Skip to main content

Pentru blogării începători

Pe lista mea de lucruri pe care nu le făcusem în viaţa asta era şi să scriu pe un blog feminin. Vienela e într-o dispoziţie nasoală azi (io cred că-i perioada aia, da’ ea n-o să recunoască) şi m-a rugat să scriu un articol la ea pe blog. N-aş fi acceptat dacă nu mi-ar fi dat tot ea subiectu’ de dezbatere şi anume setea de trafic a blogărilor începători.

Începem cu clasica pe vremea mea, când am început io să scriu mai exact, nici n-am avut habar că se poate monitoriza traficu’. Mai mult, aveţi cuvântu’ meu că vreo doi ani n-am avut habar de traficu’ pe care-l am şi nici nu mă interesa prea tare. Scriam şi atât.

Amu, din prima zi, blogăru’ îşi pune analytics şi stă cu mausu’ pă bumbu’ de refresh, aşteptând o minune – mai exact ceva salt spectaculos de trafic. Not gonna happen, vorba românului, pentru că ghici ce? În timp ce tu îţi măsori traficu’, alţii caută subiecte de scris, citesc ştiri, alte bloguri, studiază oamenii din jur, natura, fac fotografii şi alte chestii. Scriu şi publică, asta aduce trafic, nu monitorizarea lui.

Mai e partea aia cu nu sunt vizibil în google. Ok, în afara situaţiei în care scrii tehnicalităţi sau anunţuri, de ce dracu’ ai vrea să fii pe prima pagină în google? Traficu’ blogului se bazează pe vizitatori care revin să te citească, nu pe ăia care dau peste tine din greşeală.

De ce nu vin cititorii? Dacă îţi pui întrebarea asta după două luni, cum face Vienela (în care a reuşit să adune o medie de 100 de vizitatori unici pe zi, btw), greşeşti profund. Pentru că dacă ar continua trendu’ de adunat 50 de unici pe lună, într-un an ar face 600, ceea ce e mai mult decât ok. Spre comparaţie, talentirosit.ro, blog cu o vechime de trei ani jumate şi peste 2500 de articole scrise are o medie de 8-900 de unici pe zi în vacanţă. Trafic cu care eu sunt mulţumit!

Concluzia pe care trebuie să o trageţi de aici e să nu mai puneţi traficu’ înaintea celorlalte lucruri legate de blogul vostru. Nu mai staţi cu ochii cât cepele pe contoarele de trafic, când ar trebui să scrieţi! Dacă v-aţi făcut bloage pentru bani, renunţaţi acum, să nu fiţi dezamăgiţi peste un an-doi! Dacă vi le-aţi făcut pentru că vă place să scrieţi, scrieţi! şi lăsaţi la o parte prostiile care nu fac decât să vă distragă!

Comments
  • C.L.M. July 2, 2012 at 4:05 pm

    Lasa Vienela draga, ca ei is destepti :))

  • Intuneric July 2, 2012 at 4:27 pm

    Bravo!!!!!!!!!!

    Daca oamenii ar avea vederea in intuneric la fel de dezvoltata precum pisicile, m-ar vedea acum aclamand si aplaudand frenetic acest articol!

    Analytics si contorul de Zelist sunt niste chestii cool, dar numai atat! Adevarata distractie a unui blog este sa vezi unde te poarta mintea citind insemnarile altora, ce insemnare minunata poti incropi pornind de la un comentariu lasat aiurea.

    😀

    P.S. Mi-a placut comparatia cu talentirosit.ro. Are exact atata cinism cat trebuie ca sa fie pe gustul meu. 😀

  • elly weiss July 2, 2012 at 4:56 pm

    Florin, mi-ai adus aminte de Ion H. Radulescu cu al lui “Scrieti, baieti, numai scrieti” 🙂
    Pai ce sa facem? Asa facem! Ai auzit, pardon, ai citit, Vienela? Sfaturi de la batrani 😉

  • spanac July 2, 2012 at 5:55 pm

    care vrea sa faca bani din blog, face.
    numa ca-i trebuie rabdare cu carul.
    plus idei sa atraga oamenii…

    chestia asta cu vizitatorii unici pe zi o vorbeam cu Vienela zilele trecute.
    Cand eu intrebam cum ea a reusit in 2 luni sa ajunga asa sus in zelistul ala.

