Skip to main content

Legenda legendelor

Legenda spune că trăia pe pământ o femeie tare plictisită sau dornică să își reverse preaplinul inimii, care nu știa cu ce să își ocupe timpul liber. Și cum cugeta ea așa, ghemuită într-un fotoliu, i-a venit ideea de a admira pozele făcute de alții, mai pricepuți în mânuirea aparatelor de fotografiat. A văzut o poză, a văzut două poze, a văzut mii de poze. Pe unele le-a uitat repede, la altele i-a rămas gândul pentru o lungă perioadă.

Într-o zi, dorind să scrie ceva pe blog și neavând nici o idee bună, și-a aruncat ochii prin pozele salvate și s-a decis. Va scrie o poveste. Nu mai știe exact cu care a început, însa în scurt timp, pe toate cele trei bloguri deținute de acea femeie, puteai găsi legende inventate în câteva clipe, pe baza unor poze mai mult sau mai puțin frumoase. (more…)

Legenda calculatorului

S-a simțit încă de la naștere precum un Guliver în lumea piticilor. Era atât de mare, de grosolan construit, avea culori atât de urâte! Înconjurat de oameni mai mereu agitați, crescuse timid, rugându-se ca înaintarea în vârstă să nu îi aducă mărirea dimensiunilor deja de poveste, cu adevarat uriașe.

Își făcea exemplar treaba pentru care venise pe lume, dacă era ajutat de parteneri umani competenți. Cu timpul, a remarcat că, după fiecare reparație la care era supus, se întorcea acasă mai mic, tot mai mic și mai inteligent. Era întotdeauna el, primordialul, și totuși mereu altul, multiplicat în milioane de exemplare răspândite în milioane de case.

Într-o zi, pe când împlinise ”o frumoasă vârstă”, după cum le plăcea oamenilor să spună, s-a trezit în casă nouă, o casă primitoare, în care toți îi respectau genialitatea și, în același timp, toți se foloseau fără jenă de ea. Stăpânii îl hrăneau, îl curățau de praf, îl împodobeau cu cele mai noi modele de diamante făcute din materie cenușie. (more…)

Legenda Iasminei 2

LEGENDA IASMINEI

La marginea orașului se întindea câmpul de lucernă în care m-am născut. Acolo totul era primejdios. Păsări și mici animăluțe ne pândeau zi și noapte, sperând că le vom servi drept cină puilor. Am învățat de mică să mă ascund în găurile pământului și să mă folosesc de picioarele puternice cu care m-a înzestrat natura, pentru a sări cât mai departe. Din când în când, mama găsea pe câmp chiștoace de țigări, aruncate de flăcăi ce veneau la cosit. Atunci era sărbătoare pentru noi. Tutunul amărui ne gâdila simțul gustativ și ne dădea o stare de bine asemănătoare începutului de beție.

Într-o nefastă zi de august, mama a spus că trebuie să devenim orășeni, că în apartamente nu pot exista atât de multe pericole. Fiind emigranți, neavând actele în regulă, am fost nevoiți să ne despărțim, să ne căutam culcușuri care pe unde a putut. Fratele meu cel mic a nimerit foarte bine, la o bătrână surdă, care nici măcar nu știe că are un oaspete în casă. Fratele cel mare locuiește într-o școală. Fiind vacanță, se poate bucura de întreaga clădire, poate cânta cât îl țin elitrele după de secretarele părăsesc școala. (more…)