Skip to main content

Pe cine protejează?

Mi-a bătut puternic în geamul de la sufragerie. Atât de puternic, încât mi-a tremurat mâna pe ceaşca de cafea. M-am repezit la geam, să aflu ce a mai uitat în casă de data asta. Rar l-am văzut pe Mihai al meu  atât de nervos. Plecase cu câteva minute mai devreme din casă şi se întorsese vânăt la faţă de supărare. Nici nu a vrut să intre în casă. Mi-a cerut un telefon şi numărul de la Protecţia consumatorului.

Mihai să dea telefon la Protecţia consumatorului? Clar l-au supărat rău maimuţele de la magazinul din colţ. De câteva zile vine mereu nervos de acolo. Îmi trag repede o pereche de blugi şi ies afară, să potolesc nebunul. Îl găsesc la magazin, certându-se cu vânzătoarea. Era o hărmălaie acolo… Şi aflu că era a treia zi în care se repeta povestea cu mezelurile.

Mihai ceruse în fiecare zi câte ceva… Ba o bucată de salam, ba de kaiser, ba de şuncă… Şi în fiecare zi vânzătoarea i-a spus acelaşi lucru: “îţi dau bucăţica mică, rămasă în vitrină şi îţi mai tai dintr-o bucată neîncepută”. Nu au putut ajunge la o înţelegere. Am încercat să discut cu vânzătoarea, dar ţipa de parcă o violam. A apărut şi patronul magazinului. I-am spus că nu vreau bucata veche, uitată în vitrină, mai ales că am cerut o bucată mare, mai mult de jumătate dintr-o bucată neîncepută.

S-a uitat în ochii mei şi m-a întrebat senin: “Ce vrei să fac eu cu bucata din vitrină? Nu este veche, este doar mică”. Plină de nervi, l-am întrebat de ce a permis să fie tăiată, de ce nu i-a băgat-o pe gât celui care cumpărase înaintea noastră. Linişte! Nu avea răspuns. Dar avea puterea de a-i spune vânzătoarei isterice să ne taie din bucata neîncepută atât cât dorim să cumpărăm.

Ieşim din magazin şi Mihai îmi spune că nu este nimic de făcut cu cei de la Protecţia consumatorului, care i-au spus că ar fi greu de dovedit că vânzătoarea a refuzat să îl servească dintr-o bucată neîncepută, că a vrut să îi bage pe gât acel coltuc de mezel. I s-a spus să facă totuşi o reclamaţie pe internet, la adresa lor. Nici măcar nu l-au întrebat care este magazinul cu pricina. Acum, eu mă întreb ca prostul: camerele de supraveghere din magazin pentru ce sunt acolo? Cum convingi o vânzătoare să nu îţi dea marfa veche, pe care nu o poate vinde? Protecţia consumatorului pe cine protejează?

 

Fără legătură cu ceea ce am scris mai sus, vă invit să citiţi la Monica despre un dinozaur viu.

Comments
  • Radu March 29, 2013 at 6:54 am

    Practica este des intalnita, desi ilegala. Mai ales in magazinele de cartier sau cele din piete. Am vazut aceleasi probleme la magazinul Max din Piata Grivitei, Constanta.
    Norocul meu ca nu mananc salamuri sau carne procesata !

  • cotos March 29, 2013 at 7:15 am

    Eu nu aleg asa ceva. Tot timpul le spun sa imi taie dintr-o bucata noua, daca nu o fac ma duc la alt magazin. Nu cred ca as avea rabdare sa ma cert cu ei, in special ca ma si enervez usor la faze din asta.

  • Ana-Maria March 29, 2013 at 7:27 am

    Camerele de supraveghere sunt pentru protectia magazinului , adica pentru cand intra vreun amarat fara bani si da o spargere la casa de bani ,amnenintand pe vanzatoare ca o impusca cu shishu! 😛
    Chestia este reala in orice “butic” din tara asta.Am observat-o si la magazinasele de la coltul blocului unde locuiesc…buticarii trebuie sa scape de marfa ramasa , altfel ies in pierdere.Mie mi s-a spus ca daca nu imi convine si nu-s multumita , sa merg la supermarket , ca acolo imi pot alege ce doresc eu. 😉 Me-ntelegi , da? 😀
    Protectia consumatorului actioneaza in cazuri mai …solide , ca sa spun asa si reclama cu “Sti cine sunt?Sunt cetatean european si am drepturi!” este frectie la picior de lemn.Pe “mosia” lui , orice buticar isi face regula lui , eludand cat mai tare regulile impuse si legea romaneasca atat de usor si facil interpretabila.
    Haoleuuuu,Vienelo , te crezi la Strasbourg , fa? 😆

  • Cojo March 29, 2013 at 7:57 am

    Oare n-ar fi bine ca Protecţia Consumatorului să publice cazurile şi rezolvările lor?