    si ca si cu blogul celalalt, si la asta n-am facut chestia pe care o fac multi la inceput de blog. schimburi de linkuri cu aia mai mari, si cu cat mai multi.
    nu nene, care scria misto si ma atragea il bagam la parteneri. si de ce?
    nu pt link, imi era mie la indemana sa dau click pe el/ea.
    acu m-am prins ca cu cat ai mai multe linkuri bagate peste tot pe ne e mai bine.
    cresti in zelistul ala minune, cresti in pagerank etc…
    adica jidanul a ajuns la pr3 in 4 luni.
    eu in 6 luni am ajuns la pr2.
    si vechiul blog a scazut de la 3 la 2, din lipsa de vizitatori/linkuri catre el.

    numai ca romanul asa e.
    vrea trafic, vrea 765434 unici pe zi, da-i e lene sa scrie.
    sau pur si simplu n-are inspiratie
    si cand are inspiratie, scrie un post de-si freaca mainile de bucurie, ca “sa vezi ca azi fac 300 vizitatori” si degeaba. face abia 75 in ziua aia.
    da vorbesc din propria experinta.
    si nu mi-e jena s-o recunosc 🙂

    dar promit ca-n ziua cand fac mia de vizitatori dau de baut la toti din blogroll!
    asa ca daca va e sete, jump la mine :))

  • Ioana K-Man July 2, 2012 at 6:14 pm

    Pai stai ase…ne zici sa nu ne pese de trafic, si cateva paragrafe mai jos ne spui ce trafic are Vienela comparativ cu Talentu…
    Sau doar bloggerilor incepatori nu trebuie sa le pese de trafic, iar tu fiind mai cu vechime, deja te poti gandi la trafic?
    Oricum am inteles ideea, ai dreptate, multumim, din greseli invatam!

    • admin July 2, 2012 at 7:43 pm

      Eu am scris doi ani fără să am habar de trafic. Scrie şi tu doi ani şi dup-aia poţi înjura că n-ai destul trafic! 😉

      • Ioana K-Man July 2, 2012 at 8:14 pm

        Eu nu injur de felul meu. Si scriu de cand aveam 10 ani, cand chiar nu imi puneam problema de trafic.

  • Madalyn July 2, 2012 at 7:15 pm

    Foarte adevarat ! Sper sa intre cât mai multi blogeri începatori (în aceasta categorie cred că ma includ și eu) , sa citească acest articol și sa își dea seama care este scopul principal al unui blog . In orice domeniu dacă pui banii pe primul loc , nu vei reuși să faci acel lucru cu inima ,și numai lucrurile făcute cu inima ajung să își îndeplinească scopul cu adevarat .

  • Vienela July 2, 2012 at 7:38 pm

    Hai sa ne facem intelesi.
    Eu pana astazi nu am avut acces la informatii, decat dupa indelungi insistente. Nu stiu cum li se pare altora, dar eu consider normal sa stiu daca scriu doar pentru mine sau intra si altii sa citeasca(in afara de cei care comenteaza).
    Iar daca vreunul imi spune ca nu s-a uitat macar o data la doua saptamani sa vada cati vizitatori a avut, eu nu il cred.
    Este normal sa stii daca munca ta da roade.

    • admin July 2, 2012 at 7:44 pm

      Nu înţelegi că eu timp de doi ani am scris doar şi nu m-a interesat nici un căcat despre trafic, unici, pagerank&shit? Cristi îi viu, îl poţi întreba oricând vrei.

    • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 4:36 am

      Eu personal nu m-am uitat niciodata la cati vizitatori am. Doar acum vreo 2 saptamani vazand ca altii dau exemple de ce “cuvinre cheie” cauta vizitatorii cand dau de blogul lor, m-am distrat si eu cautand asta in legatura cu blogul meu in lb romana.

      Dar eu personal nu scriu in sens si mod real jurnalistic, (adica de publicat ceva stiri si/sau editoriale de opinie politica, sociala, culturala, etc, poze, uneori advertising direct), nici macar in joaca, pt bani nici atata, scriu pur si simplu in dorul lelii pe gratis ca sa-mi ocup timpul liber excesiv de mult in mod exhibitonist +uneori chiar pt a folosi unele expresii de cuvinte in lb romana pe care nu le-am folosit niciodata in real life pana acuma ! Plus ca maj linkurilor pe care le pun eu sunt “reclame” la YouTube si Wikipedia…cred ca ar trebui sa inceapa sa ma plateasca macar YouTube, ca Wikipedia stiu ca e asa mai non-profit !

