Skip to main content

Provocare la imaginatie si poveste

Amânam de câteva zile mersul la bibliotecă, deşi nu mai aveam decât cartea de la Kadia, din care singură citesc destul de greu, iar seara, înainte de culcare, chiar nu mai aveam cu ce să mă relaxez. Am făcut un pact cu Ionuţ. Când are timp şi mai ales chef, îmi citeşte din carte, iar la final eu îi voi da 50 de ron. Între timp, dezleg careuri de Sudoku.

Astăzi mi-am făcut timp să ajung la bibliotecă, dar în faţa clădirii am crezut că pică cerul pe mine. Nu aveam telefonul la mine şi nu mai ţineam minte ce carte mi-a recomandat Vladimir să citesc. Să mă întorc înapoi, să mai fac drumul odată, era sinucidere curată, pe căldura de afară, aşa că am intrat şi am luat primele cărţi care mi-au picat în mână.

Cineva să îmi aducă aminte să cumpăr nişte lecitină de la farmacie. Oare de la farmacie se cumpără medicamente, maică?

Dar am profitat de ieşire pentru a face câteva poze cu aparatul de fotografiat primit în teste de la Haotik şi mă gândesc să vă provoc. Eu vă arăt câteva poze, iar voi însăilaţi o mică poveste în jurul lor, dupa imaginatia fiecaruia, aşa cum am făcut eu cu pozele lui Redski.

 Aparatul foto,  Samsung ES 15, este bun. Mâna care le-a făcut nu este prea pricepută, dar va învăţa să nu mai tremure. Nici să scot ora şi data nu mă pricep, aşa că le-am acoperit cu semnătura mea roşie pe fond negru.

Puteţi scoate o poveste din pozele astea?

Comments
  • Hapi August 22, 2012 at 3:15 pm

    Eu nu prea ma bag la povesti si la compuneri, majoritatea stiti deja, nu din cauza ca mi-e lene sau nu-mi plac
    Nu e stilul meu…..
    Le citesc cu placere pe-ale voastre 🙂

    • Vienela August 22, 2012 at 3:17 pm

      Atunci te bag in juriu, sa o alegi pe cea mai interesanta. :))

      • Hapi August 23, 2012 at 2:25 pm

        A, ok, in juriu stau, imi iau ceva popcorn si e gata treaba 🙂

        • Vienela August 28, 2012 at 3:15 pm

          Sa nu uiti de suc, este important sa te si hidratezi. 😉

  • Tury August 22, 2012 at 3:15 pm

    Incitant, mai ales în cazul cățelului de țesut o povestioară

    • Vienela August 22, 2012 at 3:18 pm

      Tury, te provoc sa tesi povestioara, asa cum crezi tu. Sunt sigura ca ar iesi bine. 😉

  • zdwub August 22, 2012 at 3:21 pm

    Nu cred ca’mi iese asa ca raman doar la urmaritul din umbra:)) doar o sa citesc ce iese din mintile ceva mai inventive decat mine in momentul asta:))

    • Vienela August 23, 2012 at 3:14 am

      Te iert de data asta… :))
      Bine macar ca stai in umbra, sa nu faci insolatie. 😛

  • Minnie August 22, 2012 at 3:56 pm

    Ok! Si ce castigam? Un premiu ceva, o pana de “aoleo” sau stiu eu seminte prajite? :))
    Era sa uit ce este mai inportant, pana cand trebuie sa fie gata?
    Da si tu acolo informatii complete nu ne lasa în ceata, nu de alta dar eu mai am de scris pana duminica o poveste… fara fotografii dar cu parfum! :))

    • Vienela August 23, 2012 at 3:16 am

      Nu este concurs, ci un biet joculet care mie mi-a placut… nu se castiga decat experienta si batai de palme. 😛

