Skip to main content

O noapte incendiară

Oare cum arată în realitate? Mi-a spus că este brunet, că părul lui se ondulează când îl lasă mai lung, că este un tip solid, dar nu gras. Apoi am descoperit că îi  place să glumească, să râdă, să mă simtă mulţumită. Mi-a promis că mă va face fericită, că alături de el voi trăi zile de neuitat. Şi când mă gândesc la prima noastră convorbire… Ce întâmplare… Ce noroc…

Fusesem în tură de noapte, iar pacienţii nu îmi puseseră mari probleme. Mă îndreptam obosită spre casă când a sunat telefonul şi o voce groasă, dar caldă, a cerut să vorbească urgent cu Pierre. I-am explicat răbdătoare că nu cunosc nici un Pierre, că a greşit numărul, iar el s-a scuzat politicos şi a închis. Peste cinci minute, chiar când intram pe poartă, francezul a sunat iar. A glumit, m-a făcut să râd, apoi mi-a spus că îl cheamă Denis.

De atunci şi-a făcut obiceiul de a mă suna zilnic, de a vorbi cu mine cât se putea de mult. Îl ador când îmi şopteşte în telefon: “Jacqueline, je me sens si seul sans toi.”

Ah, am senzaţia că avionul acesta nu zboară, ci pluteşte pe deasupra norilor, fără să ştie cât sunt de nerăbdătoare să mă cuibăresc la pieptul lui Denis.

Invart emotionata biletul de avion pe degete. Oare mă va plăcea? Să fie singurătatea cea care m-a ademenit spre el? Sau pur şi simplu este acel bărbat atrăgător pe care mi-l imaginez, pe care îl aştept de când eram în Ecuador, în casa mamei mele?

Privesc cerul prin geam, dar gândul meu se îndreaptă spre cel care probabil este deja în aeroport, aşteptându-mă. Am observat ceva ciudat. De câte ori mă gândesc la Denis, în jurul meu simt un parfum puternic de iarbă abia tăiată, de pământ proaspăt răscolit de ploaie, aşa cum mirosea în dimineaţa în care am vorbit pentru prima dată cu el. Plutesc într-o mare de norişori roz, într-un avion în care se simte aromă de iarbă. Read More