  • Mirela March 29, 2013 at 7:58 am

    Mda, ”Eu sunt Cetatean European si Am Drepturi”! Am ales definitiv și irevocabil să cumpărăm numai de la market (Auchan, Carrefour sau Kaufland), e autoservire și marfă proaspătă. Odată pe săptămână facem plinul și până joia, când mai luăm ceva pâine, nu avem treabă și nici discuții cu vânzătorii. Cântărim singuri legumele și fructele, alegem ce vrem de pe raft și e mai bine. Și mult mai ieftin! Poate ar trebui să te gândești la asta deoarece aici, la noi, nimic nu va schimba mentalitatea celor de la chichinețele astea de magazine, eu le evit indiferent pe unde le văd, în centru sau în drumurile mele prin alte zone din oraș. Iar marfa nu cred că e din cea mai proaspătă pe-acolo…Nu le pasă nici de client, nici de lege. Să ai tu o zi bună, Vienela, dragă! 🙂

  • Nice March 29, 2013 at 8:05 am

    Vezi de ce evit eu sa cumpar de la magazinele din astea din piata sau colt de strada? Imi place intotdeauna sa-mi aleg produsul mai aratos din raft, sa-l intorc pe toate fetele, sa-l studiez cu atentie. Iar asta se poate intampla doar intr-un hipermarket. La fel se intampla si cu legumele si fructele. Macar posobilitatea asta sa o avem, sa ne selectam noi produsele pe gustul nostru, nu sa ne fie impuse unele de vanzatori in fucntie de necesitatile lor. La protectia cumparatorului nu am fost nevoita sa apelez niciodata…

  • Rolling Ideas March 29, 2013 at 8:23 am

    Unele camere sunt falsuri. Sunt puse acolo ca să ai impresia că eşti filmat, dar nu sunt legate la vreun calculator care să stocheze imaginile.
    Aş zice să mai vorbiţi şi cu alţi vecini care cumpără de acolo şi să faceţi toţi o plângere scrisă către patron în care ameninţaţi că nu mai cumpăraţi de la el dacă nu ia măsuri. De frică să nu-ţi piardă clienţii, poate că va face schimbări.

  • carmen March 29, 2013 at 8:56 am

    IMi pare rau ptr nebunia prin care ati trecut, o sa fie poate mai greu dar va tb sa va orientati catre alte magazine, mi s-a intamplat si mie des, am 2 magazine in zona, le-am ocolit multa vreme ptr ca vroiam sa imi bage pe gat bucata taiata din vitrina, cred ca au fost si altii nemultumiti, unul din magazine vinde acum doar produse ambalate, fara sa le mai taie. Nu exista protectia consumatorului la astfel de cazuri, ba mai mult daca ajungi acolo, te vei enerva si mai mult cand e sa scrii cererea si ti se vor pune intrebari daca te vor face sa crezi ca magazinul e protejat. Cetatean european cu drepturi….poate, dar nu inca peste tot.

  • mixy March 29, 2013 at 11:57 am

    Am făcut și eu vreo două reclamații la Protecție, apoi mi-am văzut de treabă… nervi degeaba…

  • IanculescuHimself March 29, 2013 at 12:03 pm

    Chestiunea aceasta, desi i se intampla oricui si se intampla foarte des, nu cred ca poate fi reglementata. Pentru ca nu se poate da o lege care sa interzica asta.

    Este vorba despre calitatea vanzatoarei si atat.
    Se mai intreaba unii de de oamenii normali au o ura infinita pe anumite vanzatoare. Uote de-aia.