  • Marmotica August 22, 2012 at 4:05 pm

    Hai sa incerc : ” Ieri pe la amiaza am iesit din casa cu gandul sa imi cumpar niste carti. Cum afara era foarte cald,am tras o rochita flu-flu pe mine si m-am incaltat cu o pereche de tenisi . Mi-am tras palaria cu floare alba in colt si am pornit cu un zambet larg la drum. Prin parc am vazut un domn stand pe o banca. Era din alta vreme,se vedea.. palaria old style,costumul negru si pantofii il dadeau de gol. M-am asezat pe banca si am incercat sa intru in vorba cu el. Nimic. Privea pierdut inspre doamnele cu rochii de epoca. Se uitau la mine de parca eu intrasem in timpul lor. Ba chiar isi ascundeau copilul de mine. Ce-o fi zis? Tenisii aia clar nu se potrivesc la rochita verde.. dar ce stiu ele? Eu ma simteam libera. Mi-am continuat drumul si nu au trecut nici cinci minute,ca imi iese un catel in fata..mai bine zis: eu in fata lui. Ma panichez, traversez strada cat mai repede si cand ma uit in spate,cainele nici macar nu ma vazuse. Era lesinat de caldura. Mi-am dat seama ca e tarziu si am pornit inapoi spre casa. Am ajuns si m-am intins pe fotoliu. Stai! Parca iesisem sa cumpar ceva..dar nu reusesc sa-mi aduc aminte. Nu mai conteaza,cred ca imi fac un ceai si incep sa citesc o carte,tot le amanam de ceva vreme. ” The end. M-am inspirat un pic si din postarea ta si asta a iesit. Nu ma prea pricep la povestioare,sper sa va placa.

    • Vienela August 23, 2012 at 3:19 am

      Nu stiu cum li se pare altora, dar mie mi-a facut cu ochiul mai ales partea cu domnul care privea pierdut inspre doamnele cu rochii de epoca… Si faptul ca te simteai libera…
      Multumesc pentru participare, Marmotica.

  • CostinC.info August 22, 2012 at 4:45 pm

    Am încercat. 😀

    Stăteam la o ţigară în parcul din spatele blocului, când deodată apar în faţa mea trei doamne. Puţin ameţit de aerul tare mă gândesc să rup nişte flori din gardul de vizavi, că doar subsemnatul le-a plantat. Văzând câinele vecinei de la parter nervos m-am gândit că ar putea să sară la mine şi am renunţat…
    Când am ajuns acasă am văzut pe noptieră trei cărţi pe care aş fi vrut să le dau cadou, dar când m-am întors în parc cele trei dispăruseră…

    • Vienela August 23, 2012 at 3:23 am

      Fara multe inflorituri, si totusi foarte draguta povestioara ta. Ma intreb unde au plecat doamnele… :))
      Multumesc mult, Costin.

  • OchiiVerzi August 22, 2012 at 6:35 pm

    cat de tari sunt pozele 😡 .. imi plac foarte mult si mana care le-a facut se pare ca nu e chiar asa de neexperimentata precum vrea sa lase impresia 😀

    • Vienela August 23, 2012 at 3:25 am

      Nu am mai facut o fotografie de vreo 8 ani. Inainte eram destul de pasionata, dar nu foarte priceputa si am ramas fara aparat… :((
      Multumesc. :))

  • Minnie August 22, 2012 at 8:40 pm

    In aerul înmiresmat de dupa-amiaza de vara tarzie, ma grabeam spre biblioteca sa duc cartile împrumutate si care trebuiau returnate înca de ieri.
    Trecand în graba pe langa statuia lui Caragiale,îl salut în gand, minunandu-ma ca nu sa plictisit înca stand pe banca prafuita din centrul orasului. Indragitul scriitor care ma facut sa îndragesc cititul cu “scrisoarea lui pierduta” sau cu “d-ale carnavalului”
    Ajunsa la biblioteca, stupoare!!! Pauza de masa, trebuia sa mai astept 30 de minute si ca sa fac calea întoarc acasa si sa revin mai tarziu nu îmi convenea de loc.
    Ma întorc în parc si ma asez pe o banca aflata în vecinatatea domnului Goe ! Strengar din fire care nici acum nu poate fara mam’mare, mămiţica şi tanti Miţa. Oare cat ia trebuit d-nului Caragiale pana a scris întamplarea hazlie cu baiatul asta de bani gata? Pacat ca nu mai traieste ca ar avea si acum o sursa de inspiratie fara sfarsit la cate loaze se învart acum prin capitala!
    Privirea îmi este atrasa de florile din parc si ma minunez ca înca nu s-au ofilit de caldura torida a acestei veri. Iau prima carte, din teancul de carti pe care trebuia sa îl returnez si o rasfoiesc.
    Andre Maurois – Masina de citit gandurile, recomandata calduros celor cu interese in chestiile oculte. Tin minte ca m-a impresionat tare mult cand am citit-o prima data aveam 14-15 ani. Contine 3 povestiri ‘fantastice’, unul legat de existenta ‘materiala’ a sufletului, unul legat de cititul gandurilor si al treilea nu vi-l mai spun ca altfel nu cititi cartea. Toate povestirile pornesc de la realitati. in “masina de citit gandurile”, ideea de baza e ca atunci cand gandim, si vorbim cu noi însine, vocea interioara vine din zona diafragmei. de aici un aparat foarte sensibil poate inregistra gandurile. In mare inventatorul a fost foarte entuziasmat la inceput, apoi entuziasmul i-a cam trecut cand a inceput sa afle chestii pe care nu prea le voia. ..

