Skip to main content

Picătura de nectar

Îți picură nectar pe buze și mâinile încă mai au urme de portocală proaspăt secătuită de sucul aromat. Întind un deget – cu teamă, cu timiditate, cu reținerea omului ce nu a mai făcut asta până acum. Ating picătura de nectar irosită. E atât de multă dragoste și dăruire în ea, e toată dulceața lumii adunată într-un strop concentrat, e miracolul fără de care viața pare tristă. Tu zâmbești. Mă doare nepăsarea ta. Caut printre gânduri cuvintele și gesturile care să te facă să înțelegi cât de prețioasă este această licoare. Ochii tăi îmi arată clar că nu pricepi. Pentru tine, e doar un alt lichid. Poate mai bun, mai aromat, mai dulce, dar un lichid. Dau drumul unui potop de cuvinte, convinsă fiind că e ultima soluție. Cum altfel te-aș putea convinge că miracolul acesta lichid îmi este aproape indispensabil? Tu îți ștergi de pe buze orice urmă de nectar și râzi. Râzi de-a binelea când îți urlu în ureche, transfigurată de furie:

-Ai băut toată viața cola și fanta, iar acum, că mi-am cumpărat și eu un santal, te-au apucat poftele! Ia mâna de pe sucul meu divin!

 

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.