Skip to main content

Parfum de rapiţă în floare

Îi place să îşi ghicească în nori. Mare lucru nu mai aşteaptă de la viaţă, însă tot nu se poate abţine. Nu ştie nimeni de micul ei ritual, practicat dintotdeauna. Trecătorii grăbiţi văd doar o femeie tânără, cam şleampătă, cu părul ciufulit şi colţurile gurii lăsate în jos, a descurajare. Întinde pe balustrada prispei pătura din care iese, puţin câte puţin, căldura nopţii ce a trecut. Ridică ochii trişti spre cer şi caută înfrigurată. Ce îi vor spune în această dimineaţă norii? E important să ghicească în primul pe care îl zăreşte. Doar el îi poate şopti adevărul. În aer pluteşte un parfum vegetal proaspăt, aspru, amestec de dulce cu un strop de amar. A înflorit rapiţa, îşi spune în gând. De acum şi până în toamnă vor fi mai puţini nori, toţi albi, pufoşi, minţind frumos.

nori pe cerul senin

Femeia intră în casă. Are senzaţia că parfumul rapiţei in floare o urmăreşte. Parcă i-ar fi intrat în haine, în piele, în suflet. Un ocean de galben se unduieşte, o impresoară, îi trimite furnicături de îmbărbătare. Norii i-au spus şi ei că vor veni schimbări importante, pentru care trebuie să se pregătească. De unde atâta curaj? Încotro să se îndrepte? E ca o biată floare de rapiţă în marea galbenă şi-s prea puţine albine pentru atâtea flori. Cine să îi culeagă dulcele polen? Oriunde ar merge este desconsiderată şi dată la o parte. Nu ştie să îşi compună un aspect îngrijit, nu are bani să îşi cumpere haine elegante, nu poate zâmbi prefăcut, a fericire. Oamenii o uită de cum o văd sau, mai rău, o dispreţuiesc pentru ceea ce nu ştie să fie.

camp cu rapita

Chiar şi tu, cel care citeşti aceste rânduri, ai desconsiderat de atâtea ori omul ce nu se ridică la înălţimea aşteptărilor tale, fără să te gândeşti o clipă la zbuciumul ce îi frământă inima, la durerile pe care le-a închistat în suflet, la neputinţele ce îi macină curajul de a lua ce-i bun din viaţă.

Şi ştii unde e absurdul? Undeva între trecut şi prezent, fâşie îngustă de mirare cu parfum de rapiţă în floare. Acum câteva decenii puteai vedea, la final de aprilie – început de mai, cum tinerii ţării erau scoşi în lanurile de grâu pentru a le curăţa de vulgara şi inutila rapiţă. Puteai vedea cum palmele lor se băşicau de la tulpina ţepoasă, cum picioarele se murdăreau de colb, cum lăcrima sărmana floare desconsiderată. Azi toţi o caută şi o ridică în slăvi, uitând sau neştiind câtă suferinţă a îndurat pentru a ajunge aici.

floare de rapita

Tu, cititorule, când vei mai rupe o floare de rapiţă, când îi vei mai inhala parfumul aspru, când vei mai admira lanul în care îşi leagănă soarta, să-ţi aminteşti că ceea ce astăzi desconsideri, mâine ai putea vedea că a urcat pe piedestal! Să-ţi aminteşti că în viaţă poţi întâlni situaţii în care te simţi parcă picat din altă lume, orice ai face! Să-ţi aminteşti că omul, în esenţa lui, poate atinge absolutul! Să-ţi aminteşti parfumul rapiţei în floare şi să-i oferi drept omagiu o doză de curaj pulverizând în aer stropi din Alien Essence Absolue!

alien esenta absoluta

Comments
  • Adriana May 3, 2015 at 7:21 am

    Nu-mi mai aminteam că rapiţa a fost vreodată ”plantă dăunătoare”. La noi, in zona Buzăului, au fost mereu lanuri de rapiţă. Cât despre aparenţe, toţi avem păcatul ăsta. Frumos text, diafan, galben plin…rămas în mintea mea.

