Skip to main content

Să ne măsurăm cuvintele din comentarii

Bloggerului îi place să scrie. Şi scrie. Cu cât scrie mai des, cu atât adună în jurul său mai mulţi oameni. Cu cât sunt mai mulţi oameni în jurul său, cu atât se înmulţesc şi laudele din comentarii. Blogosfera este, prin anumite zone, un loc frumos, însă plin de capcane în care pică până şi cei mai lucizi dintre bloggeri. Oamenii ajung să creadă că acest spatiu virtual este un loc unde visele ar putea deveni realitate, ajung să creadă că ar putea scrie cărţi doar pentru că au un blog şi au publicat câte ceva pe el. Din vina cui? A noastră, a celor care citim bloguri, dăm like mult prea uşor şi comentăm uneori în cuvinte mult prea măgulitoare. 

Bloggerul scrie. Nu o face doar pentru el, ci şi pentru cititorii săi. E firesc să aştepte reacţii, e firesc să se bucure când comentariile sunt pline de laude, felicitări şi mulţumiri, e firesc să ajungă să creadă că scrie bine, foarte bine, excelent. Prea mulţi ajung să îşi imagineze că pot fi sau că sunt deja scriitori doar pentru că alţi bloggeri le lasă comentarii elogioase, pentru au publicat cărţi pe banii lor, pentru că au mii de like la paginile de fb sau sute de like pe bloguri, când un like e atât de uşor de dat, iar cei care chiar scriu bine se văd înconjuraţi (wow, ce cuvânt pretenţios în acest context) de 2-3 cititori…

“Aici, pe caietul acesta pătat,
mi-s slovele semne amare.
Cuvântul îmi piere, neascultat,
şi lumea mă strânge, mă doare.”

Nu spun să dăm cu bloggerii de pământ, să îi desfiinţăm când textele lor nu ne transmit nimic, dar haideţi să ne măsurăm puţin cuvintele, să fim cu scaun la cap, să ne domolim elanul cu care comentăm, pentru a nu induce în eroare oamenii, făcându-i să creadă că au talent, că scriu foarte bine, că sunt creativi şi că merită să fie urcaţi pe vreun piedestal. Recunosc cinstit că şi eu mă fac uneori vinovată de acest păcat, că şi eu laud uneori texte care nu sunt chiar capodopere. De ce o fac? Pentru că se întâmplă ca un cuvânt, o frază, o idee să mă atingă, pentru că mi-ar fi jenă să îi spun omului că se putea mai bine, pentru că sunt momente când bloggerul trebuie încurajat, pentru că un blog nu este o carte.

Nu vreau să par răutăcioasă şi nici să renunţ la citit bloguri doar pentru că unele nu ascund capodopere literare, însă am momente în care prefer să mă închid Între lumi şi să vibrez acolo, Visându-l pe Mart Senson.

Comments
  • Mirona March 26, 2015 at 7:13 am

    Ai dreptate: multi cred ca deoarece au un blog sunt si scriitori. 🙂 Mai mult, unele bloguri “de succes” mai sunt si agramate. Din pacate…

    • Vienela March 26, 2015 at 7:14 am

      Nu am vrut sa fiu chiar atat de rautacioasa. 😀

  • Silving March 26, 2015 at 7:36 am

    Eh,poate crezi asta pe moment,da’ daca recitesti ce ai scris dupa o perioada,iti dai seama singur ca nu e chiar de geniu.
    Cel putin,din experienta mea,de aia nici nu mai scriu :)))
    (Asa cum spunea si Cella Serghi ca i-a zis Rebreanu,sa citeasca ce a scris dupa vreun an,o sa vada cu alti ochi).

    • Vienela March 26, 2015 at 7:40 am

      Da, cunosc sentimentul. Am si eu (prostul) obicei de a-mi reciti unele texte cu care m-am mandrit candva. :)))) Asa pot ramane cu picioarele pe pamant.

    • Matilda March 26, 2015 at 9:07 am

      Am constatat şi eu. După vreun an, citeşti textul ca şi cum ar fi al altcuiva şi, dacă-ţi place atunci, e OK. Dacă nu, sigur trebuie modificat – sau chiar aruncat 🙂

      • Vienela March 26, 2015 at 9:10 am

        Problema este ca ne atasam de textele noastre si cu greu putem recunoaste cand nu sunt bune, mai ales daca la ele am primit comentarii elogioase.

