Skip to main content

Sub fereastra mea…

Sub fereastra mea se întâmplă zilnic o mulțime de lucruri interesante, amuzante, ciudate… Unele sunt mai drăgute, altele de-a dreptul enervante. Pentru toate am câteva cuvinte de spus, deși eu sunt un câine tăcut în general. De exemplu, adolescenții care îmi tot băteau în geam seară de seară ca să mă enerveze au inspirat-o pe mami să scrie textul numit Povestitorul. Să nu îl ratați! Când eram mic mă speriau teribil pălăriile, glugile, umbrelele și toate chestiile mari care se strecurau pe sub ferestrele noastre. Lătram cu disperare când le vedeam și chiar câteva secunde după ce dispăreau din raza mea vizuală. Acum am devenit mai înțelept. Latru, preventiv, la tot ceea ce mișcă dincolo de căsuța mea. Mă potolesc doar când vine mami lângă mine sau când mă ceartă Ionuț, că nu-i de glumit cu el când se încruntă.

M-a luat gura pe dinainte și am spus un neadevăr. De fapt, eu sunt câinele care latră numai la oameni și la câini. Mai ales la câini. Cu furie la câini. Și știți de ce? Probabil pentru că eu, în sinea mea, mă cred pisică. E riscul pe care mami și l-a asumat când m-a băgat, pui fiind, într-o casă cu multe pisici (trei, pe atunci). Poate că nu s-a așteptat că voi ajunge să iubesc mai mult pisicile decât câinii, Read More

Discuție matinală la o cafea

Discuție matinală la o cafea.
CutiaCuCafea.ro
Mihai:
-Facem o ieșire azi, dar nu mă mai duci pe câmpuri, să leșin în soare. Aș vrea undeva unde să fie totul verde, să-mi susure apa de izvor în urechi…
Ionuț:
-Cea mai ieftină și la îndemână destinație? Cada din baie… E toată verde și poți lăsa apa să curgă întreaga zi… Read More

Ciorba de perișoare

Luni s-a terminat ciorba de perișoare. Marți am avut sedință:
-Mai facem și noi o ciorbiță?
-De care?
-De pui.
-Nu, că nu îi place lui Ionuț.
-De afumătură.
-Nu, că nu mănâncă Vienela.
-De “bălării”.
-Nu, că se strâmbă Mihai.
-Ok, atunci hai să facem tot de perișoare. Read More

Stăpânii mei…

Stăpânii mei… s-au întors din oraș cu brațele pline de plăsuțe și pachețele. Mirosea amețitor a bobițe pentru pisici, a carne afumată, a frișcă aruncată cu dărnicie peste prăjituri, a bucurie simplă. I-am întrebat din priviri ce mi-au adus. O liniște suspectă s-a coborât peste bucătărie. Mami a băgat mâna în sacoșă și a scos de acolo un cocoș de plastic. Cânta chinuit ori de câte ori era strâns de burtă. L-am prins în dinți și m-am refugiat pe canapea, să-i ascult poveștile. Dacă îmi puneam urechea la gura lui, tăcea. Dacă îl mușcam de burtă, cucurigea fără oprire. Am vrut să îi spun, în felul meu, că îl iubesc. S-a bucurat atât de tare, încât s-a rupt în mici bucățele. Tati a intrat în cameră și m-a surprins tocmai când încercam să-i spun cocoșului că deja mi-e dor de cântecul său. A chemat-o pe mami.
-Ridică și tu hârtia aia de un leu de pe jos.
-Care hartie? a întrebat mami, rotind mirată privirea prin cameră.

Read More

Să dăm din casă…

Nu, nu dăm lucruri din casă, că abia ne ajung nouă. Dăm doar povești care, pentru o clipă, ne-au adus hohote de râs. Pentru o mai bună înțelegere a celor ce urmează, menționez că atât băiatul, cât și soțul meu, sunt harnici, nevoie mare (cu un clic pe link vă lămuriți rapid cât de harnici). După îndelungi discuții în contradictoriu, decidem -mai mult eu- că a venit vremea să aruncăm în bucătărie o mână de lavabil pe tavan și pe cei 30 de centimetri de zid neacoperit de faianță. Chemăm în ajutor un prieten priceput (mulțumim frumos, Nicu!). Își suflecă Mihai al meu mânecile, strânge bine în pumn șpaclul și se apucă să curețe varul, în căutarea betonului pur. Descoperă cu stupoare (o gură de aerisire și) că socoteala din sufragerie, de la discuții, nu prea se potrivește cu cea din bucătărie. Lavabilul nu se dă dus de pe pereți. Praf, mizerie, curent, gălăgie și răni în palmă, motiv să ajungă, după nici o jumătate de oră, să înjure ca un birjar călcat pe bătătură de un cal nărăvaș.

