Skip to main content

Ceai în Sahara, carte scrisă de Paul Bowles

Ceai în Sahara, scrisă de Paul Bowles, mi s-a părut a fi o carte foarte interesantă, cu o poveste de-a dreptul tulburătoare și cu o mulțime de informații despre Africa de Nord, despre condițiile pe care călătorul le putea găsi acolo imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, despre deșertul parcă nesfârșit, despre obiceiurile mai mult sau mai puțin ciudate ale celor care își duceau traiul prin zonele respective.
libris.ro
Port și soția sa, Kit, oameni sofisticați, călătoresc prin Sahara însoțiți de un prieten, Tunner, “un individ cât se poate de simplu, atras irezistibil de tot ceea ce rămânea dincolo de capacitatea sa de înțelegere”. Aparent lipsiți de sentimente, cei trei occidentali reușesc totuși să captiveze cititorul, să îl țină legat de paginile cărții atât prin gândurile și conversațiile pe care le au, cât și datorită aventurilor prin care trec. Povestea ceaiului băut în Sahara, împletită cu presimțirile care o macină permanent pe Kit, își va dezvălui sensul abia la final. Read More