    A doua carte este Lupul de stepa a lui Hesse, un roman psihologic. Intaia dată l-am citit pe nerasuflate, prinsa de atmosfera intensa descrisa prin întorsaturi frumoase ale frazei şi ale ideilor în vreme ce de data asta mi sa oferit ocazia de a descoperi noi detalii.
    Spre deosebire de prima lectura , acum stiu ca romanul este în parte autobiografic. La aproape 50 de ani, Hesse era într-o stare de sanatate precara, se aflase deja în conflict cu presa germana din cauza opiniilor sale privitoare la razboi, iar soţia sa suferea de schizofrenie. Pornind de la iniţialele personajului principal, Henry Haller, identice cu cele ale lui Hesse, multe din aspectele vieţii sale devin uşor de regasit şi în carte pentru cei ce îi cunosc biografia. “A fost odată un anume Harry, căruia i se zicea lupul de stepă.” Inchizând cartea, rămai cu un gust dulce-amar.
    Ultima carte este Cowl un sf al lui Neal Asher. Dominionul Heliotan domneste in sistemul solar. Cowl, cel mai aprig dusman al heliotanilor, fiinta creata printr-un progres fortat, artificial, a evadat – in timp, in trecut. Fugind sa-si salveze viata, Polly se trezeste tarata si ea in trecut. Crudul ei urmaritor Tack descopera ca fragmentul de tor, pe care-l poarta implantat la incheietura mainii e singurul bonus, in ochii misteriosilor heliotani. Iar calatoria lui in universul distrugator al acestora abia a inceput … Animalul de companie al lui Cowl, fiara-tor creste tot mai mult si devine tot mai periculos.
    Sar drept în picioare…….
    -Ptiuu, batute-ar sfantu ca tare m-ai speriat….
    Cred ca adormisem ptr cateva secunde doborata de caldura de afara iar un caine vagabont, ma linsese pe mana iar acum se întinsese pe jos doborat si el de caldura.
    Ma uit la ceas si nici nu-mi vine sa cred…… trecusera 30 de min, biblioteca trebuia sa fie deschisa.

    Ps, Vienela daca iau premiu cu coronita adaugi si niste seminte prajite? :))

    • Vienela August 23, 2012 at 3:30 am

      Cu siguranta meriti un premiu pentru aceasta povestire, pentru recenziile facute cartilor si pentru faptul ca ai stat in soare 30 de minute, ca o adevarata eroina. :))
      Ma gandesc chiar sa adaug si o punga de pufuleti(neaparat Gusto) la punga de seminte dupa care jinduiesti. 😛
      Multumesc mult pentru participare.

  • salmi August 22, 2012 at 8:44 pm

    Ce faina provocare! Iata povestea tesuta de mine:

    “Era o dupamiaza neobisnuit de calda pentru sfarsit de august. Terminase de citit cartile pe care si le adunase rezerva in biblioteca. Nu avea chef de iesit pe caldura aceea, dar pana la biblioteca orasului nu era departe. Apoi, trecea prin parc si umbrele copacilor aveau sa ii tina putina racoare, poate.
    Cu toate ca era asa o toropeala, nu putea pleca afara fara obisnuita-i palarie si nelipsita haina. Avusese dreptate. Copacii din parc tineu o oarece racoare. Nu mai avea mult pana la destinatie, cand un grup de femei i-a atras atentia. Pareau desprinse din alta lume cu rochiile lor lungi, pana la pamant, cu maneci lungi, cu palarii inzorzonate. Iar micul “mariner” care se ascundea de frica in fusta celei mai in varsta dintre ele, avea ochii speriati. Privea fix intr-un loc, unde un caine, toropit si el de caldura, statea intins. Era exact in mijlocul trotuarului si din povestile doamnelor isi dadea seama ca baiatul se speriase de el. Curios, nu mai vazuse cainele in zona, desi trecea zilnic prin parc. Probabil se ratacise.
    Doamnele veneau de la o petrecere si ca sa le admire in voie si fara sa atraga atentia, se aseza pe o banca din apropiere. Cea mai in vasta era inca ocupata sa il linisteasca pe baietel dar cele doua mai tinere, care pareau a fi fetele celei in varsta, il observasera si incercau sa ii atraga atentia femeii. Nu i-a trebuit mult sa realizeze ca le cunostea. Doamna mai in varsta era o fosta colega de la cercul de lectura pe care il frecventase pana acum cateva luni, femeile mai tinere erau fetele ei, iar baietelul unul dintre nepoti. Fetele veneau uneori si ele la cerc, erau prietenoase si au intrat repede in vorba. Au iesit o data la o cafea, intr-o dupamiaza, dupa cercul de lectura. Erau o companie placuta, le simtise lipsa. Era amuzant ca nu se mai vazusera si ca se intalneau tocmai in aceasta zi.
    Fiindca aveau acelasi drum, spre biblioteca, l-au continuat impreuna. Florile din parc miroseau teribil, era o placere sa te plimbi. Iar in compania a trei doamne fermecatoare si a unui baietel nazdravan, nu isi putea dori mai mult. Decat eventual, cateva carti…”

