Skip to main content

Peticul negru

Curăţenia de primăvară a scos la iveală exact obiectele de care aveam nevoie pentru a-i răspunde Ninei la întrebarea “Ce lucruri mai ai din copilărie?”. Făcând ordine prin dulapuri şi dulăpioare, am găsit câteva din obiectele purtate din casă în casă pe parcursul vieţii. Nu au nici o utilitate. Le păstrez doar pentru că îmi trezesc amintiri din copilărie sau pentru că am tot sperat că îmi vor folosi la ceva. Le păstrez aşa cum orice om păstrează bucăţi din suflet într-un cotlon al casei sau al minţii. Din păcate, ceea ce era cu adevărat frumos sau interesant s-a pierdut pe drumul vieţii.

-O imitaţie de ploscă pentru apă, adusă de la Castelul Bran. Este dintr-un plastic negru şi are pe ambele părţi imaginea castelului.

-Un peşte de sticlă. În afară de cei foarte tineri, toată lumea ştie că aceşti peşti căscau gura aşezaţi pe un mileu, de obicei pe televizorul alb-negru care funcţiona cu o furculiţă băgată undeva în fund. :))

-O vază masivă din cobalt albastru, cu care pot omorî vaca nebună dacă mă supăr.

Apropo de vitejia mea… Se uita Mihai astăzi la o emisiune cu “sportivi” care învârteau în jurul corpului beţe, lanţuri şi săbii. I-am spus că pot şi eu să mă maimuţăresc aşa, să învârt un lanţ şi să ţip ca nebuna. Mi-a răspuns râzând:

-Nu uita un lucru. Nu toţi cei care au în casă un calculator conectat la internet sunt zoso!

Mergem mai departe…

-Câteva ceşti de cafea cu farfurioare, vechi de peste 60-80 de ani. Sunt atât de micuţe şi gingaşe, că nu mă îndur să le folosesc. Le voi lăsa moştenire nepoţilor.

-O poză cu mine în cărucior, pe la vreo zece luni, cu o măzgălitură imitând peticul negru de pirat desenată pe un ochi de sora mea (bine că nu mi-a făcut mustaţă şi barbă).

-O altă poză alb-negru, făcută la terminarea clasei a zecea, când abia îmi pierdusem tatăl.

-O poză cu tatăl meu, făcută la Năvodari imediat după tragedia de la Cernobîl.

-O poză cu mama, la banchetul de teminare a liceului. Au colegii ei nişte haine!!! Pantaloni evazaţi şi rochiţe până la jumătatea coapsei.

-multe mileuri de macrame, dar şi şnururi care aşteaptă de vreo 25 de ani să fie montate pe pânza desenată.

-vreo 15 ciucuri croşetaţi în formă de floare, din cei care se agăţau de cheia de la şifonier.

-O mulţime de cărţi, unele dintre ele îngălbenite de vreme.

Acum e rândul vostru. Mai aveţi obiecte rămase prin casă de când eraţi copii?

Comments
  • Vladimir April 9, 2013 at 3:14 pm

    NU! Slava domnului! Toate prostiile din copilarie le-am dat dracului cu o placere perversa! (ma rog, am aflat de curand ca multe au fost…EVIDENT…salvate de verisoara-mea, nu degeaba i se spune Maica Tereza…)
    Am avut parte de tone de lucruri vechi versiunea “antichitati” toata copilaria si mi-am jurat ca n-am sa le mai tolerez cand voi creste! Sau, cum ii zicea taica-miu biologic maica-sii (care dap! mai traieste!) “dupa ce mori tu dau foc la tot” :P. Asa si eu! Sunt total impotriva caselor muzeu..
    Mie imi plac casele cu arhitectura noua si mobila minimalista. NOUA. Singurele chestii vechi pe care le tolerez sunt timbrele, monedele, cartile, biluteriile, tablourile si cate vreun obiect de arta (dar punctual). Daca mai vad vreo piesa de mobilier veche fac soc anafilactic. Sunt insalubre, hidoase si mai ales incomode. Cine si le doreste nu le-a folosit vreodata si ii doresc sa stea 1 ora pe un scaun din varianta Louis nu stiu’ cat… (oricare din nu stiu catii :P). Asta e unul dintre motivele pentru care eu nu pun piciorul in fosta casa a bunicului meu. E ca un muzeu cu morti. Brrr… Sper sa ma scuteasca dumnezeu sa mai locuiesc vreodata acolo. Prefer sa stau la hotel. Urasc din suflet genul asta de troace… Brrr…

