Skip to main content

Meditaţii în deşert

În jurul meu nu este nici măcar o umbră, să schimbe culoarea nisipului fierbinte. Aici, duşman îţi este soarele ce arde cu o intensitate incredibilă şi vântul singuratic din deşert. El este compozitorul ce născoceşte muzica turbată, el este orchestra care o cântă şi pe care dansează granulele de nisip, formând dune mişcătoare. Nu am nici un tovarăş cu mine, în afara furiei care mă orbeşte şi care m-a adus în pustietate.

Credeam că îmi voi găsi liniştea, că în întinderea nesfârşită voi afla ce trebuie să fac mai departe. Eram încredinţat că voi simţi ceea ce simţeau călugării eremiţi din antichitate când se retrageau pentru meditaţii în deşert. Dar nu a fost aşa. Port în continuare în suflet mânia de nestăpânit pe care am simţit-o de când Lola mi-a spus că nu mai putem fi prieteni, că se va mărita cu vărul maiorului, care îmi este prieten. Simt în continuare nevoia de a-i sfâşia hainele vaporoase, de a o batjocori şi de a o târî de păr în deşert, Read More

Mândru armăsar cu coama în vânt

Întotdeauna caii mi s-au părut fascinanţi. Sunt atât de puternici, sunt graţioşi, au un ceva care îi deosebeşte de alte animale. Cel puţin asta este impresia pe  care mi-o dau, de câte ori am ocazia de a mă apropia de ei.

Foarte aproape am stat de bătrânul cal fără un ochi, care trăia şi muncea de 18 ani la CAP-ul din sat (cooperativa agricolă de producţie) . Îl momeam cu o mână de fân, cu un măr sau un morcov, iar el venea agale, abia trăgandu-şi sufletul şi culegea uşor cu buzele din palma mea bucăţelele de fructe. Cu ochiul sănătos mă privea atent, concentrat, cu o blândeţe şi o inocenţă de copil.

Văzând cât sunt de atrasă de bătrânul armasar, care de fapt nu avea nimic deosebit, un muncitor de acolo a insistat să pună şaua pe animal, să mă înveţe să călăresc. Read More