Skip to main content

Poziţia Julietei

Îmi bate soarele în mobilă şi lumina se răsfrânge în monitor, amintindu-mi că este vară, că se trăieşte intens şi dincolo de online. Parcurile sunt pline de copii, marea îşi cântă veselia izbindu-se de ţărm, florile îşi răspândesc parfumul prin tot locul, încercând să acopere fumul grătarelor, mierlele îmi stresează prietenii, iar libelulele… le mulţumesc vietăţilor pentru dărnicia de care au dat dovadă cândva, pe când pământul era mai sărac.

 

happy weekend

 

 

Legenda spune că Dumnezeu a vrut să mai creeze o vietate şi, în acelaşi timp, să le cunoască mai bine pe cele deja existente. Le-a cerut sfatul în privinţa înfăţisării pe care să o aibă noua făptură. Caracterul fiecăruia a ieşit repede la iveală, atunci când broasca i-a spus Domnului că se poate inspira de la ea pentru a-i face ochii, fluturele şi-a oferit forma trupului, albina aripile, păianjenul picioarele, iar şopârla sprinteneala. Cât de frumoasă a ieşit această vietate, deşi a primit tot ce aveau alţii mai urât, ştim cu toţii.

 

libelula

 

 

Julieta nu l-a aşteptat prea mult pe Romeo, pentru că el era deja îndrăgostit şi venea nechemat sub balconul ei. Aflând că trebuie doar să adopţi o anumită poziţie la balcon pentru a vedea cum bărbaţii se topesc de dragoste şi dor, pisicuţa a trecut repede la fapte…

 

pisica la balcon

 

 

Nu am nevoie de paturi din puf şi aşternuturi de mătase, nu am nevoie de camere luxoase şi parfumate, nu am nevoie decât de o minge spartă şi câteva paie pentru a dormi liniştit…

 

catel si minge sparta

 

 

Dacă v-aţi dorit mereu să vă puteţi lăuda cu ceva perle şi nu aţi reuşit (ştiu, unele sunt scumpe, altele nu pot fi scoase decât la examene), acum s-a găsit soluţia. Trebuie doar să găsiţi o reţeta de fursecuri şi una pentru o cremă gustoasă.  Eu fac fursecuri din 2 ouă, 2 ceşti zahăr, 2 ceşti ulei şi 4 ceşti făină.

 

scoici cu perle din fursecuri

 

 

Să îţi cumperi o maşină, să o păstrezi într-o stare bună, să o alimentezi, poate fi uneori extrem de greu, mai ales dacă veniturile tale nu sunt foarte mari. Dar cine spune că nu poţi avea în fiecare zi altă maşină, făcută din ouă?

 

masina din oua prajite

 

 

Dacă nu aţi făcut-o încă, vă rog să mă ajutaţi cu un vot în tabelul de aici http://www.mostwantedblog.org/2013/07/11/consultanta-nutritionala-sdf-alege-cel-mai-bun-articol/ .

Articolul meu are numărul 10 http://vienela.ro/consultanta-nutritionala-de-la-slim-duo-forte/.

 

Particip la jocul Happy weekend, găzduit de Elly, pe care o rog să mă ierte că în ultimele săptămâni am cam abandonat-o.

Comments
  • Radu July 13, 2013 at 7:20 am

    Vreau si eu perle ! 🙂

  • Zina July 13, 2013 at 7:35 am

    Drăgălasă, Julieta cea pufoasa si roscovana !
    Happy weekend, Vienela !

  • Vladimir July 13, 2013 at 8:22 am

    Heee, o sa fac si eu scoici din alea 😀

  • javra July 13, 2013 at 11:31 am

    Nu ştiam de ce face ronţ între dinţi aproape orice prăjitură.
    De la ceştile pe care le băgaţi în ele…
    Weekend plăcut!

  • Dana Lalici July 13, 2013 at 1:02 pm

    Wow, scoicile cu perlutele sunt cu totul deosebite!! Ma bucur ca promovezi in continuare!!! Poate ai vazut comentariile de acolo…Eu tot iti mai tin pumnii.

    Mama, ce m-am distrat la comentariul Javrei de mai sus…omul e tare, ce sa mai. observasem eu si mai demult! 🙂

  • elly weiss July 13, 2013 at 1:55 pm

    :)) Pana azi nu stiam ce sa fac cu permisul. Daca fac o masinuta de-asta si o conduc prin farfurie, nici pericol de accidente nu exista :))
    Happy weekend, Vienela!

    P.S.- Si eu am timp tot mai putin…azi m-am suparat si cu mama din cauza asta 🙂

  • Ana-Maria July 13, 2013 at 2:51 pm

    Iooooooiiiiii….scoicile alea arata bestial! Am sa incerc si eu! 😀

  • Sorin July 13, 2013 at 2:53 pm

    Haios articolul tau ,am furat si eu reteta perlelor!:))
    Weekend vesel iti doresc!

  • Spunsieu July 13, 2013 at 2:59 pm

    Ce bine o fi sa dormi oriunde apuci, fara nici o grija! Pisoiul are o culoare de blana dementiala, as vrea si eu sa-mi fac chica asa! Succes la concurs, am votat…

  • Mirela July 13, 2013 at 3:00 pm

    Ce Julietă pufoasă! Fursecurile sunt tari de tot, iar mașina cu ochi (!) se fură și se face la micul dejun!
    Te pup, weekend fain de tot îți doresc! 🙂

  • vavaly July 13, 2013 at 8:02 pm

    cu asa weekend sa tot huzuresti. scoicile sunt de tinut minte :). uite asa aducem marea la noi in bucatarie.

  • Tina July 13, 2013 at 8:09 pm

    Imi place Julieta, la ce pozitie are si eu m-am indragostit de ea. Pot s-o iau acasa?
    Happy Weekend, Vienela!

  • Dan July 13, 2013 at 8:26 pm

    Ochiuri scrie pe mic-dejunul meu mâine!

  • anastasia July 14, 2013 at 4:34 am

    Poziţia Julietei e … încântătoare! 🙂
    Fug să-mi fac o “maşină”!
    O duminică cât mai plăcută, draga mea!

  • Adrian Manea July 14, 2013 at 7:35 am

    Un week-end minunat! 🙂

  • HW « Daurel's Blog July 14, 2013 at 8:38 am

    […] Vienela […]

  • Axlandra July 14, 2013 at 10:37 am

    Drăgălaş tare căţeluşul! Cum doarme el fără nicio grijă…:D
    Happy weekend, Vienela!

  • Madleene July 14, 2013 at 3:11 pm

    Clar am fost cucerita de Julieta si de perlute!Un weekend cat mai placut!

  • silavaracald July 15, 2013 at 7:44 pm

    Votat!
    Văd că eşti pe primul loc, cu peste 50% dintre voturi.
    Îţi ţin pumnii!

  • Omul se trage din maimuță? | Iubesc Viaţa February 28, 2014 at 8:03 pm

    […] ori animalele, în glumă, s-au împreunat haotic, ori acel Domnul a creat omul așa cum a creat libelula, luând de la fiecare animal câte […]

  • Mă topesc… | Iubesc Viaţa October 23, 2014 at 12:07 am

    […] de alţii, cu gândurile plecate pe litoral. Trebuie să scriu ceva vesel, cu care să particip la jocul happy weekend, găzduit de Elly, dar nu îmi iese, aşa că renunţ, lăsându-vă cu câteva poze luate de pe […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.