Skip to main content

Copilul, protector al animalelor

Am plecat pe acest drum cu o idee frumoasă în cap, însă fără să ştiu la ce m-aş putea aştepta şi cum aş putea pune în practică ceea ce visam. Impresionată de cazul animalelor de la Răcoasa, am vrut să atrag lumii atenţia asupra faptului că nu doar oamenii suferă, ci şi căţeii şi pisicuţele, aceste fiinţe pe care tot noi le-am învăţat să depindă de om. Am cerut sprijinul copiilor, pentru că inocenţa lor poate spune, printr-un simplu desen, mai multe decât mii de cuvinte rostite de adulţi.

Fără să stea vreo clipă pe gânduri m-au sprijinit necondiţionat şi (more…)

Cele 21 de cuvinte

3, 30 dimineaţa. Nu reuşesc să adorm. În minte îmi stăruie o idee găsită la Chirilă. Oare chiar am putea defini un om folosind doar 21 de cuvinte? M-aş putea descrie pe mine, cu tot ceea ce simt că sunt, gândesc şi vreau, în atât de puţine cuvinte? Ar putea ajunge omul cândva să comunice cu ceilalţi utilizând un număr fix de cuvinte, mereu aceleaşi cuvinte, pentru a-şi exprima trăirile, dorinţele, nevoile? Ne-am putea cunoaşte mai bine sau am fi mai săraci şi am exprima mult mai puţin prin cele 21 de cuvinte? Ar mai atinge fericirea oamenii care iubesc să vorbească mult, să descrie cu lux de amănunte fiecare întâmplare şi fiecare gând?  (more…)

Mama şi copilul dorm în acelaşi pat sau separat?

Dacă înaintaşii noştri ar fi ştiut că fiecare nouă invenţie, fiecare nouă descoperire, fiecare nou pas făcut pe calea progresului ne vor aduce mai aproape de ceea ce trăim astăzi, oare s-ar mai fi deranjat să gândească şi să construiască? Dacă ar fi ştiut ei cât se vor certa muierile pe internet de la tot felul de prostii, făcând valuri înspumate, ar mai fi inventat maşina de spălat, aragazul, aspiratorul şi pamperşii? Dacă ar fi ştiut ei că unele doamne sunt atente la fiecare detaliu din viaţa altora şi că au ajuns să arunce, strat după strat, toate ţesăturile ce le acoperă viata de familie, ar mai fi inventat mijloacele de comunicare ce ni se par astăzi fireşti sau le-ar fi lăsat să strige peste dealuri că alăpteaza sau nu, că se culcă sau nu cu soţii lor, că dorm cu copiii în pat sau îi exilează în alt dormitor? (more…)

Fior de teamă şi mirare

Dragul meu copil, te rog nu închide ochii atunci când îți vorbesc, nu sta încremenit, de parcă ai fi blocat, nu mă ignora când sunt grăbită, speriată sau nervoasă. Încearcă să deschizi larg ochii spre lume, să vezi că tot ceea ce te-am povățuit de-a lungul vremii își avea rostul și că viața este afară, dincolo de calculator și internet. Bucuriile, speranțele, emoțiile pe care comunicarea din online ți le oferă sunt numai pe jumătate adevărate. Oamenii reali sunt afară!

 Poate că ar trebui să te uiti mai des la mine, să vezi dincolo de învelișul aparent. Mă vezi trezindu-mă în zori, muncind cât este ziua de lungă, picând noaptea frântă de oboseală. Mă vezi râzând, mă vezi lăcrimând, îmi poți citi pe chip fiecare trăire interioară. Dar poți oare să le descifrezi? Înțelegi ceva din frământările mele? Îmi simți emoțiile, durerile, bucuriile zilnice? Simți cum blogurile pe care le administrez mă îndepărtează, cu fiecare minut care trece, de viața reală, de ceea ce se petrece dincolo de pereții casei? Nu vreau să ți se întâmple și ție, copilul meu!

 Cuvintele mele să nu îți lase impresia că fac reproșuri, că sunt nemulțumită. Nu! Scriu îndemnată de fiorul ce mă curprinde când mă gândesc la tine. Într-o zi, pe când dormeai liniștit, te-am privit așa cum te mai privisem de mii de ori și, pentru o clipă, am avut senzația că ai putea deveni dependent de aceste mașini infernale, făcute de om pentru folosul omului. Mi-a înghețat inima și-o întrebare s-a născut din marea de gânduri: oare copilul meu petrece prea mult timp la calculator?

 Am refuzat să cred. Am continuat să te privesc plină de dragoste și încredere, însă în același timp mi-am propus să te supraveghez îndeaproape, să te atrag în activități care să nu aibă legătură cu internetul, ba chiar m-am străduit să stau și eu mai puțin, pentru a-ți fi exemplu. Mi-am scris mai repede articolele, am comunicat mai scurt cu prietenii virtuali, am petrecut mai mult timp cu tine, cu prietenii din real sau afară, la aer curat.

