Skip to main content

Stația de dedurizare

În vara ce a trecut ni s-a făcut revizia la gaze. Nu știu pe la alții ce fel de muncitori s-au ocupat de asta, însă la noi au venit doi bărbați care au cerut să deschidem focurile la aragaz, au bifat câteva pătrățele pe o hârtie, ne-au întrebat dacă centrala termică are revizia făcută, ne-au pus să semnăm și au plecat. Totul în mai puțin de un minut. Știind că centrala merge bine și mai avem un an până la următoarea revizie cerută de lege, am intrat în iarnă fără verificări.

Ghinion! Centrala a început să scoată niște bocănituri care pe mine mă băgau în sperieți și mă făceau să prefer frigul și apa încălzită pe aragaz, atunci când nu era Mihai acasă. Un prieten ne-a spus că ar putea fi pompa, iar băieții mei înclină să îi dea dreptate. Un vecin cu care am stat de vorbă mi-a spus ceva despre statii dedurizare, cu toate că se putea citi pe chipul meu că nu înțeleg mare lucru. Sau poate tocmai din acest motiv mi-a ținut o adevărată prelegere, încercând să mă convingă de faptul că are dreptate.

Mi-a vorbit despre instalațiile de încălzire, despre apa caldă, despre abur, despre depunerile de calcit (oare spun corect?) de pe elementele de încălzire. Mi-a explicat că aceste depuneri ajung să se comporte de parcă ar fi izolatori termici care împiedică trecerea căldurii de la elementul de încălzire la agentul termic (apa). Spunea că așa scade randamentul și crește consumul energetic, ducând chiar la apariția căderilor de presiune. Așa a ajuns vecinul meu să îmi povestească despre cât de bune sunt stațiile de dedurizare, fără ca eu să o cer.

Întoarsă acasă, i-am povestit soțului meu despre lecția care mă ținuse în fața blocului o jumătate de oră. A râs de mine și mi-a spus că nouă nu ne scade presiunea în centrală, că bocăniturile apar numai când dăm drumul la apa caldă și că băiatul care ne-a făcut ultima dată revizia s-a ocupat și de această dedurizare, deci am pierdut timp prețios ascultând ceva ce nu ar fi trebuit să mă intereseze. Ca de obicei, pentru a nu pica prea rău, am scos limba la el și i-am spus că acum pot, la rândul meu, să vorbesc despre coloana de rășină schimbătoare de ioni, despre valve de comandă și despre proceduri de regenerare, ceea ce a stârnit hohote de râs în casa noastră. Sper numai că aceste hohote l-au trezit din somn pe vecinul meu, pensionar fără treabă și cu chef de vorbă. 🙂

Comments
  • Javra January 18, 2014 at 2:34 pm

    Adevărul e că bătrânii ar sta de vorbă cu oricine, despre orice.
    Nu au cu cine socializa.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.