Skip to main content

Stropitoarea buclucaşă

Înainte de a face acel AVC, care l-a lăsat cu o mână ţeapănă şi un picior enervant de neascultător, socrul meu era un bărbat foarte activ, căruia îi plăcea să aibă tot timpul ceva de făcut. Foarte chibzuit cu banii, adică exact opusul fiului său, a preferat întotdeauna să îşi repare lucrurile care se stricau, decât să cumpere altele.

Ne distram ascultând întâmplarea cu stropitoarea, de pe vremea când grădina lor era de invidiat, când roşiile creşteau cât gutuile, ardeii graşi erau obezi, fasolea verde urca spre cer de parcă ar fi fost vrejul lui Jack, iar vinetele luceau mândre, înnegrite de soare.

Stropitoarea, obiect de tablă rămas de pe vremea bunicilor, ruginise peste iarnă într-o magazie. Când a umplut-o cu apă, socrul meu a descoperit enervat că de la pompă şi până în grădină, jumătate din cantitatea de apă curgea pe alee, din cauza unei găuri.

 

 

A scos aparatul de sudură, hotărât să astupe gaura buclucaşă. Deşi soacra mea şi copiii i-au spus că nu poate fi reparată şi că ar fi bine să cumpere o nouă stropitoare, el a continuat să sudeze. A umplut iar vasul de tablă cu apă. Gaura se astupase, dar lângă ea apăruse altă gaură, puţin mai mare. Povestea s-a repetat de câteva ori, cu soacra mea sfătuindu-l să cumpere altă stropitoare, cu socrul meu sudând gaură după gaură, cu apa şiroind prin câte o nouă gaură, cu copiii leşinaţi de râs în grădină.

După ce a muncit mai mult de o oră tot astupând spărturile, s-a gândit să pună un alt fund stropitorii. Iar sudură, iar apă… şi pleoşc… pică întregul fund de tablă… , apa sare pe picioarele lui… , copiii se ţin de burtă… , râzând în hohote.  Transpirat si plin de nervi, socrul meu a aruncat stropitoarea, spunand:

-Du-te, Mihaie, şi cumpără o stropitoare, că asta nu mai poate fi reparată, ‘mnezeii mamii ei!

Uneori, sunt la fel de încăpăţanată şi, în ciuda evidenţei, insist să fac un anumit lucru, deşi mi se atrage atenţia că nu mai poate fi reparat. În multe situaţii, m-am văzut nevoită să recunosc că am pierdut timp preţios. Însă acele câteva momente în care am putut repara un obiect stricat, mândria pe care am simţit-o atunci, mă ambiţionează. Le cer băieţilor mei să repare ceea ce se strică, dar de cele mai multe ori refuză, preferând să înlocuiască obiectul stricat cu unul nou.

Voi cum procedaţi? Vă reparaţi lucrurile care se strică sau cumpăraţi altele?

Comments
  • Ioana K-Man November 13, 2012 at 6:51 am

    Cumpar altele. Nu ma pricep la reparat, imi plac lucrurile noi si sunt si prea lenesa 🙁

  • Minnie November 13, 2012 at 6:54 am

    La noi nu este o regula, depinde de ce sa stricat! Dar în general lucrurile marunte. cum ar fi o stropitoare merg direct la gunoi!
    Ai un award la mine pe blog!

  • cotos November 13, 2012 at 7:18 am

    Si bunicu avea stropitoare..Cand eram mic mereu ma jucam cu ea…Acum nu am mai vazut de mult asa ceva…

  • D-Petre November 13, 2012 at 8:00 am

    Nu stiu daca doar noi romanii sau mai sunt si alte natii care sufera de boala “indragostitului de lucruri”.
    De multe ori tinem mult prea mult la lucruri si cam uitam sa iubim oamenii si omenia.

  • coolnewz/Ratatouille November 13, 2012 at 8:08 am

    le repar! sau incerc! 🙂 de altfel imi plac chestiile vechi. Si functionale, evident!