    • Vienela May 3, 2015 at 3:54 pm

      Eu nu pot uita cu cata teama intindeam mana spre tulpina paroasa de rapita, stiind ca ma va intepa. Ora dupa ora, zi dupa zi, ca asa ni se cerea… 🙂
      Multumesc mult, Adriana!

  • Mirela May 3, 2015 at 7:52 am

    Ce analogie cumplită, dar pertinentă, ai făcut între bietele, galbenele flori, cândva disprețuite și sărmanele suflete frământate, incapabile, din motive numai de ele știute, să țină pasul cu cerințele unei vieți tot mai complicate…Tulburătoare ca toate poveștile tale, fiecare rând e menit să ne amintească de noi. Să ne trezească și să ne țină așa, într-o permanentă stare de veche. De veghe în câmpul de rapiță, păzind nu neapărat copilăria pierdută, ci inocența sufletelor rare, care pierd mereu lupta în fața coalițiilor disprețului suveran.
    …Nu pot uita o zi din pre-adolescența mea, când un băiat mi-a trântit o replică ce suna aproximativ așa: ”Cum să fie mamă-ta stomatoloagă, când voi locuiți într-un bloc din cartierul ăla mărginaș?!” Cam așa a sunat și, deși știam valoarea medicului care era mama și noblețea omului care este încă, m-am rușinat prostește. Iar dacă n-am uitat, pesemne că am fost tare rănită de acele vorbe dure.
    Dar rapița e acum valoroasă și valorificată, fluturii și albinele o curtează, cerul senin îi e copertină și soarele blând, de mai, o încălzește. Nu-i așa că a ajuns o răsfățată?!
    Toată gama Alien m-a cucerit. Preferatul Enyei este Eau Extraordinaire, sublime parfumuri!
    Rândurile tale, Vienela, ar trebui adunate frumos și legate într-o carte de preț. E banal deja, ți-au spus-o prea mulți! Te îmbrățișez cu drag! 🙂

    • Vienela May 3, 2015 at 3:59 pm

      Am visat toata saptamana ca voi ajunge langa un camp de rapita, sa ii regasesc parfumul si sa fac niste fotografii. Nu am reusit, iar dimineata, cand m-am trezit, inca ma mai intrebam ce voi scrie pentru povestea parfumata. Ideea mi-a venit imediat ce mi-am amintit cat dispretuiau oamenii rapita candva si cum o calcam noi, copiii, in picioare, parca dornici sa ne razbunam. 🙂
      Am si eu cateva rani vechi ce nu vor sa se inchida. Cred ca fiecare om a trait macar o data in viata durerea de a se vedea desconsiderat.
      Frumos, tare frumos vorbesti despre banala rapita. Parca astazi o indragesc mai mult ca ieri. 🙂
      Mirela, cine ar publica povesti de 500 de cuvinte si cine le-ar citi, cand ele sunt la liber pe net? :)))
      Te imbratisez!

  • Vero May 3, 2015 at 8:12 am

    Şi eu m-am gândit la ghicitul în nori. Mi-am propus cândva să pun asta într-o poveste. Şi-mi place că şi ţie ţi-a venit ideea, e ca şi cum m-aş fi reîntîlnit, pe neaşteptate, cu o veche cunoştinţă 🙂

    • Vienela May 3, 2015 at 4:03 pm

      Ma jucam cu Ionut cand era mic. Incercam sa “descoperim” in nori un animal, un obiect, un chip, orice. De atunci ma gandesc ca ar fi asa simpatic sa “ghicim” in nori… si tot de atunci ma intreb cum de oamenii nu au facut asta in vremurile de demult, cand isi cautau solutiile la cer. Sau poate ca au facut-o si nu stiu eu… 🙂
      Scrie, Vero, scrie, ca tare frumos scrii!

  • Silving May 3, 2015 at 4:08 pm

    Apropo de nori, pt proiectul meu de final de an de la scoala de arta mi-am ales nori.
    Nu stiam ce zici tu aici de rapita,de fapt nici n-o stiam pana n-am venit in DK si mi-au luat ochii campiile galbene.Ar trebui sa studiez rapita asta mai indeaproape,ca nu stiu chiar nimic despre ea,chiar nici floarea cum arata de aproape,noroc cu poza ta.
    Dar…omagiu rapitei,ce frumos!