Încercând să calmez spiritele, intru grăbită în bucătărie și îi spun cu glas suav: Read More

Inadmisibil!

Este inadmisibil, absolut inadmisibil!!! Pe ăștia doi (mami și tati) eu îi reclam la Protecția Cățeilor Pofticioși. Cum e posibil să se îndoape de napolitane și mie să îmi rupă doar un colțișor cât boaba de piper, pe motiv că nu sunt bune pentru animale? De unde știu ei ce e bun pentru mine? Și cum de își imaginează că pentru ei sunt bune? Asta înseamnă să te țina cineva sub papuc (pardon, sub șosetă).

caine sub soseta

Read More

Le plac porcilor perlele?

În preajma lui mă simt ca în pădurea cu frunze de argint. Când vântul dă iama în crengile sale, foșnește a poveste. Îi ating frunzele. Aspre și pufoase în același timp. Soarele își strecoară timid câte o rază printre ele. Ajunge cu greu în camera tăcută și răcoroasă. Las cartea pe pat și ies afară, acolo unde măslinul e deopotrivă împărat al grădinii și străjer al fereștilor. Rodul său bogat mă îmbie în verde olive. Mi-e viața plină de culoare. Dacă măslina neagră e atât de gustoasă, cea crudă, îmbrăcată în verde gălbui vinețiu argintat, trebuie să fie delicioasă. Întind mâna și rup fructul oval. Mușc din el cu sete, anticipând senzația de plăcere. Gura mi se strânge brusc. Un gust grețos îmi nimicește papilele gustative. Scuip și injur. Scuip iar, oripilată. Măslina crudă e oribilă! Read More

Ce mai plantează ploieștenii?

Ce mai plantează ploieștenii? Nu a venit sezonul încă, dar omul gospodar își face sania din timp. La fel își face și căruța. Nu, nu suntem de căruță. Recordurile pot fi depășite cu ambiție, dăruire și un strop de transpirație. Îmi e și teamă să mă gândesc la cât a transpirat ploieșteanul care s-a apucat să planteze în fața blocului său bidoane de plastic și dale de piatră.  Read More

Cum mi-am ratat șansa de a deveni legendă

Nu știu dacă îmi pot permite să lenevesc, dar o fac uneori, chiar și cu riscul de a mă simți vinovată mai târziu. Pe birou zace de două zile un ambalaj de ciocolată. În dormitor, lângă pat, un merișor cam scofâlcit stă la taclale cu cojile de portocale. Vasele sunt nespălate. Zgribulit, copilul intră în casă. Tropăie, scuturând zăpada. Ne găsește ascunși sub pătură, la căldură. La televizor, cu sonorul oprit, rulează o emisiune cu un mustăcios, recuperator de mașini. O porcărie. Întorc privirea spre copil. Purtându-se ca un reporter curios, mă întreabă de ce nu am băgat rufe la spălat, unde i-am ascuns tricoul albastru, când am de gând să reactivez sms alert pentru card. Casc, ușor plictisită. Ocolesc cu talent furtuna care e pe cale să se stârnească. Le voi face mâine pe toate, promit.  Read More

Cățelușa cu ochi de catifea

S-a apropiat de mine cu precauție, neștiind la ce să se aștepte. Am făcut și eu doi pași pentru a-i ieși în întâmpinare. Ne-am inhalat reciproc mirosurile. Roua ce îi udase blana a trezit în mine pofte pe care nici nu știam că le-aș putea simți vreodată. M-am aruncat cu labele din față pe spinarea sa, dornic să duc noua prietenie pe alte culmi. Prin blana ciufulită nu se putea observa dacă e băiat sau fată, dar mami a știut imediat, din chiar gestul meu de iubire adolescentină. Frumoasă mică, haide să îți cumpăr ceva de mâncare, îi spunea mama, încântată de blândețea noii mele prietene. Smucea lesa ori de câte ori încercam să mă urc pe cățelușa cu ochi de catifea. De ce nu ne lăsau să ne iubim? Read More