Skip to main content

Călătorul, filozoful și poetul

Umblă din loc in loc, pe cărări bătătorite, privind spre trecătorii grăbiți. Îl caută pe El, pe cel căruia trebuie să îi plătească o datorie de onoare. Nu-i pasă de ploaie și de vânt, nu-i pasă nici de soarele arzător. Ochii săi triști se îndreaptă numai către pământ, acolo unde urmele imprimate clar îi șoptesc povești pe care numai călătorul le poate înțelege. Știe că fiecare nou pas îl duce mai aproape de El și atunci se scutură, alungă oboseala și continuă să meargă. Nu-l întreabă nimeni de-i e foame, de-i e sete, de-ar vrea să doarmă într-un loc adăpostit, departe de pericole, pe un pat moale și călduros.

Dar nici el nu se vaită. Chiar și când s-a întâlnit cu filozoful, tot cu privirea spre viitor a rămas. Degeaba i-a spus acela că meditația l-ar putea ajuta, că întotdeauna istoria se repetă și că viața-i grea, dar trece. Călătorul nostru nu s-a speriat și nu a abandonat planul. A pierdut de câteva ori urmele. S-a răsucit în loc, a scrutat zările, a întrebat luna. Uneori a simțit că își pierde chiar motivația. Atunci s-a lungit pe pământ și a lăsat să se scurgă din el ura, teama, durerea, tristețea, pesimismul, tot răul adunat în suflet. Când și-a revenit, în fața lui stătea poetul. Read More

Câinele metis de ciobănesc german pierdut în Ploiești

UPDATE 2: A fost regăsit și câinele. L-a întâlnit fiul meu când pleca la serviciu. M-a chemat. Am fugit cu zgarda lui Bruno după mine, l-am luat, am anunțat stăpânul și, în doar câteva minute, cei doi se îmbrățișau fericiți. Mii de mulțumiri celor care au distribuit anunțul meu!

UPDATE 1: A fost găsit stăpânul câinelui. Îl caută de la Paști, de când a fugit, însă câinele nu mai e de găsit. Dacă îl vedeți, vă rog să dați un semn. Câinele e blând. Răspunde la numele de Lupu.

Pe Bruno l-a scos soțul la plimbarea de seară, pentru ca eu să rămân în bucătărie și să pregătesc ceva de mâncare. În liniștea serii mi-am auzit câinele lătrând fioros, apoi vocea lui Mihai, emoționată: ia niște boabe de la Bruno și vino repede afară! În câteva clipe eram pe trotuarul din fața scării de bloc, jucându-mă cu un dulău cât toate zilele, cel mai probabil pierdut în Ploiești, în vreme ce Bruno, abia ținut de Mihai, amenința că îl va face praf dacă va putea ajunge destul de aproape.

Nebunul meu s-a ridicat în două labe și a căscat gura, a urlat, a lătrat fioros, a făcut ca toate ielele, dornic să îl mănânce, iar câinele pierdut/rătăcit a stat cuminte, ușor mirat, fără să dea nici cel mai mic semn de agresivitate, ba chiar din contră. Ca să îi dau apă și câteva bobițe a trebuit să îl bag pe Bruno în casă, că înnebunise de furie și probabil de teamă că pățesc ceva. L-am pozat și i-am distribuit imaginea pe facebook, în speranța că își va regăsi stăpânul care plânge după câinele pierdut. Read More