        • Matilda March 26, 2015 at 10:49 am

          Eu îmi recitesc de obicei povestirile/poeziile, nu textele de pe bloguri. Iar pe comentariile elogioase şi pe like-uri nu pun cine ştie ce bază, mai ales că o serie de persoane care vin cu like-uri şi laude la mine fac acelaşi lucru şi pe bloguri prost scrise (după părerea mea); prin umare, aprecierea venită din partea lor, chiar dacă e sinceră, nu mă măguleşte câtuşi de puţin. Sau mai sunt bloggeri care, dacă primesc un like sau un comentariu de la mine, par să se simtă datori să vină lase unul în schimb de blogul meu. Nici de astea nu ţin cont, au doar darul să mă amuze.

          Până la urmă, blogosfera e un soi de cârciumă cu pretenţii literare. Vin, fireşte, şi oameni talentaţi, dar gloata e mediocră şi aplaudă adesea cel mai tare mediocritatea şi kitschul – poate pentru că astea nu-i depăşesc puterea de înţelegere. 😛
          Şi toată lumea se-mbată cu propriile cuvinte şi-i dă înainte. 😀
          Şi probabil că şi mie-mi place beţia asta, fiindcă o las să-mi mănânce timpul.
          Dar sper că voi reuşi până la urmă să mă desprind, ca să am timp să scriu de-adevăratelea 🙂

          • Vienela March 30, 2015 at 5:14 am

            Neavand carti publicate, noua nu ne ramane decat sa recitim textele de pe bloguri. 😀
            Asa am ajuns eu sa comentez pe foarte putine bloguri. Incepuse sa ma enerveze “intoarcerea vizitei”.
            Cand ma gandesc la toate povestile pe care le-ai inceput si nu le-ai mai terminat, imi vine sa te prind de mana si sa te trimit intr-un loc fara internet, sa nu te mai poti conecta la bloguri. :)))

  • Radu March 26, 2015 at 8:47 am

    🙂 Am exersat chestia cu recititul. Sunt unele articole care mă amuză chiar şi după ani dar şi unele de care chiar îmi este ruşine (cred că le las postate doar că să mă autoflagelez mintal). Dar cred că toţi suntem aşa! Avem zile sau idei bune dar şi unele în care nimic nu se leagă. E drept, privind din urmă, în acele momente mi-aş fi dorit să-mi cadă net-ul dar uite că n-a făcut-o. În schimb o face frecvent în zilele cu inspiraţie! 😛

    • Vienela March 26, 2015 at 9:05 am

      Da, am si eu texte care imi plac, desi le-am scris acum 2-3 ani, insa atunci cand le recitesc imi dau seama ca undeva as fi putut scrie altfel, undeva as fi putut aborda ideea din alt unghi sau chiar ca sunt necesare unele modificari… 🙂

  • ratzone March 26, 2015 at 8:50 am

    Da, total subscriu. Dăm share de zici că e Dumnezeu doar celor care nu spun nimic pt ca asta e scopul lor

    • Vienela March 26, 2015 at 9:03 am

      Ratzone, Ratzone… Nu imi scapa nici un articol scris de tine (indiferent pe care blog). Iti vad nemultumirile si stiu cat doare cand vezi ca o poezie sau un text bun trec nebagate in seama, iar articole despre cine stie ce vedetuta de pe la noi au mii de likeuri.

  • Georgeta Popoiu March 26, 2015 at 8:54 am

    Bun articol ! Ce bine ca ai atins acest subiect, mai ales ca eu sunt noua pe aici si credeam ca fiecare dintre noi, ne-am facut un blog personal in care sa ne exprimam, ” fiecare cu ce-l doare ”, sa ne impartasim idei, sugestii, orice, in mediul online, mai ales cei de varsta mea, care nu mai au chef de alergatura fizica, intra aici si are o ” viata virtuala” cum isi doreste, reala, uneori fantezista, alteori teatrala…. cred ca nimeni nu a venit sa concureze cu cineva, nimeni nu a avut la inceput pretentia ca e ” scriitor ” , mai mult sau mai putin agramat, totul s-a schimbat cand si aici a devenit totul comercial, iar lumea alearga dupa comentarii si lile-uri cat mai multe, nu conteaza cum, poti sa si injuri, numai comentariu sa fie…. pacat, fiindca si aici banul strica totul, ca mi-a lasat un gust amar…. dar poate ma insel eu, ce ziceti ? Iar daca iubesti oamenii, ii iubesti asa cum sunt, iar daca te intereseaza subiectul scrii parerea ta adevarata, daca nu, drum bun si nu mail ingusi lumea… parerea mea, voi ce credeti ?

