Skip to main content

Poteca mea

Paşii, călăuziţi de lumina lunii, m-au purtat pe diverse drumuri, unele mai dificile, altele pavate cu intenţii bune cu pietre şlefuite. Am rătăcit pe drumul vieţii mult timp, căutând poteca potrivită, cea care să mă ajute să urc spre locul la care visasem dintotdeauna. Când nici nu mă mai aşteptam, mi-a apărut sub ochi ea – frumoasă, asfaltată, aglomerată. Dacă braţele mele ar fi fost destul de lungi, aş fi îmbrăţişat-o strâns, într-un acces de sinceritate şi dragoste absolută, necondiţionată. Poteca mea, deşi nu era de aur, îmi oferea tot ce îmi dorisem vreodată, tot ce îmi imaginasem că aş putea atinge cu răsuflarea-mi timidă. În ochi îmi străluceau diamante de fericire, în suflet îmi creştea, roz şi parfumat, un mare balon de săpun. Cum s-a spart veţi afla în zilele următoare, când voi publica pe doaronline continuarea.

poteca spre luna

Comments
  • Cris-Mary November 19, 2014 at 7:50 pm

    Minunata alegerea fotografiei si minunate cuvintele tale despre poteca vietii !

    • Vienela November 20, 2014 at 6:16 pm

      In general povestile se tes pe marginea fotografiilor pe care le gasesc pe internet… 🙂 Multumesc mult!

  • Balaban Violeta November 19, 2014 at 7:53 pm

    foarte interesant articolul..il voi urmari cu drag

    • Vienela November 20, 2014 at 6:22 pm

      Multumesc mult! Cred ca voi publica articolul-continuare duminica, pe 23 noiembrie.

  • rudia November 19, 2014 at 8:12 pm

    hmmm…
    frumoasă cale 🙂

    • Vienela November 20, 2014 at 6:24 pm

      si grea, tare grea uneori… 😉

  • […] Mă gândesc că totuși nu suntem stăpânii propriilor vieți, din moment ce nu ne putem urma calea așa cum ne-am imaginat-o atunci, între munți și […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.