub o aceeaşi umbrelă? M-am gândit eu vreodată că voi ajunge să îi mulţumesc public pentru tot ceea ce mi-a oferit prin intermediul acestei reţele? Pe facebook mi-am regăsit colegi, prieteni, rude. Pe facebook îmi distribui textele mai bune sau mai puţin bune pe care le scriu şi zilnic datorită lor cunosc oameni noi, frumoşi, prietenoşi. Tot facebook este cel care îmi face uneori surprize atât de plăcute încât nici nu am timp şi cuvinte pentru a le povesti. Iată cum se pleacă de pe facebook la Braşov: Read More

Unde eşti tu, baghetă magică?

Umbre tot mai palide se rotesc prin cameră într-un dans al zilei cu noaptea abia încheiată. Ar trebui să mă dau jos din pat, însă o plăcută amorţeală îmi ţine trupul învelit în vraja primei raze de soare. Unde eşti tu, baghetă magică, să furi polenul florilor de mai şi să-l arunci într-un ceaun, să îl amesteci cu lacrimi de inorogi, să adaugi o pană de bufnită înţeleaptă şi-o gheară de dragon tânăr, să le fierbi la foc mic până rămâne din ele o poţiune galben-portocalie-rozalie cu miros de vacanţă? Pisica îmi aude strigătul. Renunţă la tors şi cercetează cu mustăcioarele un grimoar vechi, pătat pe alocuri de ceară topită. Îmi întinde o mătură cam ciufulită şi-mi spune: Read More

Şi melcul… ţuşti în tufiş!

Trăieşte în canale, în subsolurile insalubre ale blocurilor, oriunde i se pare că poate găsi un strop de linişte şi de căldură. Târăşte după ea trei copilaşi speriaţi. I-a educat de mici să se ascundă la cea mai mică impresie de pericol. În mintea lor, toţi cei ce au două picioare sunt răi. Insistenţa mea le-a băgat spaima în oase. Inutil a fost efortul de a-i convinge că sunt om bun, că le vreau binele şi că nu au motive să se teamă. Am reuşit doar să le stârnesc noi bănuieli. Nimeni nu e bun fără vreun interes ascuns, păreau să spună privirile mamei. Am rugat-o să îmi permită măcar să fac o poză, două, să dezvălui lumii povestea nefericirii lor. Ochii ei mari mă priveau cu răutate, iar glasul ascuţit mă avertiza să stau liniştită, departe de copilaşii săi. Read More

Vacarm în jurnalul de femeie simplă – 69

Ascult vacarmul ce scârţâie, şi huruie, şi zornăie, şi urlă în capul meu şi am impresia că e muzică divină, di vină pentru toate opririle şi amânările regretabile ce mi s-ar putea reproşa. Nu am timp să mă gândesc… prea mult. Trebuie să acţionez. În grădina… feisbuciană sunt nişte buruieni de plivit, pe noptieră mă aşteaptă câteva cărţi de citit…, primăvara mă cheamă afară, iar eu încă mai sunt îmbrăcată… în pijamale. Aștept/sper… să se oprească Ursula din răscolit aşternutul litierei înainte de a-mi umple şi creierul de praf alb, sufocant.  Read More