Skip to main content

Rochia modernă înseamnă eleganţă, pasiune, mister, feminitate, perfecţiune

Rochiile sunt apanajul (mi-ar plăcea să pot spune exclusiv al) femeilor. Cu ajutorul lor, femeile exprimă stări, dorinţe şi speranţe. Cu fiecare nouă rochiţă cumpărată şi purtată, aceste fiinţe unice şi irepetabile pot spune câte o poveste, pot transmite mesaje subliminale, pot mişca munţii din loc. Feminitate, senzualitate, eleganţă, sensibilitate, gingăşie, toate acestea sunt atuurile pe care o rochie moderna ar trebui să le scoată în evidenţă, acordând astfel fiecărei femei în parte unicitate. Creatorii de modă înţeleg acest lucru şi lucrează permanent la îmbunătăţirea imaginii pe care femeia o arată lumii. Read More

Mesaje primite în zi de Mărţişor

Ziua de 1 martie m-a găsit ocupată şi fără mare chef de vorbă. Am petrecut foarte puţin timp pe facebook şi am ratat ocazia de a oferi şi de a primi prea multe mesaje despre mărţişor, primăvară, ghiocei sau ce se mai urează în această zi. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că şi această inocentă sărbătoare a fost aprig contestată pe facebook. Ba că nu se spune La mulţi ani!, ba că primăvara nu începe în data de 1 martie, ba că adevăratul mărţişor este coşarul sau trifoiul cu patru foi, nimic altceva… Cu toate astea, am reuşit să adun laolaltă câteva dintre mesajele primite sau observate pe facebook, prin felicitări sau poze. Le întorc tuturor urările, cu tot dragul! Read More

Cel mai frumos mărţişor

Stăteam de câteva minute în acea staţie pustie. Nici un autobuz, nici un taxi. Vântul îmi flutura încetinel rochiţa crem cu buline, dezgolind pielea subţire, acoperită de ciorapi mătăsoşi. Îl simţeam trecând unduios prin pletele deja răvăşite, aşa cum doar un iubit nesăţios îşi poate plimba degetele curioase prin părul femeii de care e îndrăgostit. Ştiam că este efemer şi imaterial, el, vântul păgân de primăvară. I-am permis să mă îmbrăţişeze toată, să mi se strecoare printre mărgelele desenate pe rochie, să îmi inunde trupul cu parfum de ghiocei. Era o zi tristă. Prima zi de Mărţişor în care nu aşteptam nici un cadou. Read More

Cum să îmi conving copilul?

Când mi-am făcut blogul, una dintre cerinţe, după cum ştiţi, a fost să îi aleg un nume. Am ales primul nume care mi-a venit în minte la acea ora matinală şi aşa s-a născut Iubesc Viaţa. La puţin timp am găsit un desen care mă reprezenta, deşi era făcut de un copil şi am decis că îl voi folosi ca banner. Încă nu am făcut-o, dar păstrez cu drag imaginea. Astăzi, când vreau să fac o leapşă, descopăr că primul lucru care se cere este să spun ce iubesc. Nu pot decât să las linkul de la un articol din urmă.

IUBESC- se poate vedea aici ce iubesc. Ar mai fi de adăugat, dar pe cine interesează?

CRESC- un copil de vreo 18 ani şi opt luni. Îl voi creşte cât voi mai avea zile.

PĂCĂTUIESC- mai mult cu gândul… Nu am păcate mari, dar cand s-au adunat aşa multe?

CITESC- tot ce îmi pică în mână, inclusiv indicaţiile de pe pungile de detergenţi din baie. Citesc chiar şi în timp ce mănânc.

CRED- că ar trebui să ies mai des din casă. Sunt palidă, am cearcăne şi mă simt obosită.

MIMEZ- că fac un lucru important la calculator. Să nu mă daţi de gol!

VISEZ- şi până dimineaţa uit tot. Mare ghinion! V-aş putea povesti atâtea lucruri frumoase…

CER- senin şi iarbă verde, stropi de rouă şi flori de câmp. Unde pot găsi această combinaţie?

SPER- să ia Ionuţ bacul anul viitor. Cum să îmi conving copilul să se apuce de învăţat?

FRUMOS- este ceea ce îmi place mie, nu altora.

DEŞTEPT- mi se pare uneori că este copilul meu. :))

FEMEILE- sunt fiinţe greu de înţeles, dar uşor de manipulat. Rog bărbaţii să nu profite de slăbiciunile noastre.

SEX VS. DRAGOSTE- aici am avut mereu îndoieli serioase. Nu cred că este corect să spui că faci sex, deci nu pot pune în balanţă aceste cuvinte. Read More

Momentul în care barbatul s-a săturat

Îşi tot repetă în gând, obsedant, că nu o mai suportă, că nu mai vrea să o audă. Este tot mai obositoare, face din orice o ceartă şi nu mai ascultă nici un argument. Degeaba munciseră ca nişte sclavi să pună afacerile pe picioare, să scape de salariile de bugetari, degeaba se întorcea seara acasă obosit ca un hamal, cocoşat de muncă, cu bătături în palme. Pe ea nu o mai mulţumea nimic din ceea ce făcea el, deşi încerca să îi facă mereu pe plac, să nu greşească, să nu o tulbure.

La întâlnirea de ieri cu investitorii i-a dat să îmbrace o cămaşă ruptă. S-au certat, dar nu a reuşit să se impună, pentru că deciziile aparţin femeii care îi este soţie de 24 de ani. A transpirat ca un porc în sacoul de toamnă cu care a încercat să ascundă găurica din cămaşă. S-a simţit penibil între bărbaţii cu care trebuia să încheie afacerea. Amândoi erau degajaţi şi îmbrăcaţi elegant, nici nu simţeau cele 40 de grade de afară.

