Skip to main content

Povestea micuţului Ralph şi a neamului său

-Bunicooo! Bunico, vino repede la noi dacă vrei să îl mai vezi o dată pe unchiul Henry! L-au găsit în această dimineaţă în iarba din livada de meri, împuşcat în cap şi în piept! Lângă el zăceau nea George şi tanti Susan, morţi şi ei.

-Măi copile, îţi arde de glume proaste ţie? Vezi că te spun maică-tii şi nu mai pupi mâncare adusă cu trudă de la câmp!

-Bunico, nu glumesc, bunico! L-au împuscat! E mort, mort de-a binelea!

Bunica priveşte rătăcită în jurul ei, parcă aşteptând o infirmare a spuselor lui Ralph. Copilul ei, cel mai frumos şi mai isteţ dintre copiii ei, nu putea fi mort! Cum ar putea să creadă că nu îl va mai vedea nicicând, că nu îl va mai auzi cântând, că nu îi va mai mângâia pletele negre?

-Copile, dar nora mea, soţia lui Henry, unde este?

-Se ceartă cu poliţiştii care vor să îl ducă la autopsie, să caute gloanţele şi să îi cerceteze ADN-ul, ce o mai fi şi ăla… Ştii, cum au făcut cu mine când eram mic… Ce spaimă am tras când mănuşa neagră m-a prins cu forţă şi m-a scos din scutecele calde, când mama nu era acasă…

-Da, copile, ştiu… Ei spun că ne vor binele, că vor să ne protejeze, dar bunicii mei povesteau că acum mulţi ani, pe vremea când centura cerealieră a Australiei nu apăruse încă, pădurile erau doar ale noastre, apele erau ale noastre, fructele tot ale noastre… Încet, încet, pădurile au fost tăiate, în locul lor au crescut blocuri înalte şi câmpuri pline de grâne, iar noi am fost nevoiţi să ne mutăm, să căutăm mâncare în locuri mai îndepărtate de casă. Copiilor noştri le era foame, le era frig şi noi am fost nevoiţi să furăm din livezi şi din lanurile de grâu, să ne facem case în oraşe… Cântecele noastre vesele s-au transformat în doine… Mulţi au murit de foame sau de frig…

Au rămas cei puternici, cei rezistenţi, cei isteţi, cei ce s-au adaptat noilor condiţii. Dar australienii erau supăraţi pe noi, spuneau că le distrugem recoltele, că le furăm avutul şi ne pândeau cu puştile încărcate, ne vânau fără milă… Alţii s-au îndrăgostit de frumuseţea noastră şi ne-au întins capcane, să ne prindă. Ne-au luat în casele lor urât mirositoare, ne-au închis în celule cu gratii, ne-au cerut să ne înmulţim, ne-au vândut în pieţe, ca pe nişte bieţi sclavi ce eram.

Văzând că sutem tot mai puţini, autorităţile au decis că s-a mers prea departe şi au creat organizaţii care să ne protejeze. Ne înregistrează, ne ştampilează, ne cercetează ADN-ul, ba chiar ne repară casele, să avem unde să ne înmulţim, unde să ne creştem odraslele. Au ajuns să se certe între ei pentru noi, după ce tot ei ne-au adus în această situaţie! Au instituit pedepse grele pentru cei ce ne omoară sau ne fură copiii, dar li se permite în continuare să ne sperie, ca să fugim. Unde să mai fugim, maică?

Bătrâna cacadu cu coada albă îşi şterse cu aripa o lacrimă ce aluneca spre ciocul alb, îi şterse nepotului ochii frumoşi, acoperiţi de ochelari roşii, îi atinse în treacăt ciocul negru şi îşi luă zborul spre fiul ei Henry, ce zăcea mort în iarba din livadă. Nepotul Ralph o urmă trist, înfiorat de povestea dureroasă a neamului său.

 

cacadu negru cu coada alba leslie vander sluys

Noi, oamenii, distrugem habitatul celorlalte vieţuitoare, apoi ne mirăm şi ne supărăm că ne invadează spatiul. Încercăm să le îndepărtăm, pentru a ne salva recoltele şi suntem pedepsiţi de lege pentru asta. Care credeţi că ar fi soluţia ideală?

Comments
  • cotos June 19, 2013 at 5:49 am

    Sa ne oprim odata din interventiile pe care le facem in natura. Vom ramane singurile vietati de pe planeta in ritmul acesta. Nu cred ca o sa ne placa prea mult asa.

  • Iuliana June 19, 2013 at 6:36 am

    Of, cum stii tu sa sensibilizezi oamenii pentru plante si pasari la care ei nici nu se gandesc in goana lor nebuna prin viata! Solutia ar fi sa ne oprim, sa nu mai gonim asa si sa ne mai uitam in jurul nostru, sa regasim natura si firescul lucrurilor.