    • Vienela March 26, 2015 at 9:01 am

      In acest articol ma refer mai putin la comentariile postate “la cerere” si mai mult la cele oferite cu o darnicie daunatoare. Sunt multi bloggeri care scriu poezii sau texte fara conexiuni in realitatea imediata. Unii scriu foarte bine, altii inca sunt stangaci, iar o parte dintre ei nu scriu deloc bine. Cand nu scrii bine si totusi esti mereu laudat in comentarii, ajungi sa crezi ca esti bun la asta si cazi in penibil.

  • Matilda March 26, 2015 at 9:04 am

    Într-adevăr, e foarte frumoasă povestea lui Liviu Surugiu. După părerea mea, e un tip foarte talentat şi pe bună dreptate apreciat în lumea SF-ului românesc.

  • Matilda March 26, 2015 at 9:28 am

    În general, când un om e plin de talent, îţi poţi da seama de la început, citindu-i un simplu şi singur articol de blog. Mi s-a întâmplat, de exemplu, la Diana Alzner (http://fantastica.ro/tunelul-de-la-capatul-lumii/). Încă nu publicase nimic când ne-am descoperit reciproc, fiindcă aveam amândouă bloguri de pisici. Şi acolo, pe blogul ăla pisicesc, am citit eu, mai întâi, un o descriere-istoric a familiei ei de pisici, şi mi-am spus: “Ia te uită, aici scrie cineva talentat!” Iar timpul a dovedit că nu m-am înşelat câtuşi de puţin. 🙂

    • Vienela March 26, 2015 at 3:06 pm

      Pe Diana am remarcat pe fb sau undeva pe un blog, nu mai retin exact. Voi scormoni pe acolo, sa aflu mai multe. Imi place inceputul… 🙂

  • Andreea March 26, 2015 at 9:45 am

    Dar tu chiar esti o bloggerita care scrie din suflet si care transmite ceea ce scrie. Cred ca asa ajungi la sufletul omului, daca te apropii virtual de sufletul lui si il atingi cum ii place lui mai mult.

    • Vienela March 26, 2015 at 3:11 pm

      Da, dar pentru a ajunge sa poti scrie si altceva in afara de articole pe bloguri este nevoie de mult mai multe, pe langa suflet. Aici e capcana. Omului ii place, poate se regaseste in textul tau, te lauda, iar tie iti cresc niste aripi imense si uiti ca sufletul nu este de ajuns. 😉

  • Alma Nahe March 26, 2015 at 10:55 am

    Am început acest comentariu de vreo 3-4 ori. Revin mai târziu, când mi-o fi clar dacă am de zis ceva în plus, față de ceea ce ai scris tu deja. Dacă nu revin, înseamnă că le-ai zis tu pe toate. :))

  • Liviu Surugiu March 26, 2015 at 9:06 pm

    Vă invit să vizionați trailerul romanului Atavic! Mulțumesc!

    • Vienela March 30, 2015 at 5:25 am

      O tema interesanta, un mod inedit (cel putin in opinia mea) de prezentare. 🙂

  • Liviu Surugiu March 26, 2015 at 9:10 pm

    Și vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase despre povestirea mea, ”Visându-l pe Mart Senson”, un text premiat în 1994, publicat în JSF, Anticipația, Gazeta SF, Ficțiuni.ro, antologia Bumerangul lui Zeeler, etc. În curând, după o așteptare de 20 ani, va apare continuarea (într-o revistă de prestigiu). Acțiunea se reia exact din momentul în care s-a sfârșit prima parte. Personajele nu au îmbătrânit. Și nici autorul.

    • Vienela March 30, 2015 at 5:27 am

      Felicitari din inima, Liviu! Abia astept sa citesc si continuarea.
      Hi, hi, este important ca autorul sa ramana tanar, sa isi pastreze spiritul viu. 🙂

  • cristinalincu March 27, 2015 at 10:18 am

    dar exista si reversul medaliei, cand in comentariile taie si spanzura si nu mereu justificat.

    • Matilda March 27, 2015 at 1:24 pm

      Astea mi se par mai puţin… periculoase. 🙂
      Pentru că poţi să nu le aprobi sau să le ştergi dac-au ajuns deja la vedere, după care îl înjuri în gând pe autor şi-ţi vezi de viaţa ta. Pe când laudele exagerate şi repetate se urcă la cap şi-ajungi să te crezi mare şi tare fără să fii şi-n realitate.

  • Rica Mihai March 27, 2015 at 10:21 am

    ce bine că există libertatea de exprimare ! să ne bucurăm de ea ! 🙂

  • Andra March 27, 2015 at 4:22 pm

    Important este sa ai ceva de spus, textul tau sa transmita un mesaj cititorilor, chiar si atunci cand scopul e pur comercial. Altfel, e prostitutie.