  • Mirela April 9, 2013 at 3:19 pm

    Doamne ce dor mi-a fost să te citesc! Mileuri, ciucurei pentru chei de dulap, poze cu moda vremii… Aș vrea să am și eu cești de-acum 80 de ani… La noi s-au spart mereu, nu știu ce-am tot făcut! ”-O mulţime de cărţi, unele dintre ele îngălbenite de vreme.” O mulțime de cărți am donat Școlii I.Bob din Cluj, când ne-am mutat aici, acum 8 ani, O altă mulțime sunt la socri mei, au spațiu mai mult. Hainele sunt date, nici unul nu păstrăm ce nu purtăm. Mileurile le-am folosit la ștampilat în timpul studenției…Am poze vechi care sunt sfinte pentru mine, mai am și ceva clasoare cu timbre…Uite, ajung la concluzia că, neavând spațiu, am cam dat tot. Poate și ce nu trebuia. A, să nu uit, am ceva bjuterii din argint și un ceainic tot din argint, vechi, de la bunica Și un vas din alamă de la cea mai bună prietenă, Monica. Și câteva desene din facultate, păstrate cu grijă. Și enorm de multe amintiri în Șifonierul secret, păstrat în sufletul meu! 😉

  • Ana Maria April 9, 2013 at 3:30 pm

    Wooww…eu am o gramada: foto, colectii de timbre, vederi, poze cu bebelusi, desene…jucarii primite cadou de mica, diplome..primele mele carti cumparate de anticariat din timpul liceului….o gramada…nu ocupa mult loc, dar spun multe lucruri. 🙂

  • Sonia April 9, 2013 at 3:34 pm

    Din păcate nu am foarte multe lucruri din copilărie. Am plecat de acasă la 18 ani. Cinci ani petrecuți prin cămine, apoi de la zero într-o casă nouă. Am doar câteva fotografii și câteva cărți.

  • Kadia April 9, 2013 at 3:40 pm

    Maica-mea a pastrat o gramada de lucrusoare, dar in afara de cateva poze nu pot sa spun ca mai am ceva de care sa-mi amintesc. Dar intotdeauna e asa cand pleci la mii de km distanta de casa. O iei de la zero. Sau mai degraba incepi cu o valiza si atat.

  • Cuvânta April 9, 2013 at 4:11 pm

    Am schimbat cateva case din copilarie, m-am mutat des, si nu mai am obiecte de atunci. Am insa o punga de cateva kg de fotografii de familie alb negru, care merg inapoi pe vremea strabunicilor mei rusi lipoveni 😀

  • Rudolph Aspirant April 9, 2013 at 5:28 pm

    Eu nu am nimic de cand eram mic, dar mama are cateva poze de cand eram eu mic, si nu m-a lasat niciodata sa iau cu mine nici una nicaieri…probabil stia ca le voi pierde. Nici acum mai recent daca ma duceam in vizita nu ma lasa sa pun mana pe albumul cu poze nesupravegheat, de fapt nici sa ma apropii la mai mult de 0,75 metri de sertarul unde e albumul…

    …din orice directie m-as apropia de el, presupun chiar si coborand de pe lustra pe o sfoara de sus in jos asa ca Tom Cruise in Mission Impossible…ca am incercat, odata cand m-am dus in vizita, desigur nu din tavan, dar m-am prefacut ca doream sa aranjez ceva pe un raft mai de sus de sertar cu mana stanga, si cu corpul asa mai inclinat, la distanta de sertar, si cu mana dreapta incercam sa ma apropii de sertar venind de jos in sus pt a deschide sertarul, insa nu am reusit sa pacalesc linia laser de alarma, si imediat a aparut mama in usa de la sufragerie si m-a intrebat ce cautam acolo !

  • mixy April 9, 2013 at 5:33 pm

    Jucării. Şi cărţi, dar jucăriile sunt de efect 🙂

  • miha.ela April 9, 2013 at 5:47 pm

    Da, multe!
    Foarte multe poze, materiale textile, role cu filme, o trusa de creioane colorate rusesti, floarea mamei de la sfarsit de liceu cu gandurile colegilor insiruite, rochia e de cununie, etc, etc 🙂

  • nespusdemult April 9, 2013 at 7:48 pm

    Lucrurile vechi, in sine, nu au valoare, dar amintirile pe care le scot la suprafata… da!

