Skip to main content

Să învățăm de la animale!

Să învățăm de la animale. Putem? Pe zi ce trece mă conving mai tare că nu suntem capabili de așa ceva. Conviețuim de atâta timp pe pământ alături de ele, însă nu putem – sau nu vrem – să le urmăm exemplul. Unele, și aș aminti aici câinele și pisica, ne taie deseori calea, ca pentru a ne aduce ghinion sau pentru a ne aminti că au prostul obicei de a trăi, de a face pipi și caca, ba chiar și de a tânji după dragostea omului bun. Noi alegem să vedem numai ceea ce ne convine sau ceea ce animalele au rău în ele.

Când avea vreo patru ani, nepoata lui Mihai mi-a băgat un deget în ochi pentru a-mi atrage atenția asupra ei. Așa îmi vine să fac astăzi cu toți cei care văd numai ce vor, care cred că numai ei au drepturi, care consideră că sunt mult deasupra animalelor, deși se poartă mai rău decât ele. Le-aș înfige câte un deget în ochi și aș spera că în acest fel li s-ar rupe vălul ce îi împiedică să vadă clar lumea și să înțeleagă ceva din ea.

Astăzi omenirea a mai primit o lecție de la animale. Era pentru prima dată când se vedeau, dar câinele meu și puiul de pisică pe care îl găzduiesc în apartament s-au acceptat imediat, cu toate că îi despart atât de multe (specie, sex, vârstă, obiceiuri etc). Oamenii nu sunt capabili să accepte nici măcar speciile care trăiesc de mii de ani pe lângă casele lor și care, de-a lungul vremii, i-au ajutat în fel și chip. Dar ce spun eu! Oamenii nu îi pot accepta nici măcar pe aceia dintre semenii lor care gândesc sau se poartă diferit. Nu, oamenii se simt deranjați de oameni, ca și de animale. Fac tot ce le stă în puteri pentru a-i lua în râs pe cei diferiți și pentru a scăpa de câini și pisici.

Nu vă revoltați. Acest articol se referă numai și numai la persoanele care se regăsesc în descriere. Păcat că sunt atât de multe. Și spun asta convinsă fiind că este imposibil ca toți oamenii răi să se fi adunat la blocul meu.

Nu-l voi uita niciodată pe domnul de la parter care m-a amenințat că îmi otrăvește câinele dacă îl mai vede călcând pe iarba din fața geamului său, deși spațiul acela verde este dincolo de gardul viu care îi protejează ferestrele. De asemenea, îmi voi aminti mereu de femeia care a strigat că a umplut Bruno strada de căcați, și a strigat iar, și iar, până când a ieșit fiul ei afară și s-a repezit spre mine cu pumnul ridicat. El mă salută acum, căci și-a dat seama de greșeală și și-a cerut scuze. Maică-sa nu.

Într-o seară, pe o ploaie torențială, tot la aceeași scară de bloc, un domn foarte gras de la etajul 1 mi-a strigat să adun căcatul. Nu aveam ce să adun, căci Bruno nu pentru asta ieșise afară. Când i-am spus că nu am ce să adun, domnul a încheiat scurta discuție cu un elegant: marș, fă! A fost apoi rândul doamnei cu păr blond, a cărei fiică este doctoriță. Vorbăreață femeie. Mi-a strigat în repetate rânduri pe stradă că am umplut trotuarul de căcați. Până în ziua în care am cedat nervos și i-am făcut plângere la poliție.

A urmat la rând doamna de la parter, soție de profesor. O văd zi de zi cum aruncă în coșul de gunoi al orașului, coș montat pe stâlp, gunoiul ei menajer. Într-o zi a țipat la mine, revoltată că îmi plimb câinele pe acolo. I-am spus să își vadă bârna din ochi. La câteva zile, o anonimă de la etajul doi vorbea prin perdea: ce nesimțită! asta își aduce mereu câinele pe strada noastră. nu vede că avem copii? Ba văd. Văd și în ce hal sunt crescuți, bieții. Fără a avea voie să se apropie de animale, fără să cunoască vreodată iubirea lor.

Pentru că era probabil singura de pe acea scară care nu se băgase în seamă cu mine, astăzi mi-a atras atenția o pensionară care își ținea de mână nepoțica, fetiță de vreo trei ani. Mi-a strigat să nu mai las câinele să se pișe pe stâlp. Să îl duc la părculeț, că pe aici se joacă mereu copiii. Nu m-am putut abține și i-am spus că există părculețe și pentru copii. A insistat pe ideea că murdăresc strada și atunci i-am povestit că nu s-a uscat cerneala de pe plângerea pe care i-am făcut vecinei sale. A închis gura și a fugit în casă.

Ca să înțelegeti exact: stâlpul despre care e vorba în poveste se află pe bordură, lângă șosea. Urmează apoi trotuarul, lat cât să încapă câte două mașini, după care o alee de 2-3 metri și abia după se ajunge la scara respectivă.

Comments
  • Daniela July 26, 2017 at 3:19 am

    Astia sunt omeni parveniți si de cacat.

  • Lucica July 26, 2017 at 10:14 am

    Ne-am dezumanizat,nu mai vedem ce e bine ,ce e rau.Totul e la gramada,importantve sa vociferezi,ca asa face toata lumea si uite asa ne aliniem la niste standarde foarte mici,de homoverectus ca homo sapiens inseamna om inteligent.Ne intoarcem in era primitiva si mai jos.Cat mai jos,acolo unde nu exista decat oameni ,fara nimic altceva,fara inteligenta.

  • ramona July 26, 2017 at 5:50 pm

    Cam asa si pe aici, prin Deva, cu mari pretentii de municipiu resedinta de judet…am si eu 2 catei…adoptati de la adapostul privat din apropiere..intai a fost Lucky, apoi Sara..si 6 pisici..adoptati care de pe unde..fiecare cu povestea lui de viata..convietuiesc frumos, cu noi, cei 2 oameni care ii iubim…sa stii ca si la noi vecinii, multi la numar..pun lucrurile rele doar pe seama cateilor nostri..dar nu vad ca copilul femeii d ela 4 face pipi pe scari decate ori vrea..ori ca vecinul cu taxiul se usureaza la usa scarii ca ii era greu pana la etajul 1…si cei care iasa la iarba verde..striga sa nu mai umblam cu cainii ca fac mizerie…dar kk lor pe care ii fac prin padure si gunoaiele ramase in urma unei iesiri la iarba verde..astea nu se pun..nu fac cateii mei atata mizerie cata fac cei cu 2 picioare..dar..deh..ei sunt cu pretentii..ca au dreptul orice, oriunde

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.