Skip to main content

Sunt singură pentru că asta îmi doresc

Abia ieșită din adolescență, am simțit nevoia să iau o pauză lungă, pentru că relația abia încheiată, în care eu investisem tot ce aveam mai bun, mă lăsase dezgolită de sentimente, mă epuizase fizic și psihic. Sufeream îngrozitor după băiatul care îmi fusese partener, prieten, iubit, timp de cinci ani, fără să înțeleg că ar fi trebuit să mă bucur, să dau chefuri și să îmi urlu pe străzi fericirea de a fi scăpat din colivia aurită.

Retrăiam fiecare moment zâmbind nostalgic, fără să observ că mă ținuse captivă, că profitase de tinerețea și naivitatea mea pentru a se impune, pentru a lua decizii în numele meu, pentru a-mi dicta conduita și pentru a-mi alege prietenii. Acum, după atâția ani, sunt convinsă că devenisem dependentă de el, că mă învățasem să decidă altul pentru mine, să îmi spună ce să fac și ce nu, ce e bine și ce nu.

”Și fiindcă m-ai legat la ochi

Nu vrei

Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi-

Să fiu și eu odată stăpân pe ochii mei

Ca să te pot privi cu ochii-ntregi…”

Târziu am înțeles că toate certurile noastre violente de la început, când încă mă mai opuneam regulilor pe care încerca să le impună, nu au făcut decât să mă îngenunchieze mai repede, să îi arate firea mea vulcanică, nevoia mea de libertate, dar și ușurința cu care iertam orice, naivitatea cu care acceptam tot ceea ce mi se părea a fi făcut din dragoste și grijă pentru mine.

Când am deschis ochii spre lume și am priceput că nu este normal ca femeia să nu aibă un cuvânt de spus într-o relație, când am cuprins cu mintea întregul rău pe care mi-l făcuse încercând să îmi calce în picioare personalitatea, un val de căldură m-a învăluit, făcându-mă să visez la răzbunare, dezvăluindu-mi o față pe care nu mi-o cunoșteam. Mă înrăise contra bărbaților, mă făcuse să îmi doresc singurătatea, îmi răpise încrederea în oameni.

Respingeam orice avans venit din partea bărbaților, tăiam scurt orice încercare de apropiere, evitam orice loc în care aș fi putut întâlni oameni singuri, dornici de prietenie. Mă sălbăticeam. În sinea mea, în adâncul sufletului meu, știam că era doar o armură, menită să mă protejeze de viitoare dezamăgiri. În serile ce îmi deveniseră pustii, mă zbăteam între dorința de a avea un prieten și teama că povestea s-ar putea repeta.

Se întâmpla să fiu întrebată de ce sunt singură la acea vârstă. Sfidătoare, răspundeam întotdeauna zâmbind: sunt singură pentru că asta îmi doresc! Oare mă credea cineva?

singuratate

Comments
  • e-provincia February 24, 2014 at 10:47 am

    intrebare la care raspunsul e foarte dificil…si, cred ca numai tu esti in masura sa dai un raspuns!

    • Vienela February 24, 2014 at 10:57 am

      Nici eu nu pot raspunde… Probabil unii au crezut, altii au ras in barba, atotcunoscatori. 🙂

  • samewhiteblue February 24, 2014 at 10:53 am

    Nu știu dacă vă credea cineva, dar dacă m-aș întoarce în timp eu v-aș crede pentru că acum trăiesc un lucru asemănător…

    • Vienela February 24, 2014 at 11:00 am

      Imi pare rau sa aud asa ceva, draga mea! Unele perechi par a fi uimitor de bine sudate, parca pe veci… Credeam ca tu ai gasit o astfel de pereche, o completare a sufletului…

  • Radu Thor February 24, 2014 at 11:01 am

    Se spune că atunci când trec anii, oamenii devin mai înţelepţi. Pentru domeniul menţionat de tine eu am mari rezerve! 🙂

    • Vienela February 24, 2014 at 11:11 am

      :))) La fel de mari sunt si rezervele mele…

  • Cuvânta February 24, 2014 at 12:15 pm

    Omul nu ti-a facut nimic, tu ti-ai facut singurica, cu mana ta. Totul e atat de simplu in viata: culegi ceea ce semeni. Cat muncesti, atat primesti.

  • Mihaela Dămăceanu February 24, 2014 at 12:32 pm

    Am mai auzit femei afirmând lucrul acesta, dar de multe ori mă îndoiam că ar fi adevărată afirmaţia.

  • Mihaela February 24, 2014 at 1:07 pm

    Mereu judecam oamenii prin prisma experientelor avute anterior si asta ne condamna uneori la singuratate.
    Dar oamenii nu sunt facuti ca sa traiasca singuri.

  • Javra February 24, 2014 at 2:30 pm

    De obicei, pofta de singurătate trece, findcă parcă nu trăieşti din plin fără cineva alături.

  • Diana February 24, 2014 at 4:20 pm

    Foarte putini sunt cei care vor, cu adevarat, sa fie singuri. Multi aleg sa fie singuri ori din teama ca vor fi raniti ori pentru ca nu reusesc sa se apropie de altii din cine stie ce motive, intre care si neincrederea in propria persoana, si atunci spun: “vreau sa fiu singur” desi isi doresc exact contrariul… Nu e in Firea omului sa fie singur. 🙂 A fi singur este, oarecum, impotriva Naturii.
    Ii cred pe toti cei care afirma ca vor sa fie singuri pana cand aflu ca au suferit o mare dezamagire / durere – atunci nu-i mai cred. 🙂
    A suferi sau a nu suferi, a se teme sau a nu se teme tine tot de alegere…
    Cine se teme ca se va alege cu inima ranita – sau… orgoliul șifonat 😉 – e condamnat la o viata de plastic.

