Skip to main content

Femeia din umbră

Femeia din umbră nu este alta decât Prizoniera de altădată

Se simţea prizonieră în propria vilă, prin care se învârtea toată ziua fără rost. Era tristă, avea sentimentul că era neîmplinită, că viaţa ei devenise un şir lung de zile plictisitoare. În acea perioadă a rămas însărcinată cu al doilea copil, pe care nici măcar nu îl dorea – un băiețel bucălat, cu obrajii văpaie și-un surâs de înger. Uneori închidea ochii și își imagina o altă viață, o viață activă, fără pic de răgaz, dar plină de iubire. Era o trecere bruscă din Valea Plângerii spre Lunca Desfătărilor. Atunci parcă se scutura de rugina depusă pe trupul încă tânăr și pe sufletul moleșit de căldura unei existențe din care provocările lipseau. Femeia din umbră pășea spre soare, ieșea din tunel și se avânta, plină de curaj, în tumultul de nestăvilit ce se zărea dincolo de ferestrele sale.  (more…)

Dacă n-ai fi existat…

Dacă n-ai fi existat…, viața mea ar fi fost mai simplă, mai comodă, mai searbădă, mai puțin palpitantă. Îmi sunt sentimentele amestecate și mărunt tocate, ca într-un blender nărăvaș. Deseori mă gândesc la cea dintâi întâlnire. Dragoste la prima vedere. Cu inima te-am privit. Stăteai mândru și puțin cam țeapăn în uniforma albă, ca de marinar. Ochii tăi albaștri străluceau precum marea la răsărit. Nu m-am priceput să îți descifrez zâmbetul, dar m-am lăsat cucerită de el. Degeaba rațiunea îmi striga să nu am încredere în bărbații care au dungă roșie. Tu aveai mai multe. Puternic și grațios deopotrivă, conștient de farmecul pe care îl degajai, mi-ai făcut cu ochiul și mi-ai dat de înțeles că vom trăi cea mai frumoasă poveste de dragoste. M-am încrezut în tine mai mult decât în propriile mele simțuri și prea târziu am înțeles că nu voiai să mă tratezi ca pe o zână din povești, nici ca pe o jucărie, ci… (more…)

La un colț distanță de a fi răpită

Abia venită pe lume, am trecut printr-un pericol de moarte care m-a făcut să înțeleg că viața nu e mereu roz, ci poate avea și nuanțe de gri. Mi-a bătut inima de am crezut că îmi va sparge pieptul. Cerceii mi-au fluturat la urechi, îngroziți. Am fost la un colț distanță de a fi răpită. Nu e poveste, nu e ficțiune, ci purul adevăr.
Stăteam fericită la plajă, într-una din zilele scurtei mele vacanțe pe litoral. Ascultam cântecul înfuriat al mării și îmi răcoream blănița pe nisipul umed când, din senin, o matahală s-a apropiat de mine, m-a prins cu dinții de cap și a încercat să mă răpească. Cerul s-a întunecat brusc. Nisipul mi-a fugit de sub picioare. Nici să respir nu am mai reușit, de teamă. Noroc cu mami că a fost pe fază. A renunțat să mai facă poze și s-a întins pe nisip cât e de lungă, spre amuzamentul tinerilor care ne priveau. M-a smuls din colții dulăului în ultima clipă, chiar când acesta se pregătea să fugă. Oare câți bani ar fi cerut răpitorul pentru a mă înapoia familiei?
Vă spun sincer că de atunci mă tem de plaja din Venus, ca și de câinii cu bot negru, cu toate că mami râde și susține că farmecul meu irezistibil e de vină.  (more…)

Căldură mare

Căldură mare, fraților! Toată lumea se plânge de asta, toată lumea suferă. Pe facebook, în autobuze, la serviciu, pe bloguri. Doar Sehașela e în continuare voioasă. Refuză să se lase afectată de valul de căldură care a acoperit pământul. În bunătatea ei fără de margini, maimuțica cu cercei transmite tuturor un mesaj emoționant:

“Munciți din greu? Aveți treburi de rezolvat prin oraș? Vă compătimesc sincer – din umbra dormitorului, unde canicula nu poate ajunge.” (more…)

Ficțiune și realitate cu vișine

Plin de vânătăi, cu ochii tumefiați, cu spume la gură, bărbatul urlă ca un animal rănit. E legat de vișin, neputincios. Strânge din pleoape, să nu mai vadă cum cei trei vlăjgani cu cefe late o batjocoresc iar și iar, să nu-i mai vadă zbaterea, obrazul palid și hainele sfâșiate. Știe, fără să se uite, că deasupra buzei i s-a uscat o pată de sânge. O aude icnind de atâta durere. Simte că nu vor scăpa zdraveni la minte de aici. Urlă.

*

Pustiul îi însoțește din uliță în uliță. Salcia își plânge tristețea într-o baltă urât mirositoare. Fântâna, părăsită, își scutură în iarbă rugina abandonului. Săteanca apare de nicăieri și le face semn să o urmeze. În curtea fermei îi așteaptă trei zdrahoni. Cu un aer amenințător le trasează indicații precise: vor avea de cules vișinele din livadă, apoi de împrăștiat bălegarul pe pășune și de tăiat salcâmi pentru araci. Abia după aceea se vor putea considera liberi și vor putea pleca spre orașul de unde au venit. Fără vișine, desigur.  (more…)

Misterioasa Hilde

Motto:

Prima impresie nu reprezintă întotdeauna

Adevărul. Uneori, nici măcar a doua…

-Mai toarnă-mi un pahar din minunatul tău gosub, frumoasă Hilde, să închinăm pentru arta de a manipula orice ființă, fie ea trăitoare pe pământ, în ceruri ori în adâncul nevăzut al oceanului, rostește sirenul mulțumit, așezându-se picior peste picior pe stâncă.