Nici de data asta nu au fost bani şi pentru el, Read More

Întrebări incomode

Are 19 ani. Curând se împlinesc trei ani de când lucrează într-o fabrică şi ar vrea să se schimbe, să dea impresia că s-a maturizat, că este femeie serioasă, că nu mai este copil. Pentru că  este deja femeie, deşi nu s-a măritat şi nu are de gând să facă deocamdată acest pas. Dar ţine la acest bărbat  serios, “bărbatul ei”, cum îi place să spună, cel care “i-a deschis viitorul”,  care o învaţă ce este viaţa, o învaţă tot ceea ce părinţii ei nu au avut timp să îi transmită, să o povăţuiască.

I-a explicat că părul lung se ţine prins într-o coadă şi doar prin casă poate sta desfăcut, i-a cerut să nu mai râdă zgomotos pe stradă, să termine cu prietenele, a învăţat-o să gătească şi să păstreze curăţenia în casă. Dar nu o lasă să se machieze, cum fac alte fete de vârsta ei, despre care el spune că nu sunt cuminţi. Îi cere  să se poarte mereu ca o doamnă. Read More

Pentru un corp de invidiat

Se spune despre înot că este sportul complex, cel care pune în mişcare cele mai multe grupe de muşchi, că modelează corpul, făcându-l să devină frumos şiputernic. Dar unora (mai ales femeilor) chiar le este teamă de apă, le este teamă să înoate şi atunci preferă să  practice alte sporturi sau să îşi modeleze corpul lucrând în sălile de dans, de fitness, de forţă etc.

Pentru cei care nu îşi permit nici una dintre aceste variante, vin cu câteva soluţii simple, sfaturi la îndemâna oricui are ambiţia de a etala un corp de excepţie.

1. Pentru un ten luminos şi o piele fermă mestecaţi gumă cât puteţi de des, fără să vă speriaţi dacă apar dureri de maxilar şi staţi cât mai serioşi, pentru că râsul formează riduri în colţul ochilor.

2. Pentru un gât atrăgător, demn de arătat prin bluza decoltată, Read More

Happy Weekend 16

Vă ofer pentru început o cafeluţă, într-un decor adorabil pentru împătimiţi.

 

Dacă preferaţi ceaiul, vă stau la dispoziţie cu mare plăcere, este deja pregătit.

 

Din ciclul “să ne distrăm pe seama glumelor cu bărbaţi”, astăzi am câteva întrebări şi răspunsuri:

 

De ce ne pare rău când doi bărbaţi aflaţi într-un BMW care circulă cu viteză mare se ciocnesc de un zid?

Pentru că este o mare risipă. Ar fi încăput 5 bărbaţi.

 

Cum pot fi catalogate femeile care se consideră egale cu bărbaţii?

Aceste femei sunt clar lipsite de ambiţie. Read More

Nu doar baba suferă la frumuseţe

Proverbul spune că “baba suferă la frumuseţe”, fără să ţină cont de fetele tinere, ba chiar, mai nou, şi unii bărbaţi, care suportă diverse tratamente pentru a arăta bine. Eu am descoperit că pot şi vreau să îndur(sau măcar să încerc) anumite suferinţe fizice pentru a arăta mai bine, pentru a sfida natura, pe la vreo 16 ani, când mi-am făcut şuviţe blonde(arătam groaznic, dar nu îmi dădeam seama). Tot în acea perioadă m-am epilat pentru prima şi ultima dată folosind ceara, încercare pe care nu am dus-o la bun sfârşit din milă pentru propriul meu corp imbracat in lenjerie intima sexy.

Pe la vreo 19 ani mi-a venit ideea să îmi imit prietenele şi să mă pensez, operaţie destul de dureroasă în primele luni, până când m-am acomodat.

A urmat tatuajul pentru care am suportat câteva ore dureri destul de mari, mândră că nu scot nici un sunet, că nu ma vait şi vreo patru găuri în urechea stângă, pentru a fi în pas cu moda.

Citeam în acea vreme prin revistele pentru doamne că tenul gras, adolescentin, poate fi întreţinut, îngrijit gratis, pregătind o oală cu ceai din diverse plante cu efecte curative. Read More

Iubire patimasa. Mica zeiţă(3)

Erau destul de aproape de stână, iar câinii începuseră să se agite, lătrând pe mai multe voci. Fata se temea de dulăii ciobanilor, aşa că au hotărât să plece spre satul unde îi aştepta familia lui.

Călcau uşor prin iarba moale ca mătasea. Miresme dulci de plante îi învăluiau, în timp ce căldura ridica aburi din dealul răcorit de ploaia scurtă de vară. Margaretele pe care le adunase îi zâmbeau şi ele cu lacrimi în ochi, iar apa încă mai şiroia pe făgaşe, deşi ploaia se oprise de mult.

Grija blândă şi neobosită a bărbatului o încânta, îi dădea senzaţia că este o mică zeiţă coborâtă printre muritori. Întorcea capul spre el din când în când, zâmbind cu candoare.

Mişcările ei mlădioase îl înnebuneau, îl făceau să dorească cu sălbăticie un loc ascuns, un loc unde să nu fie nici stâne, nici câini, nici oameni, ci doar ei doi, neştiuţi de nimeni. Ar fi trântit-o în iarbă, strivind corola albă a margaretelor, ar fi rupt rochiţa care i se mula pe picioare la fiecare adiere de vânt, i-ar fi muşcat până la sânge buzele fine, i-ar fi prins în palmă sânul mic şi ar fi iubit-o Read More