Skip to main content

Scară spre cer

Îți voi face scară spre cer, micuțule. Te voi purta prin lumi pe care nu le-ai imaginat și îți voi împleti cunună de flori galbene rupte din soare. Pas cu pas, treaptă cu treaptă, vom descoperi împreună dimensiunile iubirii, depășind granița dintre specii. Vom învăța să ne vorbim privindu-ne în ochi. Durerea ta va fi durerea mea, bucuria ta îmi va aduce fericirea. Vei fi umbra mea. Voi fi tulpina pe care vei înflori. Alături de tine nu îmi va mai fi teamă de înălțimi. Vom cuceri lumea împreună. Micuța noastră lume, în care fiecare zi este o nouă primăvară. Voi alunga răul din calea ta. Vei încerca să mă protejezi chiar și împotriva voinței mele. Îți voi face scară spre cer, micuțule, ți-am promis în clipa când mi-ai devenit prieten, când mi-ai spus din priviri, pentru prima dată, că sunt cea mai importantă ființă din viața ta.  Read More

Manualul iubirii – prefață

“Dacă dragoste nu e, nimic nu e”

El a fost prima mea iubire. Tot după el voi plânge probabil și în ultima clipă, înainte de a scrie cu litere negre Sfârșit. Era rece și avea un pronunțat miros de antiseptic. Mi-am întins mâinile spre el, neștiind -pe atunci- că niciodată nu se lasă prins în capcana îmbrățișărilor. A dorit, în schimb, să mă sărute, și atunci am profitat din plin. L-am inspirat cu setea primordială a puiului de om abia născut. Vinețiul obrazului s-a preschimbat în roz, inima mi-a bătut cu emoție, iar el, aerul, m-a învățat în acea clipă să iubesc viața. Păcat că umblă prin lume tot mai poluat!

Nimeni nu mi-a dat să citesc vreun manual al iubirii. M-am trezit aruncată încolo și încoace de valurile nepăsătoare. Trăiește și iubește! Read More

Dragobete în varianta vienelară

Iubirea mea de-o noapte

În această noapte nu te voi întreba nimic. Voi lăsa tăcerile să ne vorbească, în timp ce vântul va cânta în surdină melodia verii tomnatice, iar noi vom simţi în alb-negru, între lumina lunii şi obscurul pământului obosit. Îţi vei apăsa palma pe coapsa mea fierbinte, căutând moliciunea de acuarelă a unui tatuaj încă nenăscut. Vei coborî spre glezna-mi împodobită, sorbind iubire.

aoro.ro

Dragostea e ca dulceața de ardei iute

Cum e dragostea? La început, când abia îi deschizi cu timiditate porţile, te învăluie în arome dulci acrişoare, în şoapte ce promit să-ţi ofere trăiri de neuitat. După ce guşti din dragoste, în suflet simţi cum se naşte o senzualitate fierbinte, cum întreg trupul îţi devine văpaie, flacără vie. Fie că trăieşte veşnic, fie că se stinge rapid, după doar o vară, dragostea aduce cu sine iuţeala fără de care o relaţie nu poate exista.  Read More

Din vremea lui nechezol

Între noi erau vreo patru ani și un caiet de matematică plin cu desene. Desene făcute cu pixul pe ultima pagină, în orele când mă plictiseam de indescifrabila geometrie și de severa profesoară care nu își bătea capul cu fiecare mediocru al clasei. Din când în când, degetele ni se întâlneau pe foaie. Ale lui erau calde. Se încolăceau ca din întâmplare peste ale mele. Atunci uitam formulele abia învățate. Mă lăsam în voia simțurilor adolescentine. Visam cu ochii deschiși.

Mama intra în sufragerie și mă găsea zâmbind prostește. Îl întreba dacă servește o cafea. Naturală. El mulțumea politicos, cu ochii măriți de uimire. În vreme ce apa se încălzea în ibric, îmi povestea despre nechezol. Glasul blând căpăta accente de-a dreptul tăioase. Erau în el durere, furie, revoltă. Avea puterea de a mă stârni. Dacă mi-ar fi dat o armă în acele clipe, aș fi ieșit să îndrept lucrurile. Dar furia lui se potolea rapid, de îndată ce aroma cafelei naturale se răspândea în casă. Read More

Cum ştiu unii să iubească

Tu, cititorule, ştii ce înseamnă să iubeşti un om până la pierderea propriei identităţi, până la a te confunda cu el? Ai simţit vreodată furtuna devastatoare ce spulberă în calea sa orice alt sentiment, făcându-te să uiţi de foame, de sete, de oboseală, de frică? Eu trăiesc asta clipă de clipă şi nimic nu mă poate bucura mai tare pe lume decât să ştiu că persoana îmi răspunde la iubire cu iubire. Îi sorb respiraţia, îmi imprim în suflet parfumul ei, încerc să îi intuiesc fiecare nouă mişcare şi să răspund dorinţelor sale înainte ca ele să se nască. Nu asta este iubirea necondiţionată, cititorule? Read More

