Skip to main content

Atacul de panică

Îi place să primească musafiri, să își petreacă serile alături de prieteni, chiar dacă aceștia îi lasă, la plecare, scrumiera plină de chiștoace și ceștile pline de zaț. Le trece orice cu vederea, pentru că îi aduc noutăți, o deconectează de la problemele stresante de la job, îi înveselesc viața. Nu s-a supărat nici măcar când grăsanul de Relu a rupt scaunul de epocă (de care epocă?) cu greutatea lui. Nici aseară nu a fost altfel. Musafirii au venit, au vorbit, au râs, apoi au plecat.

Ea s-a schimbat în pijamale și s-a băgat în pat, lângă fetiță, să se uite împreună la desene. Atunci a venit el, atacul de panică. A început cu un junghi între sân și mâna stângă, o zbatere episodică ce i-a trezit o teamă necontrolată. Poate că este prea obosită, poate a băut prea multă cafea, și-a spus, încercând să își insufle un dram de curaj. Un întreg scenariu i se derula în minte, fragment după fragment, făcând ca bătăile inimii să se întețească.

Nu era o sclifosită, nu fusese niciodată. Ceva rău se întâmpla. De unde acest tremur interior ce făcea mușchii să se încordeze nefiresc? De ce acest cârcel în dreptul inimii? Se ridică speriată din pat, se mută în sufragerie, deschide geamul pentru a scăpa de senzația de sufocare. Își pipăie scurt degetele, să vadă dacă sunt amorțite. Își privește unghiile. Oare încep să se învinețească sau i se pare? Îi vine să iasă pe scară, afară din casă. Dar dacă i se face rău mergând? Read More