Skip to main content

Războiul Muștelor

Le-am cunoscut pe vremea când locuiam la ghena de gunoi. Atrase de mirosurile fantastice răspândite de ceea ce oamenii aruncau nepăsători, veneau în roiuri, cu bâzâit de luptă. Aveau arme puternice, însă niciodată nu m-am dat bătut. M-am luptat cu ele pentru fiecare strop de dulceață scurs din fructe și pentru fiecare os uscat de soarele primăverii. Le-am învins de fiecare dată și, drept pradă de război, am înghițit după orice bătălie câteva muște, alese dintre cele mai grase și mai obraznice.
Mare mi-a fost mirarea, după ce am devenit domnișor de apartament, văzând că roiurile de muște m-au urmat, sâcâitoare, insistente și nesuferite, pregătite în orice moment să îmi fure hrana capturată cu greu sau primită cadou pentru o aparentă bună purtare. Le găseam la castronelul cu apă, mă împiedicam de ele când băgam botul în vasul cu boabe, ba chiar dădeam peste nesuferitele muște și când încercam să mă uit pe geam. Băteau aerul cu aripi transparente, iuți ca vântul. Mă repezeam cu botul căscat spre ele și, de cele mai multe ori, clămpăneam în gol, căci muștele sunt rapide, iar pisicile casei și mai rapide. Îmi suflau prada de sub nas hoțoaicele, lăsându-mă nervos și rușinat.

Într-o zi, după ce în apartament s-a așternut liniștea, am remarcat că în jurul meu nu mai era picior de muscă. Băteau aerul de afară și bâzâiau amenințătoare, cerând să fie primite la umbră. Mârâiam la ele și le strigam să stea departe de culcușul meu, dacă voiau să rămână în viață. Când se apropiau prea tare, încercam să le mușc. Fără succes, căci plasa apărută între timp la fereastră mă împiedica. Luptam într-un război al nervilor cu muștele. Abia când a venit iarna m-am liniștit. Adversarele mele s-au retras cine știe pe unde, la adăpost de ger.
Astăzi, pe neașteptate, am primit din partea lor un sol. Purta o haină lucioasă, neagră, peste care își împrăștiase mirosul inconfundabil de muscă nesuferită. Bătea agitat din aripi. Aducea un mesaj clar, fără echivoc:
Ori le deschid geamul să poată intra în casă, ori răspândesc în lume vestea că Bruno e un câine laș, care a preferat să se ascundă în casă pentru a evita să dea bătălia finală în Războiul Muștelor.
Nu puteam răbda o asemenea jignire. Am profitat de întoarcerea de la plimbare pentru a face loc muștei să intre în apartament. Mi-a îndrugat verzi și uscate în vreme ce s-a rotit prin sufragerie, căutând ceva de mâncare. La un moment dat nu am mai răbdat. M-am ridicat din fotoliu și am încercat să o prind. Era la fel de iute ca și suratele ei. Nici nu ajungeam bine la geam, că fugea spre hol. Nici bine nu mă îndreptam către hol, că musca se ascundea prin bibliotecă. M-a jucat așa vreme de un sfert de oră, până când am primit un ajutor neașteptat în persoana Ursulei. Cu o singură labă bine plasată, cea mai haioasă dintre pisicile casei a culcat musca la pământ. Mi-am permis să o înghit fără să mai cer acordul nimănui, căci războiul este al meu chiar și atunci când pisica se bagă în luptă ca musca în lapte.
Comments
  • cristina dragomir May 18, 2016 at 10:08 pm

    Rad de nebuna prin casa la ora asta. Si Piki al meu este mare vanator de muste dar se teme teribil de fluturi.

    • Vienela June 7, 2016 at 8:08 am

      De fluturi se temea baiatul meu cand era mic. Baga mana in gura oricarui caine intalnit pe strada, dar daca vedea un fluturas urla de parca era apucat. :)))

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.