  • spanac July 2, 2012 at 7:56 pm

    eu am scris din 2008 pana in 2011 pe vechiul blog (zwargolak.net).
    niciodata n-am stiut cati vizitatori am avut, ce e ala pagerank, ce e ala seo etc.
    abia cand l-am deschis p-asta nou am aflat de gogu analitycs si alte bazaconii, de pr, de zelist, de seo, de prima pozitie pe gogu.
    care acu am obtinut-o
    dar in continuare nu stiu cum sa-mi apara si linkuri din blog de exemplu.
    adica na, dati cautare chinezu pe gogu si vedeti sub el inca 6 linkuri de la paginile lui.
    la mine gasiti 2 randuri, atat.

    si pe vechiul blog si pe asta nou.
    deci 3 ani nu m-am uitat la trafic. pentru ca nu stiam, evident
    acum la asta nou ma uit de 10 ori pe zi sa vad numarul de vizitatori.

  • Bogdan July 2, 2012 at 8:59 pm

    “În timp ce tu îţi măsori traficu’, alţii caută subiecte de scris” – un mare plus 1

    • spanac July 2, 2012 at 9:34 pm

      cateodata si daca stai sa-ti storci creierii cate 3 ore, doar doar ai gasi ceva de scris, mai bine te lasi. pui un banc sau o poza comica luata de pe net si gata.
      daca chestia asta se intampla inotdeauna, poate n-ai nimic de-a face cu scrisul.
      si ala care e asa si se mai si plange ca vai n-am trafic… merita batut cu dexul si cu cartea de telefoane.
      in cazul asta va fi ajutat.
      are peste 300.000 de oameni acolo in cartea de telefoane, si peste 761543274 cuvinte in dex.

      iti dai seama ce pagerabk are cartea de telefoane? :))

      • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 4:42 am

        Eu nu inteleg cum naiba se plang unii ca nu au subiecte de scris…pai ce, voi sunteti scriitori de fictiune ?! Poti sa te uiti si pe geam si imediat sa-ti vina in minte ce sa scrii si 10 de subiecte, (mai ales in Romania, care e totusi un loc cu mai multi stimuli senzoriali decat ar fi in Norvegia de exemplu, unde e o liniste total enervanta si nici aerul nu miroase a nimic, cel mult se schimba culoarea fjordului in fiecare zi.) Eu personal scriu numai despre mine si ce-mi trece mie prin cap…un izvor inca inepuizabil, (ca inca nu sunt dement), mai ales ca e in legatura cu mine personal !

        • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 4:50 am

          Daca nu vreti sa reiasa ca ati fi si voi asa de clar egoisti ca mine, ci mai subtil egoisti, uite, de ex uitati-va pe geam, sau inchideti ochii si ascultati zgomotele de afara si mirositi mirosurile de afara, si chiar sincer cred ca o sa va vina neaparat ceva in cap de descris, fie si nervi fata de ceva si/sau cineva anume, desi preferabil si educativ pt cititori ar fi poate niste chestii mai placute, si sustinatoare de moral si de marala, mai ales pt tineret ceva cu role-model-uri. De ex, pt bloggerii urbani, “hai sa fim harnici ca ploaia”, sau “sa fim generosi ca soarele”, etc, sau pt bloggerii rurali interesati de sprijinit industria agro-alimentara, invers, “hai sa fim generosi ca ploaia care ajuta sa creasca lucruri bune de mancat”, si “hai sa nu fim rai ca soarele care aduce seceta”.

          • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 4:55 am

            Daca tot sunt la tinut lectii si indicatii pt altii, hai sa va mai scriu si aici o data lista intrebarilor la care trebuie sa raspunda orice jurnalist cand scrie un articol: CINE ? CE ? UNDE ? CAND ? CUM/IN CE MOD ? DE CE ? (cauze) si mai ales, NU UITATI ! SI CE DACA ? (consecinte si/sau concluzii). Ca primele 3 sunt doar de scandal de tabloid, alea din mijloc sunt de articol investigativ, si abia ultima, (plus poate un pic si din penultima) e de jurnalism adevarat complet.

          • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 4:57 am

            P.S. Recomandari pt mass-media, inclusiv bloggeri care raporteaza despre activitati de sinucidere, http://www.afsp.org/files/Misc_/recommendations.pdf

          • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 5:03 am

            Gata ! Acum sunteti toti acreditati ca jurnalisti. Mai trebuie sa vizionati aceste conferinte despre Etica Jurnalismului, si sa depuneti juramantul de Etica Jurnalistica, si nu mai e nevoie sa dati bani la vreo fac de Jurnalism din Romania curenta, ca zau ca nu merita, s-a vazut clar ce produse scoate in ultima vreme,

            http://www.youtube.com/watch?v=Jv-J_ArEJ8w

  • Probiu July 3, 2012 at 4:40 am

    Subiectele de scris nu le cauti, iti vin pur si simplu, uneori sunt subiecte mai bune, alteori mai putin bune. Monitorizarea e benefica, te ajuta sa urmaresti comportamentul cititorilor si sa-ti imbunatatesti blogul.