  • Rudolph Aspirant November 13, 2012 at 8:29 am

    Singurele chestii pe care mai incerc eu sa le repar din timp in timp sunt unele brelocuri, ca eu tin destul de mult la brelocuri, petrec si mult timp pana sa imi aleg unul nou. Desi nu fac colectie si pana la urma tot le arunc pe cele vechi si nefunctionale, totusi mi-e greu sa ma despart de ele.

  • Dana November 13, 2012 at 8:57 am

    Nu ma prea pricep la reparat, dar am un barbat care mai mestereste. Daca as fi singura probabil ca as fi nevoita sa inlocuiesc des obiecte stricate cu unele noi.

  • Narcis November 13, 2012 at 9:08 am

    @vienela exact la intamplarea aia cu baietii tai ma gandeam si eu cand am citit articolul :))

  • Ana-Maria November 13, 2012 at 9:44 am

    Si eu sunt adepta reparatului si sunt cam ca socrul tau. Mi s-a spus si ca as fi Hagi Tudose , dar asta nu m-a oprit din a fi in felul meu. Insa nu tin un lucru pana chiar nu se mai poate , nu merg pana la absurd….dar daca pot reconditiona un lucru , de ce sa nu incerc? 🙂
    Mai grav este cand nu ma pricep sa repar si nu are cine sa ma ajute si decat sa cheltui pe reparatie , cat m-ar costa un obiect nou , prefer sa cumpar obiectul nou. 🙂

  • Probiu November 13, 2012 at 10:17 am

    Eu sunt reparator sef :)))

  • adelinailiescu November 13, 2012 at 10:27 am

    Eu as arunca tot dar sotul meu e mester mare, ii place sa repare orice, chiar si chestiile ieftine care nu merita.

  • Taraboste November 13, 2012 at 11:21 am

    Avea apartul de sudura putera prea mare si topea tabla 😀
    Eu sunt undeva la mijloc … daca pot, am chef, timp si nu e prea complicat, repar … astazi, maine sau cand se poate. Daca nu … inlocuiesc. Dar de obicei trec mai intai situatia prin filtrul fatorilor mentionati 😀

  • doiparinti November 13, 2012 at 11:55 am

    Nu prea sunt mare mestera, dar incerc sa mai repar ce se poate …

  • Slowaholic November 13, 2012 at 12:20 pm

    Depinde de lucru. Daca-i pretios si poate fi reparat, il dau la reparat (ca nu ma pricep eu sa o fac). Daca nu mai are nicio sansa, nu ma mai chinui si cumpar altul. 🙂

  • mixy November 13, 2012 at 1:01 pm

    cred că am explicat cum umplu casa de emoticoane… :))
    Referitor la sudură, noi am sudat un grătar până l-am făcut sită. Așa-i când e tabla subțire și omul îndărătnic…

  • Marmotica November 13, 2012 at 1:39 pm

    Stiu cum e..Inainte sa arunc ceva , incerc sa repar. Si in momentul ala chiar ai impresia ca poti repara un obiect, te simti invincibil si vii cu tot felul de idei nastrusnice.. Macar incerci sa faci ceva, chiar daca pierzi un pic de timp : )

