Skip to main content

Pisicuțe drăgălașe

Amintirile atât de fidel redate de programele facebook mi-au scos în cale astăzi un articol care a împlinit patru ani. Pe atunci nu aveam nici o pisică și nici posibilitatea de a le fotografia pe ale altora. Între timp, după cum știți, am umplut casa de pisicuțe drăgălașe. Le fac poze în fiecare zi, dar ele sunt atât de iuți, de agitate, de jucăușe, că rar se întâmplă ca, de la o “ședință foto” să pot alege mai mult de 1-2 poze bune, clare, din care tot poporul să poată pricepe ce pisicuțe drăgălașe am.

Aseară, de exemplu, a cumpărat soțul meu o conservă de pește. Când a desfăcut-o și mirosul s-a răspândit în bucătărie, toate pisicile au urcat pe masă miorlăind de parcă venea sfârșitul lumii. M-am grăbit să iau aparatul foto și să imortalizez momentul, însă mare brânză nu am reușit să fac. Ori îmi cumpăr un aparat foto mai performant, ori aștept să adoarmă pisicuțele pentru a le poza, căci altfel nu îmi ies decât niște poze tremurate, parcă populate cu fantome.

Încerc să fac o mică selecție, să îi bucur pe iubitorii de feline. Dacă doriți mai multe poze cu pisicuțe drăgălașe, intrați pe blogul de pisici

Pufina, cea mai pisică dintre pisicile mele, singura care arată și care se poartă așa cum le e datul acestor mici feline. Marea ei pasiune în viață este să mănânce. Timidă, sperioasă, cuminte… Până când începe să miroasă a mâncare. Atunci uită că îi este teamă de suratele ei, uită că îi este somn, uită de orice. Dă din coate, miaună, se plimbă pe lângă om și nu se lasă până când nu mănâncă tot ce i se pune în față, ba chiar mai fură și de la celelalte pisicute.

pisicuta-dragalasa-grasa

În următoarea poză pisicuțele nu au ieșit chiar drăgălașe, poate pentru că nu erau interesate de ședința foto, ci numai de conserva de pește care își răspândea aroma prin bucătărie. Efectul “conservă de peste”:

pisicute-dragalase

Vrăbiuța, numită așa din cauza glasului subțire, ca un ciripit, e drăgălașă, dar nu prea fotogenică. Este în continuare foarte mică și slabă, deși primește mâncare bună și îngrijiri serioase. A avut un start nefericit în viață și asta se vede…

pisicuta-dragalasa-poza

Tot Pufi, surprinsă de paparazzi în castronul cu macaroane. Spuneți voi, nu e o pisicuță drăgălașă?

pisicute-dragalase-castron

Pentru că este fotogenică și calmă, Pufina are pe internet cele mai multe poze. Noi le fotografiem și pe celelalte trei în egală măsură, dar pozele ies tremurate, așa că zboară direct în coșul de gunoi. Cea mai drăgălașă pisicuță din lume, surprinsă în clipa când făcea echilibristică pe geamul din bucătărie. 🙂

pisicute-dragalase-in-poze

Și tot tigrata cea blândă, în vreme ce își făcea siesta… pe aragaz.

pisica-pe-aragaz

Pisicuțe drăgălașe aproape yin yang. Cu fața spre noi – Vrăbiuța. Ascunsă în coșuleț – Ursula.

pisicute-dragalase-yin-yang

Pisicuță drăgălașă dormind pe cărți. Să nu furați această poză, că vă dau în judecată. O puteți prelua dacă puneți link spre articolul de față sau spre noul meu blog. Este imaginea pe care am ales-o pentru vieneland.ro.

pisicuta-dragalasa-pe-carti

Toate pisicuțele sunt drăgălașe, dar Ursula parcă le întrece, mai ales când iese afară în lesă și se străduiește să repare mașinile vecinilor. :)))

pisicuta-dragalasa-in-lesa

O pisicuță drăgălașă întâlnită la mare, undeva în stațiunea Venus.