 “Când zeii au dat înțelepciune omului, i-au dat cea mai frumoasă dintre comori”. Să nu uiți niciodată acest citat, dragul meu băiat! Primeşte-l ca pe un cadou oferit din inimă, cu recunoștință pentru ceea ce mi-ai dat, ca semn de mirare pentru tot ceea ce mi-ai adus în viață de când te am, ca semn că viitorul este al tău, că trebuie doar să îl cucerești, copil cu râs cristalin și suflet de aur.

Să nu uiți că noi fără calculator ne descurcăm datorită înțelepciunii noastre umane, însă el fără noi este nimic, biet obiect neînsuflețit de apăsarea unor degete calde pe taste și butoane! Să nu uiți că imaginația omului este mai presus de calculul rece al unei mașini! Să nu uiți niciodată că toată inteligența de care calculatorul da acum dovadă i-a fost dăruită de mintea umană tocmai ca el, la rândul său, să dăruiască minții umane ceea ce îi lipsește! Să facem din calculator o armă, scapand de tirania dependentei de el, copilul meu!

PS: Acest articol are o lungă istorie…L-am scris pentru una dintre probele SuperBlog. Inițial am încercat să îl fac sub forma unui mesaj trimis calculatorului care tocmai se stricase. Mi-am dat seama că nu era potrivită ideea și am făcut mici modificări, în așa fel încât mesajul să fie pentru copilul meu. Tot nu mi-a plăcut, așa că am scris un alt articol pentru acea probă.

Cântec de leagăn

A fost odată ca niciodată… A fost un moş bun, atât de bun, încât presăra pe pleoapele copilului pulbere magică de stele, îndepărtându-i teama de întunericul nopţii, făcându-l să viseze frumos şi să se trezească voios, plin de energie şi roşu în obrăjiori. Moşul obişnuia să îi cânte încetinel la ureche copilaşului un cântecel duios, liniştitor: “mugur, mugur, mugurel…”.

Încurajat de mamă, odorul se lăsa legănat de braţele viguroase, dar blânde ale moşului, trecând domol în lumea viselor. Acolo întâlnea seară de seară personaje din poveştile pe care le iubea. Vorbea în somn cu Alice din Ţara minunilor, o sfătuia să nu mănânce prăjitura, pentru că va creşte prea mult şi nu va mai putea încăpea pe uşa cea mică. Râdea de păţania lupului cel rău alături de Cei trei purceluşi. Urca voiniceşte muntele alături de Croitoraşul cel viteaz, pentru a-şi dovedi isteţimea în faţa uriaşului.

De fiecare dată, moşul venea însoţit de îngeraşi. Ei mângâiau cu delicateţe genele puiului de om, îi legănau trupuşorul fraged, ca al unui crin, pentru a-l face să adoarmă “frumos şi lin”. Încrezător, copilaşul se lăsa condus în lumea viselor de către blajinii îngeraşi. (more…)

Gratuit sau nu?

Ştiţi că în România şcolarizarea este gratuită? Ştiti. Cei care au copii ştiu şi ce înseamnă această gratuitate. Începând din clasa întâi contribuim la fondul clasei, la fondul şcolii, punem bani pentru gardieni, catalog, copertă de catalog, faţă de masă, jaluzele, cretă, burete etc. Apoi cumpărăm caiete, culegeri, caiete speciale, creioane, pixuri, acuarele, echipament pentru educaţie fizică, lipici, hârtie creponată etc.

Mai creşte copilul, încep să apară şi alte cerinţe, pe lângă cele deja enumerate: trusă geometrică, hărţi, atlas geografic, atlas istoric, mape, dosare etc.

Intră copilul la liceu. (more…)

Care este rostul nasilor de botez?

Nu am înţeles niciodată care este rostul exact al naşilor de botez, deşi am şi eu aşa ceva. Poate din cauză că i-am văzut doar de câteva ori în viaţă, poate  pentru că nu am educaţia religioasă necesară, nu ştiu. Dar ştiu sigur că mi-am văzut naşii la propriul meu botez (normal că nu îmi amintesc, dar trebuie să fi fost acolo, nu? ), că i-am mai văzut o dată când aveam vreo patru ani, când am fost cu mama la ei, i-am văzut după încă opt ani, când au venit din Bucureşti să ne viziteze şi am mai văzut-o pe naşa o dată, când aveam 20 de ani. Tot ce ştiu despre ei încape în două, trei propoziţii: au două fete, naşa este educatoare la o grădiniţă, iar naşul este pilot pe elicopter (dacă nu au ieşit la pensie). :))