  • Nice April 9, 2013 at 8:03 pm

    Da, inca nu ne-am modernizat total. 😀 😛 Avem si noi mileuri, bibelouri, albume de fotografii, clasoare, iar eu mi-am pastrat papusica favorita, o rusoaica cu ochii verzi ce-mi aduce aminte de noua mea eroina preferata, Masha(din Masha and the bear). :))

  • javra April 9, 2013 at 9:43 pm

    Ei da, desigur, cu toţii avem nişte poze, nişte macrameuri nişte bibelouri şi alte mărunţişuri care au valoare sentimentală pentru fiecare dintre noi. Suntem nişte nostalgici incurabili. Pentru a scăpa de ele, ar trebui ca fiecare dintre noi să facă curăţenie în locuinţa atuia. Dar nimeni nu vrea să scape de fleacurile astea, nu-i aşa?

  • Rolling Ideas April 10, 2013 at 4:55 am

    Nu mai am nici un obiect din copilărie, m-am mutat de prea multe ori ca să tot car după mine.

  • Ana-Maria April 10, 2013 at 5:23 am

    Deci Ionut are dreptate : nu oricine are computer in casa este zoso , da? 😉 Si eu sunt de acord cu fiul tau!
    Pai ai o colectie interesanta de amintiri din copilarie…amintiri palpabile , desigur!
    Mie mi-au ramas amintirile palpabile la Constanta.De unele nici nu mai stiu , de altele imi mai amintesc cateodata…Mileuri si macrameuri nu stiu daca am avut vreodata.Am un singur macrameu marisor , care este al lui fiu-miu , lucrat de bunica-sa special pentru el ( deci nu e al meu , da?) pe care il mai utilizez….momentan sta pe masuta din sufragerie…insa altele nu-mi amintesc de ele.Bibelourile le-am urat de cand ma stiu , pentru mine sunt obiecte de adunat praf si atat.
    Daca e sa stau stramb si sa gandesc drept , in casa parinteasca, daca surorile mele nu le-au aruncat deja , ar mai fi discurile de vinil si pick-up ul Tesla vechi , ar mai fi setul de cristal cu recipient si pahare pentru cognac adus de tata din voiajul sau cand era navingator , ar mai fi albumele de poze confectionate de tata , cu poze facute alb negru si prelucrate tot de el…Si aaaaaa , sa nu uit : singurul lucru fain adus de mine de la Constanta , carat cu greu , ar fi o masina de cusut manuala , Singer , luata de tata dintr-un pod de casa , aruncata si prafuita acolo si reparata de el surubel cu surubel , care functioneaza si in ziua de azi foarte bine , desi a trecut prin nenumarate aventuri.
    Cam asta!
    Eu pastrez , de obicei , amintiri…le adun si uneori le mai frunzaresc.

  • Radu April 10, 2013 at 5:25 am

    Timbre, colectia de monede, cateva fotografii si primul “tablou” pirogravat de mine ! 🙂

  • bulgaria April 10, 2013 at 3:49 pm

    oo da ,cine nu stie de ciucurii agatati de cheitele si manerele de la sifonier , sau pesti aia de sticla asezati in mirete ce loc in casa pe mileuri de macrame …uh ce vremuri nebune . eu nu prea mai am nimic de prin copilarie pastrat pentru ca in putinele mele tentative de curatenie arunc cam tot ce nu mai e intrebuintabil ..

  • Iulia Nanescu April 11, 2013 at 4:10 pm

    Le-am dus acum cativa ani la boxa. Am papusi si jocuri de care nu ma pot desparti, mai am multe hainute la care nu pot sa renunt si foarte multe caiete din clasele I-IV.

  • aA April 12, 2013 at 7:43 am

    amintirile mele sunt ramase la mama acasa, aici am doar ultimii 20ani…

  • elly weiss April 12, 2013 at 10:15 am

    Am toata viata cu mine. Ceea ce-am mai pierdut, ratacit…ma face sa simt ca am pierdut ceva din viata mea. Am avut loc destul prin casa, prin pod. Deja nu prea mai am. Carti si din acest motiv nu mai cumpar, fiindca nu am unde le mai pune. Haine…cam la fel….
    Da, am mult prea multe lucruri… De fapt…ai sa vezi chiar pe blog ce mai am…am scris ceva zilele trecute, fara legatura cu articolul de fata 🙂

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.