pisicute-dragalase-la-mare

Una dintre cele mai drăgălașe pisicuțe este Miți, mai ales dacă stă o clipă liniștită, să o imortalizez în poză. Este pisica neagră, preferata mea în clipele când e cuminte, stresul meu de zi cu zi în restul timpului. :)))

pisicuta-dragalasa-neagra

Pufina este, după cum v-am spus deja, vedetă pe internet. A dat norma peste cap când a fost pozată stând cloșcă pe ouă. :)))

cea-mai-dragalasa-pisicuta

Premiul pentru cel mai drăgălaș pui de pisică merge la Vrăbiuța. Astăzi s-a împlinit un an de când am decis să nu o mai dăm spre adopție, ci să o păstrăm la noi.

pisicuta-dragalasa-pui

Gata, că v-am și m-am plictisit. Mai multe poze cu pisicuțe drăgălașe găsiți aici. Iată și concluzia trasă de pisici:

Nu, mami nu vorbește prea mult despre animalele ei. Nu, mami nu vorbește întreaga zi cu pisicile și cu Bruno. Nu, mami nu renunță la scrisul pe blog doar pentru a se juca puțin cu noi. Nuuu…

pisicuta-dragalasa-face-cu-ochiul

Comments
  • Bratu Gabriela September 9, 2016 at 12:57 pm

    deci sunt super simpatice! eu nu ma omor dupa parul pe care-l lasa, de asta am hotarat ca nu vom avea caine sau pisica in apartament. daca ne mutam la casa…era altceva. asa, avem numai un hamster 😀

    • Vienela September 14, 2016 at 7:54 am

      Nimeni nu se omoara dupa blana care se imprastie prin casa, dar asta se poate rezolva destul de usor. Le periem des, aspiram des… Si nu toate pisicile lasa blana. Uite, din patru pisici pe care le am, numai doua lasa blana prin casa. 🙂

  • Poteci de dor September 9, 2016 at 5:02 pm

    Sunt frumoase foc, nici n-aş putea alege un singur loc 1.
    Dar recunosc: pisicuţă cloşcă n-am mai văzut 😀

    • Vienela September 14, 2016 at 7:57 am

      Pe pagina de fb a pisicilor am organizat un concurs. Voiam sa aleg cea mai frumoasa pisica. Dupa un timp mi-am dat seama ca imi era pur si simplu imposibil, ca toate aveau ceva frumos. 🙂 Le-am declarat pe toate castigatoare. :)))
      Pufina are un dar aparte de a descoperi cele mai interesante locuri de dormit. In aceasta dimineata am gasit-o incovrigata intr-o tigaie nou-nouta uitata pe masa din bucatarie. :)))

  • cristina dragomir September 9, 2016 at 7:49 pm

    Ce spui tu, straine? Ai dovezi ca mandra de pe aragaz dormea acolo? Mie imi pare epuizata de atata curatat la aragaz. Exploatatoareo de pisici, care esti!

    • Vienela September 14, 2016 at 7:58 am

      :))))) Platesc oricat, numai sa nu ma dai de gol, sa nu mai spui si altora ceea ce ai spus aici! :)))

  • Grişka September 10, 2016 at 9:19 am

    Miao, eu sunt de mult îndrăgostit de toate patru! 🙂

    • Vienela September 14, 2016 at 7:58 am

      Culmea este ca si ele s-au indragostit de tine din prima clipa! 🙂

  • Naica September 10, 2016 at 11:41 pm

    Minunate toate pufoseniile !Ar fi foarte greu sa aleg o “Mis-Pis” !Toate sunt frumoase, dragastoase si fiecare se alinta in felul ei.
    Cred ca pozele sunt foarte bune,expresive,asa ca …succes pe mai departe !

    • Vienela September 14, 2016 at 7:59 am

      Ce interesant suna acest Mis-Pis!
      As vrea sa am un aparat mai bun, sa le pot surprinde mai clar. Uneori ratez faze deosebite din cauza ca aparatul meu foto se misca greu, tare greu. :))
      Multumesc mult! :*

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.