Skip to main content

Și ce mândră am fost mereu de el…

Am știut dintotdeauna ce este un blog, însă nu m-am priceput niciodată la partea sa tehnică. Uneori am apelat la prieteni sau cunoștințe, alteori la fiul meu sau la nepot. Când am crezut că mă descurc singură, mi-am băgat nasul și am încercat să nu deranjez prea multă lume cu problemele mele, imaginare sau reale. Totuși, ani de zile am tânjit după niște butoane pe care să le pun în partea de sus a paginii, astfel încât să poată vedea orice vizitator despre ce este vorba în poveste fără să caute prin multele categorii adunate în timp. Și tot ani de zile cineva mi-a spus că nu îmi permite tema blogului să le pun, deși eu am schimbat vreo trei sau patru teme în șase ani. Chiar așa ghinionistă să fiu? mă întrebam, înciudată pe nepriceperea mea.

Iată că nepotul, în doar câteva clipe, mi-a pus în bara de sus butoanele la care visam. De acolo selectez astăzi câte un articol pentru fiecare categorie, ca un soi de retrospectivă a anului 2017. Puteți da clic pe linkuri dacă vreți să vă convingeți că trăiesc printre cărți și că sufăr când mă gândesc că mi-am pus sufletul în palma unor oameni care nu au avut ce face cu el. Mă uit și eu în urmă, la acest an care se încheie, și nu îmi vine să cred câte s-au schimbat în viața mea. Parcă mai ieri eram în curtea lui Emil, la petrecere, și discutam cu fetițele lui câte în lună și în stele. Mi-a rămas pe blog, ca amintire, poezia despre vară pe care a scris-o Bianca.

Acum mă uit în jur, la toate aceste lucruri care îmi sunt străine și mă întreb (a câta oară?), ce mama zmeilor caut în Scoția? E o țară frumoasă, nu neg, însă nu tocmai potrivită pentru mine. Mi-e dor de soare, dar mai ales îmi este dor de pisicile mele. Mi-e dor de parizerul românesc și de brânza telemea. Mi-e dor mai ales de prieteni, de sora mea, de nepotul meu, de nepoții lui Mihai, de enervanta de cumnată-mea, de tot ce am lăsat în urmă. Simt cum alunec spre iarnă nu doar psihic, ci și fizic. Am făcut eforturi supraomenești pentru a munci aici. Ieri a fost ziua în care am simțit că nu mai pot. Am cedat la ora 15, după ce m-am simțit ca o eroină pentru că am rămas în picioare și am ținut pasul cu ceilalți începând de la ora 6 dimineața.

Adio muncă în Scoția! Organismul meu s-a revoltat, Mihai s-a speriat cumplit, eu am simțit că-mi vine să mă trântesc în iarba sticloasă și să nu mă mai ridic. De acum, singura mea speranță de a câștiga un bănuț rămâne blogul. Suntem conștienți de faptul că nu îmi va putea aduce destui bani pentru a trăi într-o țară unde muncește Mihai mai mult de o săptămână doar pentru a plăti chiria. Nu știm ce vom face în continuare. Nu-mi vine să mă întorc în România, să mă cert iar cu oamenii pentru că le pișă Bruno stâlpii de iluminat, nu-mi vine nici să rămân aici, să fiu povară pe capul familiei.

Degeaba îmi făceam eu promisiuni pentru viitor. Realitatea îmi arată că va trebui să spun vieții mulțumesc dacă voi avea bani să mă întorc acasă când voi simți că nu mai pot. Ironia sorții: sunt oameni care ar da orice pentru a avea șansa mea de a munci în Scoția, iar eu nu pot să profit de ea din cauză că nu mă ajută corpul. Și ce mândră am fost mereu de puterea lui… Ca și de ambiția mea, dealtfel…

Comments
  • pop romy December 11, 2017 at 1:24 pm

    Si mie imi e dor de voi :* Hai acasa sa mergem sa ne plimbam 🙂
    imi pare rau ca treci printr-o perioada mai grea, dar tot raul spre bine.