  • Radu July 3, 2012 at 6:09 am

    Ia uite ce trafic a adus articolul asta ! 🙂 Promit sa nu ma mai uit pe monitorizari si sa deschid fereastra dupa subiecte ! 🙂

  • addicted July 3, 2012 at 6:28 am

    Ah, tare bine e sa scrii pentru ca asa vrei, din placere, pentru cei care te citesc s.a Sa fie sanatosi cei care se asteapta sa faca avere din bloguri din prima zi de “nastere”! Se vor lovi de un mare zid..

  • gabi July 3, 2012 at 6:32 am

    Pe mine nu m-a interesat traficul dar vine. Am scris articole tampite dar si bune. Subiecte se gasesc, timp sa ai

  • D-Petre July 3, 2012 at 6:36 am

    @Rudolph Aspirant dar cam ce treaba are jurnalismul cu scrisul pe blog ?
    Da, stiu ca exista jurnalisti care au si blog, exista chiar si bloggeri care mai dau cate un material pe la vreo publicatie dar intre jurnalist si blogger e o diferenta mare de tot.

    • Intuneric July 3, 2012 at 6:43 am

      La fel cum este o mare diferenta intre un scriitor autentic si un blogger.

    • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 3:18 pm

      Blogurile fac parte atat ca dezvoltare istorica, cat si prin definitie curenta (probabil ca viitor inclusiv si legala) din mass-media…desigur ca unele pot fi predominant interesate cultural-artistic, sau sa fie pur si simplu reviste cu reclame, altele publica productii literare originale sau mai vechi, altele sunt ziare in toata regula, unele politice, altele de life-style, altele chiar complexe cu parti de articole despre societate sau life-style, plus politice, etc), unele de critica pura, altele de tip jurnal profesional specific cu stiri din domeniul stiintific sau al cunoasterii respective de interes…plus ca initial blogurile au fost concepute ca o mass-medie alternativa, dar ulterior mai toata mass-media oficiala si-a dezvoltat bloguri atasate si ea. In prezent, totodata, exista si mass-medie de nivel profesionist exclusiv on-line (digitala) care deja a inceput sa fie luata in consideratie la nivel de Premiu Pulitzer pt Jurnalism Digital. NU toti bloggerii independenti individuali vcor fi interesati de complicatia (mai ales legala) de a se declara la un moment dat mass-medie profesionista, si per moment maj prefera sa se considere si chiar sa ramana mass-medie alternativa de nivel hobby amator.

      • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 3:25 pm

        Pana si faptul unei tendinte sau dorinte de subsidiere financiara prin reclame directe si afiliere cu alte firme sponsor care vor sa-si faca si ele reclama, ca altfel nu vad cum si-ar putea cineva inchipui de a castiga bani din bloguri, (poate cu exceptia blogurilor create expres pt a solicita contributii caritabile din partea publicului mai larg), contribuie si ea la evolutia si la definitia blogurilor ca mass-medie. Exista, desigur, si bloguri direct politice afiliate unui partid politic anume, care vor primi bani din bugetul partidului respectiv, care la randul lui poate fi chiar partial finantat de stat in anumite tari, cf legilor de finantare a partidelor politice de acolo (habar nu am care tari, scriu teoretic).

        • Rudolph Aspirant July 3, 2012 at 3:34 pm

          Desigur NU e obligatoriu ca fiecare blog si owner-ul lui sa accepte aceasta definitie sau sa functioneze neaparat cf relulilor eticii jurnalistice. Mai sus, desigur, ca glumeam generalizand situatia respectiva. Fiecare face ce vrea pe si cu blogul lui si il va utiliza cum vrea, doar ca de-stress personal, sau ca reclama pur pe gratis la anumite chestii care ii plac persoanei respective care vrea astfel sa le arate si altora, desi, dupa parerea mea e bine sa se tina seama in afara de regulile generale ale platformei respective pe care se publica blogul, si ca poate, asa la nivel de expresie intr-un public posibil mai larg, blogul va putea fi citit si de colegii sau sefii lui de la serviciu, sau ca pe Internet adesea citesc si persoane minore fara supraveghere parentala adecvata, diverse persoane vulnerabile, etc., (chiar daca ele nu fac parte din cei care participa activ ca comentatori activi la “bisericuta” sau “gasca” respectiva de “cartier”).