Hilde îi întoarce un zâmbet de peruzea. Coboară din turn, i se așază în brațe și lasă pocalul să picure un strop din licoarea miraculoasă.

-Când mi-ai propus să îți devin parteneră în toate, nici prin cap nu îmi trecea că ești un pictor atât de bun, că poți face dintr-o hologramă ceea ce nici da Vinci nu a făcut pe vreo pânză. Mărite domn, primește gosubul meu în dar, picur cu picur, și dă-mi în schimb, ca de obicei, carne dulce de oltzi hrăniți tot la trei luni cu proști ce încă mai cred în reclame. (more…)

Sehașela – Maimuțica cu cercei

Bună dimineața și bine v-am găsit, dragii mei!
Cineva credea că am rămas fără idei (pardon, cercei)?
Eu sunt Sehașela, o maimuțică cu cercei, după cum puteți observa în fotografii. Numele, deși ciudat la prima vedere, are o explicație simplă: dormeam liniștită într-un coș, la magazinul second hand, când cineva m-a ridicat, m-a scuturat bine și mi-a spus că mă va duce într-o casă de nebuni, unde voi deveni jucăria preferată a unui câine. Eu, jucărie pentru dulăi fioroși? Nu mai bine devin vedetă de facebook?
Zis și făcut! Mami a mea, nu prea zdravănă la cap, mi-a dăruit o pereche de cercei și m-a purtat în ghiozdănel până pe litoralul românesc. Tati al meu i-a ținut isonul și mi-a ales numele de botez: Sehașela, ca o amintire a faptului că am fost cândva jucărie second hand (SH – SE HAȘ).
Am trecut și voi mai trece prin multe aventuri. Despre toate veți afla urmărind pagina mea de facebook, Sehașela – Maimuțica cu cercei. Vă mulțumesc, vă iubesc, vă pup!
(more…)

Dansul din mansarda blestemată

El intră. Cu mâna dreaptă îndepărtează o pânză de păianjen. Le priveşte pe rând, uimit. Ele se ridică încet, neauzit. Mâinile se întind spre trupul tânăr şi viguros, dornice să zgârie, să sfâșie carnea fragedă, să guste sângele curat. Din obrazul lui dispare orice urmă de culoare. Își dă seama că a făcut o mare greșeală intrând în dansul vrăjitoarelor. O asemenea enigmă ar trebui să rămână pe veci nedezlegată.

-Chemarea voastră, mărețelor, e cu mult mai puternică decât voința mea. Știu că împotrivirea este inutilă. Vreau totuși, înainte de a închide ochii, să vă ofer un dans incendiar. Mi-am petrecut întreaga viață întru perfecționarea lui, de parcă intuiam că va sosi momentul când voi întâlni ființele care să-l merite.

Dama de cupă își netezește rochia bălțată, își pipăie coafura pentru a se asigura că e intactă, apoi face semn către suratele sale, cerându-le să aibă răbdare. Dama de caro împinge (more…)

Jurnalul unui Sultan 6

11. 07. 1988. Mrrr… Ce-i toată vânzoleala asta? Nu mai poate câinele să doarmă liniștit, că se foiesc oamenii de colo-colo, parcă alungați din așternuturi de purici înfometați. Mrrr… Mai lasă-mă să dorm puțin, că eu nu am serviciu și nici motiv să mă trezesc odată cu soarele. Mrrr… Miroase a pregătiri serioase. Deschid un ochi. O văd pe Ham! Ham-Ham! aruncând într-o geantă haine, parfumuri și cărți. Hei, nu și jucăria mea! Se întoarce zâmbind și-mi dă, cu o singură mișcare a buzelor, comanda “hai!”. Mă ridic, îmi întind oasele și o urmez. Coborâm treptele în grabă; ea râzând, eu fluturând coada. Mașina gonește pe străzile pustii. Copacii zboară pe lângă mine parcă fugăriți de duhuri rele. Oprim într-un orășel străin, la o poartă veche din lemn vopsit verde.

Ezit o clipă. Trag aer în piept, încercând să captez mirosurile curții. Nici urmă de câini. Pășesc țanțoș, cu coada în vânt, cu nările tremurând de emoție. Zarzărul ne întâmpină foșnind. În stânga zăresc un covor de flori. Pe partea dreaptă o curte interioară în care sunt în prizonierat, la grămadă, găini, doi ieduți, rațe pitice, un vițel și un leagăn. Bătrâna iese din casă și strigă la Ham! Ham-Ham!: (more…)

Sărutul ploii

-Vino repede să vezi cum îmi deschid tecile, să prind sărutul ploii!

De parcă aș fi în transă îmi șterg mâinile pe tricoul larg și ies în curte. Papucii devin tot mai grei, pe măsură ce pământul moale se lipește de tălpi. Străbat porțiunea dintre cei patru meri văratici și mă opresc brusc. Salcâmul, bătrân și totuși surprinzător de viguros, parcă ar întinde brațele spre cer, urlând: sărută-mă tot, din creștetul acoperit de verde și până-n miezul semințelor bine coapte! Tecile se desfac una câte una, lăsând să se vadă bobițele arămii și… Drace! Ăia sunt dinți acolo? Sau imaginația îmi joacă feste, prefăcând tecile uscate în guri hulpave, pline cu colți? (more…)