    • Vienela December 11, 2017 at 1:26 pm

      Vom veni, dar nu chiar acum. Si cand ma gandesc ca visam sa imi cumpar un aparat de fotografiat… Ne plimbam si nu avem cu ce face poze. 😀

  • pop romy December 11, 2017 at 1:27 pm

    Vom face poze cu aparatul meu 😉 Sper sa luati o decizie buna.

    • Vienela December 11, 2017 at 1:28 pm

      Imi si imaginez cum il vom plimba de la una la alta cand descoperim cate ceva de pozat. 😀
      Vom lua decizia cea mai potrivita noilor circumstante. Deocamdata incercam sa ne acomodam cu ideea. 🙁

  • Mihaela December 11, 2017 at 1:57 pm

    Cred ca e important sa incerci si sa faci tot ce poti fiindca numai asa ai ocazia sa afli unde iti e bine. De multe ori ma gandesc si eu ca era mai bine sa raman in UK atunci cand am avut ocazia dar atunci nu as mai fi avut nimic din toate astea: pe Dragos, blogul. Sper sa iei o decizie care sa te faca sa te simti bine, sa poti sa scrii si sa fi tu.

    • Vienela December 20, 2017 at 7:24 pm

      Deocamdata incerc sa ma recuperez. Ce va fi mai tarziu, habar nu am. Oricum, chiar daca ma vaicaresc, rareori ma dau batuta fara lupta. 🙂

  • VICTOR ILINA December 11, 2017 at 6:43 pm

    Îmi pare atât de rău…mult curaj şi multă putere îţi doresc pentru a lua o decizie corectă. Ştiu că în Scoţia se află un preot, Ioan Florescu, ţine blogul Jurnal Scoţian, ia legătura cu dumnealui, poate stie ceva metode de acomodare, te poate ajuta cu un sfat măcar.

    • Vienela December 20, 2017 at 7:26 pm

      Multa lume m-a sfatuit sa iau legatura cu el. Evit deocamdata, din cauza ca nu sunt chiar atat de rau incat sa deranjez omul. Prefer sa stiu ca e acolo si le intinde o mana de ajutor celor care chiar au nevoie, care au copii sau sunt singuri sau cine stie ce probleme intampina.

  • anasylvi December 11, 2017 at 6:47 pm

    Vienela, eu zic sa cauti un alt job, mai putin solicitant. Mai incearca, nu se stie daca nu apare ceva mai potrivit. Intre timp, scrie in continuare! Noi te citim.

    • Vienela December 20, 2017 at 7:27 pm

      Ma voi orienta spre alte domenii, dar asta dupa ce ma repun pe picioare. Deocamdata ma deranjeaza coasta cu probleme si sunt cam ametita de la pastilele contra durerii.
      Multumesc!

  • Claudia December 11, 2017 at 11:32 pm

    Îmi pare tare rău de problemele tale.Ştiu ce optimistă erai,dar sănătatea este pe primul plan.Totuşi nu deznădăjdui.Ai făcut eforturi pentru a ajunge acolo.Poate găseşti un job mai uşor.Citindu-te am aflat că nu te laşi doborâtă aşa uşor.Îți doresc să treci cu bine peste acest hop.😘

    • Vienela December 20, 2017 at 7:28 pm

      Mi-am mai revenit, cel putin sufleteste. Am incredere ca vom gasi pana la urma o rezolvare.
      Te imbratisez!

