Skip to main content

Punctualitatea unora îmi dă palpitații

E întotdeauna atât de punctual, are întotdeauna un program atât de bine stabilit, de la care nu se abate, încât orice minut de întârziere bagă în mine groaza pe care numai un părinte o poate simți atunci când nu știe nimic de copilul său. La un minut după ora când trebuia să intre pe ușă i-am trimis mesaj pe facebook, întrebându-l pe unde a ajuns. Nu era online. Următoarea mișcare a fost să pun mâna pe telefon, să îl sun. Ghinion. Telefonul era descărcat. I-am dat mesaj surorii mele, să îl sune ea. Ghinionul în continuare pe urmele mele. Ieșise de pe fb cu două minute înainte. Am căutat-o pe G., o colegă de serviciu, să o întreb dacă știe ceva de el. În timp ce tastam, s-a auzit cheia în ușă. Mi se întorsese fiul rătăcitor. Cu o întârziere de 8 minute față de programul său obișnuit, cât a avut nevoie să intre în magazin și să cumpere suc.

Văzând că tremur și auzind povestea, a sunat-o pe G.

-Vezi, dacă vreodată te caută pe fb o persoană cu numele de Sas Vienela și te întreabă de Ionuț, să știi că e mama, care are palpitații. 😀

-Cum așa?

-Am întârziat și s-a panicat rău.

-Pe bune???

Punctualitatea unora îmi dă palpitații. Da, lume, copilul are 23 de ani și eu intru în panică dacă întârzie 8 minute, de parcă tot vreo 5-6 ani ar avea. :)))))

Comments
  • Cristina Dragomir February 18, 2017 at 3:46 pm

    mama tot mama e, indiferent cati ani are copilul, nu? Cred ca asa as fi si eu. Mai ales la cate se intampla in ziua de azi, aproape ca suntem indreptatite sa fim paranoice.

    • Vienela February 24, 2017 at 10:37 am

      Exact! Lumea a devenit un loc primejdios, plin de pericole. Totusi, niciodata nu gandesc asa cand ies eu din casa. :))))

  • Claudia February 18, 2017 at 7:21 pm

    Nu se poate!!Atâtea asemănări între noi.Și al meu băiat tot 23 de ani are.Și la fel ca tine sunt panicată.Dacă iese în oraș nu adorm până nu-l știu acasă.Bineînțeles că mai comunicăm prin mesaje,dar eu tot în tensiune stau.Din toamnă și-a găsit job în București și s-a mutat acolo.Alte griji. Stau cu ochii pe telefon până mă sună că a ajuns acasă.Aștept cu nerăbdare weekend-urile când vine acasă.Când mă gândesc că mamele noastre n-au avut tehnologia din ziua de azi…Oare ce era în sufletul lor până intram în casă și știau că suntem ok?

    • Vienela February 24, 2017 at 10:39 am

      Hopa! Chiar ca exista multe asemanari intre noi! Si asta ma bucura!
      Aoleu, daca ar mai si pleca departe, cred ca as ceda nervos. :))) Abia acum, parinte fiind, inteleg prin ce a trecut biata mama. 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.