Iubirea mea de-o noapte

În această noapte nu te voi întreba nimic. Voi lăsa tăcerile să ne vorbească, în timp ce vântul va cânta în surdină melodia verii tomnatice, iar noi vom simţi în alb-negru, între lumina lunii şi obscurul pământului obosit. Îţi vei apăsa palma pe coapsa mea fierbinte, căutând moliciunea de acuarelă a unui tatuaj încă nenăscut. Vei coborî spre Read More

Cireașa

În lemnul de cireș mi-am încrustat prima iubire, necoaptă, dulce-acrișoară și-n frunza lui cu margine zimțată mi-am cântat lacrima inocenței și zâmbetul de după. În zeama dulce a cireșei mi-am legănatiluziile adolescentine și din sâmburele de cireașă mi-am luat tăria de a merge mai departe. O inimă de porumbel, strânsă-ntre dinți în Cireșar, rămâne, dincolo de timp, simbol al iubirii feciorelnice și amintire parfumată. Read More

Bulgări de gheață

Îl privesc o secundă în ochi, întrebându-mă ce crede despre toate astea. De după ochelarii cu rame groase mă întâmpină doi bulgări albaștri de gheață, prin care nu pot desluși nimic. Simt o zbatere ritmică în pereții stomacului, de parcă toate temerile și toată încordarea din ultimele zile și-ar fi făcut culcuș acolo.

Caut căldura canapelei de piele din separeul restaurantului și simt cum palmele mele umede lasă dâre pe ea. Aș vrea să ies la aer, să trag în piept răcoarea serii de vară, cu multitudinea ei de parfumuri florale. Gândurile îmi zboară spre o altă seară, o seară care îmi va rămâne veșnic în amintire, indiferent de cum vor evolua lucrurile. Read More

Meditaţii în deşert

În jurul meu nu este nici măcar o umbră, să schimbe culoarea nisipului fierbinte. Aici, duşman îţi este soarele ce arde cu o intensitate incredibilă şi vântul singuratic din deşert. El este compozitorul ce născoceşte muzica turbată, el este orchestra care o cântă şi pe care dansează granulele de nisip, formând dune mişcătoare. Nu am nici un tovarăş cu mine, în afara furiei care mă orbeşte şi care m-a adus în pustietate.

Credeam că îmi voi găsi liniştea, că în întinderea nesfârşită voi afla ce trebuie să fac mai departe. Eram încredinţat că voi simţi ceea ce simţeau călugării eremiţi din antichitate când se retrageau pentru meditaţii în deşert. Dar nu a fost aşa. Port în continuare în suflet mânia de nestăpânit pe care am simţit-o de când Lola mi-a spus că nu mai putem fi prieteni, că se va mărita cu vărul maiorului, care îmi este prieten. Simt în continuare nevoia de a-i sfâşia hainele vaporoase, de a o batjocori şi de a o târî de păr în deşert, Read More

O noapte incendiară

Oare cum arată în realitate? Mi-a spus că este brunet, că părul lui se ondulează când îl lasă mai lung, că este un tip solid, dar nu gras. Apoi am descoperit că îi  place să glumească, să râdă, să mă simtă mulţumită. Mi-a promis că mă va face fericită, că alături de el voi trăi zile de neuitat. Şi când mă gândesc la prima noastră convorbire… Ce întâmplare… Ce noroc…

Fusesem în tură de noapte, iar pacienţii nu îmi puseseră mari probleme. Mă îndreptam obosită spre casă când a sunat telefonul şi o voce groasă, dar caldă, a cerut să vorbească urgent cu Pierre. I-am explicat răbdătoare că nu cunosc nici un Pierre, că a greşit numărul, iar el s-a scuzat politicos şi a închis. Peste cinci minute, chiar când intram pe poartă, francezul a sunat iar. A glumit, m-a făcut să râd, apoi mi-a spus că îl cheamă Denis.

De atunci şi-a făcut obiceiul de a mă suna zilnic, de a vorbi cu mine cât se putea de mult. Îl ador când îmi şopteşte în telefon: “Jacqueline, je me sens si seul sans toi.”

Ah, am senzaţia că avionul acesta nu zboară, ci pluteşte pe deasupra norilor, fără să ştie cât sunt de nerăbdătoare să mă cuibăresc la pieptul lui Denis.

Invart emotionata biletul de avion pe degete. Oare mă va plăcea? Să fie singurătatea cea care m-a ademenit spre el? Sau pur şi simplu este acel bărbat atrăgător pe care mi-l imaginez, pe care îl aştept de când eram în Ecuador, în casa mamei mele?

Privesc cerul prin geam, dar gândul meu se îndreaptă spre cel care probabil este deja în aeroport, aşteptându-mă. Am observat ceva ciudat. De câte ori mă gândesc la Denis, în jurul meu simt un parfum puternic de iarbă abia tăiată, de pământ proaspăt răscolit de ploaie, aşa cum mirosea în dimineaţa în care am vorbit pentru prima dată cu el. Plutesc într-o mare de norişori roz, într-un avion în care se simte aromă de iarbă. Read More