  • Andra February 24, 2014 at 5:07 pm

    e greu sa mai aduni bucatile de inima. si oamenii care aleg sa ramana singuri de teama sa nu fie raniti din nou nu o fac in nici un caz cu inima usoara. nimeni nu se trezeste dimineata si isi spune, ce zi frumoasa, hai sa nu iubesc pe nimeni azi. hai sa stau asa, de capu meu, sa nu vorbesc cu nimeni, ba chiar sa o iau la fuga daca vad o persoana de sex opus. ce ar putea fi mai bine?
    dragostea are intotdeauna riscurile ei, pe care nu toata lumea e dispusa sa si le asume.

  • Rudolph Aspirant February 24, 2014 at 5:35 pm

    Eu stiu ca teoretic nu e bine sa fii singur, dar zau daca mai am chef sa negociez inca o data cine si cand si dupa cine spala vasele ! Dar asa, la nivel teoretic, stiu ca este de datoria mea sa ma casatoresc, si trebuie sa o fac nu numai pt mine, dar si pt parintii mei, plus pt binele societatii, plus sa ma straduiesc sa dau exemplu de tinuta si de competenta si etica in acea viitoare relatie, care trebuie sa devina un role model pt diaspora gay romana. Mai ramane sa ma decid la cateva amanunte legate de clauzele permisibile referitoare la contractul prenuptial, si sa gasesc pe cineva de o varsta corespunzatoare interesat de casatorie, nu neaparat cu mine, ci si asa in general, ca de fapt asta este cel mai dificil, cel putin in cercurile in care ma invart eu. Ideal ar fi cineva cam cu 6-12 ani mai mic sau mai mare decat mine, cf ultimele statistici preliminare provenite din cercetari de ultima ora provenite de la Inst de Cercetare de renume mondial Max Planck din RFG, plus si din mass-media gratis din metrou din Danemarca, interpretate cat am putut eu de bine ca sa mi se potriveasca mie. Pe urma desigur va urma o lunga perioada de logodna si de negociere a stabilirii cf carui ritual religios sa se efectueze ceremonia de nunta, unde sa aiba loc ceremonia, si la ce obiecte si obiceiuri din viata anterioara single se poate renunta si la care nu. Eu de ex nu am sa renunt niciodata la a avea patul meu separat.

  • Badea Bianca February 24, 2014 at 7:45 pm

    Mie mi-a trebuit o palma zdravana din partea lui mami acum cativa ani sa-mi revin de pe urma unei relatii esuate.

  • Ana-Maria February 25, 2014 at 7:30 am

    Dependenta de o persoana este boala grea , face din partener sclavul rutinei celuilalt si nu degeaba se spune ca obisnuinta este mult mai rea decat dragostea.
    In dragoste nu ingradesti libertatea de miscare si gandire a celui ce il iubesti,ci il ajuti sa urce si sa se defineasca , sa intregeasca relatia si faca cele doua jumatati ce reprezinta partenerii , un tot , un intreg.
    Este o tortura sa iti subjugi partenerul de viata vointei si obiceiurilor proprii.Eu cred ca aceasta se intampla atunci cand exista nesiguranta din relatie,teama de a nu fi parasit si gelozia.
    Din pacate , chiar daca e valabila zicala “cum iti asterni , asa vei dormi” , exista circumstante mai mari si mai puternice ce nu permit ruperea brusca a unui astfel de obicei , de subjugare a partenerului si continui sa mergi mai departe.
    Eliberarea este dulce-amara….asa cum ai scris si tu , o singuratate libera si trista, in teama de a nu gresi sau suferi,din nou.
    E greu sa pui scotch sau superglue , pe fasiile ce atarna suflate de frica…si indiferent ce vei face , lipite sau ba, fasiile acelea vor ramane mereu vizibile , adevarate cicatrici.
    Nu stiu daca cineva te-a crezut,vreodata,in ceea ce ai spus atunci.Dar,probabil,ti-au respectat decizia.

  • Andreea D. February 25, 2014 at 8:25 am

    Cred că pentru o perioadă e bine să îţi doreşti să fii singură, să te redescoperi, să ai încredere în tine, să te iubeşti mai mult, să pui în balanţă ţi să cântăreţti ce îţi doreşti pe viitor de la tine şi de la ceilalţi.

  • Pinky Rainbow February 27, 2014 at 8:19 pm

    Nici nu ai idee in ce masura ma regasesc in cuvintele de mai sus. Am trecut printr-o perioada ca asta, in care se luau decizii in numele meu, chiar daca eu aveam un cuvant de spus, chiar daca ma impuneam, o faceam degeaba. Iar apoi m-am salbaticit. Nu mai simteam nimic pentru nimeni. Imi doream sa iubesc din nou sau macar sa ma atasez de cineva in sensul de simpla prietenie dar nici macar asta nu puteam face. Devenisem de gheata. Dar apoi m-am topit. Nu mai stiu cum si de ce. Probabil fiindca se intorsese el din voiaj. El, cel pe care il iubeam cu adevarat… (asta se intampla acum vreo doi ani)

    Cum sunt acum? Sunt singura pentru ca asta imi doresc si imi e bine asa! Dar ai dreptate. Nici macar eu nu ma cred…

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.