Skip to main content

Rulouri exterioare

Lucram în Italia și locuiam la o prietenă italiancă. Dormitorul meu avea o ușă ce dădea pe terasă, locul unde ieșeam dimineața să îmi beau cafeaua și să fumez primele țigări, unde stăteam în zilele libere să citesc pe șezlong și unde, pe timp de iarnă, puneam instalații de brad și făceam un omuleț de zăpadă. Dar nu a fost de la început așa, pentru că, venită parcă din fundul pământului, nu știam nimic despre rulouri exterioare și despre felul în care ele funcționează. Vedeam numai că nu pot deschide ușa spre terasă.

Mi s-a întâmplat într-o zi să nu pot deschide ruloul exterior decât până la jumătate. Ca să nu mă fac de rușine, am ieșit pe terasă aplecându-mă și l-am lăsat așa vreme de câteva zile, până când a observat Giovanna. Acum știu cam tot ce se poate știi despre rulouri exterioare, știu până și de unde pot fi cumpărate la noi în țară (aveți link mai sus), așa că vă voi spune și vouă, în câteva cuvinte, ceea ce știu.

PowerTop este o firmă cu renume in domeniu, poate și pentru că lucrează cu materiale de înaltă calitate, cum ar fi Aluprof Polonia, poate și pentru că oferă o garanție de 2-5 ani și, opțional, adaugă sistemului posibilitatea de a încorpora plase anti-insecte. Cel mai nou sistem de rulouri exterioare din aluminiu poate fi încorporat în tencuiala imobilului, pentru un aspect mult mai plăcut, armonios.

Rulourile exterioare, pe lângă faptul că sunt gândite pentru a aduce umbră în interiorul casei și un aspect mai interesant la exterior, au și rolul de a doza lumina în casă, de a izola fonic, de a reduce cheltuielile de încălzire cu 30 % pe an, datorită protecției pe care o oferă perna de aer care se formează între covorul de lamele și fereastră. Lamele sunt umplute cu spumă poliuretanică ce contribuie la păstrarea unei temperaturi constante, făcând ca atât vara, cât și iarna, casa să își mențină o temperatură optimă.

Poate că v-ați dat seama sau poate nu, dar trebuie să știți că rulourile exterioare protejează până și mobilierul și tâmplăria casei, ferindu-le de soarele nemilos. Cei care locuiesc la parterul blocului sau la casă (cum eram eu în Italia), au un avantaj în plus, și anume cel mai bun sistem anti-efracție, cu un aspect mult mai plăcut decât al vechilor grilaje de fier.

Rulourile exterioare pot fi aplicate pe tencuială sau tâmplărie cu caseta semiovală sau teșită la 45 de grade, suprapuse în sistem buiandrug, oferind astfel o izolație completă, datorită faptului că acea casetă va fi montată deasupra tâmplăriei. Rulourile exterioare din aluminiu au o durată de viață de 20 de ani, ceea ce nu este deloc puțin, dacă ne gândim la faptul că în tot acest timp ne oferă cam tot ce ne dorim de la o casă modernă: căldură iarna, răcoare vara, protecție și siguranță în orice moment.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.