  • Rudolph Aspirant March 29, 2013 at 12:58 pm

    A se gandi cineva la drepturile consumatorului sau chiar la drepturile omului in legatura cu o chestie care tine de simtul de business al vanzatorului respectiv subcompetent/incompetent care se gandeste la gratificatie/castig pe termen scurt mai mult decat la avantaj pe termen lung plus manifesta dispret pt munca lui cat si pt consumatori cat si pt patronul buticului (in caz ca nu e el patronul, si atunci se dispretuieste si pe sine) mi se pare totusi exagerat, pt ca tine mai mult de patologia si/sau competenta vanzatorului, si un consumator nu are cum sa fie protejat de organizatii de protectie sociala de asa ceva, ca ar fi ca si cum am dori sa fim protejati de posibila ignoranta, prostie sau patologie a semenilor oameni din jur de catre un fel de dl sau d-na diriginte ! Si totusi asa ceva nu merge in societatea adulta decat desigur daca se depasesc niste limite si se incalca legi adevarate, nu reguli de eticheta, buna purtare, sau simplu bun-simt. Tot ce pot sa fac eu, ca om matur e sa descurajez acest fel de comportament, adica sa nu mai cumpar de acolo, dupa ce am evaluat daca asta e cu adevarat mai avantajos pt mine sau nu, adica daca situatia chiar merita acest efort corectiv sau merita mai mult sa nu depun efortul extra de a cauta alt magazin, etc. In nici un caz nu vad de ce mi-as face eu personal nervi din cauza ca alti adulti par a fi lipsiti de bun simt in exercitiul profesiei lor, mai ales in sistemul privat, intr-o situatie de troc/tranzactie economica particulara, care nici macar nu imi e super absolut iminent urgent necesara, adica nu e ca si cum as deceda de foame acolo pe loc daca nu primesc o bucata de sunca + preferabil sa o primesc si cu gentilete, mai ales ca acesti vanzatori/patron de butic nu fac parte din breasla lucratorilor bisericesti sau a lucratorilor sanitari care au depus un juramant etic profesional, si daca nu se comporta adecvat chiar si in sistem privat pot intr-adevar fi raportati la asociatia breslei lor respective.

    Eu, ca candidat pt postul de viitor Dictator etic al Romaniei, ma angajez sa promovez introducerea unui juramant deontologic profesional si de buna purtare pt toti profesionistii si business-men-ii din Romania, insa stiu ca nici chiar ca Dictator nu voi avea mare sansa sa promovez prea larg codul eticii si echitatii socialiste asa la nivel social mai larg, desi pot incerca o campanie de propaganda la TV, cu exemple de Asa DA, Asa NU, daca publicul o doreste atat de insistent, si pot totodata promova introducerea in scoli a unui curriculum imbunatatit de educatie morala in randul elevilor si studentilor.

  • ex-silentio March 29, 2013 at 1:00 pm

    Eu nu pricep, bucata aia uitată în vitrină era expirată sau nu? Că dacă era expirată, n-avea ce căuta acolo. Dacă nu era expirată … nu știu … pe mine nu m-ar fi deranjat.

  • Cudi March 29, 2013 at 1:01 pm

    Naspa. Presupun ca nu aveau in magazin feliator de mezeluri, fiindca daca l-ar fi avut, ar fi fost nevoiti sa renunte la ideea de a scoate bani si pe colturile sau bucatile mici de carnuri. In egala masura cu vanzatoarea este patronul, nu cred ca ar insista ea sa vanda resturi din astea mici daca nu ar fi presata in sensul asta de sef. Vorba aia, clientul nostru, stapanul nostru, nici de forma nu mai e, zic si eu.

  • javra March 29, 2013 at 1:03 pm

    Ana-Maria şi Nice au dreptate, Vienela.
    Lucrurile sunt relativ simple: nu mai cumpăraţi nimic de la acel magazin alimentar.
    In scara blocului alăturat celui în care locuiesc există un astrfel de magazin.
    De când am fost prost servit, n-am mai cumpărat nici pâine de acolo.
    Nu am mare încredere nici în supermarketuri, dar cel puţin aleg singur ce vreau să cumpăr.
    La OPC am făcut şi eu o dată plângere, dar nu s-a rezolvat nimic.
    În cazul vostru, nici măcar nu s-au deranjat să constate cu ochii lor care-i treaba.
    Există vreun OPC pentru a reclama activitatea OPC?

  • Bianca Badea March 29, 2013 at 1:38 pm

    Nici cand i-ati amenintat ca o sa chemati Protectia consumatorului nu s-au potolit? In cazurile prin care am trecut eu, asta a rezolvat mereu situatia.

  • aA March 29, 2013 at 2:40 pm

    chestia e ca vanzatorul face legea la el in magazin. daca decide sa vanda doar bucata intreaga nu poti sa-l reclami. la fel si pt bucatica mititica. n-am zis ca nu aveti dreptate, doar ca… va faceti nervi degeaba. cat e de departe urmatorul magazin?