    • Vienela May 3, 2015 at 4:18 pm

      Cand eram copil puteam sta ore intregi lungita pe pamant, cu ochii la norii impinsi de vant. 🙂
      Eu am avut un soc acum cativa ani, cand am vazut prima poza a unei fete in lanul de rapita. Mi-a placut maxim!
      Da, merita si floricica asta o recunoastere oficiala, parfumata! 🙂

  • Nice May 3, 2015 at 5:48 pm

    Nu am prins acele timpuri la care faci referire, eu intotdeauna am privit cu admiratie rapita, am apreciat-o ca pe o floare simpla, dar atat de frumoasa.
    Cat despre oamenii aceia…ei bine nu-i desconsider, as vrea sa-i ajut, dar nu stiu cum. Ma gandesc ca o vorba buna nu e de ajuns…

    • Vienela May 3, 2015 at 6:12 pm

      Poate a fost mai bine ca nu le-ai prins. Te-ai putut bucura de rapita fara sa cunosti si partile ei rele. :)))
      Nu, clar vorbele nu sunt de ajuns. Iar pentru fapte avem nevoie de timp, de daruire, de empatie, de multe altele…

  • Liliana May 3, 2015 at 5:58 pm

    Dragă Vienela, rândurile tale au răscolit cotloane bine ascunse. Ai această putere de a scoate esența la iveală și de a ne face să medităm. Lumea aceasta, în care toți ne învârtim, are bubele și mucegaiurile ei, dar ce frumuseți autentice se nasc, de la teme aparent banale. Felicitări! O plăcere să-ți trec pragul, de fiecare dată! Mulțumesc pentru ocazia de a scrie despre rapiță!

    • Vienela May 3, 2015 at 6:13 pm

      Multumesc mult, Liliana!
      Cumva, cred ca tema aceasta m-a rascolit in primul rand pe mine, m-a facut sa simt in legatura cu rapita lucruri pe care nu mi-as fi imaginat ca le pot simti. 🙂

  • Zina May 4, 2015 at 6:46 am

    Ehei ! Una e când rapița crește ca buruiană prin lanuri, alta e când este cultivată pe suprafețe întinse, pentru valorosul ulei industrial care se extrage din semințele ei… Da’ frumos textul, felicitări, Vienela !

    • Vienela May 4, 2015 at 6:51 am

      Da, este exact aspectul pe care nu l-am luat/nu am vrut sa il iau in considerare. :))
      Multumesc frumos, Zina!

  • Simona Moon May 4, 2015 at 7:53 am

    Sunt curioasa acum, vreau sa descopar vraja parfumului de rapita!

    • Vienela May 4, 2015 at 8:04 am

      Am recompus parfumul din amintiri si din cele cateva informatii gasite pe net, dar am in plan sa caut un lan de rapita si sa completez macar in gand tabloul. :))
      Legat de informatiile gasite pe net – sunt zeci de bloguri/site-uri care repeta acelasi articol despre rapita. Probabil nici ei nu mai stiu cine de unde a furat. :)))

  • Dana May 5, 2015 at 9:03 am

    Nu am cunoscut încă parfumul florilor de rapiţă, dar cu prima ocazie, o să încerc să mi-l întipăresc în memoria olfactivă şi bineînţeles legat cumva de povestea ta şi a Adrianei.

    • Vienela May 5, 2015 at 9:21 am

      Daca ai fi fost mai aproape, am fi putut merge impreuna in cautarea lanului de rapita. :))

  • Mala May 5, 2015 at 10:14 pm

    Mi-a placut … sensibilitate, aduceri aminte, o poveste care trece dincolo de granitele cuvintului!

  • Rapiţă - Înșiră-te mărgăritare November 12, 2016 at 9:44 pm

    […] E doar o poveste, dar una pentru Clubul condeielor parfumate, păstorit de Mirela, după ideea Vienelei ”Parfumul florilor de rapiţă”. În tabel am înscris şi încercarea […]

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.