    • Vienela August 23, 2012 at 3:34 am

      Mi-ati ingreunat munca, nu ma pot hotari care poveste imi place mai mult. Le-ai descris atat de bine pe doamnele de la cercul de lectura, incat imi pare ca le cunosc si eu. Vad pana si teama din ochii copilului. :))
      Multumesc mult pentru participare, Salmi.

  • Diana August 23, 2012 at 1:54 am

    Minnie, salmi, primiti, va rog, aplauzele mele! 🙂
    Acum, e cam greu dar incerc marea cu degetul si o sa scriu povestea pe care am imaginat-o.

    Iau viata in serios, dar nu ma iau pe mine foarte in serios. Cat de mult ma iubesc trebuie sa o spuna cei care ma cunosc. Prea in serios nu ma iau pentru ca n-as vrea sa ajung in situatia de a-mi nega gandurile de le-as auzi citite de cineva.

    Afara e cald, tare cald, dar in casa e o racoare placuta; peretii casei sunt grosi si tin caldura departe. Citesc, dar parca-mi fug cuvintele prin fata ochilor si nu prind sensul lor… Ma hotarasc sa ies, chiar daca e asa cald. In drum, un caine care ma ignora. E slab, cam pricajit. Sarmanul… I-o fi foame. Intru la un magazin si cumpar cateva felii de sunca, sperand sa mai gasesc acolo cainele. Mai este. Fericita, scot sunca din ambalaj si i-o intind. O adulmeca dar isi culca la loc capul. Ma las langa el si il mangai – virusii si altele nu se iau pe om asa repede, cum citisem eu la N.Asher… Tot nu vrea sa manance. Si, brusc, se naste un gand: ii e sete! Cumpar repede un bol din plastic si il umplu cu apa din sticla mea – sa nu fie prea rece. Cainele se ridica si lipaie cu mare pofta, pana la ultima picatura. ii mai pun, dar nu mai vrea; adulmeca dupa sunca. Ii dau sunca si din cateva inghitituri o termina. Multumita, umplu vasul cu apa si il las langa un perete – in caz c-o sa i se faca iarasi sete. Imi vad mai departe de drum, fara o tinta precisa. Langa o frumoasa tufa inflorita vad un catel care uda Natura. E catelul pe care tocmai l-am hranit. Ma urmarise. Zambesc si il mangai pe crestet; el da din coada bucuros. Plec, si cainele ma urmeaza. Il las in voia lui. Trec pe langa grupul statuar si cainele vrea sa ude tivul uneia dintre rochiile de piatra – nu-l las! Cuminte, parca intelegand, alearga la marginea zonei verzi si marcheaza acolo, apoi revine. Caragiale, imperturbabil in nemurirea lui, ne priveste indiferent. Si atunci imi zic: De ce nu?! Il strig pe caine: Bubico! Si el vine alergand. Il duc acasa.