    • Vienela March 30, 2015 at 5:30 am

      Daca aceasta teorie ar fi adevarata, s-ar putea spune ca 90 % dintre bloggeri se prostitueaza (unii pentru bani, altii de placere).

  • Rudolph Aspirant March 28, 2015 at 6:28 am

    Eu recitesc din cand in cand ce am scris eu pe blog, ca daca nu citeste mai nimeni macar sa citesc eu, plus asa ma simt mai putin vinovat ca nu am mai scris de mult si macar vad ca am scris ceva in trecut, am contribuit adica si eu macar un pic la capitolele adresate mie si temelor de interes pt mine din istoria literaturii literaturii universale fara a mai obliga alti istorici literari la un efort in plus. Eu cand recitesc ce am scris eu mai de mult de cele mai multe ori raman nedumerit cu intrebarea, “oare ce o fi fost in capul meu la vremea respectiva cand am scris asta ca nu e prea clar ?”…insa per total imi zic ca asta e de bine pt ca daca si eu imi pun intrebari despre ce am scris asta inseamna ca textele mele pot fi descrise ca posibil interesante prin faptul ca ridica intrebari si suscita astfel curiozitate si sete de cunoastere in randul unor potentiali cititori.

    • Vienela March 30, 2015 at 5:32 am

      Ha, ha, am si eu articole vechi pe care le recitesc intrebandu-ma “ce a vrut sa spuna poetul”. :)))
      Tu ai cititori putini pentru ca nu te promovezi. Daca nu ai lasa comentarii pe bloguri, probabil te-ar citi doar cei trimisi de google.

  • Javra March 28, 2015 at 2:53 pm

    Bine, dar credeam că te-ai lămurit de multă vreme că pe bloguri nu găseşti capodopere. Pot fi postări de tot soiul, de la execrabile la interesante, dar nu mai mult de atât. E foarte adevărat că vreun biet omuleţ poate ajunge să se creadă noua speranţă a literaturii româneşti fiindcă a câştigat un “concurs de creativitate” cu o poezie şchioapă şi a impresionat un destoinic fabricant de cârnaţi, care n-a citit mai mult de două cărţi în viaţă. Astea sunt accidente. Marea majoritate a celor care intră în blogosferă nu cred că se aşteaptă să găsească vreo capodoperă, nici măcar (şi mai ales!) dacă autorul este un blogger cu vechime. (Bloggerii mai noi se străduiesc să scoată ce e mai bun din ei, pe când cei mai vechi, cu nume, sunt deja sătui şi scriu fiindcă sunt plătiţi ca s-o facă.)

    • Vienela March 30, 2015 at 5:36 am

      Nu ma astept sa gasesc pe bloguri capodopere, insa ma apuca rasu’-plansu’ cand vad texte fara nimic deosebit laudate excesiv.
      Ai spus totul intr-o fraza: ” E foarte adevărat că vreun biet omuleţ poate ajunge să se creadă noua speranţă a literaturii româneşti fiindcă a câştigat un “concurs de creativitate” cu o poezie şchioapă şi a impresionat un destoinic fabricant de cârnaţi, care n-a citit mai mult de două cărţi în viaţă.” :)))

  • Anca March 31, 2015 at 6:48 pm

    Nu sunt nici de acord, nici in dezacord. Acord partial sa zicem 🙂
    si nici nu stiu din ce perspectiva sa scriu ca e delicat si pentru mine pentru ca am blog, pentru ca sunt si cititor.
    Stii conteaza foarte mult promovarea, desi nu face parte din latura artistica a materialelor si asta se intampla in lumea bloggingului sa te faci vazut, stiut si, asta, chiar cu like-uri si periute.
    Culmea se intampla in edituri.
    Recunosc vehementa unora de a fi in topuri, de altfel si cunosc stadiul de obscurantism care e apasator care te face sa renunti, fiind munca multa si continua.
    De aceea, e foarte greu sa ma exprim si sa imi fac o parere.Ai facut o referire generala. Ca daca am lua cazuri particulare se pot recunoaste acele bloguri, bloggeri. Poate stii mai bine pe cine ai vizat si dorind sa nu discriminezi ai facut-o in mod general.