  • Daniela Popescu December 12, 2017 at 3:10 am

    Iti recomand sa gasesti un curs de recalificare intr-un domeniu mai putin solicitant din punct de vedere fizic. Sa fie ceva ce se cere pe piata scotiana. Cand m-am mutat in State primele joburi pe care le-am avut erau foarte solicitante si prost platite, dar dupa un an am inceput sa invat altceva. La inceput am fost autodidacta, dar dupa aia am luat niste clase la un colegiu de stat. Asa am ajuns sa fac web development. A propos, daca stiam ca ai nevoie de ajutor la blog m-as fi oferit.
    Intradevar aveam doar 25 de ani cand am hotarat sa ma reorientez profesional, insa stiu oameni care s-au mutat si s-au recalificat si la varste mai inaintate (30, 40, chiar si 60 de ani). Din fericire tarile vestice au o piata de munca mai ok fata de Romania unde iti gasesti din ce in ce mai greu de lucru mai ales daca nu esti tanar si in floarea puterii. (cel putin asa mi s-a spus)

    • Vienela December 20, 2017 at 7:34 pm

      Da, in Romania aproape ca nu existi dupa o anumita varsta. Desigur, sunt si exceptii, dar putine.
      Habar nu am incotro sa imi indrept pasii, dar macar sunt optimista si cred ca voi gasi pana la urma ceva care sa mi se potriveasca.
      Cu blogul este mai complicat. Am tot incercat sa pun pe el reclame de la adsense si nu reusesc, desi pe celalalt a mers fara probleme. Cred ca baietii care s-au ocupat in primii ani de partea lui tehnica au gresit ceva. Dupa diverse incercari, mi s-a spus ca solutia ar trebui sa reinstalez wordpress-ul, dar imi este cam teama, caci asta implica anumite riscuri.

  • Nusa December 12, 2017 at 8:16 am

    Nu cumva e vorba de faptul ca orice început e greu? Dincolo de asta, sunt persoane cărora nu le e bine intr un mediu total diferit de al lor. Eu sunt una dintre ele, deși mult timp am crezut altceva. Un “înțelept” sau mai degrabă un pățit a spus ca omul ar trebui sa trăiască acolo unde a băut prima apa! Si totuși, curaj, Vienela!

    • Vienela December 20, 2017 at 7:36 pm

      Nu, pe mine nu ma sperie inceputul. Pur si simplu corpul meu a reactionat foarte urat. E tare greu sa muncesti si sa te simti bine psihic cand ai dureri care te fac sa uiti cum te cheama.
      Multumesc! 🙂

  • Mihaela Grigoras December 12, 2017 at 11:32 am

    Hey, fii pozitiva ! Se stie ca primul an e cel mai greu, apoi incepi sa vezi soarele si te vei simti minunat ! Cauta un job mai potrivit, nu renunta ! Cat despre blog, sunt convinsa ca noi cititorii te vom sustine ! Zile senine !

    • Vienela December 20, 2017 at 7:38 pm

      Multumesc mult pentru incurajari!
      Eh, cititorii mereu imi spun ca ma vor sustine, insa in realitate ori nu stiu ce inseamna asta (like, share, comentarii, din cand in cand cate un clic pe o reclama etc), ori sunt prea grabiti, ori cine stie…

  • Vero December 12, 2017 at 11:32 am

    Nu dispera şi nu lua hotărâri pripite, Vienela.
    Încearcă să găseşti altceva, cum văd că te-au sfătuit şi alţii. Trebuie să existe ceva mai puţin solicitant fizic.
    Baftă!

    • Vienela December 20, 2017 at 7:42 pm

      Mi-am mai revenit fata de momentul cand am scris acest articol. Aveam moralul la pamant in acea zi. Chiar nu as vrea sa ma intorc cu coada intre picioare. Ar trebui sa profit de aceasta perioada calma, in care nu fac nimic, sa caut o solutie, insa pastilele pe care le iau ma tin intr-o stare de amorteala. 🙂
      Multumesc mult!

  • o femeie December 13, 2017 at 11:39 am

    insanatosire grabnica!
    Si succes sa gasesti job potrivit tie. Si oamenii de 67 ani muncesc, adecvat.

    • Vienela December 20, 2017 at 7:43 pm

      Multumesc frumos!
      Adevarul este ca am vazut pana si aici, unde am lucrat, oameni mai in varsta decat mine. Cred ca sunt facuti din alt aluat. 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.