    • Vienela August 23, 2012 at 3:38 am

      Diana, mi-ai facut o mare surpriza cu povestioara asta. Tu chiar nu ai blog?
      Imi place mult cum ai legat totul in jurul catelului ametit de caldura. Esti foarte talentata si vreau sa iti multumesc pentru participare. Finalul este mai mult decat reusit… :))

      • Diana August 23, 2012 at 10:55 pm

        Multumesc pentru aprecieri! Mi-a facut placere sa scriu aceste cateva randuri.
        Mirela si ceilalti membri din Clubul Povestii Parfumate m-au incurajat si am scris povesti… Inca mai exersez pentru ca imi doresc sa stiu sa scriu frumos, sa placa celor care… se incumeta sa citeasca. 🙂 Stiu ca am mult de invatat dar imi place!
        *
        Tu ai spus povestea in fotografii si mi-a fost foarte simplu. Cuvintele s-au legat de la sine. Cand am vazut catelul nu am putut rezista tentatiei… de a-l lua acasa! 🙂

        **
        Am blog, dar nu prea stiu cum sa public comentariul pentru a avea “legatura” aici 🙁 Poate trebuia sa ma inscriu la comentariu cu numele folosit cand postez pe blog si am ales prenumele… Acum am schimbat numele pe blog dar copiez si adresa, in caz ca… 🙂

        http://diana-kundalini.blogspot.ro/

        Viata fericita iti doresc!

        • Vienela August 24, 2012 at 3:48 am

          :)) Chiar ma miram sa am comentatori fara blog, in afara de sora mea si de Bogdana, care imi este prietena.
          Normal ca stiu cine esti, acum ca vad kundalini. :))
          Cand selectezi numele la comentarii, ai mai jos si optiunea de url. Acolo pune linkul blogului. Vom putea da clic pe “Diana” si vom fi transferati pe blogul tau.

  • Diana August 23, 2012 at 2:07 am

    Pentru Marmotica: scuzeee!!! Acum am vazut ca tu esti cea care a spart gheața, sa zic asa!

    Pentru cineva care “nu se pricepe” as zice ca e o poveste frumoasa! Aplauze si de la mine, te rog sa primesti 🙂

    Aplauze si pentru CostinC.info, care a incercat si a reusit! 🙂 Scurt si amuzant. La obiect, cum s-ar zice.

  • cotos August 23, 2012 at 5:55 am

    Ce pact misto..Si asa ii mai pui si pe cei mai tineri la citit..Buna idee…Daca voi avea si eu copii o sa o aplic si eu..:)

    • Vienela August 24, 2012 at 3:50 am

      Cu gandul asta i-am propus sa imi citeasca din carte, pentru el in primul rand, abia apoi pentru mine. :)) Ma chinuiam si singura, dar asa ii dau de lucru si il silesc sa isi imbunatateasca engleza. 😉

  • rozi August 23, 2012 at 2:32 pm

    Sunt total pe langa. Nu ma pricep la compuneri, tot ce tine de imaginatie, mai ales acum cu caldura asta parca imi sta creierul in stand-by:)))):)

    • Vienela August 24, 2012 at 3:51 am

      Nu este prea greu, dar scuza cu caldura se accepta fara probleme. 😉

  • elly weiss August 23, 2012 at 4:17 pm

    Deja pregatesc alta poveste, sunt bagata pana peste cap in mai multe. Si ai mei ma bazaie cu o gramada de prostii (nimicuri). Tre’ sa ies afara.
    Nu sunt in stare sa ma gandesc la nimic. Desi la cate ar trebui sa ma gandesc….
    Am facut leapsa turistica…prin Minnie si stiu ca a primit-o de la tine.
    Te pup.

    • Vienela August 24, 2012 at 3:52 am

      Am vazut leapsa, stiu si ca ai multe de facut, deci nu insist, desi stiu ca ai fi putut face o poveste buna. 😉

  • […] 10 lei or fi prea mult pentru o carte, măcar din când în când? CommentsPowered by Facebook Comments […]

  • […] nu demult că uit de la mână până la gură, că sunt nevoită să îmi notez ideile, înainte de a zbura spre alte zări, dar dădeam în […]

  • Din caietul lui Ionuţ | Iubesc Viaţa September 24, 2012 at 7:22 pm

    […] a. Comedia – O scrisoare pierdută, Ion Luca Caragiale. […]

  • Refugiul alpiniştilor | Iubesc Viaţa October 18, 2012 at 6:56 am

    […] într-o piesă scrisă de Caragiale, am ajuns să iubesc acest traseu şi refugiul mititel după ce prietena mea cea mai bună s-a […]

  • Devoratorul de cărţi | Iubesc Viaţa August 19, 2014 at 8:18 pm

    […] a citit mai multe decât mine, ne-am luat şi la întrecere, să vedem care termină primul cartea Cowl, scrisă de Neal Asher. A terminat-o înaintea mea. Ne face o plăcere deosebită să discutăm pe marginea cărţilor, la […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.