  • Adriana June 19, 2013 at 6:40 am

    Am rămas mută de admitaţie.Foarte frumos,Vienela! Şi tot pe atât de adevărat! Suntem niştre monştrii, clar…

  • Alexandra June 19, 2013 at 7:00 am

    Oricâte astfel de poveşti emoţionante vor fi scrise, unii oameni tot nu vor înţelege cât de rău fac naturii…:(
    Foarte frumos şi sensibil textul acesta!

  • Adrian Manea June 19, 2013 at 8:01 am

    Ca specie suntem departe de a înţelege ecosistemele Terrei. Poate doar în situaţia în care existenţa noastră va fi în pericol, doar atunci vom gândi altfel! Ne mai trebuie foarte multe rotaţii în jurul soarelui…

  • Ana-Maria June 19, 2013 at 8:23 am

    Stau si ma intreb daca mai exista vreo solutie…insa ma indoiesc! 🙁

  • Cuvânta June 19, 2013 at 12:04 pm

    Superba poveste! Si adevarata, chiar suntem distrugatori ai mediului inconjurator!

  • mixy June 19, 2013 at 12:53 pm

    Povestea e grozavă, dar ce ţeapă am luat ! Pe la început mă gândeam că vorbeşti de Regina Angliei, ia uite frate, ce-mi fluieră mintea!…

  • Rolling Ideas June 19, 2013 at 1:06 pm

    Iniţial crezusem că povestreşti ceva SF.
    Soluţia ar fi să ne mulţumim cu spaţiul pe care-l ocupăm deja, că e destul, şi să lăsăm şi pe restul să trăiască pe lângă noi.

  • […] de ocazie ca sa-ti trimit un link pentru Wish2go, Tomata, Zinaida, Mihaela, Iulian, Larisa, Vienela, […]

  • dana lalici June 19, 2013 at 4:01 pm

    Nu ma pot gandi la solutia ideala atata timp cat nu am in minte decat cat de frumos ai creat povestea asta….

    Eu gandesc numai la nivel mic. Gandesc ca nu trebuie sa rupem florile, nu trebuie sa facem focul in padure, sa ne aruncam ambalajele pe jos si sa ucidem animale din placere, la vanatoare.

  • Sonia June 19, 2013 at 5:13 pm

    O poveste cu final neașteptat. Îmi plac poveștile care mă surprind. 🙂

  • nespusdemult June 19, 2013 at 5:28 pm

    Dezvoltare inseamna si distrugere. Solutii prietenoase cu mediul exista, dar sunt gasite scuze economice. Si oricum, acolo unde omul simte ca agreseaza, e bine sa bata in retragere!

  • irealia June 19, 2013 at 6:53 pm

    Cred că uităm prea des de conştiinţă, în timp ce arareori renunţăm la egoism. . . Dacă ar veni nişte extratereştri, să ne trateze exact cum tratăm noi animalele, am înţelege mai bine.

  • Rudolph Aspirant June 19, 2013 at 7:05 pm

    Ce poveste frumoasa, desi cu sfarsit cam trist.

  • Javra June 19, 2013 at 7:06 pm

    Da, aşa e. Şi aş vrea, dacă se poate, să se gândească cineva şi la români.
    Poate îi ocroteşte şi pe ei cineva… Poate, parlamentul…

  • Andra June 19, 2013 at 8:08 pm

    e un cerc vicios din care nu prea avem cum sa iesim. dar eu cred ca e datoria noastra sa protejam animalele, din moment ce noi le-am invadat teritoriile. macar atat sa facem

  • […] Vienela ne spune povestea micuţului Ralph şi a neamului său. Ea începe abrupt, cu descrierea unui carnagiu: “- Bunicooo! Bunico, vino repede la noi dacă vrei să îl mai vezi o dată pe unchiul Henry! L-au găsit în această dimineaţă în iarba din livada de meri, împuşcat în cap şi în piept! Lângă el zăceau nea George şi tanti Susan, morţi şi ei… – Copile, dar nora mea, soţia lui Henry, unde este? – Se ceartă cu poliţiştii care vor să îl ducă la autopsie, să caute gloanţele şi să îi cerceteze ADN-ul, ce o mai fi şi ăla…” Autoarea se joacă astfel cu adrenalina noastră pentru a sublinia că omul e cel mai de temut prădător. […]

  • elly weiss June 24, 2013 at 12:39 am

    Lacomia omului nu va disparea… Nu stiu daca se va schimba ceva vreodata…

  • belgianca October 27, 2013 at 8:41 pm

    Mi-a placut tare mult povestea ta. Cred ca noi, oamenii, am uitat cum e sa fim umili. Doar pentru ca am evoluat in cea mai inteligenta , vorba vine, si puternica, la fel de vorba vine, rasa de pe planeta, nu ar trebui sa uitam ca speciile pe care le distrugem sunt mai multe ca noi si ca pana la urma au fost aici inaintea noastra… Din pacate, la scara mondiala, nu ne vom schimba atitudinea dintr-o data.

  • […] am sărit peste fragmentele în care mi se plângea că oamenii taie tot mai multe păduri şi că păsările nu mai au adăposturi, am omis şi discuţia despre capcanele în care sunt prinşi puii de piţigoi sau de sticleţi, am […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.