  • C.L.M. March 29, 2013 at 10:30 pm

    Sa stii ca si eu am fost o data la Protectia consumatorului, dar aici la noi la Severin erau niste doamne dragute care m-au ajutat si am rezolvat problema, insa cand a fost mami au lasat-o in pom. :-j

  • Vladimir March 30, 2013 at 12:46 am

    Am ramas cu gura cascata. Clar…m-am occidentalizat. Da’ ce astia sunt singurul magazin? De ce mai cumparati de la ei? Eu as merge si cativa kilometrii doar sa nu le mai cumpar resturile.

  • zdwub March 30, 2013 at 10:09 am

    Camerele de supraveghere ori nu merg ori nu sunt amplasate…daca sunt amplasate si functionale poti face reclamatie direct la politie si ei vin sa ceara inregistrarea, dar in general camerele astea chiar daca merg sunt doar video nu au si audio…si nu se poate auzii discutia ci in cel mai bun caz doar se poate vedea cearta…daca a fost una vizibila evident :)) adica una cu gesticulatie si cu tipete vizibile :))

  • Dezechilibru bugetar | Iubesc Viaţa March 30, 2013 at 3:59 pm

    […] că obişnuim să intrăm des în magazinaşul de la colţul blocului. De ce o facem, dacă suntem nemulţumiţi de serviciile lor? Din lene, doamnelor şi domnilor!  Mergem, ca mai tot omul, să umplem coşul în hipermarket, […]

  • elly weiss March 31, 2013 at 5:42 am

    Nu cred sa rezolvati ceva cu OPC-ul. Eu cumpar de la supermarket deja ambalate la gramaje mai mici. Evit chestiunea asta. Salam niciodata nu cumpar decat baton intreg. Desi cumpar relativ rar mezeluri, trebuie sa recunosc. Nu e ilegal sa vanda bucatile mici ramase. De aceea zic ca nu faceti nimic cu OPC-ul…

  • Alma Nahe March 29, 2016 at 1:27 pm

    Protecția consumatorului de nervi. Nu se deplasează nici în cazuri mai solide, dar nu protejează pe nimeni. Decât fundul lor, care tre’ să stea lipit de scaun.

    • Vienela March 29, 2016 at 5:27 pm

      :))))) Rad, cu toate ca e de plans. Cata baza si-au pus romanii in aceasta institutie cand a aparut…

  • vali crintea March 29, 2016 at 7:18 pm

    daca e prea veche si mica acea bucatica prinde ” coaja” urata prin uscare si nu e chiar buna astfel ca e normal sa nu o vrea nimeni. nu mi s-a oferit niciodata o bucățică + plus altă bucățică nou tăiată și sigur nu aș accepta, dar daca acea bucătica nu avea urme de vechime de asteptare in frigider și daca era cat vroiam sa cumpăr am cumpărat-o de multe ori !

    • Vienela March 29, 2016 at 7:21 pm

      Aveau tot mai putini clienti, motiv pentru care mezelurile chiar se uscau in vitrina. Normal ca nu voiam vechituri pe banii nostri. Sigur, nu suntem absurzi si nu facem mofturi daca bucata e inca proaspata… 😉

  • dia March 29, 2016 at 7:28 pm

    E strigator la cer, dar nu ma mai mira nimic…doar ma infurie! Nu pot sa spun “noroc ca nu consumam mezeluri si nici carne, suntem vegetarieni”, pentru ca asta ar insemna sa fiu egoista…faptul ca noi consumam un anumit tip de mancare nu inseamna ca celilalti trebuie sa fie inselati, umiliti, otraviti, etc…(completezi tu pe linia punctata) 🙁

    • Vienela March 29, 2016 at 7:32 pm

      Da, revolta am simtit si eu! Problema este ca asa ceva se poate intampla oricand, oriunde, oricui (la magazinul despre care vorbesc aici chiar s-a intamplat) sa iti vanda si legume stafidite, cu toate ca au in depozit si proaspete. Aceeasi scuza: eu ce fac cu astea trecute?

  • […] să mă pun în locul altora. Mai ales dacă “altora” înseamnă vânzătoarele de la magazinul din colț. De asemenea, nu reușesc să înțeleg cum de ne mai primesc în magazin, după toate răbufnirile […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.