Skip to main content

Cele mai citite articole de blog în 2016

M-am uitat astăzi prin statistici, să văd care au fost cele mai citite articole de blog în 2016. Nu aș putea spune că am fost foarte surprinsă, căci multe dintre textele de succes au fost scrise la repezeală și nu au pic de miez. Altele îmi aduc an de an trafic, încă de când le-am scris.

libris.ro

Sunt conștientă că nu sunt cele mai bune articole scrise de mine, însă trebuie să dăm publicului ce este al publicului. Drept urmare, eu le mulțumesc tuturor pentru vizite și le promit să nu mă mir, indiferent de felul în care vor ajunge pe viitor pe blogul meu. Până la urmă, Iubesc Viața și înțeleg că nu toți gândim la fel, nu toți avem aceleași preferințe, nu toți suntem interesați de aceleași lucruri.
Nu mă refer aici la cititorii fideli, la cei care intră pe blogul meu ori de câte ori scriu, ci numai la persoanele care ajung aici prin intermediul căutărilor pe google.

(more…)

Cele mai bune şi mai citite bloguri româneşti

Pofta vine mâncând, iar dorinţa de a căuta cele mai bune şi mai citite bloguri româneşti apare imediat ce termini de frunzărit primul blog ieşit în cale. La vremea când am simţit această dorinţă, nu ştiam prea multe. Am învăţat în timp că fiecare blogger are propriul său stil de a vorbi lumii, că unii scriu frumos, alţii foarte documentat, că unii scriu despre subiecte de actualitate, “la modă”, alţii fac din scris literatură, că unii scriu doar pe o anumită nişă, alţii despre tot ce le trece prin cap. Am învăţat să răsfoiesc prin blogroll-uri şi să cern grâul de pleavă după criteriile mele, fără să îmi pese ce cred alţii despre cele mai bune şi mai citite bloguri româneşti. (more…)