  • crina November 13, 2012 at 3:22 pm

    Eu una incerc sa repar, daca nu reusesc atunci sunt nevoita sa cumpar

  • CARMEN November 13, 2012 at 5:19 pm

    :)) simpatic socrul tau!
    acum cativa ani, mi s-a sticat faxul. L-am ambalat si l-am dus la atelierul de reparat – pentru ca tocmai iesise din garantie, mi s-a adus la cunostinta faptul ca va trebui sa suport costurile reparturii. Am acceptat. Dupa doua saptamani primesc o scrisoare acasa prin care sunt instiintata ca aparatul nu se mai poate repara. Pot sa vin sa ridic “gunoiul” sau daca doresc, pentru 25 de euro – continua scrisoarea. Nu am platit nimic, l-am ridicat de la ghiseu si acasa – m-am gandit ca daca oricum e de aruncat, atunci nu ar fi rau sa-mi bag un pic nasul 🙂 Am desurubat capacul si m privit impresionata angrenajul format din zeci de rotite (din plastic – lucru ieftin). Nu mai vazusem niciodata un aparat de fax… Incercand sa inteleg sistemul de functionare, am observat o rotita sarita de pe ax. Dupa “instinctul” tehnic, am inghesuit rotita asa cum am crezut eu mi bine, apoi am inchis repede capacul, nerabdatoare sa vad daca functioneaza. Am introdus stecherul in priza si – faxul meu traia! Abia am asteptat a doua zi de la serviciu sa-mi trimit un fax acasa sa-i testez toate functiunile, si surpriza mare – faxul ma astepta acasa – totul functiona perfect! si a functionat inca doi ani! De multe ori am vrut sa ma duc la atelierul cu pricina si sa le spun verde-n fata ca ma bucur ca nu m-m lasat prostita de falsa lor verificare – dar n-am facut-o! Vroiam sa-i intreb daca nu ma platesc sa le fiu consilier, jumatate de norma!
    E bine sa fii incapatânat si sa doresti sa repari ceea ce deja ai. 🙂

    • CARMEN November 13, 2012 at 5:22 pm

      lipseste ceva in comentariul meu… sorry – mi s-a sters un rand…
      “[…]sa ridic “gunoiul” sau daca doresc, pentru 25 de euro – continua scrisoarea, arunca ei aparatul stricat. Nu am platit nimic […]”

  • Nice November 13, 2012 at 5:36 pm

    Eu stiu doar sa stric, de reparat ceva nu se pune problema. Seman cu tata, dezastru total la mesterit prin casa. In schimb, avem un ajutor de nadejde:mama. Cu ea prin jur nu e nevoie de achizitionarea unor obiecte noi. 😀

  • elly weiss November 13, 2012 at 10:27 pm

    Mesteresc orice. Orice la care ma pricep cat de cat si ma pricep la multe. Mai putin electronice, carora chiar n-am ce le face.
    Socrul tau a gresit. Nu trebuia sudura. Nu mergea asa ceva. Tabla e subtire, se topeste. Chiar de avea transformator de putere mai mica, tot nu se putea. Asa ceva (stropitorile de tabla) se repara prin lipitura cu cositor.
    Revenind, ma hotarasc greu sa inlocuiesc ceva, mai ales daca erau lucruri bune…

  • Vladen November 13, 2012 at 10:58 pm

    Pai depinde de lucru, evident. Unele nu merita efortul, altele le voiesc schimbate, pe unele le schimb inainte sa se strice si pe altele le folosesc de nu ramane nimic din ele. Dar cand trebuie reparat si obiectul respectiv este reparabil, repar. Dar, din nou, tin seama daca-i optim. Daca nu cumva ies mai ieftin si mai de calitate cumparand. Dar pot repara cam orice, deci nu ma dau in laturi sa prestez servicii 🙂

  • zdwub November 14, 2012 at 5:28 pm

    Mie imi place sa’mi bag nasul prin lucrurile care se strica in casa, dar nu am mereu succes asa ca abandonez si astept sa vina fratele meu sau tata si daca nici eu nu reusesc atunci ma simt bine pentru ca inseamna ca este chiar foarte stricat lucrul respectiv un ca nu am eu indemanarea necesara :))si abia atunci se inlocuiesti obiectul stricat:))

  • Radu November 15, 2012 at 6:17 am

    Mi s-a stricat telefonul. Un Nokia 6630.
    Pentru mine e o provocare sa incerc sa-l repar desi pana la urma probabil ajung tot la service. 🙂

  • silavaracald November 15, 2012 at 7:41 am

    Chestia povestita de tine imi aminteste de vremea cand ma incapatanam sa cos gaurile din sosete sau maieuri. La prima splare apareau altele, mai mari decat cele initiale, asa ca am renuntat la asta si cumpar altele.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.