Skip to main content

Primele impresii de după plecarea în Anglia

Când mi-a spus că ar vrea să își încerce norocul în Anglia, primul meu impuls de mamă care dorește binele fiului său a fost să îi dau un șut în dos, să prindă viteză, să scape de aici. M-am zbătut să îi pregătesc tot ce am crezut că i-ar putea trebui în Anglia (în limita posibilităților, desigur), astfel încât prima perioadă, cea mai grea, să nu i se pară dificilă, să nu îl sperie. Mai mult decât mine, copilul a avut inima cât un purice la gândul că voi rămâne singură și voi suferi de dorul și de grija lui. L-am asigurat că asta nu se va întâmpla, că sunt puternică și pot face față plecării lui.

Știți filmele în care părinții transformă camera copilului plecat de acasă într-un soi de muzeu în care nu intră decât să șteargă praful și să lăcrimeze privind fotografiile? Ei bine, încep să le înțeleg, deși până ieri mi se păreau exagerate ori de-a dreptul ridicole. Nu îmi vine să arunc nici măcar șervețelele în care copilul meu și-a suflat mucii noaptea, înainte de a pleca la aeroport.

Read More