  • adelinailiescu July 3, 2012 at 8:18 am

    Iar vorbiti limbi straine pt. mine .Ce naiba e traficul asta si unde se vede ?Si la ce foloseste , ca vreau si eu ?

  • La Fee July 3, 2012 at 12:45 pm

    Sfaturi bine -venite! Multumesc!

  • La Fee July 3, 2012 at 12:59 pm

    ce facem cu aceia care ne injura din senin?

    • admin July 4, 2012 at 3:37 pm

      Editezi comentariu cu laude la adresa ta. Asta îl va face să se gândească de doo ori înainte să te mai înjure 😀

  • coolnewz/Ratatouille July 3, 2012 at 1:06 pm

    dar cred ca nu numai incepatorii au setea asta! 😀

  • mala July 3, 2012 at 1:24 pm

    @adelinailiescu…un mare +1 pentru argumentul- intrebare
    @Florine…ca de obicei spui lucrurilor pe nume si vii cu solutii si idei de bun simt

  • O minuta de ajutor « lt.mala July 3, 2012 at 2:46 pm

    […] unul dintre talentele irosite) incepatorilor intr-ale blogarelii, atunci puteti accesa  linkul aici . Nu atit ideea de sfat a fost cea care mi-a bintuit neuronul cit interpretarile ce rasarira in […]

  • Rozy Bumbushka July 3, 2012 at 3:29 pm

    Eu scriu o data pe saptamana pe “blogul” meu( jurnal virtual). Adevarul e ca intru sa vad ce trafic am, desi nu ma astept la mare branza, mai ales ca nici nu prea scriu.

  • Cornel July 3, 2012 at 3:32 pm

    Blogul pentru mine reprezinta locul unde imi pot exprima anumite idei,unde pot scrie anumite randuri si unde imi pot face cunoscute anumite ganduri.Daca cei care ma viziteaza vor reveni le multumesc,daca comenteaza le mai multumesc inca odata.Daca nu,nu,voi vorbi si voi scrie in continuare de unul singur pe blogul meu,blog personal.In unele situatii a face “trafic” e chiar ilegal:)))))

  • aditza July 3, 2012 at 6:15 pm

    Sa fim seriosi! conteaza traficul, dar nu de genul mii de persoane care vin si pleaca imediat ci de genul 5 care eventual si comenteaza si pentru care simti ca vrei sa scrii si maine.

  • Ciprian Pardau July 4, 2012 at 9:00 am

    Traficul se poate verifica dupa 6 luni de scris din pasiune! Daca vezi ca ai cu cine, continua, daca sunt prea putini, continua! 🙂 Daca vrei bani, suge-o ceapa!

  • […] propriu şi foarte rar dau sfaturi, multă lume vine pe aici în căutarea unor răspunsuri. Câţi vizitatori trebuie să aibă un blog pentru a fi autentic? Dacă te iei după unii bloggeri, mai mult de 10 000 pe zi. Dacă vrei umila […]

  • Şerban Stănescu January 12, 2016 at 3:24 am

    Excelent articol, Vienela!
    Pentru un începător, analiza de trafic, este o pierdere de vreme.
    Am învăţat despre toate poveştile astea la scurt timp după ce mi-am făcut primul sit, în 2007. Era o chestie “hand crafted”, făcut în HTML, codat “cu mânuţa” şi cred că printre primele 10 situri din România, scris ÎN ROMÂNEŞTE!
    Apoi, am început să aflu despre “AdSense-AdWords”. Apoi despre SEO şi multe altele.
    O vreme, m-am păcălit şi eu cu jucatul după regulile altora. Până într-o zi…
    Acum scriu cum am eu chef şi pun pagini pe Gogu’, când am eu chef şi la ce cuvinte am eu chef.
    Prea puţini înţeleg relaţia dintre trafic şi bani.
    E o poveste prea lungă pentru un comentariu şi chiar şi pentru un articol…
    Un stomatolog din Bucureşti, mi-a servit o lecţie usturătoare:
    Ce preferi TU:
    1. 50 de clienţi pe zi care te plătesc cu 1 leu sau…
    2. Un client lunar, care te plăteşte cu 500 lei?
    Valabil şi pentru trafic. Şi pentru orice altceva.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.