    • Vienela April 2, 2015 at 7:02 am

      Anca, eu nu spun ca nu e buna promovarea, insa consider ca unii exagereaza si, pe teren slab, laudele aduse doar asa, de amorul artei, vor da nastere unor chestii absolut ridicole.
      Nu avea sens sa dau nume, caci nu vreau sa fiu eu cea care ridica piatra. Oricum, ideea este ca intalnesc tot mai des asemenea situatii. Nu e vorba despre un caz particular…
      Chiar si dupa ce am scris acest articol m-am izbit de o situatie oarecum asemanatoare…

  • sergiu April 3, 2015 at 5:27 pm

    Sunt curios care este părerea dumneavoastră despre acest roman:

    https://sergiusomesan.wordpress.com/romanul-apocalipsa-dupa-ceausescu/

    Este scris scum trei ani, între timp scriu cu totul altfel dar a primit următoarele referinţe critice:

    Viorel Parligras
    http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=4441&editie=177

    Antuza Genescu
    http://argosmagazine.com/?p=734

    Cătălin Badea-Gheracoste
    http://www.observatorcultural.ro/SFada-cu-literatura.-Sergiu-Some%C4%8C%C2%99an-ride-apocaliptic-de-ceau%C4%8C%C2%99ei*articleID_27943-articles_details.html

    Tudor Ciocârlie
    http://argosmagazine.com/?p=556

    Liviu Radu
    http://revistanautilus.ro/recenzii/redescoperirea-lui-ceausescu/

    Mircea Opriţă
    http://helionsf.eu/de-tiran-nici-sf-ul-nu-scap/

    Acum câţiva ani o bună prietenă de-a mea mi-a spus despre o povestire:” dacă nu aş şti că este scrisă de tine mi-ar fi plăcut grozav”. Cred că este emblematică pentru cititorul român această nevoie de exotism. Sau poate că este vorba numai de calitatea scriiturii?! Din astfel de discuţii aş dori să mă lămuresc pentru a ştii ce să fac mai departe.
    De exemplu “URSSA” l-am scris exact ca şi cum ar fi scris de un autor anglosaxon – cel puţin aşa mi-am dorit. Singura referinţă critică este deocamdată cea de aici:

    https://fansf.wordpress.com/2015/02/01/ce-citeste-liviu-reloaded-no-24-serie-noua/

    şi totuşi romanul nu se vinde în mai mult de – cel mult – un exemplar pe zi. Of, greu este să mai fii autor român în ziua de azi.
    Mulţumesc!

    • Vienela April 3, 2015 at 5:46 pm

      Il voi citi. Va multumesc pentru ca mi-ati atras atentia asupra lui. Inainte de orice, vreau sa va pun o intrebare simpla: daca intreg romanul este la liber pe internet, de ce ar mai vrea oamenii sa dea bani pe el?

      • Vienela April 3, 2015 at 5:51 pm

        Acum stiu si de ce imi parea atat de cunoscut numele dumneavoastra. De curand am citit Aproape ingeri, o poveste care mi-a placut mult, mult de tot.

  • sergiu April 10, 2015 at 10:25 pm

    Scuze că răspund aşa de târziu dar am fost în locuri unde internetul va ajunge abia cândva în viitor…
    Păi deşi este la liber au fost unii oameni care m-au îndemnat să scot şi un tiraj minimal pentru împătimiţii de carte tipărită. Dar cum am scos această carte în regie proprie majoritatea volumelor le-am făcut cadou prietenilor prea puţine au ajuns la vânzare puse acolo de către editură.

    “Aproape îngeri” este un volum de proză scurtă care a apărut atât la Cartea Românească cât şi la Editura Vremea – ediţia a doua. Titlul volumului a fost dat chiar de această povestire.

    • Vienela April 15, 2015 at 1:30 pm

      Nici o problema! Si eu raspund greu uneori, desi am internet non stop.
      Am inteles acum. Nu stiu prea bine cum stau treburile, insa traiam cu impresia ca si editurile ar trebui sa se implice, sa incerce cumva sa isi vanda “marfa”.

  • rudia April 20, 2015 at 3:36 pm

    Hm…
    Bloggerul e una, scriitorul e alta. E drept că uneori scriitorul alege să devină și blogger sau poate se întâmplă și invers. Dar nu putem generaliza apropo de valoarea unui sau altuia. Cunosc și eu bloguri „de succes” – a se citi cu like-uri și comentarii gârlă – dar care nu transmit nimic, la fel de bine u m dau peste câte un blog „anonim” cale cărui postări mă atrag și mă fac să revin.

    • Vienela April 21, 2015 at 4:40 pm

      Nu generalizez, ci doar observ un fenomen care se raspandeste in toate colturile blogosferei. 😉

  • Ping-ul trădător | ropot de secunde... June 7, 2017 at 10:53 pm

    […] către mine, plasat pe un blog numit „Jurnalul Anei”, e copiat, cuvinţel cu cuvinţel, de la Vienela. Iar Aniţa şmecheriţa a trântit sub articol menţiunea „text copiat”, fără să se […]

  • […] articolul „Blogerului îi place să scrie” e copiat de aici; […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.