Dar băiatul meu este chiar mai puţin norocos în privinţa naşilor. Patronii la care lucram în perioada în care am fost însărcinată m-au tot rugat să îmi boteze copilul (nu îl botează preotul? ), dar eu am refuzat politicos şi am ales să îi fie naşi un coleg de servici şi soţia lui. Dar fata lor cea mare şi-a dorit atât de mult să îl boteze, încât colegul meu a decis că ea va fi naşă. Dar, după botez, (more…)

“Să crească tocurile la cucoane”

Se întâmpla pe vremea când oamenii de la ţară încă îşi mai munceau pământurile, umblând de dimineaţa până seara cu sapa în mână prin porumb, iar copiii nu îşi petreceau vacanţele în faţa monitorului, ci între fustele bunicii, pe câmpuri, in natura.

Era o zi călduroasă de primavară, ba nu, de vară. Se întâmpla pe la a doua sapă a porumbului, că nu ştiu când este asta, calendaristic.

Mama îl adusese să stea la bunica în vacanţă, să cunoască locurile în care ea îşi petrecuse copilăria, să se bucure de natură, de aer curat. Bunica nu prea avea timp să îl supravegheze, nu îl putea lăsa singur în curte, aşa că îl târa după ea peste dealuri.

Băieţelul, crescut până atunci în faţa blocului, printre maşini, mergea resemnat pe urmele lăsate de sapa bunicii. La un moment dat, cu glăscior tremurat, şi-a strigat bunica:

-Mamaie, unde este wc-ul? (more…)

Cum să îmi conving copilul?

Când mi-am făcut blogul, una dintre cerinţe, după cum ştiţi, a fost să îi aleg un nume. Am ales primul nume care mi-a venit în minte la acea ora matinală şi aşa s-a născut Iubesc Viaţa. La puţin timp am găsit un desen care mă reprezenta, deşi era făcut de un copil şi am decis că îl voi folosi ca banner. Încă nu am făcut-o, dar păstrez cu drag imaginea. Astăzi, când vreau să fac o leapşă, descopăr că primul lucru care se cere este să spun ce iubesc. Nu pot decât să las linkul de la un articol din urmă.

IUBESC- se poate vedea aici ce iubesc. Ar mai fi de adăugat, dar pe cine interesează?

CRESC- un copil de vreo 18 ani şi opt luni. Îl voi creşte cât voi mai avea zile.

PĂCĂTUIESC- mai mult cu gândul… Nu am păcate mari, dar cand s-au adunat aşa multe?

CITESC- tot ce îmi pică în mână, inclusiv indicaţiile de pe pungile de detergenţi din baie. Citesc chiar şi în timp ce mănânc.

CRED- că ar trebui să ies mai des din casă. Sunt palidă, am cearcăne şi mă simt obosită.

MIMEZ- că fac un lucru important la calculator. Să nu mă daţi de gol!

VISEZ- şi până dimineaţa uit tot. Mare ghinion! V-aş putea povesti atâtea lucruri frumoase…

CER- senin şi iarbă verde, stropi de rouă şi flori de câmp. Unde pot găsi această combinaţie?

SPER- să ia Ionuţ bacul anul viitor. Cum să îmi conving copilul să se apuce de învăţat?

FRUMOS- este ceea ce îmi place mie, nu altora.

DEŞTEPT- mi se pare uneori că este copilul meu. :))

FEMEILE- sunt fiinţe greu de înţeles, dar uşor de manipulat. Rog bărbaţii să nu profite de slăbiciunile noastre.

SEX VS. DRAGOSTE- aici am avut mereu îndoieli serioase. Nu cred că este corect să spui că faci sex, deci nu pot pune în balanţă aceste cuvinte. (more…)

Interviu cu o singură întrebare

Poate doriti sa aflati cum arata un interviu cu o singura intrebare, poate jurnalistii au nevoie de sfaturi legate de acest subiect. Povestea interviului:

Emoţia şi agitaţia pe care le  simţi, într-o mai mare sau mai mică măsură, inaintea plecării în concediu. Euforia care te cuprinde, nevoia de a povesti  tuturor, nerăbdarea cu care aştepţi clipa plecării. Toată lumea cred că trece prin aceste stări.

Eram pe ultima sută de metri înainte de plecarea la Costineşti, făceam ultimele cumpărături împreună cu Ionuţ, care, neavând decât 6 anişori, era cu mult mai agitat şi mai nerăbdător decât mine.

În centrul oraşului aproape că ne-am împiedicat de o echipă formată dintr-un cameraman şi un reporter al nu ştiu cărei televiziuni, probabil locale, care s-au  tot ţinut după noi, încercând să afle dacă lumea îşi mai permite să meargă la mare. Am vrut să trec grăbită mai departe, să scap de ei, pentru că nu sunt genul care să zburde fericită prin faţa camerei de filmat. (more…)